Profitul pentru voi, scumpirile-s la noi!

Eveniment organizat de Căși sociale ACUM! în cadrul Housing Action Day al Coaliției Europene de Acțiune pentru Dreptul la Locuință și Oraș

În România, în decembrie 2021, prețul unitar la energie fără TVA a fost de 0,10 lei, acesta urcând în decembrie 2022 la 0,24 lei, iar în ianuarie 2023 la 0,74 lei. Scumpirile generate de liberalizarea prețurilor și tranzacționarea energiei pe piețele financiare, legitimate politic ca un sacrificiu adus pe altarul independenței de gazul rusesc, s-au adunat în profiturile companiilor. După mai multe luni de tergiversare, în decembrie 2022 statul român a decis așa-numita plafonare a prețului la gaz și curent electric, adică subvenționarea prețului mărit al energiei de peste 7 ori prin alocare de sume considerabile companiilor. Astfel, datorită OUG nr. 27/ 2022, dacă de exemplu pe factura de gaz a unei gospodării în perioada 18 ianuarie – 20 februarie 2023 s-a înregistrat un consum de 274 mc cu prețul de 3290 lei, după aplicarea OUG 27 familia trebuia să plătească furnizorului 745 lei. Cine plătește restul ? Statul român, din contribuțiile cetățenilor la bugetul public sau din împrumuturi de la bănci care cresc îndatorarea publică.

Mărirea prețurilor la energie a tras după sine umflarea prețurilor la alimente. În ianuarie 2023 față de aceeași lună a anului trecut, zahărul s-a scumpit cu 63,37%, untul cu 47%, cartofii cu 34,93%, uleiul cu 34,35%, ouăle cu 33,72%, laptele cu 32,96%, brânza cu 30,93%, făina cu 30,68% și pâinea cu 25,85%. Creșterea veniturilor în 2023 nu face față acestor scumpiri majore care la rândul lor duc și ele la creșterea profitului companiilor: venitul minim pe economie a crescut doar cu 17,6 %, iar pensiile au fost majorate cu 12.5%. Pe de altă parte, statul român, prin Banca Națională a României, a decis să răspundă la valul inflaționist prin creșterea dobânzilor bancare. Acest lucru reduce numărul noilor împrumuturi de la bănci, diminuând capacitatea de consum, dar crește enorm ratele lunare ale datornicilor existenți care depășesc pragurile de îndatorare permise azi, și, odată cu ele, mărește profiturile instituțiilor financiare.

Ca urmare a politicilor de ajutorare a capitalului (începute încă din timpul pandemiei), statul a crescut datoria publică a României de la 300 miliarde de lei (în 2017) la peste 650 miliarde de lei în octombrie 2022, în ianuarie 2023 adăugând la aceste datorii un împrumut de 4 miliarde de dolari și în februarie 2023 unul de 2 miliarde de euro de pe piețele externe. În toți acești ani, statul român a alocat tot mai mulți bani și militarizării. Conform planurilor de buget pe anul 2023, față de 2022, creșterile bugetare se estimează astfel: Ministerul Apărării cu 52%, Serviciul Român de Informaţii cu 21%, Serviciul de Informaţii Externe cu 17%, Serviciul de Pază şi Protecţie cu 13%, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale cu 62%.

 

(1) Cauzele și efectele scumpirilor

Inflația de acum este cauzată de mai mulți factori, dar cu siguranță nu a fost generată de creșterea salariilor. Printre factori au fost rupturile în fluxurile de producție cauzate de restricțiile impuse ca răspuns la pandemia Covid 19 și reducerea ofertei de bunuri, condiții în care, firmele cu poziții puternice pe piață, și-au permis să crească prețurile. Un alt factor a fost opțiunea politică a UE de a scoate de pe piața energetică europeană gazul din Rusia, susținând interesele geopolitice ale SUA. Nu în ultimul rând, de vină este liberalizarea prețului la energie (gaz și electricitate), legată în UE de privatizarea companiilor din sectorul energetic începută din anii 1990, iar în România pornită prin Legea Energiei Electrice și Gazelor Naturale (Legea 123/2012). Cel din urmă factor a rezultat în lanțul de scumpiri la alimente. Dar a dus și la scumpirea creditelor bancare și îndatorarea statului, care a hotărât să susțină capitalul prin subvenții și alte tipuri de ajutoare. Acestea, precum și așa-numita plafonare, care de fapt nu reglementează piața, se dovedesc a fi măsuri inadecvate care nu reduc inflația, din contra, chiar mențin prețurile mari, și contribuie la recesiune economică. În paralel cu aceste cheltuieli, statul român face tot mai multe investiții în militarizarea țării, trendul crescător fiind observabil din 2015, când România a semnat acordul NATO privind alocarea, începând cu anul 2017, a unui prag minimal de 2% din PIB pentru bugetul Ministerului Apărării Naționale şi menţinerea acestui nivel pentru următorii 10 ani.

Pentru a atrage atenția asupra acestor probleme, în noiembrie 2022, Căși sociale ACUM!, Gastivists și GAS am organizat un protest în Cluj, la care au venit vreo 100 de persoane; foarte puțin pentru un oraș ca și Clujul, dar foarte mult pentru acest oraș, unde ca să recunoști că nu ai bani suficienți, este o rușine mare. Apoi, în contextul războiului din Ucraina s-a reușit ca opinia publică să se construiască în așa fel încât să se dea vina pe ruși, pe gazul rusesc, iar cauzele structurale ale acestor scumpiri să rămână invizibile. La rândul lor, economiștii ne amăgesc nu doar cu definirea problemei ci și cu soluția lor. Iar clasa de mijloc din ultimii 30 de ani a fost construită în așa fel încât să nu se solidarizeze împotriva capitalului. În aceste condiții, este foarte dificil să se promoveze înțelegeri și soluții alternative la această criză multiplă de azi, de exemplu taxarea excepțională a profiturilor extraordinare sau renaționalizarea companiilor și reglementarea piețelor.

Enikő Vincze (Căși sociale ACUM!, și Viziunea Socialistă)

 

Economiștii liberali ne spun să ducem angajații în șomaj, ca să temperăm inflația. Ne prescriu această medicină amară de sacrificiu pe care ar trebui să îl facem ca lucrurile să meargă bine. Dar bine pentru cine ? Recent am văzut cum guvernul SUA a sărit să salveze Silicon Valley Bank, care dintotdeauna a făcut lobby la stat pentru ca acesta să nu intervină în economie. Omul de rând trăiește din ce în ce mai greu, această narativă de ridicarea omului prin muncă este valabilă pentru tot mai puțini, precum nici migrația la orașe nu duce la prosperitate în cazul multora. Este deja evident că de pe urma războiului din Ucraina care a dus la blocarea unor căi de aprovizionare cu petrol și gaze naturale, companiile din domeniu s-au umplut de bani. Cel mai mare profit al unei companii din România este al PETROM, 10.3 miliarde RON. Ei deja au anunțat că nu vor plăti taxa de solidaritate. Exxon a realizat un profit de 56 miliarde USD, răscumpărând acțiuni în valoare de 35 miliarde. Chevron, o altă companie din industria combustibililor fosili, a declarat că o să aloce 75 miliarde dolari din profiturile câștigate pentru a răscumpăra acțiuni, astea fiind practic bani care merg în buzunarele investitorilor. Dar vedem și speranța, în Franța, Germania, Portugalia sau Grecia oamenii încep să spună că nu se mai poate, intră în greve și fac proteste stradale. Apostolii profitului ne spun că aceste profituri ne ajută pe noi toți, se investesc în bunăstarea noastră. Dar mesajul că salvarea ar putea să vină din acest sistem financiar cu roțile ruginite nu mai este credibil.

Radu Ioan Stochița (jurnalist independent și activist la Cartel Alfa)

 

Actorii pieței imobiliare folosesc locuințele noastre ca surse de profit. Proiectul REDURB ne arată cum văd ei piața rezidențială și cum ne afectează asta pe noi. Este o foarte mare sete de investiții imobiliare la nivel internațional și național. Investitorii mari cu multe resurse caută să își pună banii în investiții tot mai mari, care sunt mai ușor de gestionat, iar asta atrage atenția și altora. De exemplu, în România, NEPI și-a vândut birourile și a început să construiască locuințe, în 2021 având proprietăți închiriate în valoare de 2 miliarde euro, ceea ce poate că nu este valoare prea mare pe plan global, dar cu siguranță este în România. Locuințele sunt o afacere foarte bună pentru că investitorii țintesc categoriile de venituri medii și peste medii care își permit să cumpere locuințele scumpe cu banii jos sau prin credite imobiliare. Dar ce înseamnă să îți permiți să iei credit ? Înseamnă să lucrezi mare parte a vieții tale pentru a plăti datoria la bancă, ceea ce include dobânzile din care băncile fac profit, și înseamnă să devii un angajat disciplinat, ușor de controlat. Creditarea gospodăriilor din România a crescut mult în ultimii ani, și încă este loc de creștere aici. Chiar și în condițiile creșterii dobânzilor bancare mai există categorii de cumpărători care își permit acest lucru, printre ei cei care cumpără locuințe ca investiție. Dar, în România, rata de restanțe la plata utilităților este principala formă de îndatorare a familiilor. Dincolo de ceea ce se vede, o parte din astfel de cazuri devin invizibile, de exemplu cei care nu mai au datorii pentru că se debranșează sau își reduc consumul, altfel spus, trec prin înrăutățirea traiului. Pe partea companiilor, în general se observă cum cele mari externalizează munca la firme mici, și la capătul acestui lanț se petrece exploatarea cea mai dură din care firmele mari din topul ierarhiei își extrag profiturile invizibilizate.

Ioana Florea (Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire, și Viziunea Socialistă)

 

Noi ne întrebăm de ce nu îi mobilizează pe oameni duritatea care se vede clar în facturi. Pentru că, concomitent cu această criză, au apărut noi factori, această stare de război în primul rând, despre care nici ziariștii nu mai pot să scrie cum ar trebui, pentru că azi ei devin putiniști foarte ușor. Apoi, mi se pare foarte important să înțelegem destinele clasei de mijloc din România. Vedem de mult ce a însemnat retragerea statului din domenii care au lăsat o bună parte a populației în sărăcie. Dar acum vedem cum devine afectată de acest proces chiar și acea parte a clasei de mijloc care până acum a susținut privatizarea și liberalizarea. Multe zone din middleclass se destabilizează și se duc spre extrema dreaptă, în loc să se mobilizeze împotriva cauzelor cu adevărat responsabile pentru înrăutățirea traiului. În învățământul gimnazial rural unde lucrez, observ, de exemplu, cum retragerea statului din transportul rutier a facilitat companiile private. Așa este și în alte domenii, de unde se retrage statul, acolo beneficiază profitorii privați, iar oamenii care au nevoie de diverse servicii, pe care nu le pot plăti la privat, se vulnerabilizează tot mai mult. La școală se observă pregnant fenomenul clasa în clasă, ceea ce face ca, de pe urma ideii de a privatiza tot mai mult și în domeniul serviciilor educaționale, copiii din familii sărace au tot mai puține șanse să aibă rezultate școlare bune, și evident că nu ne putem aștepta la rezultate bune în cazul copiilor ale căror părinți au probleme existențiale materiale maxime. În paralel, este un lobby aparent inocent la nivel local, pentru spații sau diverse instrumente private pentru copii ai căror părinți au de unde să le plătească, lobby care apoi se folosește ca argument pentru privatizarea învățământului în general… Totuși, oamenii muncii sunt foarte maturi, sunt gata, pregătiți, și vezi asta și în orașe mici. Poate noi, o mână de intelectuali care ne-am obișnuit cu un discurs radicalizat, la întâlniri cu prietenii mei de la fabrica de mobilă sau din construcții, am rămâne șocați, de cât de articulați sunt oamenii, și cât de tare s-au radicalizat, nu mai au răbdare. Ceea ce este bine, dar poate fi speculat de forțele extremei drepte.

Costi Rogozanu (jurnalist și profesor)

 

(2)  Experiențele crizei scumpirilor în viața cotidiană și sfera culturală

Eu locuiesc cu familia mea pe str. Cantonului din Pata Rât, zona orașului Cluj cu rampele de deșeuri. Mulți de la noi lucrează de decenii la companiile de salubritate, până nu demult fiind angajați la companiile Brantner-Veres și Rosal. Recent, ambele au pierdut licitația pentru serviciile de salubrizare organizate de primărie, câștigătorul unic fiind firma Supercom. Eu i-aș spune Super-rahat-comul lui Boc, care profită că este singură. În primul rând pentru că atât angajații de la firmele vechi care au trecut la această nouă firmă, oameni cu 10-12 ani vechime, cât și angajații noi în domeniu, au ajuns să nu aibă habar cum să-și facă treaba. Și aici mă refer chiar și la unii cu funcții administrative, nu doar la cei care lucrează efectiv cu ridicarea deșeurilor sau curățirea străzilor. Conducerea manipulează, folosește metode josnice. Le mută la sectoare noi, unde lucrătorii nu sunt obișnuiți și fac greșeli, și atunci locuitorii nemulțumiți depun reclamații, iar conducerea firmei îi amenință pe angajați cu concedierea. Dacă cineva nu este de acord cu ceva măsură nouă, sau este nemulțumit de ceva, și aici nici nu vorbesc despre salarii, este de asemenea amenințat. Oamenii nu își permit să își piardă locul de muncă la Supercom, pentru că nu este altă firmă de salubritate la care să se angajeze. Mai ales acum, când din același salar cum era până acum, și care și până acum era doar cu un pic mai mare decât salariul minim în caz de ture de noapte sau muncă în zilele libere, trebuie să plătească prețul crescut la curent electric. Sau la alimente, pentru că ce cumpărai până acum cu 500 de lei și îți ajungea pe două săptămâni, acum îți ajunge doar pe cinci zile. O altă păcăleală este că li s-a transmis angajaților că la sfârșitul lunii martie își vor primi tichetele de masă, dar nu le-au primit. Angajații de la mătură, de exemplu, nu și-au primit tichetele de opt luni. Ei vorbesc între ei că nu-i de stat la firma asta, trebuie să își caute de lucru în altă parte. Dar unde? Mai ales pentru cei doar cu opt clase este foarte greu, pentru că nu au de ales, le convine sau nu, trebuie să rămână. De fapt, cu toții ar pleca de la firma asta, dar din păcate nu au alternative. Deci trebuie să accepte să fie călcați în picioare, pentru că nu pot să își permită să își piardă locul de muncă. Dar dacă batjocura și săpăturile din spate vor continua mai multe luni de acum încolo, poate că oamenii își vor pierde răbdarea. Și sărăcia o să persiste și mai mult.

Maria Stoica (activistă în Căși sociale ACUM!)

 

Recent, împreună cu alte persoane, am cumpărat o casă în Petrinzel, un sat la 40 km de Cluj. Asta și pentru că este greu să îți permiți o locuință în oraș, chiar dacă, datorită mobilității greoaie, este imposibil să locuiești în permanență într-un sat la o astfel de distanță. Dar dacă nu vrei să te bagi în credite bancare, pe aici pe undeva trebuie să te gândești la soluții. Noi am căutat să fim și ecologiști. Am lucrat 10 ani în Cluj în grădinăritul urban cu scopul de a încerca modele posibile pentru orașul sustenabil.Ca arhitect care a înțeles orașul și vede cum funcționează mecanismele dezvoltării sale, așa am răspuns eu la probleme. Încercăm să dezvoltăm pe lângă locuire și programe educative pentru construcții din materiale naturale și grădinărit. Această semi-ieșire din urban este răspunsul nostru la criza locuirii care este foarte pregnantă în Cluj și asta și pentru o clasă socială care nu este la limita sărăciei, plătește facturile și chiriile la timp, dar simte că ceva nu funcționează bine. De ce am rămas, totuși, în Cluj? Pentru că el are ceva ce alte localități din regiune nu au, evenimente de genul cum este și acesta, și care, desigur, pe vremuri, s-au derulat sub forma unor întâlniri față-n față. Ca arhitect aș putea, în principiu, să aleg să fac blocurile acelea care se vând în Cluj la un preț mediu de 2500 euro/ mp, dar, în fapt, nici nu pot să fac asta, pentru că trebuie să fii un anumit tip de arhitect, care este căutat pentru astfel de proiecte. Eu încă mai încerc să am proiecte de arhitectură și în oraș, dar ele frizează tot mai mult marginea, nu mai au loc practic în spațiul Clujului, și asta tot datorită costurilor mari și bătăliei mari pe metru pătrat, pentru cine să proiecteze, să construiască să vândă și cui.

Silviu Medeșan (arhitect, cadru didactic la Universitatea din Oradea)

 

În Cluj, creșterea continuă a costurilor chiriilor private din ultimii 10 ani, precum și recenta scumpire a utilităților, își face efectele și asupra lucrătorilor culturali independenți, dintre care tot mai mulți își pierd spațiile. Sunt semne care arată că ei devin tot mai conștienți de consecințele nefaste ale dezvoltării urbane pentru profit ce aduce după sine gentrificarea, adică împingerea a tot mai multor categorii de persoane în afara orașului. Mișcarea locativă Căși sociale ACUM! consideră, că aceste evoluții negative creează condițiile unei solidarizări politice între victimele deposedărilor locative sau evacuărilor, de la cei mai săraci, prin elitele culturale independente, până la cei înstăriți care își pot pierde locuințele din cauza unor datorii bancare de neplătit.

Căși sociale ACUM!

Imagine de la protestul Totul e prea scump, 20 noiembrie 2022, Cluj

 

(3) Acțiuni împotriva creșterii costurilor traiului

Suntem un grup internațional de luptă împotriva industriei gazelor fosile, promovând nevoia de a elimina treptat toate efectele acestei industrii și militând pentru proiecte de energie cu adevărat verde, de viitor. Când vorbim despre gaz, trebuie să ținem cont și de criza climatică în care ne aflăm. Noi spunem că nu mai vrem gaz deloc, reducerile nu sunt suficiente și nu aprobăm nici înlocuirea gazului cu niște soluții false, precum hidrogenul, soluții ale aceleiași industrii care ne-a dus în criza climatică. De când a început războiul din Ucraina, narațiunea “gata cu gazul” este interpretată ca fiind de partea Rusiei, pentru că, atunci când UE a început să caute gaze în orice altă parte, noi am spus “nu” la sursele noi de exploatare, am spus “nu” la tot gazul, accentuând că nu putem avea independență energetică cu mai mult gaz. Corporațiile și guvernele nu vor ca industria gazelor fosile să moară. Guvernele negociază direct cu industria, discută doar cu lobbiștii gazului. Corporația face legislația și în acest domeniu, se decide ceea ce este bine pentru profitul lor. Pentru că trăim în capitalism, nevoia Europei de a înlocui gazul rusesc cu gaze din altă parte s-a speculat pe prețuri foarte mari, iar companiile din industria gazelor fosile au beneficiat de investiții majore, chiar dacă știm că industria gazului este un pilon important al stării precare în care ne aflăm. Europa are suficient gaz pentru ultimele ierni pe care ar trebui să și le propună din punct de vedere climatic. Sursele de exploatare gaze și LNG-urile existente deja, ar fi putut fi folosite pentru iarna aceasta, și eventual următoarele, cu pregătirea faptului că industria trebuie să scadă treptat producția, nu să se extindă. Însă dacă nu investim ACUM în alternative, în energie regenerabilă, acest pas spre descreștere continuă să întârzie. Atâta timp cât este mai important profitul, soluțiile oferite nu sunt decât piste false cu costuri imense pentru oameni.

Să amintim de câteva acțiuni anti-gaz. În Mediaș, în iulie 2022, s-a proiectat pe sediul central al Romgaz un apel împotriva exploatării de gaz din Marea Neagră în perimetrul numit Neptun Deep. Această inițiativă s-a pornit înainte de război, la inițiativa OMV Petrom și firma americană Exxon Mobile, care însă, în 2021 s-a retras, considerând că afacerea asta nu va fi rentabilă și și-a vândut partea la Romgaz. Rentabilitatea investiției s-a reinventat și afacerea s-a rejustificat în contextul războiului, prin discursul împotriva gazului rusesc. În aceste condiții, noi ne-am exprimat solidaritatea cu muncitorii, militând pentru tranziție justă și energie regenerabilă. La Protestul din Cluj, Totul e prea scump, din noiembrie 2022, am observat reacția social media la eveniment, prin care s-a încercat să ne descalifice, spunând că cei care luptă împotriva scumpirilor sunt pro-Putin. Ni se spune că, datorită Rusiei, scumpirea prețurilor este justificată, toți suntem în aceeași barcă, toți trebuie să ne sacrificăm, să ne impunem auto-austeritate, și să intrăm în logica impusă de industria gazelor, adică să nu vrem gaz rusesc, dar să vrem gaz din altă parte. Important de amintit este protestul din Viena din martie, prin care s-a boicotat Conferința Europeană a Industriei Gazului. În cele 3 zile, aproximativ 1000 de activiști au blocat străzi, au ocupat intrări la conferință și accesul în oraș de la aeroporturile de avioane private, au blocat rafinăria OMV. Toate aceste proteste reprezintă revolta față de subordonarea deciziilor politice față de industria gazelor fosile. Închei prin a spune ca îmi doresc să văd o atitudine și o efervescență precum la Viena și față de exploatarea de gaz din Neptun Deep.

Ani Mărincean (Gastivists)

 

Criza costurilor traiului și inflația galopantă în Maria Britanie, unul din centrele capitalismului global, au creat condițiile apariției unui val de greve, începând cu transporturile feroviare din vara 2022. Alte sindicate au urmat exemplul, precum din domeniul asistenței medicale, învățământului, lucrătorilor din poștă, autostrăzi, aeroporturi, grăniceri, și al cadrelor universitare. În mod pervers, Partidul Laburist înființat în anul 1900 de către sindicate, azi nu oferă sprijin greviștilor. Totuși, feroviarii au obținut creșteri salariale de 14%, pompierii de 12%, și se bucură de susținere din partea celor mulți. Însă majoritatea celorlaltor sindicate sunt în așteptare. De exemplu, cadrele universitare, o categorie, istoric vorbind, mai privilegiată, dar unde azi 44% din personalul didactic și 68% din personalul de cercetare lucrează pe contracte temporale, asta și la universitățile foarte bogate. Chiar dacă în lupta asta sindicatele ar fi gata să capituleze, ele sunt sub o presiune democratică venită de jos, de la membrii radicalizați. Speranța noastră este ca sindicatele mari să se despartă de Partidul Laburist și să înființeze un nou partid politic, care să reprezinte interesele claselor populare. Poate în România nu există membri de sindicate radicalizați, și oamenii radicalizați nu sunt în sindicate. De aceea, în acest caz, ar fi nevoie de organizarea la firul ierbii a muncitorilor precari și nereprezentați. Nu cred că în România ar putea să apară un partid nou la inițiativa sindicatelor, dar nici nu cred că un partid nou care să fie o alternativă politică pusă în slujba intereselor maselor populare ar putea să se formeze independent de sindicate.

Vladimir Borțun (Grupul de Acțiune Socialistă)

 

În timp ce corporațiile care activează în sfera combustibililor fosili și complexul imobiliar-financiar au ajuns la profituri imense, există și opoziție populară. Din partea Coaliției Europene de Acțiune Pentru Drepturi la Locuire și la Oraș, avem Zilele de Acțiune pentru Locuire, desfășurate la finalul lunii martie în fiecare an începând cu 2020. Cele mai multe grupări membre ale coaliției au ținut evenimente în varii părți ale continentului: marșuri, picnicuri comunitare, ateliere sau proteste. Căși Sociale ACUM a organizat acțiuni în acești trei ani prin care a evidențiat schimbările urbane ale Clujului, cât și lipsa antidotului – locuințele publice – la greutățile populației în a obține o locuință. În același timp, grupările activiste pe tema climei și împotriva combustibililor fosili intensifică luptele pe fundalul agresiunii corporatiste asupra societății prin creșterea scandaloasă a profiturilor și continuarea poluării planetei. Tocmai această agresiune conduce la inițiative de unire a forțelor activiste ale grupărilor pentru dreptul la locuire și cele împotriva schimbărilor climatice. Într-un atelier organizat la Brussels la finalul lunii februarie, am participat la astfel de discuții cu membrii ai diferitelor grupări axate pe climă. O concluzie a întâlnirii a fost că creșterea costurilor vieții, atât din perspectiva locuirii, cât și din perspectiva combustibililor necesari pentru încălzire și transport ne unește revendicările. Chiar dacă există exemple puternice de mișcări sociale spontane sau organizate în Europa de Vest, inclusiv grevele generale din Franța cauzate de creșterea vârstei de pensionare, trebuie să notăm și existența opusului: tăcerea scandaloasă din Est pe acest subiect.

George Iulian Zamfir (Căși sociale ACUM!)

Banner pe podul Elisabeta de pe peste râul Someș din Cluj-Napoca, martie 2023

Comments are closed.