Liberalizarea prețurilor înseamnă competiția între firme pentru profit, iar rezultatul este scumpirea costurilor traiului

Anul 2022 a adus și în România un val de scumpiri enorme.

Liberalizarea prețului la curentul electric și gaz, dar și creșterea prețului la carburanți au generat un lanț de scumpiri la alimente și multe alte bunuri și servicii elementare pentru viața omului. Articolul lui Andrei Mocearov din acest număr al ziarului Cărămida explică foarte bine cauzele scumpirii energiei. Cunoscând faptul că gazul se tranzacționează pe bursa de valori și există o mulțime de firme intermediare care fac comerț cu el, ne dăm seama de logica acestei afaceri:  proprietarii firmelor de producție și furnizare, precum și deținătorii de active la aceste companii își extrag profitul de pe urma gazului pe traseul prin care acesta ajunge din pământ în casele noastre. De altfel, putem citi în presă că profitul companiilor din energie, gaze și petrol s-au dublat, triplat, și în unele cazuri au crescut de cinci ori în primul semestru al anului 2022 față de același interval din 2021.[1] Liderul profitorilor este compania Petrom (cu un profit de 4,6 miliarde de lei, creștere de 5 ori), urmat de Romgaz (profit de 1,72 de miliarde de lei, față de 761 de milioane de lei), Nuclearelectrica (1,22 de miliarde de lei, creștere de trei ori), Hidroelectrica (cu o creștere cu 56% a profitului net, până la 2,6 miliarde de lei), și apoi de Rompetrol (profit net de 276,9 milioane de lei, după ce anul trecut era în pierdere).

Consumatorii finali sunt cei care plătesc aceste profituri. Precum forța de muncă este cea care face profit angajatorilor, sau cei care cumpără locuințe de pe piață asigură profitul dezvoltatorilor și investitorilor imobiliari. Statul a contribuit la crearea economiei de piață, iar din 1990 încoace a liberalizat pe rând prețurile tuturor bunurilor și serviciilor. Profitorii ne spun că asta este libertatea. Ne mint că faptul că noi ne putem alege de pe piața liberă ce și cu cât să cumpărăm, va duce la reducerea prețului, pentru că firmele vor intra în competiție unele cu altele pentru a ne atrage către ele. Logica aceasta, însă, este cât se poate de falsă. Liberalizarea înseamnă scumpire, liberalizarea înseamnă jaf, este libertatea firmelor de a fura cât mai mulți bani din buzunarele noastre, înseamnă competiția între firme pentru profit.

Să vedem mai departe lista scumpirilor. În august 2022, față de august 2021, mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 15,98%, mărfurile alimentare cu 18,22%, iar serviciile cu 8,26%. În topul scumpirilor stau gazul (creșterea prețului cu 70,64%), uleiul comestibil (49,68%), energia electrică (36,33%), pâinea (25,26%), ouăle (20,34%), și multe altele.[2] Recent, Syndex România a estimat valoarea coșului de trai decent pentru o familie cu doi adulți și doi copii pe luna septembrie 2022.[3] Comparat cu septembrie 2021, aceasta a crescut în medie cu 20%. Dar în cazul costurilor de locuințe și al altor cheltuieli cu locuința (precum utilitățile), această creștere a fost de 31.2% respectiv de 34%. Asta înseamnă că datorită costurilor de azi ale locuirii, dacă ar avea un trai decent, o astfel de familie, stând în chirie privată sau plătind rate la bancă pentru creditul imobiliar, ar trebui să poată să cheltuie pe lună 2273 lei pe locuință și 739 lei pe alte cheltuieli cu locuința (sume în care nu intră costurile cu dotarea locuinței), iar în total să aibă 8659 lei. Dacă nu are atâția bani de cheltuit, înseamnă că nu trăiește un trai decent. În 2021, aproape 30% dintre angajații din România au avut contracte de muncă înregistrate cu salariul minim.[4] În 2022, netul salariului minim pe economie este de 1524 lei, în timp ce, azi, precum ne spune analiza Syndex, o persoană ar trebui să aibă venituri de 3275 de lei pentru a putea trăi decent. Deci, cum ar veni, lucrezi două luni ca să trăiești o lună.

Scumpirea costurilor traiului este un fenomen care se întâmplă în toată lumea. Totuși, să nu uităm că persoanele cu venituri reduse sunt cele mai afectate. Iar în România traiul în sărăcie și până acum a fost un fenomen îngrijorător de răspândit. Chiar și cu o scădere lentă a sa față de anii trecuți, în decembrie 2021 sărăcia veniturilor a afectat 22.60% din populație[5]; iar rata sărăciei și excluziunii sociale (ce include și privațiuni materiale, precum incapacitatea de a plăti utilități, de a încălzi locuința, de a face față unor cheltuieli imprevizibile, și altele) a fost de 34.4%, cea mai mare în Uniunea Europeană.[6] Apelurile trimise azi populației de către companiile energetice sau guvernanți de la toate nivelele, prin care ne cheamă să reducem consumul de gaz, curent sau alimente ca soluție la scumpirea lor, sunt cât se poate de absurde, mai ales în cazul celor care și până acum trăiau din venituri mici și trăiau foarte economic, chiar precar. Întrebarea pentru cei mulți este la ce să (mai) renunțe. Pentru ei este foarte clar că nu presupusul fapt că ar fi consumat prea mult sau ar fi avut prea mulți bani a dus la creșterea prețurilor. Dincolo de ei, însă, există consens și în rândurile multor economiști, că inflația de acum nu este cauzată de creșteri salariale și consum, precum afirmă economiștii liberali. Prețurile la diverse bunuri au crescut, contribuind la inflație, datorită rupturilor în lanțurile de producție încă din perioada pandemiei, precum și datorită speculațiilor financiare pe piața energetică și petrolieră, dar și fenomenului imitației ce caracterizează piața (toți cresc prețurile, chiar dacă nu sunt în lanțul de scumpiri, pentru că asta devine norma pieței). Creșterea prețurilor se reflectă clar în creșterea profiturilor firmelor mari, în timp ce firmele mici și cele care nu fac afaceri prin speculații sunt și ele puse în risc, nemaivorbind despre cei care trăiesc din vânzarea forței lor de muncă.

Am văzut cum răspunsul guvernelor la inflație și al celui din România, prin Banca Națională a României, a fost creșterea dobânzilor bancare, lucru de care beneficiază băncile comerciale și care îi pune în pericol pe cei care au credite imobiliare. Pentru a fi eligibili la aceste credite, în trecut solicitanții au fost verificați strict de bănci:  dacă veniturile lor nu se încadrau într-o marjă stabilită de acestea, se considerau a fi în risc de a nu putea plăti ratele lunare, deci erau refuzați de către ele. Cu creșterea dobânzilor, și creșterea în paralel a celorlalte costuri ale traiului, probabil că multe dintre cele care au fost eligibile la credite imobiliare acum câteva luni, azi nu se mai încadrează în categoria de “buni plătitori”. Întrebarea lor este ce li se va întâmpla dacă nu mai pot plăti ratele. Asta mai ales în condițiile în care își vor pierde și locul de muncă pentru că firmele la care lucrează vor da faliment sau vor concedia o parte din angajații lor tocmai datorită costurilor crescute ale producției (din cauza prețului crescut la energie) și reducerii capacității de consum a populației. Reducerea și lipsa consumului, știm bine, duce la reducerea producției, de aceea soluția impusă de guverne la inflație (reducerea consumului prin măsuri monetare, prolongarea creșterii salariilor și pensiilor, nereglementarea efectivă a prețului la energie) va duce la recesiune.

Pe scurt: salariile și pensiile celor mulți nu sunt suficiente pentru a face față scumpirilor. Oamenii își fac calcule, la ce să renunțe ca să supraviețuiască. Dar, renunțând la tot mai multe, însăși supraviețuirea devine imposibilă. Guvernele vin în continuare cu soluții de subvenționare a companiilor private care cresc profiturile acestora. Explicația pe care o dau este că cele din urmă sunt creatorii de locuri de muncă și bunuri. Și într-un fel este adevărat asta, pentru că în capitalism nu avem alternativă, în afară de eventuala întoarcere la capitalismul de stat de după cel de al doilea război mondial, în care statul a încercat să balanseze relația între capital și forță de muncă prin programe de investiții publice în servicii publice.

Însă, azi, alternativele trebuie căutate dincolo de capitalism. Pentru că ceea ce explodează în zilele noastre în criza costurilor traiului sunt defapt crizele multiple produse de capitalism (economice, financiare, locative, climatice, energetice și altele). Chiar și persoanele cu venituri relativ mai mari, pe la nivelul salariului mediu pe economie, au început să simtă această criză, nemaivorbind despre cele cu venituri reduse sau oamenii care au trăit în sărăcie și până acum. La rândul lor, pentru a susține economia de piață și capitalul, guvernele se îndatorează, la un moment dat intrând și ele, probabil, într-o stare de faliment în care vor fi expuse și mai puternic intereselor statelor puternice și actorilor financiari globali.

În principiu, acest moment tot mai dezastruos este prielnic pentru o largă solidaritate politică în vederea depășirii regimului capitalist care ne-a adus în situația de azi în care suntem, viețile noastre fiind puse în pericol de războaie care retrasează ordinea globală, de militarizare, fenomene climatice și penurii economico-financiare. Odată ce ne-a împins în această stare, capitalismul nu mai poate pretinde că este cel mai bun mod de producție sau organizare societală pe care ne-o putem imagina.

Dezbaterile sunt deschise, revoltele de toate felurile probabil vor urma peste tot în lume, important este ca nemulțumirile să nu se adune în ograda extremei drepte, naționaliștilor și fasciștilor, sau celor care doresc reinstalarea capitalismelor naționale. Știm din istorie ce a urmat când s-a întâmplat asta. Socializarea mijloacelor de producție, socialismul internaționalist sunt cealaltă cale pe care omenirea ar trebui să o ia.

Situația critică generalizată de azi adâncește vechea criză a locuirii cu care multe persoane se confruntă de ceva timp, manifestată în supraaglomerarea în locuințe, supraîncărcarea gospodăriilor cu costurile locuirii, dar și în lipsa locuințelor sociale publice, sau în evacuările care lasă persoanele evacuate fără adăpost adecvat. Am scris multe articole despre aceste fenomene în numerele anterioare ale ziarului Cărămida, iar mișcarea Căși sociale ACUM! a făcut multe acțiuni publice în care a atras atenția asupra lor. S-ar putea ca pe lanțul inflației care  reduce capacitatea de cumpărare a oamenilor, la un moment dat prețurile de pe piața de locuințe să scadă. Dar cei care au cumpărat până acum locuințe ca investiție, probabil au deja bani mulți din astfel de investiții vechi (din chirii sau din tranzacționări multiple) și vor cumpăra în continuare. Apoi, scăderea prețurilor de pe piața imobiliară va începe un nou val de speculații: fondurile de investiții și persoanele private care au bani, vor cumpăra locuințe la prețul scăzut cu scopul de a câștiga și mai mult la finalul acestui ciclu al crizei economice, după ce prețurile la locuințe și chiriile vor începe să crească din nou. Până atunci, însă, mai este o întrebare: vor apela dezvoltatorii imobiliari la ajutoare de stat? Vor apărea noi programe guvernamentale care să susțină construcțiile de locuințe de către privați, inclusiv dezvoltatori, și astfel și băncile care oferă credite imobiliare? Noi spunem că nu ar trebui să se întâmple așa.

Este important să ținem minte: criza locuirii nu este una și aceeași cu criza imobiliară. Creșterea prețului la locuințe înseamnă criza locuirii din punctul de vedere al oamenilor care au nevoie de locuință ca să locuiască în ea; în timp ce din punctul de vedere al actorilor imobiliari criza imobiliară înseamnă reducerea profitului câștigat de ei de pe urma reducerii prețurilor la locuințe. Statul va trebui să decidă care criză dorește să o rezolve și cum, pe cine sprijină împotriva cui. Căși sociale ACUM! susține că în domeniul locuirii, statul nu ar trebui să salveze băncile și dezvoltatorii, ci ar trebui să se folosească de bugetul public pentru a construi locuințe sociale publice. Sau să salveze din companiile private doar cele mai esențiale, punându-le condiții clare privind servirea interesului public. Iar odată cu resetarea politicii economice de pe urma crizei multiple actuale, ar trebui să impună modalități de reglementare a pieței de locuințe. Crearea unui regim locativ mixt, afirm eu, bazat pe proprietatea mixtă (o paritate între proprietatea publică și proprietatea privată, deci eliminarea supremației proprietății private asupra locuințelor) și controlul democratic asupra deciziilor statului ar fi soluțiile spre care ne-am putea îndrepta în viitorul apropiat în acest domeniu.   

 Enikő Vincze


[1] https://www.libertatea.ro/stiri/cine-sunt-marii-castigatori-ai-crizei-energetice-din-romania-unele-companii-inregistreaza-profituri-si-de-cinci-ori-mai-mari-4295369

[2] https://economedia.ro/breaking-rata-inflatiei-a-ajuns-la-153-in-luna-august-cele-mai-mari-scumpiri-gaze-70-cartofi-54-si-ulei-50.html

[3] https://www.mediafax.ro/social/familie-doi-copii-nevoie-venituri-aproape-8-700-lei-intr-luna-duce-trai-decent-aproximativ-85-contractele-munca-romania-platite-valoare-mica-cea-cosului-trai-decent-21257095

[4] https://www.zf.ro/eveniment/statistica-1-58-milioane-angajati-romania-lucreaza-salariul-minim-19939492

[5] https://tradingeconomics.com/romania/at-risk-of-poverty-rate-eurostat-data.html

[6] https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Living_conditions_in_Europe_-_poverty_and_social_exclusion&oldid=575050

Comments are closed.