Acțiunile noastre de 17 decembrie

Evenimentul "Un deceniu de luptă" organizat de Asociația Comunitară a Romilor din Coastei și Căși sociale ACUM! este dedicat comemorării a 10 ani de la evacuarea de pe str. Coastei și mutarea forțată în Pata Rât a 350 de persoane de etnie romă.

Spre regretul nostru, a trebuit să adaptăm inițiativa noastră la condițiile restricțiilor legate de pandemia Covid-19.

  1. Acțiuni stradale din 17.12.2020
  • Vom fi pe fosta str. Coastei
  • în fața primăriei
  • la casele modulare
  • pe str. Cantonului din Pata Rât.
  1. Evenimente online în 18 decembrie de la ora 19.00

Dezbaterea aduce laolaltă activiste și activiști care militează pentru diverse cauze socio-politice și care, de-a lungul ultimului deceniu, au contribuit la mișcarea antirasistă pentru dreptate locativă din Cluj. Invitate: Mihaela Drăgan, Ioana Florea, Carmen Gheorghe, Linda Greta, Claudiu Lorand Maxim, Magda Matache, Veda Popovici, Maria Stoica, Nóra Ugron, Enikő Vincze, George Zamfir. Moderator: Sorin Gog

  • lansarea expoziției-arhivă online

Expoziția-arhivă online expune relația dintre acțiunile din 2010 ale Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, constituirea zonei rezidențiale case modulare în Pata Rât, evacuarea de pe str. Coastei, prelungirea traiului precar pe str. Cantonului, precum și perpetuarea rampelor de deșeuri toxice în Pata Rât și locuirea în colonia Dallas. Totodată, expoziția-arhivă relevă cum au generat aceste interacțiuni mișcarea pentru dreptate locativă din orașul Cluj, și cum a evoluat aceasta de-a lungul ultimului deceniu pe baza unei colaborări consistente cu oamenii din Pata Rât, precum și prin acțiuni contestatare la adresa primăriei cu privire la adâncirea și perpetuarea crizei umanitare, de mediu și locative din zonă.

  • Lansarea broșurii despre mișcarea locativă din Cluj
  1. Filmul “Amintiri de la margine: Lupta noastră pentru locuire”, realizat de Căși sociale ACUM! în aprilie 2020, accesibil aici: https://www.youtube.com/watch?v=sHlD4C5zvqI

Comemorăm împreună evacuarea din 17.12.2010. Laolaltă încurajăm continuarea mișcării crescute din această revoltă.

Comments are closed.