Munca din salubritate și locuirea muncitorilor din salubritate în condiții mizere

Majoritatea oamenilor care lucrează la salubritate în Cluj-Napoca provin din comunitățile de la Pata Rât. Aceleași persoane care ne mențin orașul curat nu au de multe ori nici căldură în casă (barăci) nici posibilitatea de a-și menține igiena personală, din cauza condițiilor în care locuiesc, dar totuși munca și-o fac. Aceste persoane de multe ori sunt scuipate și înjurate doar pentru că fac munca de jos. Muncă ce nici măcar nu este plătită pe cât ar merita acești oameni.

O parte dintre ei sunt oameni uitați de autorități de mai mult de un deceniu de când au fost evacuați din locuințele lor și aduși în comunitatea de la Pata Rât.

Acum, pe timp de pandemie, pentru noi chiar nu s-au schimbat multe; din contra, a fost chiar ceva mai rău. Firma de salubritate la care lucrăm nu ne-a dat măști decât una pe lună, să zicem; am primit salarii mai mici și am fost trimiși în concediu fără să vrem.

De exemplu, am avut cazuri de COVID între șoferi, iar persoanele care au lucrat cu acei șoferi au fost lăsate acasă 2-4 zile, și acelea au fost luate din concediul de odihnă în loc să fie medical.

A mai fost un caz în care un încărcător a răcit, a fost trimis acasă fără test COVID și ca să fie și mai rău, l-au băgat în concediu de odihnă, ceea ce afectează la salariu, la bonuri de masă.

Noi suntem în pericol destul de mare pentru că noi ridicăm zi de zi gunoiul de la spitale. Dar firmei oricum nu-i pasă.

Acum mai avem o grijă, pe lângă nepăsarea firmei, și anume că CCP (curăţenia căilor publice) de la Rosal a pierdut licitația, și partea de oraș care i se cuvenea va fi luată de firmă Supercom. Cei de la CCP sunt îngrijorați, se tem că și-ar putea pierde locul de muncă.

Czanka Alexandru

Comments are closed.