Lupta împotriva rasismului de mediu prin acțiune în justiție

"Cele mai multe rampe de gunoi din România nu sunt conforme din punct de vedere ecologic. Ele acționează atât ca bombe ecologice, cât și ca bombe sociale. În pofida aderării la legislația europeană în domeniu, în viața noastră de zi cu zi observăm funcționarea vechiului sistem de colectare, stocare și prelucrare care rezultă în soluții toxice de gestionare a deșeurilor. Mai mult decât atât, în România autoritățile publice, și/sau companiile industriei deșeurilor nu au luat nici o măsură de protecție a oamenilor care lucrează informal pe rampele de gunoi, astfel încât aceștia continuă să asigure selectarea deșeurilor în condiții absolut precare care le periclitează viața și sănătatea. Cazul din Pata Râtul Clujului este bine-cunoscut în acest sens. [...] Este timpul ca guvernul României și autoritățile locale să implementeze programe de dezvoltare socio-teritorială care nu doar că nu mai contribuie la formarea zonelor de locuire defavorizate în medii poluate (stații de epurare a apei, rampe de gunoi, stații de deșeuri chimicale și industriale etc.), ci își propun să remedieze cât mai repede posibil consecințele sociale ale marginalizării populației sărace în astfel de spații, eliminând într-un final acest fenomen (re)produs nu doar prin mecanisme economice și politice, ci și prin concepțiile și practicile rasismului de mediu."(Opriți rasismul de mediu, Mesajul Fundației Desire cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, 05.06.2013)

Rasismul este o formă a puterii care separă, izolează și exploatează pe baza unor presupuse caracteristici biologice, culturale și/sau economice ale oamenilor. Rasismul de mediu practică aceste acțiuni prin amplasarea și menținerea persoanelor sărăcite, de multe ori aparținând unor minorități inferiorizate istoric, în medii poluate care pun în pericol viața acestora. Rasismul de mediu împotriva romilor se bazează pe presupunerea că etnia romă este o rasă inferioară, sărăcia este o trăsătură culturală a omului sărac, și că romii săraci pot/merită să locuiască și să lucreze în medii toxice. La rândul lor, cele din urmă sunt considerate ca teritorii inferioare față de alte zone urbane ce se bucură de resursele de dezvoltare ale orașului, astfel încât rasializarea spațiului merge mână în mână cu rasializarea oamenilor care lucrează și/sau locuiesc în apropierea acestui teritoriu.

În documentul "Protecția drepturilor omului și combaterea discriminării romilor în România 2006-2010," la capitolul "Evacuări ilegale și amplasări în zone industriale sau toxice," colaboratorii Romani Criss observă: "Romii sunt supuși unei forme de rasism de mediu strâns legat de fenomenul de evacuare forțată, prin amplasarea acestora în condiții inumane sau degradante, în imediata apropiere a gropilor de gunoi, a stațiilor de epurare a apei sau a zonelor industriale aflate la marginea localităților" (p. 17). Documentul descrie cazuri din Constanța, Piatra Neamț, Dorohoi, Zalău, Miercurea-Ciuc. La care, după 2010 neapărat trebuie adăugate cel puțin cazurile din Cluj-Napoca (Pata Rât) și Baia Mare (uzina CUPROM).

În aprilie 2010, Fundația Desire și Asociația Amare Phrala au adresat în atenția autorităților publice locale petiția "Împotriva ghetoizării romilor din oraşul Cluj". În cursul acelui an am atenționat autoritățile pe diverse căi despre faptul că planul de relocare "a celor aproximativ 1500 de romi care locuiesc pe strada Cantonului şi Coastei, precum şi în Pata Rât" în zona rampei de gunoi (anunțat prin declarația viceprimarului în martie 2010, http://www.citynews.ro/cluj/din-oras-10/primaria-muta-romii-de-la-pata-rat-cu-o-parcela-mai-incolo-77329/) contravine mai multor reglementări internaționale și naționale, precum: Declaraţia internaţională a drepturilor omului şi mediului adoptată la Geneva în 1994 care precizează printre altele că acestea includ şi dreptul la condiţii de locuit  într-un mediu sănătos, nepoluat, şi nedegradat de activităţi care pot afecta sănătatea şi bunăstarea oamenilor; Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 536 din 23 iunie 2007, care la articolul 11 arată că distanţa minimă de protecţie sanitară, recomandată între zonele protejate şi o serie de unităţi care produc disconfort şi riscuri sanitare este de 1000 de metri. Neglijând total aceste apeluri, pe baza HCL 127/30.03.2010 şi HCL 197/11.05.2010, Primăria a început demersurile preliminare mutării familiilor de romi în cauză lângă rampa de deșeuri neconformă din punct de vedere ecologic. Din păcate, de-a lungul acelui proces nici o instituție abilitată nu a formulat interdicții față de amplasarea unei zone de locuit în apropierea acestui sit poluat, chiar dacă toată lumea trebuia să știe că această rampă este un sit contaminat. De aceea, putem afirma că demersul a fost marcat de un rasism instituționalizat: această zonă din Pata Rât s-a putut defini drept zonă locuibilă de către romi printr-o practică care îi consideră pe romi drept inferiori sau îi desconsideră ca oameni, de parcă viața lor nu ar conta cât contează viața altor etnii. Faptul că nu familii sărăcite de pe strada Cantonului, sau familii din colonia Dallas au fost mutate în noile case modulare construite din bani publici, ci cele 76 de familii evacuate de pe strada Coastei, ne-a arătat mai departe că acest rasism instituționalizat este folosit și cu scopul de a justifica curățirea de elemente nedorite ale unor zone urbane ale căror valoare imobiliară crește, rasismul devenind astfel un instrument al gentrificării și (re)producerii inegalităților socio-teritoriale.

În anii care au trecut de atunci, Primăria Municpiului Cluj-Napoca, chiar dacă are la îndemâna ei strategia de dezvoltare a orașului pentru 2014-2020 cu prevederi privind zona Pata Rât și politicile de locuințe sociale din fondul public, în cel mai bun caz a acceptat derularea unor intervenții legate de locuire și relocare doar dacă acestea au adus fonduri europene, norvegiene sau de alte feluri în oraș. Nici o alocare financiară din bugetul local cu acest scop, nici o solicitare de la bugetul public central cu acest scop, nici o schimbare a politicii locale privind locuințele sociale. Din contră, "criza gunoaielor s-a soluționat", precum anunța primarul Emil Boc în toamna anului 2015, prin autorizarea noilor rampe Salprest și RADP în Pata Rât, ele venind și mai aproape de zona de locuit.

Pe baza celor de mai sus, în februarie 2018, Fundația Desire, alături de 51 de persoane cu domiciliul în zona caselor modulare amplasate în 2010 de către Primăria Municipiului Cluj-Napoca în apropierea rampelor de deșeuri din Pata Rât, au formulat în fața instanței o acțiune în contencios administrativ împotriva următoarelor instituții: Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, Municipiul Cluj-Napoca prin Primar, Consiliul Județean Cluj, Regia Autonomă a domeniului public Cluj-Napoca, și SC Salprest Rampă SA. Luând în considerare și faptul că prin European Roma Rights Centre în momentul de față se mai derulează un proces împotriva Primăriei prin care persoanele din casele modulare solicită locuințe sociale în alte părți ale orașului, prin acțiunea noastră solicităm instanței să pronunțe o sentință prin care:

  1. Să oblige pârâții să închidă rampele temporare de stocare a deșeurilor din Cluj-Napoca, str. Platanilor, f.n., jud. Cluj, zona Pata Rât, aflate în administrarea SC Salprest Rampă SA Cluj-Napoca și Regia Autonomă a Domeniului Public Cluj-Napoca.
  2. Să oblige pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și Consiliul Județean Cluj să ia toate măsurile necesare în privința vechii rampe de gunoi Pata Rât (închisă în prezent) pentru ecologizarea, curățarea, dezinfectarea și împiedicarea poluării zonei Pata Rât, astfel încât să se creeze un mediu propice traiului pentru familiile ce locuiesc la o distanță mai mică de aceasta, respectiv 800 metri.
  3. Să oblige pârâții în solidar la plata unor despăgubiri în valoare de 100 lei pe fiecare zi, începând de la data promovării prezentei acțiuni și până la îndeplinirea tuturor obligațiilor evidențiate la petitele nr. 1 și nr. 2, în favoarea subsemnaților reclamanți persoane fizice.

Enikő Vincze

Comments are closed.