"Vine țiganul și te bagă în sac."
Pe baza limbii pe care o vorbesc, pe baza culorii pielii lor, pe baza situației lor materiale precare și sărace, care toate se consideră a fi rușinoase, rasismul justifică discriminarea și violența împotriva romilor și împotriva săracilor. Rasismul îi umilește, îi înjosește, vrea să îi facă să nu se simtă ca oameni deplini. Rasismul oferă o explicație culturală pentru inegalități economice, exploatare și relații de dominare, spunând că cei care au o cultură sau o etnie presupus inferioară sunt predispuși să fie săraci. Sau că au cultura sărăciei, le place să fie săraci, sărăcia este parte din identitatea lor culturală, deci nu ai ce să faci cu ei, doar să îi menții în poziții subordonate și condiții paupere și precare și, ca atare, să îi ții departe de tine, de locurile unde îți dorești tu să locuiești, să mergi la școală, să lucrezi, sau să îți petreci timpul liber.
"Am fost eu, și cu doi gabori cu pălărie, când am intrat în clasă de prima dată.
Învățătoarea: Cine sunteți?
Suntem romi.
Învățătoarea: Stați în ultima bancă!
Am stat în ultima bancă și nu s-a ocupat de noi nicicum."
"Dacă copilul meu va fi coleg cu copiii români la școală și va vorbi în țigănește la oră sau în pauză, copiii români vor ști că el este țigan, și le va fi frică de el. Și atunci se vor purta urât cu el. Și el s-ar putea să nu mai vrea să meargă la școală din cauză că ceilalți își bat joc de el pentru că el vorbește limba țigănească. Nu vreau ca copilul meu să treacă prin trauma asta."
"Strada Cantonului este asociată cu mizeria. Și mizeria de pe strada Cantonului este asociată cu oamenii care locuiesc acolo. Cei care trec pe strada noastră nu ne văd pe noi, ca oameni, văd doar mizeria. Doar foarte puțini majoritari sunt în stare să ne vadă ca oameni, să ne observe ca persoane, dincolo de mizeria locului."
"M-am angajat la mătură la Rosal. Eram deja în vârstă, și nu mi-am găsit alt loc de muncă. Dar mă temeam zi de zi că o să mă vadă lumea care mă cunoștea dinainte. Mi-a fost mare rușine."
"De ce urăsc majoritarii persoanele de etnie romă? De ce nu a fost așa mai demult? De ce este așa acum? Ce s-a întâmplat între timp? Dacă un țigan fură ceva, de ce se consideră că toți romii sunt hoți? Dacă fură un român, nu se consideră că toți românii sunt hoți."
Partea I.
Rasismul de la stigmatizarea limbii la stigmatizarea etniei
Nu este o problemă dacă sunt mulți sau dacă sunt doar copii romi între ei la o școală sau în alte locații. Problema apare atunci când o limbă sau alta, respectiv când o etnie sau alta este stigmatizată de limba și etnia majoritară. Problema apare atunci când cei care vorbesc limba majoritară spun: "noi suntem societatea și noi spunem cine este demn sau nu este demn să trăiască alături de noi." Și când au puterea să te facă să te simți prost din cauză că vorbești o altă limbă decât ei, și să te alunge din preajma lor. Problema apare atunci când o limbă diferită față de limba majoritară este considerată nu pur și simplu diferită, ci este asociată cu ceva rău și inferior. Când limba și etnia asumată devine un motiv și un argument al discriminării. Când persoana care vorbește limba care se consideră a fi limbă inferioară de majoritari este clasificată inferioară ca persoană din acest motiv. Când nu este considerat om deplin din acest motiv. Problema apare atunci când comportamente negative precum hoția, cerșetoria, crima, care se manifestă în toate societățile independent de etnie ori naționalitate, sunt asociate cu o anumită limbă și/sau etnie, iar orice persoană care vorbește acea limbă sau își asumă acea etnie este considerată a fi hoț, cerșetor, criminal.
El: Chiar dacă sunt doar copii romi în clasă, ei nu învață limba romani în școală. Nu au nici măcar ora aceea facultativă. Însă între ei vorbesc limba romani, în pauză, pe stradă. Și asta nu creează o problemă între ei. Pentru că nu este nimeni în jurul lor care să îi facă să se simtă prost din cauză că vorbesc țigănește.
S.: Profesorii spuneau că, uite, copiii romi din clasă înjură țigănește și nu sunt atenți la oră, pentru că vorbesc în țigănește între ei. Așa ne-au făcut profesorii români pe noi, părinții romi, să simțim că este o problemă cu limba asta. Că nu ar trebui să se vorbească. Că este o rușine.
S.: Acasă am vorbit doar țigănește între noi. Copilul nu știa o boabă românește când s-a dus la grădiniță. I-a fost greu. Și atunci am decis să vorbim și acasă, între noi, doar românește. Astfel, copilul a uitat de tot țigăneasca. Și acum, că este mai mare, degeaba mai vorbim acasă țigănește, că nu prea înțelege, și nu știe să vorbească deloc.
M.: Până când am venit în Cluj, și am început școala, știam doar țigănește. Se mai vorbea și ungurește în familie, dar eu nu am învățat nici ungurește. Însă țigăneasca o mâncam pe pâine. Dar ce m-a ajutat pe mine limba asta țigănească?
S.: Poți vorbi cu alți romi din alte țări și ne putem înțelege între noi în romani, și asta este bine. Altfel ar trebui să știm să vorbim cu toții engleza, că nu știm limbile celorlalte țări. Și atunci mai bine să vorbim între noi în țigănește, decât să ne chinuim cu engleza.
S.: Dacă ai avut o neplăcere, o traumă în copilărie pentru că ai vorbit limba țigănească, atunci probabil te vei feri să o mai vorbești în public, sau să îl înveți pe copilul tău în țigănește. Pentru că asociezi acea neplăcere ce ți s-a întâmplat, cu limba ta. Dar asta nu este bine. Pentru că până la urmă limba ne reprezintă. Asta suntem. Etnia asta, limba asta.
P: În cazul maghiarilor care sunt în școli maghiare și nu se întâlnesc cu românii în aceste școli, efectul este același ca la romi. De izolare culturală totală. Doar că din acest motiv ei nu au acele dezavantaje materiale pe care le au romii care sunt separați de majoritari în școli segregate.
En: Pentru maghiari este o mândrie să fie în școli separate. Este un element al autonomiei culturale. Este un semn al superiorității culturale. Pentru romi este o rușine să fie în școli separate. Este un element al segregării. Este un semn al inferiorității. Astfel se întâmplă și cu limbile. Maghiarii se mândresc cu limba lor, iar romii pot să ajungă să le fie rușine să vorbească limba țigănească, pentru că învață acest lucru de la cei majoritari care stigmatizează limba romă.
D: Forța majorității face ca tu să te simți rău dacă ești minoritar. Dar printr-o altfel de organizare a sistemului s-ar putea evita ca majoritatea să domine, sau s-ar putea ajunge la situații în care relația între minoritari și majoritari să se reechilibreze.
M.: Eu nu vreau ca copilul meu să fie doar cu țigani în clasă. Vreau să îl duc într-o școală și într-o clasă unde sunt mai mulți români. Dar aș vrea să mai fie cel puțin un copil rom în acea clasă cu el. Ca să aibă și el un prieten mai apropiat.
S.: Dacă sunt doar romi între romi, nu se integrează în societate. Dar, totuși: dacă se țin bine orele, și copiii învață, poate nu este o problemă că sunt doar romii între ei. Însă dacă din clasele mici nu se ocupă bine de ei, ei nu vor putea să meargă mai departe la școală, și vor abandona școala curând, pentru că în generală sau la liceu, unde vor fi cu copiii români, nu vor putea ține pasul pentru că sunt rămași în urmă, aduc din urmă acest dezavantaj cu ei. Pentru că în clasele mici au fost doar romi în clasă și nu s-au ocupat bine de ei din acest motiv.
El: Când la început am văzut că sunt doar copii romi în clasa fiului meu m-am gândit că asta este o discriminare împotriva noastră. Dar trebuia să îl las acolo pentru că această școală este aproape de noi. Și eu, și soțul meu lucrăm, copilul trebuie să meargă și să vină singur de la școală. Dacă școala ar fi mai departe, nu ar putea să facă asta. Dar până la urmă învățătoarea se ocupă bine de ei. Copilul meu este tot timpul premiat.
Partea II.-a
Rasismul și negarea dreptului la oraș
Casele romilor din colonia Bufnița au fost demolate în 1963. Locuințele improvizate ale romilor de pe Calea Turzii, de pe strada Avram Iancu, de pe strada Kővári și din alte locuri au fost demolate în anii 1990 și 2000. Iar casele romilor de pe strada Coastei în decembrie 2010. Terenurile de acolo au devenit importante și atunci, și acum, pentru alte investiții, iar oamenii nedoriți au fost dislocați de pe aceste terenuri. Rasismul a justificat întotdeauna planuri urbanistice majore, inclusiv de gentrificare sau regenerare urbană, spunând: "aici trebuie să facem curat." S-a afirmat, și atunci, și acum, că stilul de viață al romilor îi deranjează pe majoritarii din jur. Că ei trebuie separați. Totuși, romii au fost mutați în grupuri mai mici sau mai mari în zone periferice. În anii 1960, în clădiri de pe Dâmbul Rotund. În anii 1990, prin beciuri, prin blocuri muncitorești tăiate de la utilități. Apoi, în anii 2000 pe strada Cantonului, în improvizații, barăci, sau în locuințe modeste făcute de organizații creștine. Iar în 2010 în casele modulare din Pata Rât, construite de primărie. Colonia Bufnița, Dâmbul Rotund, blocul NATO, Coastei, Cantonului, Pata Rât - în diferite epoci, dar toate au fost locuri numite "țigănii". Au devenit spații asociate cu ceva rău și inferior. Persoanele care locuiau și locuiesc acolo au fost și sunt stigmatizate pentru că adresa lor a devenit o stigmă. Locul a devenit o stigmă. Stigma locului s-a extins asupra oamenilor care locuiesc acolo. Apoi s-a decis că "romii trebuie integrați în societate." Că trebuie desegregați. Mutarea din zonele sărace și în locuințe adecvate este, desigur, un lucru bun. Dar să nu uităm: nu faptul că "stau prea mulți romi împreună" este o problemă. Problema este că din motive economice și politice se formează zone de locuire săracă, unde se acumulează privări de mai multe feluri. Problema este că se susține că motivul pentru care se formează astfel de locații sunt romii ca etnie, ca persoane.
P.: În cartierul Bufnița din Cluj au locuit aproape 1000 de romi. Eram romi care vorbeam limba țigănească, și vorbeam și ungurește, dar și românește. Nu am fost, însă, romi tradiționali, cu meserii tradiționale sau cu porturi tradiționale. Totuși, conducerea de atunci a orașului a decis că romii trebuie să fie separați unii de ceilalți. În anul 1963 casele din Bufnița s-au demolat toate. Ni se spunea că s-a făcut asta pentru că locuiau acolo și persoane care au făcut crime, sau au făcut hoții, și că erau multe bătăi și scandaluri între noi. Și s-a generalizat de la ei, oamenii cu probleme, către toate persoanele care au locuit acolo, și mai mult, către romi în general. În loc să îi pedepsească sau să îi izoleze pe ei, s-a decis ca toți romii să se mute de acolo, să se desființeze colonia de romi. Familiile au fost mutate mai întâi în niște clădiri cu mai multe apartamente, în mai multe zone din Cluj, mai bine zis în mai multe zone periferice ale Clujului: strada Timișului, Busuioc, Popești, și altele de pe Dâmbul Rotund, înspre Baciu. Am stat acolo cu părinții de-a lungul anilor 1970. Apoi, care cum am crescut și am fost angajați la fabrici, am primit locuințe în blocurile care se construiau în cartierele noi ale Clujului, Mănăștur și Mărăști în primul rând. Asta în anii optzeci. Am devenit vecini cu majoritarii. Și nu ne simțeam nedoriți. Nici la fabrici, și nici acolo unde locuiam. Nouă ni s-a întâmplat în 1989, că din motive familiale ne-am dat la schimb apartamentul din Mănăștur și am primit un apartament în clădirea de locuințe de pe strada Coastei. Cu contract de chirie, deci. Am fost câțiva atunci acolo pe Coastei, în locuințe închiriate de la stat. Apoi, pe la mijlocul anilor 1990, au început să vină tot mai multe familii de romi acolo. Din diverse motive. Unii și-au vândut apartamentul și și-au băgat banii în Caritas. Caritasul a venit și ne-a încurajat pe atunci să ne investim banii, să facem afaceri cu asta, să câștigăm avere. Unii, mai mult politicienii, au și reușit acest lucru. Ei și-au scos banii. Mulți dintre noi, însă, oamenii simpli care au riscat, au pierdut tot. Și apoi s-a mai întâmplat că, copiii noștri, din 1990 încolo, cum au crescut, nu au mai primit locuințe de la stat, nu se mai făceau locuințe ca în trecut, toată lumea trebuia să își cumpere de pe piață. Și cine nu avea bani rămânea fără locuință. Și atunci noi, părinții, sigur am acceptat să își facă câte o baracă lângă locuințele noastre pe strada Coastei. Astfel s-au înmulțit barăcile fără acte. Până în decembrie 2010, când primăria a decis să ne demoleze pe toți. Pe cei cu acte, și pe cei fără acte. Și să ne dea locuințe în altă parte. Pentru că acolo îi deranjam pe vecinii de la blocuri, pe oamenii care lucrau la biblioteca județeană, la consiliul județean și alte firme care și-au făcut sediile acolo, dar și pe oamenii care și-au construit vile în acea zonă, cum era și Apostu, primarul de atunci al Clujului. Au decis să ne trimită la rampa de gunoi. Au construit locuințe dedicate pentru noi lângă rampa de gunoi.
M.: Pe strada Cantonului s-au adunat într-adevăr foarte mulți romi din anii 2000 încoace. Sunt multe neamuri. Cum zicem noi. Sau familii extinse. Pentru că tinerii, cum au crescut, și cum nu aveau unde să se mute, au rămas pe Cantonului. S-au separat de părinți, și-au făcut propriile lor barăci.
D: De ce credeți că ne-au mutat pe atât de mulți pe strada Cantonului fără să se asigure că avem toalete? Și ne-au spus de atâtea ori că nu avem voie să facem asta. Pentru că ne-au spus că nu se aprobă.
Sa: Totuși, în contractul cu organizația Ecce Homo, Primăria Cluj-Napoca și-a asumat să facă toalete și să asigure utilitățile pentru cele 50 de case de termopan pe care Ecce Homo le-a adus acolo.
D: Dar nu au respectat ce au promis. Oare de ce?
En: Oare și-au spus că sunteți țigani, și va fi bine pentru voi și așa, fără aceste condiții? Sau s-au gândit că va fi ceva pentru foarte scurt timp? Sau au vrut să arate că romii nu pot să mențină curățenia? Cum poți menține curățenie dacă condițiile create nu fac posibil acest lucru? Dacă, de exemplu, nu faci toalete la sute de oameni.
D: Eu cred că au vrut să ne înjosească.
M.: Mulți nu au depus cerere către Pata Cluj, pentru că le-a fost teamă unde ar putea fi mutați. Cum va fi în Florești, sau în Apahida, sau în Baciu. Cum va fi să fie doar ei singuri, cu familia lor mică. Să nu mai aibă ajutor de la neamuri. Pe mine mă ajută mult mama și surorile. Dacă nu ar fi ele, nu știu cum mi-aș permite și eu, pe lângă soțul meu, să mă duc să mă angajez. Nu aș putea lucra. Și am avea bani și mai puțini. Așa putem să mergem la lucru amândoi, dar tot nu avem bani suficienți să ne mutăm în chirie. Pentru că chiria din Cluj este foarte scumpă. Și locuință socială nu primim de la Primărie.
S.: Eram obișnuit să locuiesc alături de rudele mele. De părinți, unchi, frați și surori, verișori. Din când în când ne certam, dar a fost și bine. Pentru că ai avut cu cine schimba o vorbă. Pentru că ne ajutam. Acum, că m-am putut muta de acolo, din Pata Rât, de pe lângă rampa de gunoi, într-o locuință mai bună, ar trebui să fiu fericit. Și sunt fericit. Dar totuși, ceva îmi lipsește. Mă simt singur.
A.: Dacă te muți într-un apartament, la un bloc, în chirie, de exemplu, la cineva, s-ar putea ca să ai vecini cărora să nu le placă de romi. Și să facă totul să te facă să te muți. Anunță poliția pentru orice. Te vorbește de rău. Se leagă de tine din orice lucru mic. Abuzează de faptul că ei sunt români. Și că dacă vine poliția va da dreptate românului, și nu țiganului. Dar se întâmplă multor romi ca să nici nu fie acceptați în chirie la apartamentele românilor.
S.: Românilor le este teamă să aibă vecini romi. Pentru că ei cred că toți romii au foarte mulți copii care fac gălăgie, că toți romii sunt hoți, că toți romii fac mizerie, că fac scandal. Romii din Cluj sunt asociați cu Pata Râtul. Mulți majoritari cred că toți romii locuiesc în Pata Rât. Și că toți romii care locuiesc în Pata Rât lucrează pe rampă sau trăiesc din gunoaie.
Partea III-a
Rasismul și justificarea inegalităților economice
Pe vremuri, ca să justifice înrobirea romilor, unii au susținut că ei sunt mai apropiați de animale decât de oameni, că nu sunt civilizați și nu se pot civiliza. Mai mult, însăși etnia romă a fost definită prin statutul social al robiei, precum azi mulți continuă să asocieze "romii" cu sărăcia sau cu o "problemă socială", astfel încât ambele, atât etnia, cât și sărăcia ajung să fie rasializate. Ca să explice de ce unii oameni sunt săraci, mulți afirmă că ei sunt săraci pentru că așa vor ei să fie, pentru că le place, pentru că sunt niște ființe inferioare, pentru că asta este firea lor. De parcă sărăcia ar fi o alegere liberă sau o trăsătură a persoanei, ca și cum cineva ar putea vreodată să-și dorească să îndure frigul în locul căldurii oferite de o casă. Ca să explice faptul că "muncile de jos" sunt făcute cel mai adesea de romi, cele considerate rușinoase ca de exemplu în salubrizare, unii spun că ei sunt oamenii de jos. Că săracii, sclavii, gunoierii, își merită soarta. Pentru că nu sunt pe deplin oameni. Dar, de fapt, munca lor este exploatată. Este nevoie de săraci pentru că ei vor face orice fel de muncă ca să poată să supraviețuiască. Iar acestea sunt munci de care orice localitate are nevoie ca să poată funcționa.
P.: Romii au fost sclavi timp de cinci secole. Au fost tratați ca unelte ale muncii, ca obiecte și nu ca oameni.
S.: Sărăcia stă la baza tuturor problemelor. Unii fură, alții cerșesc, pentru că sunt săraci. De nevoie.
A.:În vremea lui Ceaușescu am lucrat alături de alte muncitoare. Și mai mult, aveam sub mâna mea un grup de opt femei. Pentru că eu făcusem un curs de calificare, și am fost apreciată. Am mai fost premiată și ca mamă eroină. Locuiam în locuințele care ni s-au dat de la locurile unde munceam. Când s-a închis o fabrică, trebuia să ne mutăm din acea locuință. Cu cinci ani înainte de pensie trebuia să mă angajez la Rosal. Pentru că nu găseam altundeva loc de muncă. Dar atunci firmele la care lucram nu ne mai dădeau locuințe ca pe vremuri. Ne-am făcut și noi o baracă unde am putut din banii puțini pe care i-am putut câștiga din aceste munci.
P.: În salubrizare și pe rampa de gunoi majoritatea care lucrează sunt romi. Pentru că altcineva nu vrea să facă aceste munci. Pentru că acestea sunt muncile de jos, rușinoase.
M.: Când mă duc să caut un loc de muncă, nu faptul că sunt de etnie romă, pentru că se vede că sunt de etnie romă, pentru că sunt mai închisă la culoare, ci faptul că locuiesc pe strada Cantonului îi sperie pe oameni. Așa că am ajuns să nu spun acest lucru. Mi-am făcut buletin pe o altă adresă din Cluj. Și nu spun unde locuiesc de fapt. Cei care nu pot să își facă buletine pe alte adrese își fac buletine provizorii. Pe care scrie: Cluj-Napoca, fără domiciliu. Lumea ori nu știe ce anume este asta, ori știe de aici că oamenii aceștia locuiesc în Pata Rât. Și cine vrea, în afară de companiile de salubrizare, să angajeze romii din Pata Rât?
Căși sociale ACUM!