- Relocarea temporară sau permanentă din locuință, teren sau ambele;
- Relocarea este realizată împotriva voinței ocupanților, cu sau fără utilizarea forței;
- Poate fi derulată fără furnizarea unei alternative de locuire și relocare adecvate, fără acordarea unei compensații adecvate și/sau acces la teren productiv, când este cazul;
- Se derulează fără posibilitatea de contestare a deciziei de evacuare, cât și a procesului de evacuare, fără tratament juridic echitabil și desconsiderarea obligațiilor naționale sau internaționale ale statului. (Biroul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului 2014, ”Fact Sheet 25. Forced Evictions”).
Important de reținut:
- Evacuările pot fi forțate chiar și fără apelul la violență fizică, de exemplu prin intermediul amenințărilor și acțiunilor de intimidare precum tăierea accesului la utilități.
- Protecția împotriva evacuării nu este legată de drepturile de proprietate. Oricare ar fi tipul de posesie – proprietate, chirie publică sau privată, cooperativă de locuire, locuire de urgență, locuire informală ș.a., toți oamenii au dreptul la protecție împotriva evacuărilor forțate.
- De una singură, o decizie administrativă sau juridică nu rezultă într-o evacuare justificată. Dacă acea decizie nu e conformă cu standardele internaționale din drepturile omului și obligațiile de stat, punerea ei în practică poate constitui evacuare forțată.
- Nu toate evacuările sunt interzise prin legislația Dacă normele juridice internaționale, cât și cele naționale, sunt respectate, evacuările pot fi o necesitate, cum ar fi cazul protecției vieților dacă zona e predispusă hazardelor. (Biroul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului 2014).
Conform Biroului pentru Drepturile Omului din cadrul ONU, evacuările forțate violează în mod frecvent și alte tipuri de drepturi ale omului, civile și politice, cum ar fi: dreptul la viață, dreptul la siguranța persoanei, dreptul de neinterferență în viața intimă. Raportorul special ONU pe locuire adecvată, Miloon Kothari, în Raportul său din 2004 susține obligațiile statelor la a proteja împotriva, cât și de a se abține de la efectuarea evacuărilor forțate, obligații provenite din legislația internațională. UN-HABITAT subliniază faptul că în multe situații, victimele evacuărilor forțate aparțin unor grupuri specifice de populații: cei mai săraci, comunități care sunt discriminate, marginalizații și cei care nu au puterea de a influența deciziile și planurile proiectelor care conduc la dislocarea lor. Adesea, chiar sărăcia în care se găsesc este cea care determină ca cei săraci să devină subiecții dislocărilor și relocărilor și la perceperea lor ca fiind ținte cu slabă rezistență. (UN-HABITAT, 2014:7).
Vasile Gâlbea