Spații generoase pentru toți!

Un exemplu contemporan din Franța

turnul Bois-le-Prêtre, Paris 17, 2011, photo: Philippe Ruault 11,25 M€ / 8900 m2 existent și 3560 m2 extensii / 96 apartamente

Locuința socială este un termen care poate avea atât înțeles pozitiv și cât și negativ. Sensul pozitiv este dat de caracterul social al acesteia, referindu-se la unități locative care sunt detașate de ideea că piața dictează costurile locuirii. Pe de altă parte, locuința socială înseamnă și compromis. Arhitectura este un proces care întotdeauna implică negocieri, compromis sau o combinație între diferite interese. În cazul locuințelor sociale, toate acestea sunt reflectate de însușirile fizice ale spațiului creat. Astfel, pentru arhitecți, locuința socială e un subiect care, datorită resurselor limitate și necesității  de a proiecta în masă, ar avea nevoie de multă precizie și dialog pentru a produce un spațiu plăcut, sigur și eficient, atât în interior cât și în exterior, dar atenția este de multe ori împiedicată deoarece clientul este indiferent la calitatea spațiului, iar orice soluție experimentală este exclusă de la început. În momentul în care calitatea vieții în clădirea produsă nu mai joacă un rol principal, proiectul rămâne doar o soluție pentru a răspunde la problema locuirii cu bani cât mai puțini. Prin aceasta, arhitecții pot ajunge în situația în care participă la noi forme de represiune socială. Și da, din păcate, termenul “locuință socială” înseamnă pentru mulți și calitate proastă.

Revenim la premisa de la care am pornit: spațiul locativ trebuie produs cu orice preț. Desigur că o discuție teoretică trebuie să ia în considerare uriașa  diferență  dintre  o  casă  mică construită din materiale ieftine și nicio casă, din punctul de vedere ale celor fără adăpost. Dar, în același timp, este important să considerăm diferitele poziții ale arhitecților care într-un anumit context au reușit să depășească această problematică.

Pentru a contesta ideea că arhitectura socială este inevitabil „ieftină” în sensul negativ, voi ilustra poziția biroului Lacaton&Vassal din Paris, un birou celebru printre arhitecți grație stilului: spații mari și deschise din beton, metal și sticlă. Remarcabil este faptul că, în timp ce modelul lor este recunoscut ca unul dintre cele mai elegante tipologii de locuințe contemporane, proiectele lor sunt în mare parte locuințe publice, multe chiar locuințe sociale. „A apăra plăcerea de a trăi pare, pentru noi, în ziua de azi eminente politic. Generozitatea spațiului este începutul unei posibile vieți sociale” – astfel începe manifestul lor. Această poziție pornește de la definirea arhitecturii ca arta de a crea un spațiu agreabil, iar respectiv a arhitectului ca actorul care este responsabil pentru această calitate în procesul producției.  Atitudinea lor este politică pentru că ei o văd ca inseparabilă de dreptul la adăpost. Mai precis, anumite elemente le văd necesare în orice condiții: confort,  aer,  lumină, siguranță și libertatea locuitorilor de a-și organiza spațiul așa cum vor ei.

Locuințele sunt ușor de recunoscut după elementul lor caracteristic, grădina de iarnă, care e un spațiu între interior și exterior, cu pereți transparenți. Cele mai multe poze arată acest spațiu deja în folosință și aranjat cu o masă, un dulap, plante, obiecte personale ale locuitorilor, sugerând astfel că imaginea finală a locuinței este compusă și prin contribuția locuitorilor. Funcția nu este propusă de arhitecți, este un spațiu de folosință liberă și adaptabil la necesitățile locuitorilor.

Pare un balcon de bloc închis, însă suficient de mare încât să-ți inviți toată familia la cină. Singura funcție permanentă a acestuia este, ca și în cazul blocurilor reabilitate, de izolare a fațadei, însă mai eficient decât o izolație exterioară. Acesta reapare în proiectele noi de locuințe precum și în reabilitările de blocuri.

În categoria ulterioară, proiectul de model a fost turnul Bois-le-Prêtre în Paris. Construit în anii 60, acest bloc de 16 etaje a pierdut mult din calitățile sale printr-o reabilitare termică cu izolație exterioară în anii 80. În 2003, autoritățile pariziene au inițiat un program prin care o serie de blocuri urmau să fie demolate și reconstruite cu subvenții publice. În urma propunerii arhitecților Lacaton& Vassal și asociatul lor Frédéric Druot, s-a luat însă decizia de a transforma blocul. “Decizia de a demola clădirea a fost luată înainte de a fi lansat concursul de arhitectură. Chiar dacă noi nu am luat parte la această decizie în mod direct, studiul pe care l-am publicat în cartea noastră PLUS a influențat opinia”, spune Anne Lacaton într-un interviu . “Autoritățile au decis să caute o altă soluție. A fost lansat apoi un concurs și noi am aplicat cu soluția noastră. Abordarea noastră a fost una simplă. În primul rând ne-am uitat la apartamente și ne-am întrebat ce le lipsește. Ne-am gândit că oamenii ar trebui să poată rămâne în apartament în timpul reabilitării.” Intervenția a costat de trei ori mai puțin decât demolarea și reconstruirea blocului, a mărit apartamentele cu o suprafață medie de 35,6 metri pătrați și, nu în ultimul rând, a fost o soluție incomparabil mai ecologică. Considerat un proiect de succes în primul rând pentru că a reușit să fie în beneficiul tuturor actorilor, este important de remarcat faptul că, această convingere a arhitecților – ‘se poate face mai mult, cu mai puțin’ – a fost în conflict cu scepticismul autorităților, și numai prin studii și calcule precise a reușit să fie realizat.

Pe pagina biroului este indicat costul fiecărui proiect și suprafața exactă în metri pătrați. “Less is more” (n.r. mai puțin înseamnă mai mult) poate fi înțeles și “cheap is more” (n.r. ieftin înseamnă mai mult) zice Jean Phillippe Vassal, referindu-se la nevoia de a construi ieftin în primul rând pentru a putea oferi mai mult în spațiu. Succesul unui proiect nu poate să fie separat de costul său, dar asta înseamnă totuși mai mult decât să construiești cu bani puțini. În realitate, pe piața imobiliară prețul unui apartament este calculat după metri pătrați. Astfel, de multe ori, mai ales în contextul Europei de Vest, unde multe locuințe sunt construite de investitori privați, reducerea costului pe metru pătrat nu înseamnă și reducerea prețului chiriei, ci doar mărirea profitului. Din acest motiv, ei consideră că în calitate de arhitect este extrem de important să faci un calcul profesional al costurilor pentru a putea argumenta împotriva comercializării lor la prețuri de piață. Această strategie a fost folosită, de exemplu, în cazul Bois-le-Prêtre. Tehnologia ne permite din ce în ce mai mult să construim case generoase și ecologice, dar pentru asta este nevoie și de redefinirea constantă a categoriei “locuință socială”. Sau, după cum formulează Anne Lacaton, trebuie să “eliberăm locuința de clasificările sale financiare și sociale”, adică locuința socială nu trebuie să însemne condiții precare și resurse reduse.

transformarea a 530 locuințe, Bordeaux, 2016, photo: Philippe Ruault 28,4 M€ / 44210 m2 existent + 23500 m2 extensii și apartamente noi/ 530 apartamente existente și 8 apartamente noi

În categoria ulterioară, proiectul de model a fost turnul Bois-le-Prêtre în Paris. Construit în anii 60, acest bloc de 16 etaje a pierdut mult din calitățile sale printr-o reabilitare termică cu izolație exterioară în anii 80. În 2003, autoritățile pariziene au inițiat un program prin care o serie de blocuri urmau să fie demolate și reconstruite cu subvenții publice. În urma propunerii arhitecților Lacaton& Vassal și asociatul lor Frédéric Druot, s-a luat însă decizia de a transforma blocul. “Decizia de a demola clădirea a fost luată înainte de a fi lansat concursul de arhitectură. Chiar dacă noi nu am luat parte la această decizie în mod direct, studiul pe care l-am publicat în cartea noastră PLUS a influențat opinia”, spune Anne Lacaton într-un interviu . “Autoritățile au decis să caute o altă soluție. A fost lansat apoi un concurs și noi am aplicat cu soluția noastră. Abordarea noastră a fost una simplă. În primul rând ne-am uitat la apartamente și ne-am întrebat ce le lipsește. Ne-am gândit că oamenii ar trebui să poată rămâne în apartament în timpul reabilitării.” Intervenția a costat de trei ori mai puțin decât demolarea și reconstruirea blocului, a mărit apartamentele cu o suprafață medie de 35,6 metri pătrați și, nu în ultimul rând, a fost o soluție incomparabil mai ecologică. Considerat un proiect de succes în primul rând pentru că a reușit să fie în beneficiul tuturor actorilor, este important de remarcat faptul că, această convingere a arhitecților – ‘se poate face mai mult, cu mai puțin’ – a fost în conflict cu scepticismul autorităților, și numai prin studii și calcule precise a reușit să fie realizat.

Pe pagina biroului este indicat costul fiecărui proiect și suprafața exactă în metri pătrați. “Less is more” (n.r. mai puțin înseamnă mai mult) poate fi înțeles și “cheap is more” (n.r. ieftin înseamnă mai mult) zice Jean Phillippe Vassal, referindu-se la nevoia de a construi ieftin în primul rând pentru a putea oferi mai mult în spațiu. Succesul unui proiect nu poate să fie separat de costul său, dar asta înseamnă totuși mai mult decât să construiești cu bani puțini. În realitate, pe piața imobiliară prețul unui apartament este calculat după metri pătrați. Astfel, de multe ori, mai ales în contextul Europei de Vest, unde multe locuințe sunt construite de investitori privați, reducerea costului pe metru pătrat nu înseamnă și reducerea prețului chiriei, ci doar mărirea profitului. Din acest motiv, ei consideră că în calitate de arhitect este extrem de important să faci un calcul profesional al costurilor pentru a putea argumenta împotriva comercializării lor la prețuri de piață. Această strategie a fost folosită, de exemplu, în cazul Bois-le-Prêtre. Tehnologia ne permite din ce în ce mai mult să construim case generoase și ecologice, dar pentru asta este nevoie și de redefinirea constantă a categoriei “locuință socială”. Sau, după cum formulează Anne Lacaton, trebuie să “eliberăm locuința de clasificările sale financiare și sociale”, adică locuința socială nu trebuie să însemne condiții precare și resurse reduse.

interior, locuințe sociale și studențești, Ourcq-Jaurès, Paris 19, 2014, photo: Philippe Ruault 10,7 M€ / 6734,6 m2 / 128 apartamente + 4 spații adiționale

Paris Habitat, compania care a reconstruit și administrează turnul Bois-le-Prêtre avea în 2014 o cifră de afaceri de 934 milioane de euro, iar în Paris 20% din locuințe sunt încadrate ca fiind “sociale”. Prețul pe metru pătrat al unui astfel de proiect în Paris (im. 3) în 2014 a fost de 629 €, care este aproape de două ori mai mare decât prețul unui apartamente ANL din România (ca. 345 € în 2017). În comparație cu România, contextul diferă și în sensul că în Franța și multe alte țări, statul nu este singurul care investește în locuințe sociale. Mulți actori privați sunt obligați să construiască un anumit număr de locuințe cu diferite limitări ale prețului și garanții sociale. Deoarece în România resursele pentru locuințe sociale sunt reduse, principala provocare a arhitecturii sociale este să găsească soluții care au costuri reduse.

Totuși, abordarea prin care rolul arhitectului este înțeles în primul rând ca avocat al calității, dar și ca actorul care este responsabil de a crea o atmosferă plăcută, de mulțumire și de a transmite sentimentul de libertate, are o relevanță universală. De asemenea, dreptul la locuire trebuie înțeles nu numai ca un drept la adăpost ci și ca o nevoie de spații în care omul se simte bine și în care are șansa la o viață sănătoasă și socială. În cazul lui Lacaton& Vassal este foarte greu de separat stilul propriu original de principii și soluții progresiste, toate acestea alcătuind arhitectura lor. Totodată, în unele cazuri e important să copiem cu curaj, adică să identificăm ceea ce are relevanță în contextul nostru și să adoptăm soluții noi, chiar experimentale și să le popularizăm, pentru a redefini locuința socială.

Péter Máthé

Comments are closed.