Garanția reprezintă o sumă de bani pe care locatarul (chiriașul) i-o înaintează locatorului (proprietarul), de regulă, la momentul încheierii contractului, ce are drept scop asigurarea unui fond din care proprietarul poate reține pentru repararea prejudiciului său generat de neexecutarea sau executarea neconformă a unor obligații contractuale de către chiriaș.
Pornind de la această definiție și prin coroborare cu art. 1796 – 1804 C.civ. (Obligațiile locatarului), în situația în care locatarul are o conduită contractuală conformă înțelegerii părților, atunci acestuia trebuie să îi fie restituită garanția, la sfârșitul perioadei contractuale.
În acest sens, proprietarul poate să rețină garanția doar în momentul în care chiriașul nu respectă prevederile contractuale și/sau îi generează un prejudiciu acestuia. În caz contrar, chiriașul poate solicita restituirea întregii garanții fie din momentul finalizării termenului contractual (în cazul în care părțile au prevăzut un astfel de termen), fie într-un termen rezonabil (acest caracter poate fi determinat doar de instanță, în cadrul unui proces) de la finalizarea perioadei contractuale.
Dacă proprietarul nu restituie garanția după expirarea acestor termene, atunci chiriașul:
a. Are posibilitatea de:
→ a-i solicita locatorului să-și execute obligația de restituire a garanției, punându-l astfel în întârziere
→ a-l chema în judecată, punându-l prin simpla înaintare a cererii în întârziere (conform art. 1522 C.civ.)
b. După punerea în întârziere a proprietarului (debitorul obligației), chiriașul poate să perceapă daune moratorii pentru fiecare zi de întârziere până la momentul efectiv al restituirii garanției (conform art. 1535 alin. (1) C.civ.).