foto tur carbochim

Pentru o restructurare și regenerare urbană care slujește interesul public – propunere PUZ

Fotografie de la evenimentul-protest Tur ghidat Carbochim-Someș: vrem mediu construit verde, spații și locuințe publice accesibile tuturor. Eveniment organizat de Căși sociale ACUM! și Someș Delivery pe 06.04.2024, în cadrul Housing Action Days 2024 al Coaliției Europene pentru Dreptul la Locuire și la Oraș.  

În 15.04.2024, Căși sociale ACUM!, alături de Societate Organizată Sustenabil SOS / campania SOS Someșul nostru, Asociația MiniMass/ Someș Delivery, Clubul de Cicloturism “Napoca” (CCN) și mai multe persoane fizice a trimis Primăriei Municipiului Cluj-Napoca propunerea Pentru o restructurare și regenerare urbană care slujește interesul public, în cadrul dezbaterii publice privind „Planul Urbanistic Zonal – de restructurare urbană (platformă industrială Carbochim), Piața 1 Mai – str. Porțelanulului."

Aici se pot citi informații despre dezbaterea publică,

https://primariaclujnapoca.ro/cetateni/dezbatere-publica/planul-urbanistic-zonal-de-restructurare-urbana-platforma-industriala-carbochim-piata-1-mai-str-portelanului/

https://primariaclujnapoca.ro/cetateni/dezbatere-publica/planul-urbanistic-zonal-de-restructurare-urbana-platforma-industriala-carbochim-piata-1-mai-str-portelanului/

În această propunere, noi cerem Primăriei și Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca să elaboreze o metodologie strictă privind contractul de restructurare încheiat între consiliul local și proprietarii unităților industriale, prin care, conform Planului Urbanistic General din 2014, prin negociere, se stabilesc condițiile-cadru de restructurare a terenurilor. Clujenii se așteaptă ca administrația locală să impună condiții precise în aceste contracte de restructurare privind mediul verde, regimul de înălțime al construcțiilor, fondul de locuințe, precum și traficul de toate tipurile, astfel încât să așeze regenerarea urbană și noile dezvoltări imobiliare în slujba interesului public. Considerăm că practica actuală a condiționărilor de acest fel este insuficientă, aleatoare și nu prevede mijloace prin care nerespectarea lor s-ar putea sancționa. În propunere mai puteți citi despre argumentele noastre privind nevoia de metodologia propusă. Iar apoi detailăm condiții care ar trebui să se includă în contractul de restructurare urbană a fostelor platforme industriale. 

1)     Spațiul verde realizat prin restructurarea urbană să nu fie mai mic decât spațiul verde existent dinainte.

2)     Proiectul de regenerare urbană să respecte proiectele existente de dezvoltare urbană sistenabilă, de exemplu viitorul culoar verde-albastru.

3)     Fondul de locuințe realizat de dezvoltatorii imobiliari prin proiectele de regenerare și restructurare urbană pe foste platforme industriale să contribuie la fondul de locuințe sociale al municipalității prin transferarea a 25% din numărul de apartamente construite în proprietatea autorităților publice locale.

PROPUNERE PUZ Carbochim_15aprilie2024
eniko-vincze-750x375

„Ce fel de calitate a vieții este aceea care înseamnă să lucrezi 10-12 ore pe zi ca să poți supraviețui după ce îți plătești ratele imobiliare sau chiria la proprietar?”

Interviu realizat cu Enikő Vincze. Preluat de pe presalocala.com.

Naționalismul epocii lui Funar a fost înlocuit de consumerism, iar competiția etnică de un concurs în care oamenii sunt chemați să dovedească că pot să câștige suficient de mult ca să merite să locuiască în orașul Cluj. În acest sens aș spune că regimul Boc a dus la perfecțiune guvernarea neoliberală, deci dacă asta este idealul cuiva, s-ar susține că el este de mare succes. În plus, echipa lui Boc a învățat să integreze în discursul său opiniile formulate de diverse inițiative civice.

Lipsa de locuințe sociale și a investițiilor publice în locuințe publice este un instrument prin care statul susține activ capitalul în domeniul imobiliarelor. Miezul crizei locuirii în Cluj este accesibilitatea financiară redusă a locuințelor produse de o dezvoltare imobiliară nereglementată în condițiile de-investirii în locuințe publice.

Cei din urmă nu sunt pur și simplu uitați, cum spuneți, de goana spre dezvoltare, ci ei sunt creați de modelul creșterii economice bazate pe maximizarea profitului în toate domeniile, inclusiv al locuirii. Acesta este un model susținut de stat și de diverse politici urbanistice ale administrațiilor locale, mai ales ale orașelor cum este Clujul care și-au propus să câștige competiția pentru atragerea investițiilor de capital imobiliar, iar câștigarea acestui concurs a rezultat într-un oraș în care aerul investițional sufocă locuirea sustenabilă.

De ce ar fi locuirea publică o rușine? De ce ar fi o mândrie faptul că plătești peste jumătate din veniturile tale pe locuință? De ce ar fi realizarea de locuințe sociale o slăbiciune a statului? De ce ar fi un mare succes faptul că am ajuns să nu mai putem nici măcar concepe că locuințele se pot construi și fără profit, plătind pentru costurile sale de producție nu și pentru, să zicem, un profit de 30% în buzunarul dezvoltatorilor? De ce nu ar fi bine să existe chirii sociale accesibile ca preț? De ce doar chiria care aduce un randament de 6-7% pentru proprietar este o formă respectabilă de locuire în chirie?

 

  1. Sunteți o activistă civică care a urmărit de mulți ani activitatea autorităților locale din Cluj. Cum evaluați prestația administrației Boc? Se ridică aceasta la înălțimea așteptărilor cetățenilor? Cât de mult credeți că a beneficiat de pe urma comparației cu „epoca Funar”?[1]

Am urmărit activitatea autorităților locale din Cluj și în perioada anilor 1990, când mi-am scris doctoratul despre antropologia politicilor identitare naționaliste. Epoca Funar mi-a oferit un exemplu perfect pentru a înțelege revigorarea naționalismului în relația dintre românii și maghiarii din oraș în contextul transformărilor capitaliste. Această relație s-a articulat într-o luptă pentru supremație culturală și economică cu tradiții seculare în orașul nostru, din când în când explicită, alteori pusă în paranteză. În anii 1990, în timp ce politica simbolică de reocupare a spațiilor și instituțiilor publice în termeni etno-culturali a oferit niște spectacole inedite, în Cluj s-a mai desfășurat și jocul piramidal Caritas și a început să se formeze burghezia locală, de exemplu în jurul Băncii Transilvania, dar și de pe urma privatizării fostelor fabrici de stat. Vechea clasă muncitoare a fost transformată într-o populație surplus, de care noua economie nu mai avea nevoie, iar naționalismul a încercat să canalizeze eventualele revolte față de această stare de fapt în alte direcții decât cele economice, în timp ce a și blocat pătrunderea masivă a investitorilor străini în oraș.

După 14 ani, când orașul a început să iasă din criza generată de transformările începute din anii 1990, promisiunea lui Emil Boc, și a celor care i-au susținut ascensiunea, a fost să pună capăt epocii Funar, deci, da, comparația a contat mult la început. Și cum nu există nici de atunci propuneri alternative noi pentru administrația publică locală, ea a continuat să conteze. Astfel încât, dacă îți exprimi nemulțumirile față de efectele negative ale dezvoltării Clujului din ultimii 20 de ani, foarte ușor ești stigmatizat ca fiind ceaușist sau funarist și apoi invitat să pleci din oraș dacă nu îți place. De la mijlocul anilor 2000, începuturile regimului lui Boc, în Cluj a debutat o perioadă în care liberalii promiteau UDMR-ului o alianță politică locală favorabilă, deci naționalismul explicit a făcut câțiva pași înapoi spre spatele scenei politice. Iar economic vorbind, într-un context național tot mai deschis față de investițiile străine, orașul a început să se lanseze pe calea liberalizării investițiilor de capital. Regimul Boc a adoptat și perfecționat un discurs pro-occidental, preluând pe parcurs toate inovațiile înscrise în viziunile neoliberale ale guvernanței urbane, precum oraș competitiv, oraș magnet, Silicon Valley al României, oraș smart, orașul calității vieții, orașul capitalelor europene, sau orașul festivalurilor atractive pentru turiști. Naționalismul a fost înlocuit de consumerism, iar competiția etnică de un concurs în care oamenii sunt chemați să dovedească că pot să câștige suficient de mult ca să merite să locuiască în orașul Cluj.

În acest sens aș spune că regimul Boc a dus la perfecțiune guvernarea neoliberală, deci dacă asta este idealul cuiva, s-ar susține că el este de mare succes. În plus, echipa lui Boc a învățat să integreze în discursul său opiniile formulate de diverse inițiative civice. Nu doar solicitările organizațiilor neguvernamentale care beneficiază de finanțări de la primărie, ci a început să mimeze că ar conta pentru ea și criticile venite dinspre activiști independenți. Guvernarea locală și-a perfecționat capacitatea de a dialoga fără a schimba nimic din deciziile sale luate sub influența unei coaliții de creștere interesate de ele, a apropriat practica participării cetățenești fără ca aceasta să conteze în fapt în definirea priorităților bugetului local, și a ajuns chiar, prin experții Băncii Mondiale care au elaborat SIDU 2030, să recunoască retoric că în oraș este nevoie de mai multe locuințe sociale fără însă a avea un plan multianual finanțat cu acest scop.

În loc de un da sau nu la întrebarea Dvoastră privind ridicarea administrației Boc la așteptările cetățenilor, mai degrabă aș re-cizela-o. Căci nu ne putem referi la cetățeni sau oameni în general, trebuie să observăm cine sunt favorizați și cine sunt dezavantajați de o astfel de dezvoltare urbană pusă în slujba profitului privat. Când vorbim despre asta, trebuie să ne referim la inegalități de clasă; sau la categorii sociale care au proprietăți rezidențiale pe care le închiriază versus oamenii nevoiți să locuiască în chirie privată pentru că nu au proprietăți și pentru că în oraș nu există locuințe sociale publice; sau la investitori și dezvoltatori imobiliari care produc locuințe într-un fel care să le aducă cât mai mare profit posibil și cei care cumpără aceste locuințe ca investiție versus oamenii care sunt nevoiți să cumpere la prețurile existente eventual îndatorându-se pe viață la bănci.

 

  1. Principala dumneavoastră preocupare în mediul civic este problema locuirii. Cât de acută este ea în Cluj, un oraș cu pretenții, unde circulă mulți bani, despre care primarul susține că este campion la creștere economică în Europa? Au fost „uitați” mulți oameni vulnerabili în această goană spre dezvoltare?

Activismul meu civico-politic pentru dreptate locativă a început de la revolta față de o evacuare în grup în decembrie 2010 și mutarea persoanelor evacuate în proximitatea rampelor de deșeuri din Pata Rât. Victimele acestor intervenții ale primăriei fiind persoane de etnie romă, indignarea mea inițială a fost formulată în termenii anti-rasismului. Apoi, căutând în continuare explicații la de ce s-a putut întâmpla asta, am extins analizele care au stat la baza militantismului nostru din cadrul mișcării Căși sociale ACUM!, către problematica lipsei acute de locuințe sociale publice.

Am interogat politica locuirii de după 1990, cea bazată pe privatizarea vechiului fond locativ de stat și retragerea statului din producția de locuințe, mergând de la nivel local, spre nivelul național și de acolo la cel european, observând cum a devenit predominat și la noi acest trend al capitalismului global financializat. Înțelegând legăturile între politica locuirii și sistemul politic mai larg, am început apoi să îmi pun întrebări legate despre cum noua politică a locuirii de după 1990 slujește interesele economice ale capitaliștilor care investesc în producția de locuințe și fac profit din speculațiile de pe piața imobiliară și cea financiară conectată la ea.

Mi-a devenit foarte clar, deci, că lipsa de locuințe sociale și a investițiilor publice în locuințe publice este un instrument prin care statul susține activ capitalul în domeniul imobiliarelor. Acest lucru s-a văzut și în cazul evacuării despre care am amintit. Vechile locuințe de stat de pe fosta stradă Coastei (căci, pe lângă barăcile construite fără autorizație, existau și aceste apartamente acolo) au fost demolate pentru că zona aceea din apropierea pieței Mărăști a început să aibă o valoare imobiliară semnificativă. Prin demolare și evacuare, primăria a contribuit la curățirea zonei și creșterea prețului la terenuri și locuințe în zonă. Cazul este ilustrativ pentru toată politica urbană a administrației lui Boc, și, evident, este patetic cum se încearcă să se susțină că pe atunci nu el era primarul, ci colegul său de partid ulterior condamnat la închisoare pentru luare de mită. Boc a fost într-adevăr, premier pe atunci, dar să ne amintim că a fost premierul unei administrații centrale care a decis să facă totul ca sintagma băsesciană „statul social a murit” să devină realitate. Măsurile de austeritate pe care le-a impus la nivelul întregii țări, au mers perfect împreună cu politicile locale care și-au propus să scape prin diverse mijloace de persoanele care nu sunt utile pe piața mobiliară, de exemplu prin lipsa investițiilor în locuințe publice.

Miezul crizei locuirii în Cluj este accesibilitatea financiară redusă a locuințelor produse de o dezvoltare imobiliară nereglementată în condițiile de-investirii în locuințe publice. Comparația pe care susținătorii pieței imobiliare o fac între creșterea venitului mediu la Cluj și creșterea prețurilor la locuințe este una menită să ascundă această problemă, susținând că accesibilitatea locuințelor a crescut. Ceea ce este foarte absurd nu doar pentru că, de fapt, nu știm câte persoane au venituri la nivelul venitului mediu, deci pentru cine și câți ar fi valabilă afirmația aceasta. Ci și dacă comparăm venitul mediu net clujean de 5525 lei (vezi http://statisticiromania.ro/clasamente) cu prețul mediu al unei chirii în Cluj-Napoca de 669 euro pentru o suprafață medie de 65 mp (vezi https://www.blitz.ro/cluj-napoca/inchirieri-apartamente/preturi), și observăm că peste 70% din acel venit se duce pe chirie. Sau dacă calculăm de câte salarii de 5525 lei net/ lună ar fi nevoie ca să se cumpere o locuință de 50 mp, de exemplu, la prețul mediu de 2570 euro/mp la apartamentele din Cluj (vezi https://www.imobiliare.ro/indicele-imobiliare-ro/cluj-napoca). Calculele ne arată 115 luni, adică dacă dintr-un venit mediu clujean timp de aproape 10 ani nu s-ar cheltui pe nimic altceva (absurditate care nu există), s-ar poate achiziționa o astfel de locuință din acest venit. Din starea aceasta, a inaccesibilității financiare, decurg soluții ale locuirii care înseamnă aglomerarea în comunele din jurul municipiului Cluj-Napoca, sau supraaglomerarea în locuințe mici în oraș. Deci aici nu mai vorbim despre romii sărăciți care locuiesc în Pata Rât, sau despre cei cu veniturile la nivelul venitului minim pe economie (de circa 1900 lei net/ lună), ci despre toți oamenii din Cluj ale căror muncă este exploatată în așa fel încât ei nu au resurse financiare să plătească prețurile exorbitante de pe piața de locuințe sau a locuirii în general, care include și costurile utilităților. Cei din urmă nu sunt pur și simplu uitați, cum spuneți, de goana spre dezvoltare, ci ei sunt creați de modelul creșterii economice bazate pe maximizarea profitului în toate domeniile, inclusiv al locuirii. Acesta este un model susținut de stat și de diverse politici urbanistice ale administrațiilor locale, mai ales ale orașelor cum este Clujul care și-au propus să câștige competiția pentru atragerea investițiilor de capital imobiliar, iar câștigarea acestui concurs a rezultat într-un oraș în care aerul investițional sufocă locuirea sustenabilă.

 

  1. Care este situația actuală a romilor de la Pata Rât? Sunt suficiente proiectele făcute de ONG-uri și cele realizate de autorități cu fonduri europene pentru a rezolva situația lor sau ar trebui niște măsuri mai ample pentru a schimba radical soarta acestor oameni? Ce soluții există?

Crearea Pata Râtului ca zonă rezidențială este o responsabilitate a primăriei. Am arătat de mai multe ori, că această responsabilitate a fost una directă și explicită în cazul romilor evacuați de pe str. Coastei și mutarea lor forțată în casele modulare pe care primăria le-a construit în 2010 la o distanță de sub 1000 de metri de vechea groapă de gunoi, și față de care ulterior, în 2015, a autorizat amplasarea, la aceeași distanță, a celor două rampe temporare de deșeuri. În cazul așezării informale de pe str. Cantonului (actuala Calea Dezmirului), responsabilitatea primăriei este indirectă și s-a manifestat în direcționarea către acea zonă a mai multor familii rome evacuate din oraș spre finalul anilor 1990, acceptarea amplasării acolo a vreo 60 de căsuțe din partea unor organizații umanitare, și în acceptul tacit sau explicit de către primărie al edificării unor barăci în regim propriu. Toate astea s-au întâmplat acolo sub egida unei soluții așa-numite temporare care s-a permanentizat. În cazul vechii colonii Dallas, complicitatea primăriei este tacită. Locuitorii care s-au așezat acolo în mod voluntar, fiind susținuți după 1990 de către o fundație olandeză, au făcut acest lucru de așa-zisă bună voie, sau, mai precis, constrânși fiind de căutarea unei surse de venit (pe care l-au găsit prin munca de pe rampele de deșeuri) și a unor condiții de locuit ieftine, chiar dacă precare și în mediu toxic la îmbunătățirea cărora primăria nu a contribuit cu nimic. Cei interesați pot să caute informații despre aceste procese în cartea noastră din 2016 intitulată Pata (https://www.academia.edu/37061836/Pata_Cluj_EFES_2016), sau în broșura expoziției din aprilie 2022, Comunități rome din Pata Rât și activismul antirasist pentru dreptate locativă din Cluj (https://casisocialeacum.ro/archives/7082/comunitati-rome-din-pata-rat-si-activismul-antirasist-pentru-dreptate-locativa-2/).

Accentuând responsabilitatea politică a administrației publice locale în acest sens, noi considerăm că Primăria și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca ar fi trebuit să soluționeze problema aceasta la a cărei apariție și evoluție a contribuit din plin timp de trei decenii. Dacă într-adevăr voia să își asume responsabilitatea față de oamenii de acolo ca fiind membrii ai comunității clujene, fiind vorba de 350 de familii, în toți acești ani ar fi putut să aloce anual un număr stabil de locuințe sociale din fondul său propriu din oraș cu acest scop. Dacă făcea asta pe baza unui plan, de exemplu anual pentru 30 de familii, în 10-15 ani putea să mute toți oamenii din mediul toxic în condiții adecvate, și să declare în mod credibil că nu mai este responsabil de moartea socială și biologică, și nici de stigmatizarea culturală datorată locuirii în Pata Rât.

Un astfel de plan multianual, măcar din 2014 încoace, când în capitolul Clujul Incluziv al Strategiei de dezvoltare a orașului adoptat atunci, la a cărei elaborare și eu am participat, ar fi putut să asigure o bună parte până acum a relocării în locuințe sociale din oraș (urmărind principiul locuirea înainte de toate) și să susțină toate familiile nevoiașe (relocate sau nu) prin diverse servicii sociale, educaționale, medicale croite pe cazurile individuale atât timp cât este nevoie. Asta este modelul housing first practicat în multe țări față de persoanele fără adăpost. Pentru că locuitorii din Pata Rât pot fi considerate persoane fără adăpost, deoarece locuiesc în locuințe inadecvate amplasate în mediu toxic, majoritatea dintre ele informale, fără acte, care nu le asigură legalitatea și siguranța existenței. Asta ar fi însemnat că primăria, precum spune, nu lasă pe nimeni în urmă.

În loc de asta, însă, primăria Clujului a preferat să externalizeze problema și soluționarea ei, dinspre instituția administrativ-teritorială a orașului către asociația non-profit ADI ZMC, dinspre bugetul local către fondurile norvegiene, dinspre fondul municipal de locuințe sociale în mare parte către locuințe din comunele din jurul orașului aflate în proprietatea ADI ZMC, făcând saltul de la housing first la un sistem de atribuire de locuințe bazat pe evaluarea capabilității romilor de a se muta în locuințe decente. De ce a făcut asta? Poate tocmai ca să nu piardă voturi din partea altora, să nu cheltuie buget public și să nu își folosească propriul fond locativ cu acest scop? Și, dacă este așa, de ce altceva a dat dovadă decât de un rasism instituțional, în timp ce, acolo unde trebuia, la donatori, finanțatori, în fața Comisiei Europene, declară că iată, a soluționat problema Pata Râtului, câștigând capital politic. Guvernare smart, ai putea spune ironic, de o inteligență politică care a reușit să îl mențină pe Boc și anturajul său la putere timp de 20 de ani.

 

  1. Credeți că se pot integra în comunitate persoanele cărora li se oferă locuințe sociale, ținând cont de faptul că, de multe ori, nici persoanele din vecinătate nu doresc să existe astfel de oameni în blocurile lor? De unde pot fi obținute mai multe astfel de locuințe sociale?

Întrebarea aceasta reflectă duplicitatea politicii primăriei în materie de urbanism. Dacă este nevoie să construiască locuințe sociale, nu le construiește dacă se autosesizează că cei din jur nu ar accepta acest lucru (vezi vechiul proiect de la începutul anilor 2010 de pe str. Sighișoarei). În schimb, dacă este nevoie să intervină în favoarea unor vechi locatari care nu își doresc să aibă turnuri de 10-20 de etaje în jurul lor, sau celor care spun că nu este nevoie de câte un mall pe fiecare fostă platformă industrială, primăria nu mai acționează în favoarea acestora.

Și ce înseamnă „astfel de oameni”, până la urmă? Legea locuinței spune că toate persoanele care au venituri sub venitul mediu pe economie și nu dețin în momentul de față și nu au deținut și vândut o locuință proprietate personală după 1990, sunt eligibile la locuințe sociale. Cine poate afirma fără să fie vinovat de manipulare și rea credință că toți cei care câștigă sub venitul mediu sunt „astfel de oameni”, de care „alte feluri de oameni” (merituoși? civilizați? ) ar trebui să se teamă dintr-un motiv sau altul.

Dincolo de asta, să ne gândim, cine este vinovat că există „astfel de oameni”, care nu au resurse financiare ca să plătească pentru costurile exorbitante de pe piața de locuințe din Cluj. Sunt de vină ei, oamenii, care sunt exploatați de angajatori, lăsați fiind cu niște salarii din care nu pot să plătească chiriile nerușinate cerute de proprietarii de locuințe și nici măcar nu sunt eligibili pentru credite imobiliar-bancare? Sau vinovați sunt angajatorii, exploatatorii forței de muncă? Și cei care stabilesc acele chirii și prețuri astronomice, deci proprietarii care exploatează nevoia de locuire a oamenilor?

De aceea, noi refuzăm categoric astfel de abordări. Ele contribuie la întărirea prejudecăților față de oamenii care au nevoie de locuințe sociale și față de locuințe sociale în general, deci a stigmatizării acestora. Stigmatizarea aceasta este și ea un factor al descurajării solicitării de locuințe sociale de către cei mulți îndreptățiți și o justificare din partea autorităților de a nu se face suficiente locuințe sociale. Noi susținem că locuințele sociale sunt o soluție la criza locuirii care îi afectează, încă odată, nu doar pe cei cu veniturile cele mai mici, sau pe cei săraci, ci și, să zicem așa, folosind un termen mai onorabil pentru opinia publică de azi, clasa de mijloc care câștigă sub sau la nivelul venitului mediu pe economie.

De ce ar fi locuirea publică o rușine? De ce ar fi o mândrie faptul că plătești peste jumătate din veniturile tale pe locuință? De ce ar fi realizarea de locuințe sociale o slăbiciune a statului? De ce ar fi un mare succes faptul că am ajuns să nu mai putem nici măcar concepe că locuințele se pot construi și fără profit, plătind pentru costurile sale de producție nu și pentru, să zicem, un profit de 30% în buzunarul dezvoltatorilor? De ce nu ar fi bine să existe chirii sociale accesibile ca preț? De ce doar chiria care aduce un randament de 6-7% pentru proprietar este o formă respectabilă de locuire în chirie?

Chemăm toți clujenii să se gândească la aceste întrebări. Desigur, dezvoltatorii și rentierii de locuințe vor răspunde altfel la ele față de cum vor răspunde cei care cumpără sau închiriază fiind constrânși să accepte aceste prețuri de neplătit datorate profiturilor umflate. Primăria orașului decide zi-de-zi și va trebui să decidă și de acum încolo, după alegerile din 2024, ce fel de oraș își dorește. Unul dedicat dezvoltatorilor și proprietarilor de locuințe care fac averi din închirieri? Sau unul dedicat celor care iau în serios apelul decidenților politici de a veni, a studia, a munci și a locui în acest oraș? De ce este asta o alegere? De ce nu se poate și-și? Pentru că, precum spun reprezentanții primăriei de azi, nu poți să mulțumești pe toată lumea. Pentru că orice fel de colaborare între sectorul privat și administrația publică ar fi existat în ultimele decenii, acestea au însemnat sacrificarea intereselor publice pe altarul profitului privat. Este timpul să se încerce și altceva. Este timpul să ne luăm orașul înapoi, și în acest sens, precum am transmis cu ocazia protestului nostru din 17 decembrie 2023 (vezi informații aici, https://www.facebook.com/events/257925793967407).

Dacă am ajunge în faza în care se recunoaște nevoia de creștere semnificativă a fondului de locuințe sociale publice, sigur se vor găsi soluții pentru a răspunde la ea. Ele se pot produce ca obiective de interes public, prin construcții noi (dacă este nevoie, primăria poate expropria terenuri cu acest scop), sau prin renovarea și re-funcționalizarea unor clădiri publice care stau goale sau deocamdată sunt lăsate în paragină, sau prin exproprierea unui procent din locuințele noi create de dezvoltatorii imobiliari (exproprierea întâmplându-se prin despăgubiri, dar nu la prețul pieței), dar și exproprierea unor clădiri private abandonate/vacante de mai mult de cinci ani în așteptarea creșterii speculative a prețurilor.

 

  1. Cum vedeți relația primăriei cu dezvoltatorii imobiliari? Ce considerați că ar trebui să se schimbe în domeniul urbanismului clujean?

Dezvoltarea fondului locativ din Cluj-Napoca după 1990, și mai ales după 2000, a fost fundamentată pe o politică a locuirii bazată pe dezvoltarea imobiliară pentru profit și reducerea dramatică a fondului de locuințe sociale publice, ambii fiind factori constitutivi ai transformării locuinței în marfă și în obiect de investiție. Tocmai asta a creat problema accesibilității financiare reduse a locuințelor, o problemă acută în orașul nostru. Conform evidențelor primăriei din 2020, după 1990 în oraș au fost create prin construcție sau renovări numai 460 de locuințe sociale, iar în 2020 municipalitatea a mai deținut doar 751 unități locative din vechiul fond de stat și 117 locuințe ANL care încă nu fusese vândute, precum și 34 de locuințe de serviciu și 14 locuințe de necesitate. În 2010, au fost depuse la primăria municipiului Cluj-Napoca peste 3000 de cereri de locuințe sociale, dar numărul acestora s-a redus în timp, pentru că cei care aveau nevoie au fost descurajați să mai solicite prin procedurile birocratice tot mai stufoase și prin numărul foarte redus de repartizări efective. Pentru ca această problemă să se soluționeze, este nevoie de urgență de reglementări urbanistice și financiare ale dezvoltării imobiliare și de creare de locuințe publice într-un număr semnificativ. Noi considerăm că procentul semnificativ este de 50% din totalul numărului de locuințe, deoarece paritatea public-privat ar face ca stocul public să aibă efecte și asupra prețurilor de pe piața de locuințe și nu ar avea doar efecte benefice doar pentru chiriașii publici.

În cartea noastră din 2020, Locuirea în Cluj-Napoca. Fondul locativ, dezvoltare imobiliară și evacuări (accesibilă aici: https://casisocialeacum.ro/archives/5300/locuirea-in-cluj-napoca-fondul-locativ-dezvoltare-imobiliara-si-evacuari/), am descris mai multe aspecte ale dezvoltării imobiliare în oraș și împrejurimile sale. Am arătat, de exemplu, că cel puțin până la intrarea în vigoare a Planului Urbanistic General din 2014, intravilanul orașului a crescut de la 3978 hectare în 1977, la 6470 hectare în 2000 și 10472 de hectare în 2016, deci dezvoltarea imobiliară a fost încurajată de primărie prin această tendință. Asta s-a întâmplat fără vreo condiționare din partea municipalității, deci fiecare dezvoltator putea să construiască pe parcela sa ce dorea, fără să se asigure că există drumuri sau conexiuni la utilități sau fără să fie obligat să contribuie la crearea unei infrastructuri sociale (de exemplu grădinițe și școli).

După 2016, în Cluj-Napoca se observă un boom al dezvoltării imobiliare cu funcțiuni mixte pe fostele platforme industriale, argumentele acestui trend fiind și de ordin ecologic, de scoaterea din perimetrul orașului a fabricilor și de regenerare a zonelor gri sau maro, începând cu cele peri-centrale (Fabrica de Bere, Napochim, Flacăra, Abator, Fabrica de Mezeluri, Someșul) până la cele pe lângă calea ferată (Tehnofrig, Libertatea, platforma TDS) și cele înspre nordul orașului (Feleacul, Sanex, Porțelanul, Fabrica de Cărămidă, Carbochim). Între aceste perioade, au mai apărut blocuri realizate de către dezvoltatori în zone de case familiale vechi, sau între vechile blocuri socialiste în cartiere consolidate. Pe lângă vechile platforme industriale, Planul Urbanistic General din 2014 a definit mai multe zone din diverse părți ale orașului drept susceptibile pentru restructurare urbană (de exemplu străzile din jurul Parcului Feroviarilor, Decebal, Traian, Gheorgheni/Brâncuși, sau Tăietura Turcului), unde se așteaptă și se realizează dispariția vechilor case și apariția unor noi ansambluri de turnuri. Oriunde s-ar întâmpla, modelul de regenerare urbană fără reglementare duce la creșterea prețurilor de imobiliare. În perioada imediat dinainte de criza din 2008, în timpul crizei și în anii afectați de politicile de austeritate, construcția de noi locuințe în cinci comune din jurul orașului (Apahida, Baciu, Floești, Chinteni și Gilău) a depășit-o cu mult pe cea din Cluj-Napoca. Deci, și dezvoltarea imobiliară din zona metropolitană (deservind populația cu venituri mai modeste, dar care lucrează pentru oraș) s-a pus în slujba creșterii economice din oraș, de care beneficiază și se bucură doar cei cu venituri foarte mari.

Fără astfel de reglementări urbanistice prin PUG-uri care, în paralel, întotdeauna au lăsat mai multe portițe necondiționate pentru dezvoltatori, și fără de-reglementarea construcțiilor care se facilitează prin Planuri Urbanistice Zonale ce schimbă destinații sau regimuri de înălțime sau îndesare prevăzute de PUG, investițiile în dezvoltarea imobiliară nu s-ar fi putut întâmpla așa cum s-au întâmplat: haotice, eclectice, puse în slujba acumulării de capital, rezultând în supraaglomerarea traficului și pierderea din vedere a intereselor publice. Rolul statului în susținerea dezvoltării imobiliare a fost important și în alte sensuri, de exemplu prin Programul guvernamental Prima Casă (inițiat de Boc ca premier în 2009) care a sprijinit domeniul construcțiilor și creditelor imobiliar-bancare în timp de criză. În timp, noile construcții private din Cluj au început a nu se mai face doar pentru a răspunde la nevoia de locuire a celor care lucrează în oraș. Ele creează tot mai mult ofertă pentru cererea din partea persoanelor fizice și juridice de a cumpăra locuințe ca o formă de investiție, în condițiile în care s-a adeverit că investițiile în imobiliare au randamente mai bune și sunt mai sigure decât investițiile în alte domenii, chiar dacă domeniul trece prin cicluri imobiliare ce au și faze de crize.

 

  1. Ce reguli ar trebui respectate în noile zone rezidențiale ale orașului, fie că sunt ridicate de la zero sau sunt arii de regenerare urbană, cum sunt cartierul Sopor, zona industrială de nord lângă Someș, partea din sud de lângă centură – Borhanci și Becaș?

Mă gândesc că în toate aceste cazuri, ele fiind oarecum ultimele teritorii unde se poate construi fără demolarea mediului construit vechi, ar trebui îmbinate reguli urbanistice privind utilizarea terenurilor, cu reguli fiscale privind taxarea dezvoltatorilor și investitorilor imobiliari dar și a băncilor care fac profit din credite imobiliare, precum și norme cu privire la producția de locuințe sociale publice.

Dacă mă întrebați pe mine, eu susțin că 25% din ce se construiește în noile cartiere, ar trebui să fie astfel de locuințe date în chirie la prețuri accesibile, astfel încât chiria să nu depășească 10% din venituri. Infrastructura socială, de asemenea, ar trebui să se asigure în aceste noi cartiere, ca ele să nu devină niște dormitoare fără servicii de toate felurile. Încă odată, nu este nevoie de mall-uri din care proprietarul gigant din spate extrage profit prin închirierea spațiilor comerciale la alți proprietari-vânzători creând etaje peste etaje unde, la fiecare, consumatorul final trebuie să plătească profitul tuturor. Magazinele mici, proprietarii mici pot răspunde foarte bine la nevoile de diverse bunuri și servicii ale locuitorilor unor cartiere. Mai departe, este nevoie, desigur, de parcuri și terenuri pentru sport, de spații de socializare, de cluburi unde petrecerea timpului liber nu neapărat implică costuri mari de consum, sau spații oferite gratuit pentru activități culturale independente. S-ar putea amplasa în aceste cartiere și cămine publice studențești.

 

  1. Este Clujul un oraș unde oamenii sunt pe primul loc, așa cum afirmă Emil Boc? Îl credeți când spune că vrea „cartiere de 15 minute”? Se poate realiza un echilibru între mall-uri, clădiri de birouri și mașini, pe de o parte, și clădiri la scară umană, trotuare accesibile pentru pietoni și cărucioare, piste pentru bicicliști și spații verzi generoase, pe de altă parte?

Observând dezvoltarea urbană din Cluj și evoluțiile situației locuirii în oraș, cel puțin din 2018 încoace, unul din mesajele mișcării Căși sociale ACUM! a fost acesta: „Oraș de locuit, nu pentru profit!” La un moment dat, am văzut că ideea a intrat printre sloganele primarului, și el a început să vorbească despre oameni sugerând că nu poate fi totul doar despre profit, dar a făcut mult prea puțin în acest sens. Nu are planuri semnificative de realizare de locuințe sociale (cu care să se apropie măcar de proiectul din vechiul Oser din 2008), și nu urmărește încheierea unor parteneriate cu dezvoltatorii prin care municipalitatea să preia în proprietatea sa un număr de locuințe din stocul creat de dezvoltatori (pe care în 2007-2008 le-a dovedit că le-ar putea avea prin planurile privind cartierele Tineretului și Lombului, nerealizate însă).

În loc de astfel de intervenții, dezvoltarea imobiliară din Cluj facilitată de politicile de locuire și de urbanism ale administrației publice locale, pe lângă procese economice-financiare locale, naționale și globale, continuă să fie un exemplu al transformării unui oraș de provincie în cel mai scump oraș din România din punct de vedere imobiliar. Asta a fost așteptarea cetățenilor, precum ați întrebat la început, față de regimul Boc? Sau se simt oamenii a fi pe primul loc în acest context? La un recent sondaj realizat despre calitatea vieții în oraș, peste 70% dintre clujeni au afirmat că sunt nemulțumiți de locuirea în acest oraș. Deci regimul Boc nu are cum să susțină în continuare că a realizat un oraș pentru oameni sau un oraș al calității ridicate a vieții. Ce fel de calitate a vieții este aceea care înseamnă să lucrezi 10-12 ore pe zi ca să poți supraviețui după ce îți plătești ratele imobiliare sau chiria la proprietar? Sau în care poți să ajungi la o vechime de 20 de ani în ceea ce privește solicitarea de locuințe sociale, fără să-ți fi fost vreodată repartizată una?

Ce se face recent de către primărie, după ce orașul s-a sufocat deja de atâta trafic de la locuință la școala copilului și locul de muncă și înapoi, este să se ceară contribuția dezvoltatorilor la câte o grădiniță aici sau acolo. Se mai vorbește despre orașul de 15 minute, adică să ai tot de ceea ce este nevoie în cartierul tău (mall-urile nu sunt, precum am mai spus, printre aceste nevoi), care nu este o invenție locală, este un trend promovat la nivel global pentru a restrânge traficul și deplasările lungi ale orășenilor. Este un mod nou de a vorbi despre planificarea urbană înfăptuită în România în socialismul de stat, fără să se recunoască că s-a făcut ceva bine și în acel regim, în care blocurile de stat s-au planificat și construit împreună cu infrastructura urbană și socială mai largă din vecinătățile lor.

Mai nou, experții Băncii Mondiale îi sugerează primăriei să adopte o planificare smart, prin care să facă echilibru între interesele private și cele publice. Nu se spune, însă, ce ar însemna acest lucru în mod concret. Ar putea să însemne că s-ar pune în aplicare una dintre revendicările noastre?: 25% din fondul locativ realizat de dezvoltatorii imobiliari să se transfere în proprietatea municipalității și să fie închiriate la prețuri accesibile. Este o întrebare retorică, știu, dar cum altfel să împaci interesele profitului privat cu interesele publice în domeniul locuirii? Și dacă nu vrei să faci asta, atunci mai bine taci, și nu mai manipula locuitorii orașului cu noi și noi invenții aparent trendy, dar goale. Sigur, știm, propunerea planificării smart nu se gândește la așa ceva, în cel mai bun caz rămâne blocată la nivelul unor dorințe exprimate în întrebarea Dvoastră: clădiri la scară umană, trotuare accesibile pentru pietoni și cărucioare, piste pentru bicicliști și spații verzi generoase. Ca să răspund la această întrebare: nu, nu se poate realiza un echilibru între cele din urmă și mall-uri și clădiri de birouri (și, adaug eu, turnuri rezidențiale) în măsura în care acestea urmăresc maximalizarea profitului scos de pe fiecare centimetru de teren urban.

Este important să notez la final, că nu este vorba dacă îl credem sau nu pe cuvânt pe Boc. Asta pentru că în opțiunea pentru un anumit model de creștere nu este vorba despre un om sau altul, ci despre cum întruchipează anumite persoane ajunse în poziții de conducere idealurile societății în care trăim, respectiv idealurile celor care au acces la puterea economică și politică și simbolică și care dictează prioritățile. Alternativa, deci, după cei peste 30 de ani de transformări capitaliste, după regimul Funar și după regimul Boc, ar trebui să fie definită prin elaborarea unui cu totul alt model de dezvoltare urbană.


[1] Interviu cu Enikő Vincze realizat de Presalocală.com, 9 ianuarie 2024, https://www.presalocala.com/2024/01/09/eniko-vincze-ce-fel-de-calitate-a-vietii-este-aceea-care-inseamna-sa-lucrezi-10-12-ore-pe-zi-ca-sa-poti-supravietui-dupa-ce-iti-platesti-ratele-imobiliare-sau-chiria-la-proprietar/

Picture 1

Ne luăm orașul înapoi!

Foto credit: George Zamfir
Foto credit: Mihnea Teodor Popescu
Foto credit: Adrian Dohotaru
Foto credit: George Zamfir
Foto credit: George Zamfir
Foto credit: George Zamfir
Foto credit: George Zamfir

1.

Lansarea evenimentului

Prin acest protest comemorăm evacuarea din 17 decembrie 2010, a peste 300 de persoane de etnie romă de pe strada Coastei din cartierul Mărăști și mutarea lor forțată în preajma rampelor de deșeuri din Pata Rât. Mișcarea locativă din Cluj, Căși sociale ACUM!, a crescut din revolta împotriva acelei evacuări.

Deoarece asta s-a întâmplat acum 13 ani, azi chemăm toți clujenii să spună ce au pierdut în orașul lor în ultimii 13 ani, ce vor să comemoreze. Dar nu ne oprim aici! În ultimii 13 ani, Căși sociale ACUM! a oferit multe exemple cum să politizăm experiențele personale ale crizei locuirii și a susținut solidarizarea politică între diverse categorii sociale în vederea mobilizării acestora pentru revendicări comune. În această perioadă, în oraș și zona sa metropolitană procentul celor care stau în chirie a crescut la 40%. Revendicarea chiriilor ieftine sau la privat a devenit o preocupare comună pentru mulți.

Anul acesta vă chemăm la o comemorare și mobilizare politică ca SĂ NE LUĂM ORAȘUL ÎNAPOI. Clujenii au tot mai multe motive să se revolte împotriva modului în care orașul lor este administrat de către autoritățile locale și exploatat de sectorul privat în diverse domenii ale vieții, de la locul de muncă prin locuire la petrecerea timpului liber.

Acest eveniment este un moment al unui demers mai amplu de care clujenii se pot pregăti pentru a fi prezenți cu revendicările lor pe agendele electorale din anul 2024 de la toate nivelele. Noi vă propunem să ne adunăm nemulțumirile și revendicările sub o campanie civico-politică cu titlul NE LUĂM ORAȘUL ÎNAPOI!

Cei care conduc acum Clujul, de la primărie la corporații și înapoi, ne spun să fim mulțumiți de orașul nostru, și, dacă nu ne place sau nu putem plăti cât costă, să plecăm de aici. Dar în loc să plecăm, mai bine SĂ NE LUĂM ORAȘUL ÎNAPOI.

Ne adunăm pe 17 decembrie 2023, la ora 16.00, vis-a-vis de Prefectura Județului Cluj. Facem lista problemelor care fac ca traiul în orașul nostru să fie tot mai imposibil. Punem laolaltă mai multe revendicări posibile sub cupola NE LUĂM ORAȘUL ÎNAPOI! Începem să le discutăm în spațiul public, pentru a avea în câteva luni o listă cât mai atotcuprinzătoare de probleme, revendicări și propuneri de cum se pot ele transpune în măsuri ale administrației publice locale, centrale, dar și europene.

Revendicăm 50-25-10:

1)   50% din fondul total de locuințe să fie locuințe sociale publice cu chirii accesibile.

2)   25% din apartamentele create de dezvoltatori în noile ansambluri imobiliare să fie transferate în proprietate publică

3)   10% din veniturile chiriașilor să fie plafonul maxim al chiriei și în sectorul privat

 

Revendicăm un oraș liber de influența corporațiilor:

4)   Orașul universitar să funcționeze în favoarea studenților.

5)   Urbanismul să își redobândească rolul public.

6)   Regenerarea urbană să nu ducă la creșterea prețurilor pe piața imobiliară.

7)   Artiștii, activiștii sociali, organizațiile non-profit să beneficieze de spații gratuite

8)   Primăria să nu susțină organizatorii de festivaluri orientate către profit.

9)   Pata Rât să nu mai existe ca zonă rezidențială în mediu toxic până în 2030.

10)  Să se asigure dreptul universal la apă și reglementarea prețului la energie.

11)  Să se prevină evacuările forțate și de urgență să se asigure locuințe persoanelor fără adăpost.

Veniți și voi, să continuăm lista revendicărilor. Numai împreună NE PUTEM LUA ORAȘUL ÎNAPOI! 

2.

 Să vorbim despre problema de fond: criza locuirii

Criza locuirii și criza imobiliară sunt două chestiuni diferite.

Cea din urmă este un șoc resimțit de actorii imobiliari care fac profit din comodificarea nereglementată a locuințelor, tranzacționarea acestora ca investiție, și din speculații pe piețele financiare: pentru ei, etapa critică a ciclurilor imobiliare este cea în care prețurile scad.

În schimb, termenul criza locuirii se referă la condițiile în care oamenii care au nevoie de locuință nu și-o permit financiar: asta în condițiile în care fondul de locuințe sociale publice este foarte restrâns și veniturile celor mulți nu sunt suficiente pentru a achiziționa sau închiria de pe piață o locuință adecvată ca spațiu și condiții.

În Cluj-Napoca criza locuirii este veche, ea devine tot mai acută.

Între 2015-2019, în acest oraș au fost finalizate 15.587 de locuințe, toate din fonduri private, în timp ce numărul de persoane cu domiciliul în oraș (adică buletin de Cluj-Napoca) a crescut doar cu 3.420. Nicio locuință socială nu a fost realizată de primărie în această perioadă, când aproape toate fostele platforme industriale au devenit situri de noi dezvoltări imobiliare.

Au bubuit construcțiile care chemau lumea să facă investiții și au bubuit discursurile stilului de viață vândut la prețuri exorbitante, dar și chemările către clujeanul idealizat să facă totul să ajungă la cele mai înalte înălțimi.

Pe lângă dezvoltatorii locali mici și mijlocii, au apărut marii dezvoltatori cu fonduri de investiții în spate. Au venit cu presiuni și șantaje către urbaniști: dacă impuneți prea multe reglementări, noi construim mai puțin, și dacă noi construim mai puțin, prețurile vor crește. Primăria a devenit o fabrică de autorizații date pentru Planuri Urbanistice Zonale care impuneau derogări de la ce ar fi putut permis ca regim de înălțime și densitate urbană. S-a construit tot mai mult, și prețurile au crescut continuu, creându-se o febră investițională în locuințe la Cluj.

În 2015, prețul mediu pe metru pătrat în acest oraș a fost de 956 euro, iar în 2019 a crescut la 1.590 euro/mp. Creșterea a continuat, astfel încât, în mai 2023, a ajuns la 2.450 euro/mp. Dezvoltatorii se așteaptă la o marjă de profitabilitate de aproximativ 30%.

Figuri :

  • Indice imobiliare: evoluția prețului la apartamente în Cluj-Napoca (sursă: Imobiliare.ro)

  • Prețul chiriei de apartamente pe zonele Clujului (sursă: Blitz Imobiliare)

3.

Revendicarea 50-25-10 (partea 1)  

  • 50% din fondul total de locuințe să fie locuințe sociale publice cu chirii accesibile.
  • 25% din apartamentele create de dezvoltatori în noile ansambluri imobiliare să fie transferate în proprietate publică.
  • 10% din veniturile chiriașilor să fie plafonul maxim al chiriei și în sectorul privat.

Ni se spune, că revendicările din acest set nu sunt realiste. Dar nu este "realistă" nici cea mai mică revendicare pusă în acești termeni. Pentru că nu există voință politică în această direcție. Pentru că voința politică este dedicată susținerii dezvoltatorilor și investitorilor care au nevoie de cererea de locuință în oraș pentru ca afacerile lor să fie profitabile. Ne luăm orașul înapoi, luând înapoi voința politică a statului înspre susținerea intereselor publice. Ne luăm orașul înapoi din mâinile corporațiilor unde toate nevoile noastre sunt exploatate pentru profitul lor.

Poate că aceste revendicări sunt cele mai dificile de acceptat de către cei mai mulți. Pentru că regimul locativ orientat către profit în capitalism ne face să nu ne putem imagina cum s-ar putea ca valoarea socială sau de întrebuințare a locuinței să devină prioritară față de valoarea sa de schimb sau de piață. Desigur, este nevoie de resurse financiare pentru construcția de locuințe. Dar de aici, până la a subordona construcția de locuințe profitabilității este un pas enorm. Ne luăm orașul înapoi prin a face pasul înapoi către construcția de locuințe care să răspundă la nevoia oamenilor de a locui în ele. Ne luăm orașul înapoi luând înapoi puterea asupra imaginarului politic.

Aceste revendicări pot fi refuzate ca nefondate și de către cei care promovează, mai nou, împăcarea libertății pieței cu planificarea urbană realizată de instituții publice. Pentru că unii vor să ne facă să credem chiar și după o lungă perioadă de timp, în care nevoile publice (de locuințe, spații verzi, spații culturale, etc.) au fost subordonate intereselor de capital, că piața imobiliară trebuie protejată în continuare. Ne luăm orașul înapoi de sub dominația pieței. Ne luăm orașul înapoi pentru ca interesul public să devină prioritatea numărul 1 în planificarea urbană, inclusiv în planificarea construcției de locuințe și în planificarea finanțării investițiilor.

4.

Revendicăm 50-25-10 (partea a 2-a)

50% din fondul total de locuințe să fie locuințe sociale publice cu chirii accesibile

Fondul de locuințe sociale publice doar așa va putea conta în relație cu producția și tranzacționarea locuințelor pentru profit care în momentul de față dețin monopolul în imobiliarele rezidențiale. Un mod de a pune presiune pe administrația locală să realizeze cât mai multe locuințe sociale publice este acela de a depune anual tot mai multe cereri pentru astfel de locuințe. Altfel, nevoia rămâne invizibilă. Este nevoie de modificări legislative pentru ca primăriile să fie obligate să răspundă la nevoia locală reală de locuințe.

Noi susținem, că locuința socială publică, produsă din bugetul de stat, ar trebui administrată de instituții publice și asociațiile de chiriași; ele ar trebui să existe într-un număr care să permită ca toate persoanele cu venitul sub venitul mediu pe economie, care nu dețin și nu au deținut locuințe în proprietate privată, să aibă acces; studenții, dar și persoanele care lucrează în Cluj-Napoca fără să aibă domiciliul stabil în oraș, ar trebui să fie îndreptățite la ele. Pentru asta este nevoie de modificări legislative.

Revendicarea este legitimă și relevantă. Ar trebui recunoscută ca atare de către toți cei care recunosc că azi locuirea este inaccesibilă datorită puterii nereglementate a pieței, datorită lipsei de locuințe publice, datorită financializării imobiliarelor.

Cu cât mai multe locuințe se extrag de sub influența pieței (și locuințele sociale publice sunt prin excelență locuințe non-profit), cu atât mai bine.
50% de locuințe sociale publice din stocul total de locuințe pot să genereze schimbări radicale în accesibilitatea financiară a locuințelor pentru largi categorii sociale. Și nu doar în sine, ca alternativă locativă pentru mulți. Ci și prin efectele sale: fiind în număr semnificativ, ele pot acoperi o mare parte din cererea de locuințe date în chirie, astfel având o influență indirectă asupra reducerii cererii de pe piață, inclusiv a cererii de locuință ca investiție.

Dacă acceptăm că este nevoie de ele, să ne gândim mai departe:

  • cum ar trebui să fie și să funcționeze sistemul financiar ca revendicarea să devină realistă din punct de vedere economic;
  • cum pot fi produse locuințele sociale publice noi;
  • cum poate să construiască și să refuncționalizeze primăria clădiri publice existente cu acest scop;
  • cum s-ar putea realiza accesul la clădirile private care nu sunt folosite (se țin goale) de peste cinci ani;
  • cum se pot crea, prin expropriere, noi locuințe sociale publice din locuințele construite de dezvoltatori/investitori.

5.

Revendicăm 50-25-10 (partea a 3-a)

25% din apartamentele create de dezvoltatori în noile ansambluri imobiliare să fie transferate în proprietate publică.

Asta este o cale prin care autoritățile publice locale și centrale pot să răspundă la nevoile de locuire ale oamenilor, și își pot respecta obligațiile privind crearea și administrarea, precum și accesibilizarea locuințelor sociale de către largi categorii, pe baza legii locuinței și legislației sociale.

  • Spuneam în postarea trecută, că fondul de locuințe sociale publice poate fi crescut prin diverse căi. Una dintre ele este exproprierea dezvoltatorilor imobiliari, care au în proprietate bunuri imobile, ce pot fi expropriate pentru cauze de utilitate publică.

Art. 6 al Legii 33/1994 includea printre lucrările de utilitate publică pentru care statul poate să facă exproprieri și clădirile și terenurile necesare construcțiilor de locuințe sociale. La o modificare ulterioară, legea exproprierii a exclus locuințele sociale de pe lista cauzelor de utilitate publică. Concluzia pe care o deducem de aici este că, dacă există voință politică în acest sens și se recunoaște că realizarea de locuințe sociale este obiectiv de interes național sau local, legea se poate remodifica. Oricum, legea prevede că exproprierile se face prin acordarea unor despăgubiri.

Deci, dacă administrațiile publice locale nu mai au terenuri publice pentru că le-au înstrăinat și declară că nu au capacitatea de a construi suficiente locuințe sociale în timp util, iar dezvoltatorii imobiliari au terenuri și capacitate, autoritățile pot folosi sume din bugetele lor locale, completate din fonduri de la bugetul de stat cu scopul acordării unor despăgubiri dezvoltatorilor dacă asta rezultă în creșterea fondului public de locuințe sociale.

  • O altă cale de a atrage 25% din fondul construit de către dezvoltatorii privați în fondul de locuințe sociale publice este asocierea autorităților publice locale cu acestea.

De la finalul anilor 1990 până în 2008 Primăria și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca au avut câteva astfel de inițiative. Pe baza Legii 31/1990 privind constituirea societăților comerciale cu participarea statului s-au creat societăți pe acțiuni. Acționari erau toate părțile publice și private asociate, pentru a construi noi cartiere în Lomb, Parcul Tineretului și Borhanci, din care primăria urma să primească un număr de locuințe în proprietatea sa. Detalii despre astfel de demersuri puteți citi în studiul nostru din 2020, https://casisocialeacum.ro/archives/5300/locuirea-in-cluj-napoca-fondul-locativ-dezvoltare-imobiliara-si-evacuari/

În timp, însă, din păcate, privații s-au retras din aceste proiecte, chiar dacă instanțele judecătorești au constatat că ele trebuiau continuate, iar terenurile publice au fost dedicate altor proiecte de dezvoltare. Criza financiară anterioară a trecut, iar dezvoltatorii imobiliari au intrat în perioada lor efervescentă din ultimii ani fără vreo obligație de a contribui la fondul locativ public al municipalității. Iar acest lucru înseamnă că administrația publică locală a ales să susțină dezvoltarea rezidențială pentru profit și nu pentru oameni.

Autoritățile publice locale de la noi pot studia legislațiile altor țări unde dezvoltatorii imobiliari au obligații de a contribui la fondul locativ social public. Iar cei care au nevoie de locuințe sociale pot învăța cum să se mobilizeze pentru expropriere de la mișcarea civică din Berlin. În vederea socializării fondului de locuințe private, în Berlin se impune, prin referendum, exproprierea companiilor private (institutional landlords) care au peste 3000 de locuințe închiriate în proprietatea lor. În România nu avem astfel de proprietari, dar în marile orașe, unde nevoia de locuințe sociale este foarte mare, avem dezvoltatori imobiliari care construiesc multe ansambluri imobiliare ca să le vândă. Deocamdată, ei investesc exclusiv pentru profitul lor. Să îi facem să investească și pentru beneficiul intereselor publice.

Imagine:
1) Informare privind faptul că locuitorii clujului sunt nemulțimiți de orașul lor din cauza locuirii.

6.

 Revendicarea 50-25-10 (ultima parte)

10% din veniturile chiriașilor să fie plafonul maxim al chiriei și în sectorul privat

Sau : ce este de făcut pentru a asigura chirii ieftine în oraș? O revendicare comună, care leagă chiriașii la stat de chiriașii la privat.

În mai 2023, venitul mediu net în Cluj-Napoca a fost de 5768 lei, cc. 1100 euro. În noiembrie 2023, venitul minim net pe economie, a devenit 2079 lei/lună, adică circa 400 Euro. În aprilie 2023, în orașul Cluj, chiria medie în cazul unei locuințe cu 1 cameră a fost de 330 Euro, cu 2 camere de 500 euro și cu 3 camere de 600 Euro.

Sigur multă lume s-a întrebat, chiar și cei cu venituri medii (și câte persoane câștigă la acel nivel?)

  • De ce trebuie să plătească aproape jumătate din veniturile lor pe închirierea unei locuințe (sau plata ratei imobiliar-bancare, care este mare datorită costului mare al creditului, adică al dobânzii: de ce trebuie să se îndatoreze ei ca banca și dezvoltatorii să facă profit).
  • De ce a crescut chiria în România, de exemplu în 2021 față de 2020, cu 20%.
  • De ce sunt chiriile mai mari în perioada când revin studenții în Cluj, sau în perioada festivalului Untold.

Mulți ne vor spune că suntem naivi, dacă întrebăm așa ceva. Dar să ne reamintim, totuși, și cu această ocazie, că cele de mai sus se întâmplă, pentru că :

  • Prețul la chirie se stabilește pe piața nereglementată a chiriilor, și nu în funcție de cât a costat efectiv locuința închiriată, sau cât se investește în îmbunătățirea ei, și nici măcar în funcție de calitatea ei.
  • Pentru că, în orașele mari, și în foarte mare măsură în Cluj-Napoca, foarte multă lume (și dintre cei care nu locuiesc în acest oraș) cumpără locuință ca investiție financiară, adică ca să închirieze.
  • Investitorii/dezvoltatorii imobiliari speculează cu portofoliile lor rezidențiale, cât să vândă, cât să închirieze din stocul pe care îl au, ca să profite cât mai mult. Tot ei, speculând spiritul antreprenorial, cheamă la cumpărat de locuințe la Cluj ca investiție, cea mai bună investiție pentru toți.
  • Pentru că, piața fiind nereglementată, valoarea de pe piață a unei locuințe sau a închirierii sale depinde de valoarea terenurilor într-o zonă sau alta ; de exemplu, ea poate să crească fără ca proprietarii care închiriază să fi făcut nimic, de exemplu datorită investițiilor publice care îmbunătățesc calitatea vieții în acea zonă (cu un parc, cu un teren sportiv, cu o stradă smart, cu piste de biciclete, etc).
  • Chiar și la zvonul că vine metroul în Cluj, mulți și-au revalorizat terenurile/construcțiile din acest motiv, reclamele la vânzări sau închiriei anunțând ca punct forte apropierea de o stație de metrou.

Deci:

  • Scumpirea locuințelor, și a chiriilor se face pentru că, construcția de locuințe a devenit în primul rând o afacere și se face pe baza profitabilității.
  • Construcția de locuințe nu (mai ) este o investiție economică care să producă locuințe pentru a răspunde la nevoia socială a oamenilor fără să facă profit celor care construiesc.

Mulți spun, că asta este "normal", trăim în capitalism, deci nu ne putem aștepta la altceva. Dar ce este normal sau natural în faptul că, în 2023, în România, o familie cu 2 adulți și 2 copii cheltuie pe locuință, cu locuința și cu dotările locuinței vreo 3900 lei/lună, adică 40% din totalul cheltuielilor lor.

Noi, evident, spunem că situația aceasta nu este nici normală, nici naturală, și nici nu trebuie luată ca fiind ceva de la sine înțeles. Și credem că mulți spun așa. De ce?

  • Conform estimărilor experților Băncii Mondiale făcute pe baze unei anchete printre locuitorii Zonei Metropolitane Cluj, 40% dintre locuitori stau în chirie.
  • În SIDU 2022-2030, se afirmă că fondul imobiliar de închiriere în orașe precum Clujul este de 15-20% (o estimare în lipsa datelor oficiale, pentru că, din păcate, piața de închieriere speculativă este și una predominant informală, fără contracte).
  • Chiriașii în bună parte sunt studenți (mulți dintre ei nu din familii bogate), sau tineri cu venituri modeste, care rămân după studiile lor să lucreze în oraș; ei închiriază apartamente singuri, sau, ca să își reducă cheltuielile cu locuința, împreună cu alții, locuind în spații supraaglomerate.

La cei de sus se adaugă turiștii, mai ales cu ocazia festivalurilor, precum și oamenii de afaceri. Cei din urmă închiriază în regim pe termen scurt, precum Airbnb sau aparthotel, care, total nereglementate și ele, cresc în mod speculativ prețurile.

Din toate motivele de mai sus, este timpul să discutăm despre:

  • Ce fac persoanele care sunt nevoite să închirieze locuință de pe piață ca să supraviețuiască costurilor mari ale locuirii în acest oraș?
  • Cum ar trebui să fie stabilite chiriile private ca ele să fie accesibile pentru toți în funcție de veniturile lor?
  • Chiriile la privat ar trebui să fie stabilite la 10% din veniturile chiriașilor precum este chiria la stat conform legii locuinței?
  • Sau cum altfel ar trebui stabilite chiriile ca ele să fie accesibile, ieftine, adică să slujească nevoile de locuire ale celor care vin să studieze sau să lucreze în Cluj, astfel încât ei să nu cheltuie cea mai mare parte a veniturilor lor pe chirie, adică să aibă bani care să le asigure un consum decent și după plata chiriei?
  • Cum să se reglementeze și plafoneze chiriile, ce ar trebui să facă statul și guvernarea locală cu acest scop?
  • Ce e de făcut cu regimurile de închiriere pe termen scurt, de exemplu Airbnb?

Imagini din arhiva Căși sociale ACUM / Social housing NOW: cămine și chirii

7.

Știați de aceste obiective privind investițiile în locuințe definite în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Zonei Metropolitane Cluj pentru perioada 2022-2030?

OBIECTIVUL STRATEGIC NR. 4: NO ONE LEFT BEHIND

Măsuri și proiecte aferente priorităților de intervenție subscrise obiectivului

Prioritatea de investiții 4.4: Implementarea unei politici integrate a locuirii la nivelul municipiului și a zonei metropolitane

  • Achiziționarea de locuințe sociale pentru reducerea sărăciei și pentru incluziunea durabilă a grupurilor defavorizate din municipiul Cluj-Napoca - 5.000.000, Bugetul local.
  • Mansardarea unor clădiri publice existente în vederea realizării de locuințe sociale - 5.000.000, Bugetul local.
  • Acordarea de facilități fiscale la plata taxelor și impozitelor locale pentru încurajarea mansardării clădirilor și punerea pe piață de locuințe cu prețuri accesibile, în baza unui acord cu dezvoltatorii - 1.000.000 lei, Bugete locale
  • Trecerea unor imobile vacante din proprietatea Statului Român în cea a administrațiilor locale și reconversia lor în locuințe sociale - 3.000.000 lei, Bugete locale
  • Exproprierea pentru cauză de utilitate publică a unor clădiri nefinalizate sau abandonate în vederea transformării lor în imobile de locuințe sociale - 5.000.000 lei, Bugete locale

 

358570467_575142734806656_1739194479757291880_n

Poziția Căși Sociale ACUM! față de PUZurile de restructurare a fostelor zone industriale în Cluj-Napoca, 06.07.2023.

În atenția Primarului Municipiului Cluj-Napoca, Biroului de Strategii Urbane, Direcției de Urbanism, și Direcției de Patrimoniu și Evidența Proprietății

Căși sociale ACUM! susține inițiativa mai multor asociații din Cluj-Napoca lansată în 4 iulie 2023, de a nu se acorda autorizația pentru „P.U.Z. - Restructurare zonă industrială și realizare zonă mixtă - comerț, birouri, locuire, servicii, rețele edilitare, sistematizare maluri, operațiuni notariale, Piața 1 Mai nr. 3” (Carbochim).

Cu această ocazie, solicităm primăriei Cluj-Napoca să re-evalueze transformarea fostelor platforme industriale în situri de noi dezvoltări imobiliare (accentuată în oraș din 2014 încoace) din punctul de vedere al modului în care aceasta servește sau nu interesele publice. Recunoscând că această tendință a creșterii urbane nu se va opri prea curând, cât și pentru a pune dezvoltarea imobiliară în slujba interesului public măcar de acum încolo, formulăm următoarele revendicări majore față de starea de fapt existentă în orașul Cluj în acest domeniu:

1) Aplicarea strictă a prevederilor PUG 2014 cu privire la procedura de restructurare a fostelor zone industriale pe bază de contract între Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca şi proprietarii unităţilor industriale. Se va respecta condiția de realizare de către dezvoltatorii acestor zone a unor obiective de interes public, printre ele locuințe sociale. Cerem ca 25% din fondul locativ realizat să se treacă în proprietate publică cu acest scop.

2) Utilizarea venitului la bugetul local din taxele impuse pe întregul stoc al dezvoltărilor imobiliare realizate în aceste zone (dat fiind faptul că ele au funcțiuni mixte) cu scopul de a crea un fond multianual pentru producția de locuințe sociale în oraș, astfel încât administrația publică locală să își respecte obligațiile prevăzute de Legea Locuinței 114/1996, cât și a prevederilor Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană 2021-2030 (HCL 1/2022) referitoare la creșterea numărului de locuințe publice.

3) Utilizarea TVA-ului plătit pe lucrări legate de aceste dezvoltări imobiliare (conform Legii finanțelor publice, a procentului de 20% din aceste sume care se redistribuie de către stat către localități) în vederea realizării de locuințe sociale din bugetul local.

4) Primăria Cluj-Napoca, făcând uz de rolul său major în Asociația Municipiilor din România prin primarul Emil Boc care este președintele AMR, să solicite Guvernului României să folosească o bună parte din impozitele pe profiturile obținute din dezvoltări imobiliare pentru a crește bugetul Programului de Construcții de Locuințe Sociale și de Necesitate din care să contribuie la costurile creșterii fondului de locuințe sociale în localități în funcție de nevoile reale.

5) Pentru a susține interesul public conform atribuțiilor sale, administrația publică locală să pună presiune pe decidenții statului pentru o legislație care redă urbanismului funcțiile sale publice. Astfel, primăria va avea mai multe instrumente prin care să crească fondul de locuințe sociale, să prevină evacuările forțate din zonele care trec prin regenerare urbană, și să plafoneze prețurile la locuințe în aceste zone astfel încât și locuitorii vechi și noi cu venituri reduse să se poată bucura de mediul înfrumusețat.

*

Hartă cu fostele platforme industriale ale Clujului: https://a60194.wixsite.com/digitalcluj/evolutia-industriei-in-cluj-napoca?fbclid=IwAR2p79XNGBdoAN003ySidyNDUlSO14bVb1X_BdEnjSWBuP76hTfBEoPoO9o

profitul pentru voi

Profitul pentru voi, scumpirile-s la noi!

Eveniment organizat de Căși sociale ACUM! în cadrul Housing Action Day al Coaliției Europene de Acțiune pentru Dreptul la Locuință și Oraș

În România, în decembrie 2021, prețul unitar la energie fără TVA a fost de 0,10 lei, acesta urcând în decembrie 2022 la 0,24 lei, iar în ianuarie 2023 la 0,74 lei. Scumpirile generate de liberalizarea prețurilor și tranzacționarea energiei pe piețele financiare, legitimate politic ca un sacrificiu adus pe altarul independenței de gazul rusesc, s-au adunat în profiturile companiilor. După mai multe luni de tergiversare, în decembrie 2022 statul român a decis așa-numita plafonare a prețului la gaz și curent electric, adică subvenționarea prețului mărit al energiei de peste 7 ori prin alocare de sume considerabile companiilor. Astfel, datorită OUG nr. 27/ 2022, dacă de exemplu pe factura de gaz a unei gospodării în perioada 18 ianuarie – 20 februarie 2023 s-a înregistrat un consum de 274 mc cu prețul de 3290 lei, după aplicarea OUG 27 familia trebuia să plătească furnizorului 745 lei. Cine plătește restul ? Statul român, din contribuțiile cetățenilor la bugetul public sau din împrumuturi de la bănci care cresc îndatorarea publică.

Mărirea prețurilor la energie a tras după sine umflarea prețurilor la alimente. În ianuarie 2023 față de aceeași lună a anului trecut, zahărul s-a scumpit cu 63,37%, untul cu 47%, cartofii cu 34,93%, uleiul cu 34,35%, ouăle cu 33,72%, laptele cu 32,96%, brânza cu 30,93%, făina cu 30,68% și pâinea cu 25,85%. Creșterea veniturilor în 2023 nu face față acestor scumpiri majore care la rândul lor duc și ele la creșterea profitului companiilor: venitul minim pe economie a crescut doar cu 17,6 %, iar pensiile au fost majorate cu 12.5%. Pe de altă parte, statul român, prin Banca Națională a României, a decis să răspundă la valul inflaționist prin creșterea dobânzilor bancare. Acest lucru reduce numărul noilor împrumuturi de la bănci, diminuând capacitatea de consum, dar crește enorm ratele lunare ale datornicilor existenți care depășesc pragurile de îndatorare permise azi, și, odată cu ele, mărește profiturile instituțiilor financiare.

Ca urmare a politicilor de ajutorare a capitalului (începute încă din timpul pandemiei), statul a crescut datoria publică a României de la 300 miliarde de lei (în 2017) la peste 650 miliarde de lei în octombrie 2022, în ianuarie 2023 adăugând la aceste datorii un împrumut de 4 miliarde de dolari și în februarie 2023 unul de 2 miliarde de euro de pe piețele externe. În toți acești ani, statul român a alocat tot mai mulți bani și militarizării. Conform planurilor de buget pe anul 2023, față de 2022, creșterile bugetare se estimează astfel: Ministerul Apărării cu 52%, Serviciul Român de Informaţii cu 21%, Serviciul de Informaţii Externe cu 17%, Serviciul de Pază şi Protecţie cu 13%, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale cu 62%.

 

(1) Cauzele și efectele scumpirilor

Inflația de acum este cauzată de mai mulți factori, dar cu siguranță nu a fost generată de creșterea salariilor. Printre factori au fost rupturile în fluxurile de producție cauzate de restricțiile impuse ca răspuns la pandemia Covid 19 și reducerea ofertei de bunuri, condiții în care, firmele cu poziții puternice pe piață, și-au permis să crească prețurile. Un alt factor a fost opțiunea politică a UE de a scoate de pe piața energetică europeană gazul din Rusia, susținând interesele geopolitice ale SUA. Nu în ultimul rând, de vină este liberalizarea prețului la energie (gaz și electricitate), legată în UE de privatizarea companiilor din sectorul energetic începută din anii 1990, iar în România pornită prin Legea Energiei Electrice și Gazelor Naturale (Legea 123/2012). Cel din urmă factor a rezultat în lanțul de scumpiri la alimente. Dar a dus și la scumpirea creditelor bancare și îndatorarea statului, care a hotărât să susțină capitalul prin subvenții și alte tipuri de ajutoare. Acestea, precum și așa-numita plafonare, care de fapt nu reglementează piața, se dovedesc a fi măsuri inadecvate care nu reduc inflația, din contra, chiar mențin prețurile mari, și contribuie la recesiune economică. În paralel cu aceste cheltuieli, statul român face tot mai multe investiții în militarizarea țării, trendul crescător fiind observabil din 2015, când România a semnat acordul NATO privind alocarea, începând cu anul 2017, a unui prag minimal de 2% din PIB pentru bugetul Ministerului Apărării Naționale şi menţinerea acestui nivel pentru următorii 10 ani.

Pentru a atrage atenția asupra acestor probleme, în noiembrie 2022, Căși sociale ACUM!, Gastivists și GAS am organizat un protest în Cluj, la care au venit vreo 100 de persoane; foarte puțin pentru un oraș ca și Clujul, dar foarte mult pentru acest oraș, unde ca să recunoști că nu ai bani suficienți, este o rușine mare. Apoi, în contextul războiului din Ucraina s-a reușit ca opinia publică să se construiască în așa fel încât să se dea vina pe ruși, pe gazul rusesc, iar cauzele structurale ale acestor scumpiri să rămână invizibile. La rândul lor, economiștii ne amăgesc nu doar cu definirea problemei ci și cu soluția lor. Iar clasa de mijloc din ultimii 30 de ani a fost construită în așa fel încât să nu se solidarizeze împotriva capitalului. În aceste condiții, este foarte dificil să se promoveze înțelegeri și soluții alternative la această criză multiplă de azi, de exemplu taxarea excepțională a profiturilor extraordinare sau renaționalizarea companiilor și reglementarea piețelor.

Enikő Vincze (Căși sociale ACUM!, și Viziunea Socialistă)

 

Economiștii liberali ne spun să ducem angajații în șomaj, ca să temperăm inflația. Ne prescriu această medicină amară de sacrificiu pe care ar trebui să îl facem ca lucrurile să meargă bine. Dar bine pentru cine ? Recent am văzut cum guvernul SUA a sărit să salveze Silicon Valley Bank, care dintotdeauna a făcut lobby la stat pentru ca acesta să nu intervină în economie. Omul de rând trăiește din ce în ce mai greu, această narativă de ridicarea omului prin muncă este valabilă pentru tot mai puțini, precum nici migrația la orașe nu duce la prosperitate în cazul multora. Este deja evident că de pe urma războiului din Ucraina care a dus la blocarea unor căi de aprovizionare cu petrol și gaze naturale, companiile din domeniu s-au umplut de bani. Cel mai mare profit al unei companii din România este al PETROM, 10.3 miliarde RON. Ei deja au anunțat că nu vor plăti taxa de solidaritate. Exxon a realizat un profit de 56 miliarde USD, răscumpărând acțiuni în valoare de 35 miliarde. Chevron, o altă companie din industria combustibililor fosili, a declarat că o să aloce 75 miliarde dolari din profiturile câștigate pentru a răscumpăra acțiuni, astea fiind practic bani care merg în buzunarele investitorilor. Dar vedem și speranța, în Franța, Germania, Portugalia sau Grecia oamenii încep să spună că nu se mai poate, intră în greve și fac proteste stradale. Apostolii profitului ne spun că aceste profituri ne ajută pe noi toți, se investesc în bunăstarea noastră. Dar mesajul că salvarea ar putea să vină din acest sistem financiar cu roțile ruginite nu mai este credibil.

Radu Ioan Stochița (jurnalist independent și activist la Cartel Alfa)

 

Actorii pieței imobiliare folosesc locuințele noastre ca surse de profit. Proiectul REDURB ne arată cum văd ei piața rezidențială și cum ne afectează asta pe noi. Este o foarte mare sete de investiții imobiliare la nivel internațional și național. Investitorii mari cu multe resurse caută să își pună banii în investiții tot mai mari, care sunt mai ușor de gestionat, iar asta atrage atenția și altora. De exemplu, în România, NEPI și-a vândut birourile și a început să construiască locuințe, în 2021 având proprietăți închiriate în valoare de 2 miliarde euro, ceea ce poate că nu este valoare prea mare pe plan global, dar cu siguranță este în România. Locuințele sunt o afacere foarte bună pentru că investitorii țintesc categoriile de venituri medii și peste medii care își permit să cumpere locuințele scumpe cu banii jos sau prin credite imobiliare. Dar ce înseamnă să îți permiți să iei credit ? Înseamnă să lucrezi mare parte a vieții tale pentru a plăti datoria la bancă, ceea ce include dobânzile din care băncile fac profit, și înseamnă să devii un angajat disciplinat, ușor de controlat. Creditarea gospodăriilor din România a crescut mult în ultimii ani, și încă este loc de creștere aici. Chiar și în condițiile creșterii dobânzilor bancare mai există categorii de cumpărători care își permit acest lucru, printre ei cei care cumpără locuințe ca investiție. Dar, în România, rata de restanțe la plata utilităților este principala formă de îndatorare a familiilor. Dincolo de ceea ce se vede, o parte din astfel de cazuri devin invizibile, de exemplu cei care nu mai au datorii pentru că se debranșează sau își reduc consumul, altfel spus, trec prin înrăutățirea traiului. Pe partea companiilor, în general se observă cum cele mari externalizează munca la firme mici, și la capătul acestui lanț se petrece exploatarea cea mai dură din care firmele mari din topul ierarhiei își extrag profiturile invizibilizate.

Ioana Florea (Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire, și Viziunea Socialistă)

 

Noi ne întrebăm de ce nu îi mobilizează pe oameni duritatea care se vede clar în facturi. Pentru că, concomitent cu această criză, au apărut noi factori, această stare de război în primul rând, despre care nici ziariștii nu mai pot să scrie cum ar trebui, pentru că azi ei devin putiniști foarte ușor. Apoi, mi se pare foarte important să înțelegem destinele clasei de mijloc din România. Vedem de mult ce a însemnat retragerea statului din domenii care au lăsat o bună parte a populației în sărăcie. Dar acum vedem cum devine afectată de acest proces chiar și acea parte a clasei de mijloc care până acum a susținut privatizarea și liberalizarea. Multe zone din middleclass se destabilizează și se duc spre extrema dreaptă, în loc să se mobilizeze împotriva cauzelor cu adevărat responsabile pentru înrăutățirea traiului. În învățământul gimnazial rural unde lucrez, observ, de exemplu, cum retragerea statului din transportul rutier a facilitat companiile private. Așa este și în alte domenii, de unde se retrage statul, acolo beneficiază profitorii privați, iar oamenii care au nevoie de diverse servicii, pe care nu le pot plăti la privat, se vulnerabilizează tot mai mult. La școală se observă pregnant fenomenul clasa în clasă, ceea ce face ca, de pe urma ideii de a privatiza tot mai mult și în domeniul serviciilor educaționale, copiii din familii sărace au tot mai puține șanse să aibă rezultate școlare bune, și evident că nu ne putem aștepta la rezultate bune în cazul copiilor ale căror părinți au probleme existențiale materiale maxime. În paralel, este un lobby aparent inocent la nivel local, pentru spații sau diverse instrumente private pentru copii ai căror părinți au de unde să le plătească, lobby care apoi se folosește ca argument pentru privatizarea învățământului în general… Totuși, oamenii muncii sunt foarte maturi, sunt gata, pregătiți, și vezi asta și în orașe mici. Poate noi, o mână de intelectuali care ne-am obișnuit cu un discurs radicalizat, la întâlniri cu prietenii mei de la fabrica de mobilă sau din construcții, am rămâne șocați, de cât de articulați sunt oamenii, și cât de tare s-au radicalizat, nu mai au răbdare. Ceea ce este bine, dar poate fi speculat de forțele extremei drepte.

Costi Rogozanu (jurnalist și profesor)

 

(2)  Experiențele crizei scumpirilor în viața cotidiană și sfera culturală

Eu locuiesc cu familia mea pe str. Cantonului din Pata Rât, zona orașului Cluj cu rampele de deșeuri. Mulți de la noi lucrează de decenii la companiile de salubritate, până nu demult fiind angajați la companiile Brantner-Veres și Rosal. Recent, ambele au pierdut licitația pentru serviciile de salubrizare organizate de primărie, câștigătorul unic fiind firma Supercom. Eu i-aș spune Super-rahat-comul lui Boc, care profită că este singură. În primul rând pentru că atât angajații de la firmele vechi care au trecut la această nouă firmă, oameni cu 10-12 ani vechime, cât și angajații noi în domeniu, au ajuns să nu aibă habar cum să-și facă treaba. Și aici mă refer chiar și la unii cu funcții administrative, nu doar la cei care lucrează efectiv cu ridicarea deșeurilor sau curățirea străzilor. Conducerea manipulează, folosește metode josnice. Le mută la sectoare noi, unde lucrătorii nu sunt obișnuiți și fac greșeli, și atunci locuitorii nemulțumiți depun reclamații, iar conducerea firmei îi amenință pe angajați cu concedierea. Dacă cineva nu este de acord cu ceva măsură nouă, sau este nemulțumit de ceva, și aici nici nu vorbesc despre salarii, este de asemenea amenințat. Oamenii nu își permit să își piardă locul de muncă la Supercom, pentru că nu este altă firmă de salubritate la care să se angajeze. Mai ales acum, când din același salar cum era până acum, și care și până acum era doar cu un pic mai mare decât salariul minim în caz de ture de noapte sau muncă în zilele libere, trebuie să plătească prețul crescut la curent electric. Sau la alimente, pentru că ce cumpărai până acum cu 500 de lei și îți ajungea pe două săptămâni, acum îți ajunge doar pe cinci zile. O altă păcăleală este că li s-a transmis angajaților că la sfârșitul lunii martie își vor primi tichetele de masă, dar nu le-au primit. Angajații de la mătură, de exemplu, nu și-au primit tichetele de opt luni. Ei vorbesc între ei că nu-i de stat la firma asta, trebuie să își caute de lucru în altă parte. Dar unde? Mai ales pentru cei doar cu opt clase este foarte greu, pentru că nu au de ales, le convine sau nu, trebuie să rămână. De fapt, cu toții ar pleca de la firma asta, dar din păcate nu au alternative. Deci trebuie să accepte să fie călcați în picioare, pentru că nu pot să își permită să își piardă locul de muncă. Dar dacă batjocura și săpăturile din spate vor continua mai multe luni de acum încolo, poate că oamenii își vor pierde răbdarea. Și sărăcia o să persiste și mai mult.

Maria Stoica (activistă în Căși sociale ACUM!)

 

Recent, împreună cu alte persoane, am cumpărat o casă în Petrinzel, un sat la 40 km de Cluj. Asta și pentru că este greu să îți permiți o locuință în oraș, chiar dacă, datorită mobilității greoaie, este imposibil să locuiești în permanență într-un sat la o astfel de distanță. Dar dacă nu vrei să te bagi în credite bancare, pe aici pe undeva trebuie să te gândești la soluții. Noi am căutat să fim și ecologiști. Am lucrat 10 ani în Cluj în grădinăritul urban cu scopul de a încerca modele posibile pentru orașul sustenabil.Ca arhitect care a înțeles orașul și vede cum funcționează mecanismele dezvoltării sale, așa am răspuns eu la probleme. Încercăm să dezvoltăm pe lângă locuire și programe educative pentru construcții din materiale naturale și grădinărit. Această semi-ieșire din urban este răspunsul nostru la criza locuirii care este foarte pregnantă în Cluj și asta și pentru o clasă socială care nu este la limita sărăciei, plătește facturile și chiriile la timp, dar simte că ceva nu funcționează bine. De ce am rămas, totuși, în Cluj? Pentru că el are ceva ce alte localități din regiune nu au, evenimente de genul cum este și acesta, și care, desigur, pe vremuri, s-au derulat sub forma unor întâlniri față-n față. Ca arhitect aș putea, în principiu, să aleg să fac blocurile acelea care se vând în Cluj la un preț mediu de 2500 euro/ mp, dar, în fapt, nici nu pot să fac asta, pentru că trebuie să fii un anumit tip de arhitect, care este căutat pentru astfel de proiecte. Eu încă mai încerc să am proiecte de arhitectură și în oraș, dar ele frizează tot mai mult marginea, nu mai au loc practic în spațiul Clujului, și asta tot datorită costurilor mari și bătăliei mari pe metru pătrat, pentru cine să proiecteze, să construiască să vândă și cui.

Silviu Medeșan (arhitect, cadru didactic la Universitatea din Oradea)

 

În Cluj, creșterea continuă a costurilor chiriilor private din ultimii 10 ani, precum și recenta scumpire a utilităților, își face efectele și asupra lucrătorilor culturali independenți, dintre care tot mai mulți își pierd spațiile. Sunt semne care arată că ei devin tot mai conștienți de consecințele nefaste ale dezvoltării urbane pentru profit ce aduce după sine gentrificarea, adică împingerea a tot mai multor categorii de persoane în afara orașului. Mișcarea locativă Căși sociale ACUM! consideră, că aceste evoluții negative creează condițiile unei solidarizări politice între victimele deposedărilor locative sau evacuărilor, de la cei mai săraci, prin elitele culturale independente, până la cei înstăriți care își pot pierde locuințele din cauza unor datorii bancare de neplătit.

Căși sociale ACUM!

Imagine de la protestul Totul e prea scump, 20 noiembrie 2022, Cluj

 

(3) Acțiuni împotriva creșterii costurilor traiului

Suntem un grup internațional de luptă împotriva industriei gazelor fosile, promovând nevoia de a elimina treptat toate efectele acestei industrii și militând pentru proiecte de energie cu adevărat verde, de viitor. Când vorbim despre gaz, trebuie să ținem cont și de criza climatică în care ne aflăm. Noi spunem că nu mai vrem gaz deloc, reducerile nu sunt suficiente și nu aprobăm nici înlocuirea gazului cu niște soluții false, precum hidrogenul, soluții ale aceleiași industrii care ne-a dus în criza climatică. De când a început războiul din Ucraina, narațiunea “gata cu gazul” este interpretată ca fiind de partea Rusiei, pentru că, atunci când UE a început să caute gaze în orice altă parte, noi am spus “nu” la sursele noi de exploatare, am spus “nu” la tot gazul, accentuând că nu putem avea independență energetică cu mai mult gaz. Corporațiile și guvernele nu vor ca industria gazelor fosile să moară. Guvernele negociază direct cu industria, discută doar cu lobbiștii gazului. Corporația face legislația și în acest domeniu, se decide ceea ce este bine pentru profitul lor. Pentru că trăim în capitalism, nevoia Europei de a înlocui gazul rusesc cu gaze din altă parte s-a speculat pe prețuri foarte mari, iar companiile din industria gazelor fosile au beneficiat de investiții majore, chiar dacă știm că industria gazului este un pilon important al stării precare în care ne aflăm. Europa are suficient gaz pentru ultimele ierni pe care ar trebui să și le propună din punct de vedere climatic. Sursele de exploatare gaze și LNG-urile existente deja, ar fi putut fi folosite pentru iarna aceasta, și eventual următoarele, cu pregătirea faptului că industria trebuie să scadă treptat producția, nu să se extindă. Însă dacă nu investim ACUM în alternative, în energie regenerabilă, acest pas spre descreștere continuă să întârzie. Atâta timp cât este mai important profitul, soluțiile oferite nu sunt decât piste false cu costuri imense pentru oameni.

Să amintim de câteva acțiuni anti-gaz. În Mediaș, în iulie 2022, s-a proiectat pe sediul central al Romgaz un apel împotriva exploatării de gaz din Marea Neagră în perimetrul numit Neptun Deep. Această inițiativă s-a pornit înainte de război, la inițiativa OMV Petrom și firma americană Exxon Mobile, care însă, în 2021 s-a retras, considerând că afacerea asta nu va fi rentabilă și și-a vândut partea la Romgaz. Rentabilitatea investiției s-a reinventat și afacerea s-a rejustificat în contextul războiului, prin discursul împotriva gazului rusesc. În aceste condiții, noi ne-am exprimat solidaritatea cu muncitorii, militând pentru tranziție justă și energie regenerabilă. La Protestul din Cluj, Totul e prea scump, din noiembrie 2022, am observat reacția social media la eveniment, prin care s-a încercat să ne descalifice, spunând că cei care luptă împotriva scumpirilor sunt pro-Putin. Ni se spune că, datorită Rusiei, scumpirea prețurilor este justificată, toți suntem în aceeași barcă, toți trebuie să ne sacrificăm, să ne impunem auto-austeritate, și să intrăm în logica impusă de industria gazelor, adică să nu vrem gaz rusesc, dar să vrem gaz din altă parte. Important de amintit este protestul din Viena din martie, prin care s-a boicotat Conferința Europeană a Industriei Gazului. În cele 3 zile, aproximativ 1000 de activiști au blocat străzi, au ocupat intrări la conferință și accesul în oraș de la aeroporturile de avioane private, au blocat rafinăria OMV. Toate aceste proteste reprezintă revolta față de subordonarea deciziilor politice față de industria gazelor fosile. Închei prin a spune ca îmi doresc să văd o atitudine și o efervescență precum la Viena și față de exploatarea de gaz din Neptun Deep.

Ani Mărincean (Gastivists)

 

Criza costurilor traiului și inflația galopantă în Maria Britanie, unul din centrele capitalismului global, au creat condițiile apariției unui val de greve, începând cu transporturile feroviare din vara 2022. Alte sindicate au urmat exemplul, precum din domeniul asistenței medicale, învățământului, lucrătorilor din poștă, autostrăzi, aeroporturi, grăniceri, și al cadrelor universitare. În mod pervers, Partidul Laburist înființat în anul 1900 de către sindicate, azi nu oferă sprijin greviștilor. Totuși, feroviarii au obținut creșteri salariale de 14%, pompierii de 12%, și se bucură de susținere din partea celor mulți. Însă majoritatea celorlaltor sindicate sunt în așteptare. De exemplu, cadrele universitare, o categorie, istoric vorbind, mai privilegiată, dar unde azi 44% din personalul didactic și 68% din personalul de cercetare lucrează pe contracte temporale, asta și la universitățile foarte bogate. Chiar dacă în lupta asta sindicatele ar fi gata să capituleze, ele sunt sub o presiune democratică venită de jos, de la membrii radicalizați. Speranța noastră este ca sindicatele mari să se despartă de Partidul Laburist și să înființeze un nou partid politic, care să reprezinte interesele claselor populare. Poate în România nu există membri de sindicate radicalizați, și oamenii radicalizați nu sunt în sindicate. De aceea, în acest caz, ar fi nevoie de organizarea la firul ierbii a muncitorilor precari și nereprezentați. Nu cred că în România ar putea să apară un partid nou la inițiativa sindicatelor, dar nici nu cred că un partid nou care să fie o alternativă politică pusă în slujba intereselor maselor populare ar putea să se formeze independent de sindicate.

Vladimir Borțun (Grupul de Acțiune Socialistă)

 

În timp ce corporațiile care activează în sfera combustibililor fosili și complexul imobiliar-financiar au ajuns la profituri imense, există și opoziție populară. Din partea Coaliției Europene de Acțiune Pentru Drepturi la Locuire și la Oraș, avem Zilele de Acțiune pentru Locuire, desfășurate la finalul lunii martie în fiecare an începând cu 2020. Cele mai multe grupări membre ale coaliției au ținut evenimente în varii părți ale continentului: marșuri, picnicuri comunitare, ateliere sau proteste. Căși Sociale ACUM a organizat acțiuni în acești trei ani prin care a evidențiat schimbările urbane ale Clujului, cât și lipsa antidotului – locuințele publice – la greutățile populației în a obține o locuință. În același timp, grupările activiste pe tema climei și împotriva combustibililor fosili intensifică luptele pe fundalul agresiunii corporatiste asupra societății prin creșterea scandaloasă a profiturilor și continuarea poluării planetei. Tocmai această agresiune conduce la inițiative de unire a forțelor activiste ale grupărilor pentru dreptul la locuire și cele împotriva schimbărilor climatice. Într-un atelier organizat la Brussels la finalul lunii februarie, am participat la astfel de discuții cu membrii ai diferitelor grupări axate pe climă. O concluzie a întâlnirii a fost că creșterea costurilor vieții, atât din perspectiva locuirii, cât și din perspectiva combustibililor necesari pentru încălzire și transport ne unește revendicările. Chiar dacă există exemple puternice de mișcări sociale spontane sau organizate în Europa de Vest, inclusiv grevele generale din Franța cauzate de creșterea vârstei de pensionare, trebuie să notăm și existența opusului: tăcerea scandaloasă din Est pe acest subiect.

George Iulian Zamfir (Căși sociale ACUM!)

Banner pe podul Elisabeta de pe peste râul Someș din Cluj-Napoca, martie 2023

HAD23

Zilele de Acțiune pentru Locuire 2023

Între 24 martie și 2 aprilie, oameni din peste 60 de orașe europene s-au alăturat apelului nostru la Zilele de acțiune pentru locuințe, iar peste 120 de acțiuni descentralizate au avut loc pe întreg continentul. Acesta a fost cel de-al patrulea an consecutiv în care Coaliția Europeană de Acțiune pentru Dreptul la Locuință și la Oraș a făcut apel la o săptămână de acțiune și suntem foarte încântați de faptul că participarea s-a dublat în acești patru ani. După o scurtă pauză în timpul pandemiei, mișcările noastre sunt din nou în creștere și la fel și solidaritatea noastră transnațională!

În multe orașe s-a înregistrat o mobilizare fără precedent. 30.000 de persoane au ieșit în stradă la Lisabona, urmate de 7.000 în Porto și Bayonne/Baiona în Țara Bascilor franceză. Proteste de mai mică amploare au avut loc în numeroase orașe și localități din întreaga Europă. În multe cazuri, oamenii au ales să facă acțiuni neanunțate, cum ar fi ocuparea ilegală a unei clădiri la Viena sau ocuparea unor clădiri guvernamentale, ca la Dublin. În alte locuri, oamenii s-au adunat pentru a se asculta unii pe alții și pentru a se organiza împreună. Marea varietate de acțiuni și evenimente din timpul Zilelor de acțiune pentru locuințe reprezintă în mod minunat mișcarea noastră mai largă, dar putem observa, de asemenea, un număr din ce în ce mai mare de acțiuni care implică persoane din alte mișcări și un accent pe caracterul intersecțional al luptelor noastre.

Zilele de Acțiune pentru Locuire ne-au arătat că răspunsurile noastre la criza imobiliară și energetică în plină expansiune, la distrugerea spațiilor noastre publice și a mediului înconjurător sunt la fel de multifațetate ca și actorii și relațiile sociale care le determină în contextul nostru local. Dar au arătat, de asemenea, că putem coordona și uni aceste lupte! La urma urmei, contextele noastre locale pot fi diferite, iar capitalismul poate lua forme diferite, dar el rămâne totuși cauza structurală a acestor procese.

Multă iubire și solidaritate pentru toți cei care s-au alăturat mobilizării noastre! Zilele de Acțiune pentru Locuire reprezintă realizarea noastră colectivă! Haideți să ne inspirăm din ea și să continuăm să construim o mișcare transnațională care să fie diversă în formele sale de acțiune, intersecțională,descentralizată și militantă. O mișcare care poate face ca un mic protest în Nicosia să fie la fel de vizibil ca un protest de 30.000 de persoane în Lisabona. Haideți să ne unim luptele dincolo de granițe!

O privire asupra desfășurării acestor demonstrații:

Demonstrație în Berlin:  BERLIN ESTE ORAȘUL NOSTRU! "Unii dintre noi au spațiu de locuit, alții au fost deja privați de el. Chiar și mai mulți chiriași vor fi privați de el în viitor. Fiți atenți - termenele limită pentru reducerea chiriei sunt în curs de scurgere. Acum trebuie să ne luptăm. În timp ce chiria și costul vieții cresc vertiginos, iar salariile stagnează, noi calculăm cât timp ne-a mai rămas. În tot Berlinul, chiriașii își pierd locuințele în mod masiv. Consecințele drastice ale expirării legăturilor sociale sunt vizibile în Pankow, Lichtenberg și Friedrichshain. pentru că BERLINUL ESTE ORAȘUL NOSTRU!"

Demonstrație pentru Ziua belgiană de acțiune pentru locuințe 2023 la Bruxelles. Iată apelul lor : "A locui într-o locuință decentă este o bază necesară pentru construirea unei vieți stabile. Astăzi, în Belgia, tot mai mulți dintre noi se confruntă cu chirii excesive și taxe exorbitante, cu locuințe insalubre, cu practici ilegale și discriminatorii din partea proprietarilor, cu o justiție inaccesibilă și cu o administrație uneori de neînțeles. Pe scurt, este din ce în ce mai dificil să găsești un loc unde să locuiești și să ai siguranța de a rămâne acolo!". În aceeași zi a fost deschisă și o locuință ocupată de persoane fără acte, dar a fost evacuată imediat și violent.

Actiunea #HAD2023 in Viena. Ocuparea simbolică a unei clădiri vacante.

Adunare în fața Curții Supreme din Atena. "Au trecut 15 ani de la criza din 2008, iar metodele de deposedare a locuințelor oamenilor din Grecia devin din ce în ce mai brutale: licitații electronice, dispariția protecției reședinței principale, violențe ale poliției împotriva persoanelor supraîndatorate, violențe împotriva mișcărilor, metode de deposedare care seamănă cu hărțuirea (spargerea ușilor și trecerea prin balcoanele vecinilor pentru a permite polițiștilor să intre în case) etc. În 2021, în Atena au avut loc 11.000 de licitații, iar în 2022, 31.000.  Dar noi suntem aici și nu ne lăsăm. Lupta noastră crește, se adaptează și devine tot mai puternică'.

PAH Palma de Mallorca a organizat o demonstrație în fața primăriei din Plaça de Cort, Palma de Mallorca, la ora 13:00. În dimineața aceleiași zile au încercat să participe la ședința plenară a primăriei și să citească revendicările lor.

Ziua locală și națională de acțiuni pentru a se opune ridicării interdicției de evacuare. Tovarășii din Dublin au ocupat Departamentul pentru Locuințe, în opoziție cu recentă decizie a guvernului de a ridica interdicția de evacuare. Activiști din CATU și nu numai, au organizat un miting la. Acesta a fost urmat de un marș spre Departamentul de Locuințe de la Customs Quay. Ei au cerut:

- să se restabilească interdicția de evacuare
- construirea de locuințe publice
- rezistența la încercările de evacuare

Cu ocazia sfârșitului armistițiului de iarnă și a Zilei europene a dreptului la locuință, sâmbătă, 1 aprilie, pe străzile din Bayonne a avut loc marea manifestație Herrian Bizi - Se loger au pays!

Manifestație la Lisabona: Manifestação Casa Para Viver și Movimento referendo pela habitação au inițiat o demonstrație pentru a ieși în stradă în mai multe orașe pentru a cere încetarea degradării condițiilor de trai și a inegalității sociale în ceea ce privește accesul la locuințe!

Manifestație la Paris inițiată de DAL: '2023, criza locuințelor, explodează! Singurul răspuns al statului este criminalizarea claselor populare! Bogații și statul se războiesc, haideți să ne trezim!'.

Manifestație în Porto Pentru dreptul la locuință, la oraș și pentru sfârșitul exploatării prin costul vieții! S-a cerut sfârșitul exploatării prin creșterea costului vieții: control public și reglementarea prețurilor în sectoarele esențiale.Redefinirea ratelor de efort cu locuință. Locuri de muncă decente, creșterea pensiilor, pensiilor și a prestațiilor.

Lista completă și mai multe detalii despre acțiunile care au avut loc în timpul Zilei de acțiune pentru locuințe, găsiți aici: https://housingnotprofit.org/housing-acti­on-days-2023-report/

Csenge Schneider și Péter Máthé

 

primaria

Primăria Cluj-Napoca contribuie de ani de zile la reabilitarea și acomodarea extremei drepte

Pe lângă decizia dezastruoasă de a trimite locu­itorii Clujului lângă groapa de gunoi, la Pata Rât, Primăria Cluj-Napoca, alături de cel mai longeviv primar al ei de după 1989 – Emil Boc, susține deja de ani de zile, direct sau indirect, mișcări și persoa­ne cunoscute pentru convingerile lor de extremă dreapta și încercările lor de reabilitare a legionari­lor și a unor criminali de război. În cele ce urmează, vom prezenta câteva astfel de exemple, lista nefiind una exhaustivă.

În februarie 2022, Primăria Cluj-Napoca a făcut publică o inițiativă de denumire a unei străzi după unul dintre cei mai viscerali militanți antisemiți interbelici – Nicolae Paulescu. Și tot în 2022, la scurt timp după ce liderul ultranaționalist AUR George Simion a dat buzna în Primăria Timișoara împreună cu grupul de extremă dreapta Noua Dreaptă, scan­dând lozinci xenofobe, primarul Clujului Emil Boc l-a primit pe George Simion și au schimbat public impresii pozitive unul despre celălalt:

George Simion: „Îl iubim pe domnul primar. Am fost pe la dumnealui este un om rezonabil cu care se poate discuta. Îi mulțumim mult că ne-a primit”.

Emil Boc (despre George Simion): „Avem multe lucruri comu­ne: printre acestea susținerea valorilor naționale și a interesului național și tot ceea ce înseamnă per­spectiva națională într-o Europă formată dintr-un concert al națiunilor…”.

În 2017, Emil Boc a decis să păstre­ze numele străzii Radu Gyr[1], cerând retragerea proiectului de schimbare a numelui de pe ordinea de zi propus chiar de primărie în urma unei adrese a MAI. La fel cum am văzut și recent în cazul schimbării numelui liceului Mircea Vulcănescu din București[2], diferite grupuri ultranaționaliste și de extremă dreapta fac constant pre­siuni și mobilizări pentru a reabilita criminali de război precum Mareșalul Antonescu, Mircea Vul­cănescu sau Radu Gyr.

Radu Gyr a fost condamnat la 12 ani pentru crime de război, ceea ce face ca păstrarea denumirii străzii să contrazică Ordonanța de Urgență 31/2002 pri­vind „interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii”. Condamnarea acestuia este încă în vigoare[3], contrar altor opinii care vorbesc de o presupusă reabilitare a lui.

Primarul Emil Boc și-a motivat decizia prin referi­rea la petiția primită de la cetățeni. De fapt, o petiție inițiată de Fundația Ion Gavrilă Ogoranu[4], cunoscu­tă pentru profilul ei neo-legionar.[5]

Potrivit presei clujene[6], implicat în această petiție a fost și Șeful biroului pentru cultură din Primăria Cluj-Napoca, Ioan Vasile Țene (cunoscut ca Ionuț Țene), cunoscut pentru pozițiile sale extremiste, incitatoare la ură etnică și religioasă, sau care îl reabilitează pe Ma­reșalul Antonescu. Țene și-a exprimat în numeroase rânduri ideile politice sfidând statutul funcționa­rilor publici, însă Primăria nu s-a arătat deranjată.

Ionuț Țene a fost și editorialist pentru Sputnik România[7] și este fondator și editorialist al website-ului napocanews.ro – una din sursele prefera­te ale ultranaționaliștilor români, fiind, conform PressOne, apropiat de grupări de extremă dreapta din Europa. În 2012, Țene scria cu nostalgie despre inițiativele Primăriei Cluj-Napoca din anii 2000 de reabilitare a mareşalului Antonescu, în care a fost implicat și el.[8] Primarul ultranaționalist Gheorghe Funar îl desemnase să conducă comisia de constru­ire a statuii lui Antonescu în cartierul Mănăştur. Același primar ținea ședințele Consiliului Local cu portretul mareșalului alături[9], și tot el a decis să denumească Strada Primăverii după Antonescu.

În mod ironic sau sfidător, pe 9 martie 2015, Țene candida pentru poziția de membru în Colegiul Di­rector al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), instituție publică însărcina­tă să apere minoritățile de ură, rasism, xenofobie, sexism, etc. La nici o săptămână distanță, Țene lua cuvântul la marșul xenofob anti-maghiar al Noii Drepte la Cluj. Mai multe organizații au contestat candidatura lui la CNCD.[10]

Un an mai târziu, în 2016, Țene, deși era funcțio­nar public în Primărie, ținea discursuri politice la Congresul Partidului România Unită (PRU) – partid de extremă dreapta. Preşedintele Fundaţei Altart de atunci, István Szakáts, îl acuza că încalcă Legea 161/2003 care interzice funcţionarilor publici să facă propagandă politică.[11]

În pofida mai multor sesizări ale unor intelectu­ali și membri ai societății civile clujene adresate Primăriei Cluj-Napoca și Primarului Emil Boc cu privire la abaterile lui Ionuț Țene[12], primăria nu a reacționat, acesta fiind și acum în funcție.[13]

Simpatiile de extremă dreapta ale Primăriei Cluj-Napoca au rădăcinile încă din anii ’90, când Primăria lui Funar l-a numit în Cetățean de onoare[14] pe miliardarul Iosif Constantin Drăgan[15], fost sim­patizant al Gărzii de Fier și unul dintre cei mai mari finanțatori și suporteri ai mișcării neo-legionare post ’89, el contribuind activ la reabilitarea regimu­lui Antonescu și negarea Holocaustului – inclusiv prin ridicarea unui bust în Cluj la 55 de ani de la executarea lui, împreună cu extremistul PRM-ist Vadim Tudor.[16] În 1990 Drăgan formase o ligă împre­ună cu Vadim, care s-a unit apoi cu Fundația Mareșal Ion Antonescu. Drăgan a fost și președinte onorific al organizației de extremă dreapta Uniunea Vatra Românească, la care a fost lider activ și cunoscutul antisemit negaționist Ion Coja. Descrierea lui Dră­gan de pe website-ul Primăriei, secțiunea Cetățeni de onoare, nu menționează nici acum nimic despre înclinațiile fasciste ale acestuia.

Adina Marincea
La colectarea informațiilor locale a avut o contribuție importantă cercetătorul Adrian Tătăran


[1] https://transilvaniareporter.ro/actualitate/strada-radu-gyr-isi-pastreaza-numele-boc-a-primit-peste-6- 000-de-petitii/

[2] www.libertatea.ro/opinii/cand-vom-ajunge-la-pu­tere-promisiunea-ascunsa-a-extremei-drepte-din-ro­mania-pentru-viitorul-tarii-4470214

[3] www.inshr-ew.ro/wp-content/uploads/2020/05/Raport-monitorizare-2022.pdf

[4] pressone.ro/ambele-sensuri-ale-strazii-radu-gyr

[5] www.libertatea.ro/opinii/de-cine-este-sprijinit-aur-ru­ta-de-la-preotii-din-biserica-ortodoxa-catre-neole­gionarism-camaraderia-dintre-simion-si-noua-dreap­ta-3953723

[6] https://gazetadecluj.ro/ultranationalismul-cance­rul-societatii-care-s-a-infiltrat-in-primaria-din-cluj-na­poca-sub-privirile-nepasatoare-ale-lui-boc/

[7] https://pressone.ro/ru-din-ro-1-oficialii-rusi-s-au-au­toinvitat-la-comemorarile-de-la-cluj

[8] Articol scris de Ionuț Țene în care susține că înălţar­ea statuii lui Ion Antonescu cu care fusese însărcinat de Funar e pentru el „o datorie morală”, ziarulnati­unea.ro/2012/05/22/generalii-cruciadei-anticomu­niste-a-maresalului-ion-antonescu-2/

[9] adevarul.ro/stiri-interne/societate/politia-a-ridi­cat-din-primaria-cluj-statuetele-si-798281.html

[10] www.romaniacurata.ro/un-admirator-al-maresalu­lui-antonescu-vrea-sa-ajunga-in-conducerea-consiliu­lui-anti-discriminare-de-ce-contesta-societatea-civi­la-trei-candidati-pentru-colegiul-director-al-cncd/

[11] https://youtu.be/FSAjbMGf1zQ

[12] https://ziardecluj.ro/sef-de-serviciu-din-primaria-cluj-napoca-acuzat-de-ac­tivism-pro-noua-dreapta-poate-ne-zice-si-emil-boc-cate-ceva/

[13] ziardecluj.ro/un-slujbas-din-prima­ria-cluj-napoca-face-apologia-unui-le­gionar/

[14] Drăgan a primit titlul onorific în 1997, primariaclujnapoca.ro/cultura/cetat­eni-de-onoare/#content

[15] www.inshr-ew.ro/ro/files/Raport Fi­nal/Raport_final.pdf.pdf

[16] Articol scris de Ionuț Țene în care îl reabilitează pe Antonescu ca așa-zis „erou național” și „salvator al evreilor” https://ziarulnatiunea.ro/2012/06/20/un­gurii-ridica-statui-lui-horthy-iar-romanii-darama-bus­turile-lui-antonescu-cine-sunt-independenti/

profitul pentru voi

Profit For You, Price Raises For Us!

Event organized by Social Housing NOW! within the framework of the European Action Coalition for Housing and the City Housing Action Day 2023

In Romania, the cost of energy ranged from 0.10 lei in December 2021 to 0.24 lei in December 2022 to 0.74 lei in January 2023, all figures exclusive of VAT. Because of the spike in energy prices brought on by price liberalization and trading energy on financial markets, which were politically justified as a cost of obtaining independence from Russian gas, businesses have seen increased profits. After delaying the decision for several months, the Romanian government settled on the 'price cap' for gas and electricity in December 2022. This choice meant subsidizing the increased energy price and, in this way, supporting the companies. For instance, under Governmental Ordinance No. 27/2022, a family would now be compelled to pay the energy supplier 745 lei if their gas bill from January 18 to February 20, 2023, showed a usage of 274 cubic meters at the cost of 3290 lei. Who makes up the difference? The state, either from the contributions made by citizens to the public budget or from loans from banks that increase Romanian's public debt.

In addition, rising energy prices have increased the cost of food. Butter increased by 47%, potatoes by 34.93%, oil by 34.35%, eggs by 33.72%, milk by 32.96%, cheese by 30.93%, flour by 30.68%, and bread increased by 25.85% when compared to January 2022. Sugar increased by 63.37%. People's income cannot counterbalance this huge price increase because the national minimum income has only increased by 17.6% and public pensions by 12.5%. Additionally, in reaction to the inflationary wave, the Romanian government decided to boost bank interest rates through the Central Bank of Romania. Reducing the number of new bank loans lowers the purchasing power of people and companies. But most importantly, it significantly raises the monthly repayments for borrowers who already have debts larger than the present debt ceilings, increasing the profit of lending financial institutions.

Due to the aid offered to capital (started during the pandemic), the state increased Romania's public debt from 300 billion lei (in 2017) to over 650 billion lei in October 2022. The subsequent addition of a 4-billion-dollar loan in January 2023 and a 2-billion-euro loan from international markets in February 2023 increased this debt. The Romanian government has also increased the money it spends on militarization over time. The following budget increases are anticipated in this domain for 2023 compared to 2022: Defense Ministry with52%, the Romanian Intelligence Service with 21%, the Foreign Intelligence Service by 17%, the Guard and Protection Service by 13%, and Special Telecommunications Service by 62%.

 

  • The causes and effects of the cost-of-living increase

Although numerous factors influence inflation today, rising incomes are not the primary factor. Restrictions imposed in response to the COVID-19 outbreak and decreased supply were among the contributing factors. In these conditions, businesses with strong market positions could raise prices. A second factor was the EU's political decision to support the geopolitical objectives of the USA by removing Russian gas from the European energy market. Also to blame for inflation is the liberalization of energy prices. The Electricity and Natural Gas Law (Law 123/2012), linked to the privatization of energy companies started in the 1990s in the European Union, served as the impetus for this process in Romania. This has resulted in an exponential increase in food prices. It has also increased the cost of bank loans and public debt, prompting the latter to support capital through subsidies and other forms of assistance. These policies have been proven ineffective, as they do not reduce inflation but instead maintain high prices and exacerbate the current economic downturn. Among these is the supposed market regulation known as "capping," which actually does not regulate the market; contrary, it keeps the prices high and assures the companies' profit.

Furthermore, since signing the NATO agreement in 2015, when it committed to allocating a minimum of 2% of GDP to the Ministry of National Defense's budget beginning in 2017 and maintaining this level for the next ten years, the Romanian government has increased its investments in the militarization of the country. In November 2022, Căși social ACUM! organized a protest to draw attention to these issues with Gastivists and GAS. This was attended by approximately 100 people, which is not much in a city as big as Cluj, but it was acceptable in a town like this, where acknowledging that one does not have enough money to pay for the costs of living here is viewed as extremely embarrassing. Then again, against the backdrop of the Ukrainian war, public opinion was created in a manner that blamed "the Russians" and "the Russian gas" while concealing the root causes of these price increases.

Furthermore, both the economists' definition of the problem and their proposed solution are deceptive. In addition, the middle class of the last 30 years has been constructed to preclude it from criticizing capital and capitalism. Alternative concepts and solutions, such as the excess profit tax, the re-nationalization of energy firms, and the real regulation of markets, are exceedingly difficult to develop under the current circumstances.

Enikő Vincze, Căși sociale ACUM!/ Social Housing NOW! Cluj and Viziunea Socialistă (Socialist Vision) Romania

 

In order to control inflation, liberal economists recommend decreasing purchasing power, which at the end of the day, endangers employment. They advise us to take this dreadful dose of sacrifice in order to accomplish this goal. But who does such an intervention benefit? We recently saw that the US government recently stepped in to save the bank despite Silicon Valley Bank's lengthy history of lobbying against state intervention in the market. Meanwhile, the average individual has a harder time making ends meet, and fewer people continue to believe that hard work can elevate a person. Many individuals discover that moving to a metropolis does not result in an improvement in their living conditions. Since the crisis in Ukraine, which led to the restriction of oil and gas supply channels, it is abundantly obvious that businesses in the sector have been flush with cash. Last year, PETROM earned the highest revenue of corporate Romania, 10.3 billion RON. And they have already announced that they want to avoid paying the solidarity tax proposed. Exxon gained a profit of USD 56 billion by repurchasing USD 35 billion in shares. Chevron, another fossil fuel company, has announced that it will re-buy shares for $75 billion, sending money directly into the pockets of investors. People in Portugal, Greece, Germany, France, and other countries are beginning to say, "Enough is enough," and are holding strikes and street demonstrations. Profit advocates argue that because these profits are invested in our welfare, they benefit all. Nevertheless, the claim that the rusty gears of this financial system could provide our salvation is no longer plausible.

Radu Ioan Stochiţă, independent journalist and Cartel Alfa trade union activist

 

Real estate investors utilize our homes as a source of profit. We can see the REDURB research project’s perspective on the housing market and how it impacts us. Investments in international and domestic real estate are in high demand. Large investors with abundant resources seek to put their capital in riskier businesses that are simpler to manage and also attract the interest of others. NEPI, for example, sold its offices in Romania and began the construction of residential real estate; by 2021, it will have €2 billion worth of rental structures, which may not be of tremendous value globally but are without a doubt of a great deal in Romania. Investors focus on middle- and upper-class families who can afford to put down cash or obtain mortgages to purchase expensive homes, making houses a very attractive investment. However, what exactly does it mean to be creditworthy? It entails devoting most of one's life to repaying bank debt, including the interest on which banks profit, and becoming an obedient worker. Even with rising bank interest rates, some buyers can still afford to purchase a home, including those who make purchases as an investment. In recent years, housing prices in Romania have increased considerably, and there is still room for growth in this sector. However, rent arrears are the primary source of household debt in Romania. Some cases are invisible, such as people no longer in debt because they have reduced their consumption or disconnected themselves from heating. On the business side, it is commonly observed that large firms outsource work to smaller companies and that the most severe form of exploitation occurs at the end of this chain, from which the large corporations at the top of the hierarchy appropriate their undetectable profits.

Ioana Florea, Common Front for the Right to Housing and Viziunea Socialistă (Socialist Vision) Romania

 

We wonder why the manifest toughness of the bills fails to mobilize people against those responsible for this. Alongside this crisis, other new conditions have also emerged, such as the war in Ukraine, about which even journalists cannot write properly because they have been so easily blamed for being "Putinists." Furthermore, to decipher the reply to the above question, the fate of the middle class in Romania must also be understood. We have long observed the effects of the state's withdrawal from economic domains that left a large population in poverty. Today we are watching how this process affects that part of the middle class, which has supported privatization and liberalization. Instead of organizing against the issues truly to blame for their deteriorating lives, a significant portion of the middle class is becoming unstable and leaning rightward. For instance, in the rural secondary schools where I teach, I have witnessed how the state's withdrawal from transport has benefited private companies. The same thing occurs in other fields: where the government withdraws, private businesses flourish, and the vulnerability of those who need specific services but cannot afford to pay for their private sector costs increases. The occurrence of the phenomenon that I call 'class within class’ in schools means that as more educational services are privatized, children from low-income families are less likely to perform well. We cannot anticipate great school performances for children whose parents are experiencing the most severe financial difficulties. With all these issues on the table, there are signs that workers have become extremely mature and are prepared to be part of important changes. We, a small group of intellectuals used to a radical discourse, would be astounded by how articulate and thoroughly radicalized people have become if we encountered them in a furniture factory, construction site, or shopping mall. This is a promising sign, but we should consider that far-right forces may speculate on this.

Costi Rogozanu, journalist and teacher

Picture from the protest Everything is too expensive, November 2022, Cluj

 

  • The lived experiences of cost-of-living crisis in everyday life

 

My family and I reside on Cantonului Street in Pata Rat, the landfill area of Cluj. Many of us have worked for sanitation companies for a long time; until recently, we worked for Brantner-Veres and Rosal, both of which recently lost the city hall-organized bid for sanitation services, with Supercom emerging as the sole winner. I would call it Mayor Boc's Super-Shit-Com, which exploits its monopoly status. Because neither the new employees nor the transferees from the previous corporations—individuals with 10–12 years of experience—could perform their duties anymore as they should. In this case, I'm not just referring to those who perform physical street cleaning or litter collection labor but also to some administrative personnel. The company's management deceives individuals and engages in unethical practices. It relocates employees from their usual city sectors; when this happens,  they face unknown situations and make errors. As a result, dissatisfied residents lodge complaints, and management threatens to fire the employees. People are also threatened if they disagree with a new policy or are dissatisfied with anything, and I'm not even talking about salaries here. Employees of Supercom cannot afford to lose their jobs because there is no other sanitation company in the city. People must now pay the higher cost of electricity with the same salaries as before, which was barely above the minimum wage, together with the compensation for night and weekend shifts. Or to pay for the increased price of food, as what once lasted two weeks for 500 lei now lasts only five days. Despite being assured they would, staff members have not yet received the promised food coupons for the end of March. The street sweepers have not received their food vouchers in eight months. People are discussing that they should seek employment elsewhere, as they are disillusioned with their new employers. But where should they go towards? It is especially difficult for individuals with only eight grades because they have hardly any job alternatives. They all desire to leave this company but have no other choice. They must tolerate being trampled because they cannot afford to lose their livelihoods. But if mockery and contempt continue for months, people may lose their forbearance. Moreover, poverty will endure substantially longer.

Maria Stoica, activist Social Housing NOW!, Cluj

 

We recently purchased a property with some friends in Petrinzel, a village 40 kilometers from Cluj. This is also because living in the city is very expensive, even if it would be impractical to reside permanently in this village due to mobility issues. However, one needs to consider similar alternative strategies to avoid bank loans for an apartment in the city. We have also looked to safeguard the environment. Urban horticulture was the focus of our ten-year exploration of sustainable development models in Cluj. I approached the issues this way because I am an architect familiar with the city and can witness its flawed development. In addition to constructing houses from natural materials, we are developing educational programs for horticulture. This semi-exiting from the metropolis is our answer to Cluj's severe housing crisis, which also affects social categories that are not impoverished, pay their bills and rent on time, but still perceive that there is something problematic about this city. Despite this, why did we continue to stay in Cluj? Because unlike other localities in the region, it hosts events like this one, which, a few years ago, all were face-to-face meetings and opportunities for exciting debates. In principle, as an architect, I could choose to design the housing units that are typically sold in Cluj for 2,500 euros per square meter, but in reality, I am not even asked to work on such projects, as they require a specific type of architect who is in high demand. I continue to have architectural projects in the city, but they are increasingly on the periphery and have scarcely any space left in Cluj. This is partly due to the high prices and intense competition for design, construction, and sales per square meter.

Silviu Medeşan, architect and professor at the University of Oradea

 

Numerous autonomous cultural workers in Cluj are losing their workspaces due to the recent increase in utility costs and the decade-long trend of rising private rental costs. There are signs that these categories are becoming more aware of the negative effects of gentrification or driving more and more residents out of a city because of profit-driven urban development. The Social Housing NOW! movement believes that these unfavorable circumstances create the potential for political solidarity among those facing various types of evictions, from the poorest homeless, through independent cultural workers to the wealthier individuals who may lose their homes due to unpaid bank loans.

Căși Sociale ACUM!/ Social Housing NOW!

 

  • Actions against the cost-of-living crisis

We are a global organization striving to eliminate the effects of the fossil fuel industry and promote the need for truly green energy initiatives. When discussing gas, the current climate catastrophe must be considered. We assert that we do not want gas at all, that the reduction of gas consumption is insufficient, and that we oppose replacing gas with dubious alternatives, such as hydrogen, developed by the same industry that caused the climate crisis. Since the EU began turning elsewhere for gas, we have said "no" to new sources of exploitation and "no" to all gas, emphasizing that we cannot achieve energy independence with more gas. Since the beginning of the conflict in Ukraine, the "no more gas" narrative has been interpreted as being on Russia's side. Governments and corporations do not want the fossil gas industry to fail. Governments only communicate with advocates for the gas industry, with the big companies’ lobbyists. Corporations also impose legislation in this domain; they determine measures that are best for their interests. We know the gas industry is an essential pillar of the current crisis. We live in capitalism, so the need for Europe to switch from Russian gas to gas from elsewhere has been speculatively priced at extremely high levels, and fossil gas companies have gained the benefits of substantial investments. Europe has sufficient natural gas for the upcoming winters to comply with climate requirements. Existing gas and LNG supplies could have been used this winter and possibly next if the industry had been willing to gradually reduce production rather than increase it. But if we do not immediately invest in alternative and renewable energy, this reduction will continue to be delayed. If profit is prioritized over people, the proposed solutions are false leads that cost people more money.

Let us now recall some recent anti-gas actions. In July 2022, a protest message against exploiting Black Sea gas in the perimeter of Neptun Deep was projected onto the Romgaz building in Mediaş. Before the Ukraine conflict, OMV Petrom and the American company Exxon Mobile initiated this venture; however, in 2021, Exxon Mobile withdrew because it believed the project would not be profitable and sold its shares to Romgaz. Recent arguments against Russian natural gas restated the urgency of the investment and tried to re-justify this exploitation. In this circumstance, Gastivists advocated for a just transition and renewable energy while expressing solidarity with the workers. With the occasion of another action, organized in November 2022 in collaboration with the Cluj-based Social Housing NOW! movement, we witnessed how mainstream social media attempted to disqualify us by asserting that those who oppose the cost-of-living increase are pro-Putin. We are told that the price rise was acceptable because it was caused by Russia, that we are all in the same boat and must make sacrifices and practice self-imposed austerity, and that we should adopt the logic of gas corporations, according to which we do not have to want Russian gas but must want gas from elsewhere. Finally, it is essential to recall the March 2023 protest in Vienna that led to a boycott of the European Gas Industry Conference. Over three days, approximately 1000 demonstrators shut down streets, occupied conference entrances and private jet airports and shut down the OMW refinery. These actions demonstrate the public's anger about the fossil fuel industry's influence over political decisions. I will conclude by conveying my desire to see a similar attitude and enthusiasm against gas exploitation in Neptun Deep as in Vienna.

Ani Mărincean, Gastivists

 

In Britain, one of the centers of global capitalism, the high cost of living and raging inflation have created the conditions for a surge of strikes, beginning with the rail transport industry in the summer of 2022. Similar strategies have been employed by other unions, involving fire fighters, employees of airports, highway constructions, postal offices, border guards' units, and school education with higher education included. The Labor Party, founded by the trade unions in 1900, no longer supports the strikes. However, the railway employees have received 14% and the fire fighters 12% wage increases, and they enjoy widespread support. Nevertheless, like in higher education, most other trade unions are on hold. Despite historically being a more privileged category of employees, 44% of teaching personnel and 68% of research employees are now employed on temporary contracts, so they are precarious even in extremely wealthy universities. Even though the unions are willing to concede this conflict, they face democratic pressure from their radicalized members. I am also part of this effort, and we hope that the main labor unions will leave the Labor Party and form a new political organization that will represent the interests of the working class. If it comes to Romania, there may be no union members in Romania who are radicalized and radicalized laborers might be outside the unions. In this circumstance, organizing precarious and unrepresented employees at the grassroots would be necessary. I believe that trade unions could not establish a new party in Romania, but I do not think that trade unions could be avoided by the attempt to initiate a new political party representing the workers' interests.

Vladimir Borţun, Grupul de Acțiune Socialistă (Socialist Action Group) and ViziuneaSocialistă (Socialist Vision) Romania

 

While the real estate, banking, and fossil fuel industries have enormously profited from the cost-of-living crisis, people's opposition against them increased. On the one hand, since 2020, the European Action Coalition for the Right to Housing and the City has organized a series of actions in several cities under the umbrella of Housing Action Days. This year, at the end of March, the event turned into a week-long action of marches, protests, neighborhood barbecues, workshops, and seminars across the continent. Throughout the past three years, Căși Sociale ACUM!/ Social Housing NOW! has organized events in Cluj to raise awareness about the subordination of urban development to profit making and the absence of public housing to solve the housing crisis.

On the other hand, climate change and anti-fossil fuel activist groups are intensifying their campaigns against corporate aggression against society, as exemplified by excessive profit growth and escalating environmental degradation. This militancy, on both sides, inspires initiatives to combine the forces of housing rights and climate change activists. During a workshop conducted in Brussels at the end of February, I participated in such discussions with representatives of various climate groups. The meeting concluded that the rising cost of living, including the cost of housing and fuels required for transportation and heating, is bringing our demands closer together. While there are numerous organized or spontaneous social movements in Western Europe, such as the general strikes prompted by the increase in the retirement age in France, we must also note the opposite, i.e., the appalling silence on this issue in Eastern Europe.

George Iulian Zamfir, Căși sociale ACUM!/ Social Housing NOW! Cluj and Viziunea Socialistă (Socialist Vision) Romania

Banner on Elisabeta bridge across Someș river from Cluj-Napoca, March 2023

 

 

HAD23

Housing Action Days 2023

Between the 24th of March and 2nd of April, people in over 60 European cities and towns joined our call to the Housing Action Days, and over 120 decentralized actions took place all over the continent. This has been the 4th consecutive year the European Action Coalition for the Right to Housing and to the City called for an action-week and we are very excited about the fact that participation has doubled in these four years. After a short hold during the pandemic, our movements are on the rise again and so is our transnational solidarity!

Many cities have seen unprecedented mobilization. 30.000 people took the streets and Lisbon followed by 7000 in Porto and Bayonne/Baiona in the French Basque Country. Smaller protests took place in numerous cities and towns across Europe. In many cases people chose to make unannounced actions such as squatting a building in Vienna or occupying government buildings like in Dublin. In other places, people came together to listen to each other and organize together. The huge variety of actions and events during the Housing Action Days beautifully represents our larger movement, but we can also observe a growing number of actions involving people from other movements, and emphasis on the intersectional character of our struggles.

Once again, the Housing Action Days showed us that our answers to the burgeoning housing and energy crisis, the destruction of our public spaces and environment are as multifaceted as the actors and social relations that drive them in our local context. But it also showed that we can coordinate and unite these struggles! After all, our local contexts may differ and capitalism may take different forms, but it still remains the structural cause of these processes.

Much love and solidarity to all who joined our mobilization. The Housing Action Days is our collective achievement! Let’s get inspired from it and keep on building a transnational movement that is this diverse in its forms of actions, this intersectional, this decentralized and this militant. A movement that can make a small protest in Nicosia as visible as a 30.000 people rally in Lisbon. Let’s unite our struggles beyond borders!

An insight to the demonstrations:

Demonstration in Berlin: BERLIN IS OUR CITY! ‘Some of us have living space, others have already been deprived of it. Even more tenants will be deprived of it in the future. Be careful - the deadlines for rent abatement are running. Now we have to fight back. While the rent and the cost of living skyrocket and wages stagnate, we calculate how much time we have left. Across Berlin, tenants are losing their homes in a massive way. The drastic consequences of the expiring social bonds are visible throughout Pankow, Lichtenberg and Friedrichshain. because BERLIN IS OUR CITY!

Demonstration for the Belgian Housing Action Day 2023 in Brussels. Here is their call: ‘Living in decent housing is a necessary basis for building a stable life. Today in Belgium, more and more of us are faced with excessive rents and exorbitant charges, unhealthy housing, illegal and discriminating practices on the part of landlords, an inaccessible justice of the peace, and a sometimes incomprehensible administration. In short, it is more and more difficult to find a place to live and to have the security to stay there!’ A squat for undocumented people was also opened that day but was immediately and violently evicted

 

Action #HAD2023 in Vienna. Symbolic occupation of a vacant building.

Gathering in front of the Supreme Court in Athens: ‘15 years have passed since the 2008 crisis and the methods of dispossession of people's homes in Greece are becoming more and more brutal: electronic auctions, disappearance of the protection of the primary residence, police violence against over-indebted people, violence against movements, methods of dispossession that resemble bullying (breaking down doors and passing through neighbouring balconies to let cops into houses), etc. In 2021, there were 11,000 auctions in Athens, in 2022, 31,000.  But we are here and we are not giving up. Our struggle is growing, adapting and getting stronger.’

PAH Palma de Mallorca held a demonstration in front of the town hall in Plaça de Cort, Palma de Mallorca, at 1:00 pm. On the morning of the same day they tried to attend the plenary session of the town hall and read their demands.

There was a local and national day of actions to oppose the lifting of the eviction ban. Comrades in Dublin occupied the Department Of Housing, in opposition to the recent government decision to lift the ban on evictions. Activists from CATU and beyond held a rally at the Spire in Dublin. It was followed by a march on the Department of Housing at Customs Quay. They were calling for:

  • Eviction ban to be reinstated
  • Building public housing
  • Resist eviction attempts

On the occasion of the end of the winter truce and the European day of the right to housing, on Saturday 1st April the big demonstration Herrian Bizi – Se loger au pays! took place in the streets of Bayonne.

Demonstration in Lisbon: Manifestação Casa Para Viver and Movimento referendo pela habitação initiated a demonstration to take to the streets in several cities to demand an end to the degradation of living conditions and social inequality in access to housing.

Demonstration in Paris initiated by DAL: ‘2023, the housing crisis, explodes! The only answer of the state is the criminalization of the popular classes! The rich and the state make war, let us wake up!

Demonstration in Porto for the right to housing, to the city and for the end of exploitation through the cost of living; demanding the end of exploitation through the cost of living: public control and price regulation of essential sectors. Redefining the effort rates with housing, decent jobs, increase in retirement, pensions and benefits.

For a full list and more details of the actions that took place during Housing Action Day, see here: https://housingnotprofit.org/housing-action-days-2023-report/

Csenge Schneider and Péter Máthé

primaria

The Cluj City Hall and its Love Affair with the Far Right

The Emil Boc administration has continuously accommodated and even encouraged the rise of the local far-right. We are listing below some examples of this position.

In February 2022, the City Hall made public an initiative to name a street after Nicolae Paulescu, one of the most virulent interwar antisemitic militants. The same year, shortly after the ultranationalist AUR leader George Simion burst into Timișoara City Hall with the far-right New Right group, Emil Boc warmly received Simion in the city hall while publicly exchanging positive impressions about each other:

George Simion: ‘We love the mayor. I've been to see him and he's a reasonable man to talk to. We thank him very much for seeing us’.

Emil Boc (on George Simion): ‘We have many things in common: among them the support of national values and national interest and everything that means national perspective in a Europe formed by a concert of nations...

In 2017, Emil Boc decided to keep the name of Radu Gyr street. As we have recently seen in the case of the name change of the Mircea Vulcănescu high school in Bucharest, various ultranationalist and far-right groups are constantly lobbying and mobilizing to rehabilitate war criminals such as Marshal Antonescu, Mircea Vulcănescu or Radu Gyr. The latter, who was a commander in the Iron Guard, was sentenced to 12 years for war crimes, which makes the preservation of the street name contradictory to the Emergency Ordinance 31/2002. His conviction is still in force, contrary to other opinions that speak of his supposed rehabilitation.

Mr. Boc explained his decision by referring to one petition that he received from the citizens of Cluj. In fact, the petition was initiated by the Ion Gavrilă Ogoranu Foundation, known for its neo-legionary profile and involved also in the Vulcănescu rehabilitation. According to the Cluj press, one person involved in this petition was also the head of the culture office of Cluj-Napoca City Hall, Ionuț Țene, known for his extremist and neo-legionary positions, and for rehabilitating Marshal Antonescu. Țene has expressed his political views on numerous occasions in defiance of the civil service statute, but the City Hall did not seem troubled.

Ionuț Țene was also a columnist for Sputnik Romania and is the founder and columnist of the website napocanews.ro – one of the favourite sources of Romanian ultranationalists. He is, according to PressOne, close to other far-right groups from Europe. In 2012, Țene wrote nostalgically about the Cluj-Napoca City Hall’s rehabilitation initiatives in the 2000’s for Marshal Antonescu, in which he was also involved. The ultranationalist former mayor, Gheorghe Funar, had appointed him to head the commission to build the statue of Antonescu in the Mănăștur district. The same mayor held the City Council meetings with the Marshal’s portrait next to him, and he also decided to name one street in Cluj after Antonescu.

Ironically or defiantly, on March 9, 2015, Țene ran for the position of member of the Board of Directors of the National Council for Combating Discrimination (CNCD), a public institution tasked with protecting minorities from hatred, racism, xenophobia, sexism, etc. Not a week later, Țene was speaking at the xenophobic anti-Magyar march of the New Right in Cluj. Several organisations challenged his candidacy to the CNCD.

A year later, in 2016, Țene, despite being a civil servant in City Hall, was giving political speeches at the Congress of the United Romania Party (PRU) – a far-right party. The president of the Altart Foundation at the time, István Szakáts, accused him of violating Law 161/2003 which prohibits civil servants from making political propaganda.

Despite several complaints from intellectuals and members of Cluj civil society to Cluj-Napoca City Hall and Mayor Emil Boc about Ionuț Țene’s misconduct since 2017, the administration has not reacted and he is still in office.

In addition, in 1997, the Cluj-Napoca City Hall named Iosif Constantin Drăgan as an honorary citizen. This was a former sympathizer of the Iron Guard and one of the biggest financiers and supporters of the post ‘89 legionary movement, and was actively contributing to the rehabilitation of the Antonescu regime and the denial of the Holocaust. Though Emil Boc was not a mayor at the time, he did not revoke the title during his terms in office. Drăgan had ties with the far-right leader Vadim Tudor and was also honorary president of the far-right organization Uniunea Vatra Românească, of which the notorious antisemitic Holocaust denialist Ion Coja was also an active leader. The description of Drăgan on the City Hall website, section Honorary Citizens, still in 2023 does not mention anything about his fascist leanings.

Adina Marincea