“At the turn of the millennium, much of the world’s population survives precariously in shanty towns, housing projects, tenements, and homeless encampments where mind-numbing, bone-crushing experiences of poverty engulf the socially vulnerable.”
-Phillippe Burgois
În Cluj-Napoca, tensiunea dintre piața imobiliară și bugetele studenților a atins cote critice. Nevoia de locuire se transformă într-o monedă de schimb: studenții se regăsesc prinși între oferta restrânsă a căminelor și o piață nereglementată. Pe de o parte, studenților li se oferă spații comune de locuire, însoțite de reguli, ritualuri și rețele informale care promit sprijin mutual; pe de altă parte, studenții cu posibilități financiare mai mari pot opta pentru locuințe private, mai intime și autonome, însă la costuri prohibitive. Întrebarea este: care sunt efectele acestei situații asupra accesului la educație, solidarității studențești și, nu în ultimul rând, asupra inegalităților sociale?
Metodologia cercetării a constat în interviuri semi-structurate, realizate atât cu studenți care locuiesc în chirie, cât și cu cei din cămine, completate de observații participative asupra discuțiilor dintre studenți privind situația locativă. Relevanța fenomenului reiese nu doar din cifrele absolute, ci și din efectele sociale și academice: studenții aflați în chirie raportează economii realizate prin rețele personale – unii plătesc doar 300 de lei datorită networking-ului de care beneficiază fiind crescuți în Cluj –, în timp ce locatarii de cămin beneficiază de un spațiu comun restrâns, dar de un cadru regulativ menit să garanteze liniștea.
Ca început, am dorit să aflu care sunt planurile studenților care vin la studii în Cluj. Majoritatea viitorilor studenți își făcuseră planuri încă din liceu: unii mizau pe cămin, alții pe chirie. „Ne interesasem încă din clasa a XII-a și ne uitam zilnic pe Storia pentru anunțuri noi, în perioada de dinaintea începerii facultății” – povestește un grup de trei fete care împart un apartament în Zorilor. Metodele variază de la apeluri la agenții, monitorizarea anunțurilor online, până la „din vorbă în vorbă” prin prieteni sau cunoștințe.
Majoritatea dificultăților întâmpinate de studenți privesc prețurile extrem de ridicate practicate de proprietari în raport cu condițiile oferite: „Prețuri foarte, foarte mari pentru chirii. Fără 400 € nu găseai nimic cu două camere, iar pentru trei camere 600 € era puțin.” Pe lângă costuri, studentele au întâmpinat și discriminare de gen și statut: „Unii proprietari nu voiau să dea apartament la trei fete, căutau cupluri sau persoane pe termen lung. Sau nu închiriau deloc studenților.”
Strategiile de contracarare includ apelul la rețele personale și flexibilitate – unii au acceptat garsoniere „insane” la prețuri foarte mici, obținute prin relații de rudenie. În schimb, cei care au prins loc la cămin subliniază: „Dacă nu intram la cămin, probabil nu aș fi venit la Cluj” – semnalând astfel că sistemul de alocare pe baza mediei de bacalaureat poate decide asupra continuării studiilor.
Rolul relațiilor sociale și culturale este crucial în accesul la locuință. Așa cum menționam mai sus, rețelele nu sunt doar mecanisme de „prietenie” la nivel micro, ci formează un veritabil capital social ce traduce resurse economice și informaționale esențiale. În cazul unui student din cartierul Gheorgheni, această definiție oferită de Pierre Bourdieu – „ansamblul resurselor actuale sau potențiale legate de deținerea unui grup durabil de relații instituționalizate de cunoaștere și recunoaștere mutuală” – prinde contur: printr-o cunoștință a mamei lui, el a obținut o chirie de 300 lei, mult sub media pieței din Cluj.
„Proprietara l-a întrebat care este salariul lui. Când i-a spus că face 3000 lei ca barista, s-au înțeles la 300 lei chirie.” Această practică reflectă cum „deployment of space as a product and medium of power” (Wacquant) se manifestă la nivel individual: cine deține conexiuni poate remodela regulile pieței.
În mediul căminelor, capitalul social capătă o formă colegială: studenții invocă adesea solidaritatea academică drept metodă de adaptare la spațiul restrâns și regulile stricte. Sălile de lectură devin locuri de schimb de cunoștințe și sprijin moral în sesiune:
„Mă ambiționa foarte mult să învăț mai mult decât acasă, pentru că, în sala de lectură, fiecare își vedea de treaba lui și mă motiva să performez academic.”
Prin aceste rețele informale, studenții își compensează lipsa resurselor materiale (spațiu privat, echipamente) cu resurse simbolice: recomandări de profesori buni, schimb de materiale de curs, programe comune de studiu. Se creează astfel un capital cultural colectiv, esențial pentru performanța academică.
Totuși, spațiul privat oferit de un apartament poate îmbunătăți concentrarea susțin unii studenți:
„La cămin eram prea aproape una de alta ca să ne putem concentra; acum, pereții ne separă și ne putem retrage la colțul nostru.”
Social, atât în cămin, cât și în chirie, studenții își organizează viața prin grupuri WhatsApp și întâlniri în oraș, astfel încât niciun format nu pare să limiteze sever viața socială.
Piața imobiliară dereglementată din Cluj profită de studenți inclusiv prin căminele private, considerate „cel mai mare scam”:
„Am stat o lună într-un cămin privat – cel mai mare scam. Nu vă duceți niciodată la cămin privat. Dacă mergeți, mergeți doar la cel de stat.”
Prețurile din căminele private cresc odată cu piața imobiliară: studenții ajung să plătească 800 lei de persoană pentru camere aglomerate și condiții slabe. Aceste cămine sunt deținute de mari companii care caută profit pasiv, singura investiție fiind achiziția imobilului.
În căminele de stat, repartizarea pe baza mediei de admitere asigură accesul, dar creează inegalități de trai: complexul „Eco” oferă condiții moderne, în timp ce în Hașdeu cinci persoane împart adesea un spațiu înghesuit.
Chiria medie într-un apartament cu trei persoane ajunge la 500 €/lună, plus utilități (200–300 RON/persoană). Pentru mulți, aceasta implică renunțarea la bursa integrală sau angajarea part-time. În schimb, în cămin, prețul este de 110–220 RON/lună, accesibil, dar insuficient raportat la cererea mare.
Un rol important îl joacă agențiile imobiliare, active pe Instagram și TikTok, unde promovează apartamentele ca produse de „lifestyle”, nu ca metri pătrați. Focusul este pe experiență: coworking în living, cafenele de cartier, toate pentru a justifica chirii de 600–700 € pe lună. Aceste clipuri susțin inevitabilitatea creșterii prețurilor, comparând-o cu „trenduri globale”, fără să menționeze că, potrivit Cluj County Spatial Plan Substantiation Study (2020), gradul de ocupare în Cluj era de doar 9 %.
Astfel, se creează iluzia unei penurii și se justifică prețurile mari, în linie cu analizele despre „puterea urbană” realizate de Norbert Petrovici. „Puterea urbană” descrie modul în care grupurile privilegiate controlează dezvoltarea orașelor, transformând modernizarea urbană într-un mecanism de excludere și concentrare a resurselor, mai ales în contextul tranziției post-socialiste.
Concluzie:
Dincolo de resursele și strategiile studenților, piața locativă din Cluj-Napoca este modelată de discursurile agențiilor care transformă locuința într-un bun de lux. Doar o intervenție coordonată – combinând politici universitare, subvenții și reglementări stricte ale pieței – poate echilibra această dinamică. Studenții propun soluții precum: creșterea și modernizarea capacității căminelor de stat (inclusiv Hașdeul), acordarea de burse adaptate costurilor locative, reglementarea pieței imobiliare și protecția chiriașilor împotriva abuzurilor.
Bibliografie:
Bourgois, Phillippe. „Poverty, Culture of.” Elsevier Ltd., 2015, vol. 17, pp. 11904–11907.
Bourdieu, Pierre. Distinction: A Social Critique of the Judgement of Taste. Translated by Richard Nice. Cambridge, MA: Harvard University Press, 1984.
Investropa. Real Estate Market Statistics 2025. Investropa, 2025.
Petrovici, Norbert. Workers and the City: Rethinking the Geographies of Power in Post-socialist Urbanisation. București: Editura Academiei, 2019.
World Bank. Cluj County Spatial Plan Substantiation Study. World Bank, 2020.
Wacquant, Loïc. Urban Outcasts: A Comparative Sociology of Advanced Marginality. Cambridge: Polity Press, 2008.
26.04.2025.
