Cum au ajuns piețele de energie să producă prețuri care nu pot fi plătite?

Sâmbătă 1 octombrie a.c., emisiunea „Internationales”, la TV 5, l-a avut ca invitat pe Elio Di Rupo, ministru-președinte al Valonei, ex-premier al Belgiei. Unul dintre subiectele discutate a fost cel al prețurilor la energie.  Elio Di Rupo a pronunțat cuvântul „impayable” (neplătibil). Adică prețuri atât de mari încât majoritatea gospodăriilor și firmelor nu le mai pot plăti.

Cum s-a ajuns aici?

Tendința de creștere a prețurilor la energie, gaz și electricitate, s-a manifestat din 2021, în special a doua parte anului și a continuat în 2022 (figura 1 și figura 2).

Figura 1: Prețurile europene ale gazului se aflau pe o tendință de creștere înainte de invazia Rusiei

Figura 2: Prețurile lunare pe piața angro de electricitate în UE

Atât în 2021, cât și la începutul anului 2022, până la războiul între Rusia și Ucraina, cât și după începerea războiului, majoritatea analiștilor și politicienilor au identificat cauza principală în fundamentele economice, adică în dezechilibrul între ofertă și cerere pe piețele de energie.

Ce s-a schimbat radical în 2022 față de 2021 este povestea despre cauzele care au condus la dezechilibrul între oferta și cererea de energie.

Dacă în 2021, explicațiile erau legate în primul rând de refacerea economică puternică înainte de pandemie, care a produs o creștere mare a cererii, combinată cu o serie de ghinioane ca iarna neobișnuit de lungă, lipsa vântului în Norvegia, căldură prea mare în Brazilia și folosirea în consecință a prea mult aer condiționat, ceva secetă și deci prea puțină apă, în 2022, există o singură explicație: Putin. Ursula von Leyen, președinta Comisiei Europene nu are dubii în această privință: „Putin folosește energia ca armă, provocând dificultăți economice și sociale.” (discursul din 5 octombrie a.c. în fața Parlamentului European).

Aceste presupuse cauze ar putea poate explica o creștere de 10-15% a prețurilor la energie, în niciun caz creșteri de 10-15 ori mai mari, adică de peste 1000%.

Există un consens că prețurile mari la electricitate sunt determinate de o combinație de două lucruri: prețurile mari la gaz și modelul prețului marginal pe piața de electricitate.

De ce sunt prețurile așa de mari la gaz? De ce s-a optat pentru modelul prețului marginal pe piața de electricitate?

Istoric, gazul natural a fost tranzacționat în Europa pe baza contractelor pe termen lung, iar prețul gazului era legat de prețul petrolului.

În ultimele două decenii, UE e optat pentru o reformă a pieței de gaz cu scopul de a lăsa loc cât mai mult forțelor pieței să lucreze, încurajând tranzacțiile pe termen scurt, pe piața spot. Au fost organizate hub-uri unde se licită prețul gazului. S-a creat astfel mai multă flexibilitate, piața gazului globalizându-se, dar și mai multă volatilitate. Abundența tranzacțiilor pe termen scurt a produs o puternică financializare a piețelor de gaz. Un zvon, o emoție, o dezinformare, orice șoc real sau inventat, produc variații mari ale prețului gazului. Sub pretextul operațiunilor de protecție a tranzacțiilor cu energie fizică (hedging) se fac pariuri speculative pe scăderea sau creșterea prețurilor, similar cu cele de pe piețele financiare.

Integritatea piețelor de mărfuri fizice (commodities, în engleză) este afectată de gradul lor de financializare și globalizare. Această problemă a fost abordată în UE acum peste 10 ani, dar abandonată practic în bună măsură astăzi, deși există un regulament în acest sens, pe care nimeni nu se grăbește să-l aplice în mod serios (Regulamentul UE 1227/2011).

Modelul prețului marginal pe piața de electricitate presupune încărcarea sistemul energetic în ordinea meritelor, adică se preia în ordine ascendentă producția cea mai ieftină de electricitate până se acoperă consumul curent. Dacă sursele mai ieftine nu ajung, iar asta se întâmplă în mod curent dat fiind intermitența surselor regenerabile, eoliene și solare, se recurge la sursele poluante, gaz sau cărbune. Cum acum în UE producția de electricitate cea mai scumpă este cea bazată pe gaz, prețul pe piața de electricitate este puternic influențat de prețul gazului. Astfel, prețul de echilibru pe piața de electricitate este dat de prețul producției de electricitate pe bază de gaz. Acest model este apărat cu strășnicie pe motivul că ar încuraja investițiile în surse regenerabile de electricitate.

Ultimul pachet de liberalizare a energiei din 2019, cu intrarea în vigoare în 2021, stimulează și mai mult tranzacțiile spot și dă o lovitură decisivă conceptului de serviciu universal pentru electricitate și gaz. Serviciul universal presupune livrarea respectivului serviciu tuturor la prețuri rezonabile / accesibile. A fost schimbat un singur cuvânt, „rezonabil” a devenit „competitiv”, și astfel a fost îngropat complet serviciul universal.

Creșterea abruptă a prețurilor la energie este rezultatul tipului de model  de piață pe care liderii europeni l-au dorit. Reprezintă o trăsătură a pieței gazului, nu un accident deranjant.

 

Ce s-a întâmplat în România?

În primul rând, România, ca stat membru al UE, a preluat politicile și regulile UE privind liberalizarea piețelor de energie, gaz și electricitate.

În privința prețurilor, trebuie să facem o distincție între prețurile pe piața angro și tarifele percepute de furnizorii de electricitate și gaz (la care se adaugă diverse taxe de natură energetică și fiscală). Există evident o legătură între prețurile angro și prețurile cu amănuntul. Într-o lume normală, furnizorii de electricitate și gaz estimează consumul de energie al consumatorilor din portofoliul propriu și încheie contracte pe termen lung cu producătorii de energie, conform acestei estimări. Diferențele între consumul efectiv și consumul estimat pot fi corectate prin tranzacții pe piețele spot, intra-day și day-ahead (piața de ziua următoare – PZU). Așadar, piața spot ar trebui să fie o piață de reglaj fin, nu locul unde se vinde și se cumpără volume mari de gaz sau electricitate. În România, de exemplu, în luna august a.c. 63% din electricitate a fost tranzacționată pe piața angro/spot. Prețurile pe piața spot sunt prin natura lor mai speculative, mai volatile. În plus, piețele spot sunt integrate, regional, cu piețe din UE. Astfel, are loc o convergență a prețurilor, dar pentru România acest lucru nu reprezintă un avantaj. Interconectarea cu piețe din țări mai scumpe are ca rezultat transmiterea spre noi a prețurilor mai mari.

Volumul mare de energie tranzacționat pe piețe angro face ca prețurile de aici să se transmită mai puternic, prin furnizori, spre consumatorii finali, gospodării sau firme. În plus, dacă volumul de energie tranzacționat pe piețele spot sunt mari, prețurile de acolo influențează mai puternic și prețurile contractelor pe termen lung. În felul acesta, volatilitatea prețurilor se transmite în întreg sistemul energetic și până la urmă în întreaga economie.

Ce a făcut UE când tendința de creștere puternică a prețurilor a devenit puternică, în toamna anului 2021?

Răspunsul UE, concretizat prin comunicări cu recomandări ale Comisiei Europene și concluzii ale Consiliului European s-a concentrat pe două mari aspecte:

  1. Apărarea înverșunată a modului în care funcționează piețele (deși ele reprezentau principală cauză a creșterii exorbitante a prețurilor) combinată cu o politică de ignorarea cauzelor reale ale crizei prețurilor la energie.
  2. Plasarea responsabilității pentru atenuarea prețurilor în principal la statele membre prin abordarea simptomelor, nu a cauzelor.

Concret, în octombrie 2021, Comisia Europeană a oferit o „cutie de instrumente”, prezentată în Comunicarea Comisiei – Un set de măsuri de acțiune și sprijin pentru abordarea creșterii prețurilor energiei – COM (2021) 660 din 13 octombrie 2021 care viza trei tipuri de măsuri: subvenții pentru energie și vouchere, reduceri de taxe și măsuri pentru evitarea deconectărilor. Aceste instrumente vizau consumatorii finali și nu piața propriu-zisă și produceau cheltuieli bugetare mari luând astfel bani de la alte bunuri publice.

Guvernul României a optat pentru cea mai complicată combinație oferită de „toolbox”-ul UE: plafonare plus compensare financiară condiționată de un prag de consum stabilit.

Acest tip de intervenție pentru care s-a optat la noi are un enorm dezavantaj. Plafonarea prețurilor la consumatorii finali combinată cu compensarea furnizorilor cu diferența între prețul de achiziție și prețul facturat la consumatorul final încurajează creșterea prețurilor de achiziție, adică până la urmă creșterea prețurilor pe piețele de gaz și electricitate. Asta s-a și întâmplat. Traderii au plimbat energie virtuală pe piețe, ridicând cât mai sus prețurile pentru că aveau în spate garanția compensării. A rezultat practic o complicitate, involuntară sau nu, a statului cu speculatorii de pe piețe. Suma pentru finanțarea compensării a ajuns la cifre enorme, nimeni nu mai știe exact cât, dar undeva spre 3-4 % din PIB. Doar pe perioada septembrie 2021-septembrie 2022, România e printre țările fruntașe în această privință (figura 3). O imensă gaură în bugetul și așa firav al țării.

Figura 3: Sprijinul financiar oferit de state pentru protejarea gospodăriilor și a firmelor de criza energiei

La 1 septembrie a.c., a fost adoptată o nouă ordonanță de urgență care limitează prețul de achiziție a electricității la 1300lei/MWh și taxează sever tranzacțiile, lăsând un profit de doar 2%. De asemenea, sunt taxate cu 100% tranzacțiile la export. Este menținută taxa pe supra-profituri. Limitează temporar, pe durata aplicării ordonanței, adică timp de un an, până la 31 august 2023, posibilitatea creșterii în spirală a prețurilor pe piețele angro. Nu identifică însă o soluție de durată, structurală, care să abordeze prin reglementare volatilitatea mare a piețelor de energie. E adevărat că reglementările actuale ale UE sunt o piedică serioasă. Ordonanța a suferit unele amendamente la Senat și se află acum la Camera Deputaților în așteptarea ultimilor decizii ale UE pentru a se corela cu acestea.

Prețul pe piața de electricitate (PZU) în România este unul dintre cele mai mari din Europa. Iată în figura 5 o situație tipică, pe 10 octombrie a.c.. când doar în trei țări prețul era mai mare decât în România. Cel mai mare preț pe PZU din România s-a înregistrat la 26 august a.c., de 709 euro/MWh, care a fost și cel mai mare din Europa.

Figura 4: Prețurile medii la 10 octombrie, în Europa, pe PZU; Sursa: Energyin EU.com

Astfel, deși cauza principală a creșterii exorbitante a prețurilor la energie e de natură globală și în particular de natură europeană, piața din România a contribuit cu un „bonus”, agravând o situație deja serioasă.

Avem așadar o criză a prețurilor speculative, nu o criză propriu-zisă a energiei.

După declanșarea războiului în Ucraina, a apărut pe lângă criza prețurilor și o criză a energiei fizice. Este un efect al unei decizii de natură geopolitică de a închide de fapt piața europeană pentru Rusia, adică pentru principalul furnizor de gaz sigur și ieftin.

Ultimele măsuri de urgență la nivelul UE s-au adoptat de către miniștrii energiei la 30 septembrie a.c.:

  1. Reducerea consumului de electricitate cu 5% în orele de vârf.
  2. Plafonarea veniturilor producătorilor de electricitate regenerabilă (eolian, solar, hidro) și nucleară la 180 euro/MWh și utilizarea banilor astfel obținuți (contribuție de solidaritate) pentru sprijinul gospodăriilor vulnerabile.

Discuții aprinse au loc pentru a decide noi măsuri, concentrându-se îndeosebi asupra plafonării prețului gazului și decuplării pieței de electricitate de piața de gaz. Comisia Europeană a transmis, la sfârșitul lui septembrie, un non-paper către statele membre unde definește obiectivele unei intervenții de urgență pe piața de gaz:

  1. Limitarea influenței asupra pieței de gaz din Europa produsă prin manipularea de către Rusia a aprovizionării de gaz pentru Europa prin conducte și reducerea veniturilor Rusiei din exportul de gaze.
  2. Reducerea prețurilor mari cauzate de condiții excepționale de piață pe care le plătesc consumatorii europeni pentru gazul importat.
  3. Asigurarea unei mai bune funcționări a pieței angro de mărfuri (commodities) energetice, atenuând astfel volatilitatea excesivă a prețurilor, care nu este determinată de fundamentale legate de ofertă și cerere.

Așadar, o citire atentă a acestor obiective dezvăluie prioritățile Comisiei în această ordine: (1) pedepsirea Rusiei; (2) protejarea consumatorilor de prețurile mari, dar accentul pare a fi pus pe intervenția la consumator, nu pe piață, și (3) în sfârșit, pe ultimul loc, măsuri de reglementare a piețelor energetice, recunoscând timid că ar exista o volatilitate a prețurilor care nu provine din fundamente de piață.

În textul non-paper-ului, două lucruri de remarcat: (1) Intervenția asupra prețurilor gazelor trebuie corelată puternic cu reducerea consumului; (2) Europa a fost în stare să importe LNG datorită prețului mare pe care l-a plătit.

Cum se împacă așadar dorința de reducere a prețurilor cu nevoia de a ține prețurile cât mai sus pentru a permite importul LNG ca înlocuitor al gazului rusesc?

Sunt oferite trei variante:

  1. Reducerea prețurilor pentru toate importurile de gaz prin conducte, opțiunea preferată fiind acorduri mutuale cu parteneri de încredere.
  2. Reducerea prețurilor pentru LNG, opțiune care este prezentată ca având dezavantajul major că pune în pericol securitatea aprovizionării. Pentru aceasta e nevoie de prețuri mari.
  3. Plafonarea prețului doar a gazului rusesc, la care Comisia Europeană ține foarte mult, deși există o împotrivire destul de puternică din partea unor state membre, pentru că acest lucru ar conduce probabil la oprirea completă a livrării gazului rusesc, ceea ce ar putea fi compensat doar prin reduceri mai drastice ale consumului.

15 state membre, printre care și România, au cerut plafonarea prețului la toate importurile de gaz.

 

Concluzii:

  1. Principala cauză a creșterii astronomice a prețurilor la energie în UE este modul în care au fost configurate piețele de gaz și de electricitate. Caracteristica lor este volatilitatea mare care conduce la oscilații puternice ale prețurilor, atât în sus, cât și în jos. Pe aceste piețe se fac operațiuni speculative masive. Piețele de energie funcționează astăzi similar cu piețele financiare. Ne confruntăm cu o uriașă criză a prețurilor la energie mai degrabă decât cu o criză a energiei.
  2. Legătura cu fundamentele economice, adică cererea și oferta fizice de energie, este redusă. Era ca și inexistentă înainte de declanșarea războiului, dar a început să fie simțită după, fiind consecința opțiunii geopolitice a UE de a scoate de pe piața europeană a gazului cel mai relevant furnizor de energie sigură și ieftină.
  3. Combinația toxică între dezinformarea masivă și ignorarea cauzelor reale ale creșterii prețurilor la gaz și electricitate a condus și va conduce în viitor la soluții suboptime. Ele vizează în principal intervenția la consumatorii finali, deci asupra efectelor și neglijează intervenția asupra pieței unde sunt cauzele.
  4. Intervențiile la consumatorii finali presupun eforturi mari bugetare și renunțarea în consecință la bunuri publice esențiale în viitor. Pe de o parte, posibilitatea de a face aceste eforturi bugetare este diferită între statele membre, pe de altă parte, aceste eforturi mari se bazează în mare parte pe împrumuturi, și nu pe creșterea progresivă a impozitelor și taxelor, ceea ce vaconduce la creșterea inegalităților între statele membre și în interiorul acestora.
  5. Piețele, așa cum au fost lăsate să funcționeze, au produs prețuri neplătibile, ceea ce e în contradicție flagrantă cu ideea de piață care prin natura ei trebuie să producă prețuri plătibile. Prețurile neplătibile blochează tranzacțiile, așadar dispare de fapt piața. Complicitatea Comisiei Europene și a majorității statelor din UE cu acest straniu tip de piață care produce prețuri neplătibile este de fapt complicitatea cu speculatorii de pe piețele energetice.
  6. România s-a raliat la tendințele din UE de rezolvare inadecvată a crizei prețurilor, dar a ales inițial varianta cea mai proastă care a condus la o creștere și mai mare a prețurilor și în consecință la un efort bugetar de finanțare a compensării și mai mare. Lucrurile s-au reparat întrucâtva după 1 septembrie a.c.
  7. Opțiunea pentru prețuri mari este o opțiune politică a UE, dar și a Occidentului în ansamblu, în primul rând SUA, cu care încearcă să obțină mai multe obiective: (1) rezolvarea tranziției verzi prin plasarea costurilor la „Main Street”; (2) ascunderea în marasmul șocului inflaționist a instabilității majore inerente pe care o produce economia de piață; (3) câștiguri geopolitice.
  8. De aceea, prețurile mari la energie, deși foarte probabil mai mici decât cele actuale, vor dăinui. Pentru o schimbare structurală profundă este nevoie de o reformă a ideilor, o reformă ideologică. Nu se întrevede așa ceva în viitorul previzibil. E adevărat, există și imprevizibilul.

Andrei Mocearov, economist, inginer energetician
București, 11 octombrie 2022

Comments are closed.