SECȚIUNEA 2.
Unde au dispărut copiii de pe canapea? (planșa introductivă la secțiunea 2)
În 2010 Primăria Municipiului Cluj-Napoca a pregătit și a pus în practică evacuarea a 350 de persoane de etnie romă și relocarea lor în Pata Rât în apropierea rampelor de deșeuri. Acest eveniment tragic a însemnat și începuturile mișcării locale pentru dreptate locativă bazată pe solidaritatea antirasistă între victimele acestei politici și activiști aparținând unor etnii și categorii cu statute sociale diferite.
Dincolo de a-i reaminti publicului larg cum s-a extins locuirea în Pata Rât de pe urma acțiunilor de mai sus, această secțiune a expoziției pune în context nevoia comunității rome care a locuit până în 2010 pe str. Coastei de a marca simbolic locul de unde a fost evacuată. În 2021, Asociația Comunitară a Romilor din Coastei, Fundația Desire și Căși sociale ACUM! au venit cu ideea realizării unei lucrări de artă care să amintească de acest moment și să atragă atenția că evacuările din orașul Cluj trebuie să înceteze. Artiștii Ciprian Mureșan, Răzvan Botiș și arhitectul Silviu Medeșan, împreună cu membrii ai comunității, au creat o machetă a zonei care în 2010 a fost demolată. Împreună propun amplasarea Monumentului Evacuării de pe str. Coastei pe actuala str. Episcop Nicolae Ivan f.n.
La realizarea acestei secțiuni aucontribuit: Artiștii: Ciprian Mureșan, Răzvan Botiș; Feedback pe machetă: Linda Zsiga Greta, Alexandru Greta, Elena Rita Greta, Silviu Zsiga; Texte: Enikő Vincze, Silviu Medeșan; Extrase din interviuri cu: Linda Zsiga Greta, Alexandru Greta, Elena Rita Greta, Silviu Zsiga, Alexandru Fechete Pepe, Ernest Creta, Romeo Greta; Editare texte: Simona Ciotlăuș; Urbanism și arhitectură: Silviu Medeșan; Design și layout expoziție: Radu Gaciu; Fotografii: Paula Boarță, Știri de Cluj.ro, Alexandru Greta, Radu Gaciu, Silviu Medeșan, Șerban Savu.
Comunitatea de pe str. Coastei înainte de 2010 - memoria locului
“Erau mai multe case lungi pe acest teren, cu mai multe apartamente, câte opt familii în fiecare casă, fiecare avea câte o cameră și o bucătărie. Era acolo un nuc mare. Și un cireș. Și corcoduși aveam în spatele casei. Copiii mergeau la Puți să le dea cireșe.”
“Erau separate casele, cu distanță mică între ele. Erau locuințe primite de oameni de la fabricile unde lucrau. Pe care apoi primăria le-a preluat, după ce fabricile s-au închis. Oamenii au continuat să plătească chirie primăriei. Am plătit chirie până în decembrie 2010, când ne-au evacuat.”
“Cu timpul, în față și la lateral pe lângă casele închiriate, oamenii și-au ridicat improvizații. Pentru că, atunci când eram mici, dormeam frații în pat. Dar când am crescut, aveam nevoie de mai multe încăperi, așa că părinții au mai construit câte o cameră. Și apoi, cum cineva a crescut și a avut familia proprie, a construit și el sau ea o baracă pe lângă case. Pentru că, din anii 1990, nimeni nu mai primea locuințe sociale cum se primea înainte și trebuia să stea undeva. Pe vremuri munceai, aveai casă, erai respectat de doctor, ai simțit că ești om. Acum te tratează mai rău ca pe animale.”
“Pe Coastei am dus o viață liniștită împreună cu vecinii și familia mea. Toată lumea mergea la muncă, totul a fost frumos în jurul nostru. Nu am avut nicio grijă de pe o zi pe alta, copiii făceau 10 minute pe jos la școală. Nu ne-am simțit segregați, duceam o viață liniștită.”
“Ca în orice comunitate, mai ales când sunt mulți oameni, este imposibil să nu fie probleme din când în când. Sau gălăgie.”
“Pe aici, unde au pus pistele de biciclete, erau tufișuri, între noi și casele private din spatele nostru. Cu vecinii din blocurile vechi construite în anii 1980 noi nu aveam nici cu ei vreo problemă. Ne înțelegeam bine cu vecinii. Mama mea mai mergea la ei, să facă curat. Problemele au început când s-a construit clădirea aceasta de jos unde urma să își facă birouri Nokia și apoi Biblioteca Octavian Goga – de aici s-au făcut foarte multe plângeri împotriva noastră. Și poate situația s-a schimbat și mai drastic când Apostu și-a cumpărat casă pe str. Inău, următoarea stradă de aici. El era deranjat de copiii noștri, care mergeau cu bicicletele pline de nori prin fața casei sale.”
“Era noroi mare, pentru că, până când noi stăteam aici, nu a făcut nimeni trotuar sau drum. Însă de când ne-au mutat, au făcut și piste de biciclete. Mă doare și asta când mă gândesc, cum se fac tot timpul diferențe în defavoarea noastră.”
Violența continuă a instituțiilor - o cronologie
“Pentru a găsi o soluţie pentru cei circa 1500 de romi care locuiesc pe strada Cantonului şi Coastei, precum şi în Pata Rât, liderii administraţiei locale iau în calcul zona din apropierea rampei de gunoi de la Pata Rât.” (Viceprimar László Attila, sfârşitul lunii martie 2010)
HCL 197/11.05.2010: Primăria Municipiului Cluj-Napoca, prin primarul Sorin Apostu, a făcut un schimb de terenuri cu S.C. Strict Press SRL, obținând o parcelă de 5755 mp în apropierea vechii rampe de deșeuri din Pata Rât.
Decizia Nr.106271/43/ 20.05.2010 a Comisiei tehnice de amenajarea teritoriului și urbanism: avizarea oportunității întocmirii documentației PUZ Pata Rât: introducerea în intravilan și transformarea unor parcele din vechea zonă industrială în zonă rezidențială.PUZ votat de Consiliul Local în 15.07.2010, având autorizații și din partea Agenției Regionale de Protecție a Mediului și a Agenției de Sănătate Publică a Județului Cluj.
27.05.2010: Primăria Municipiului Cluj-Napoca lansează “Documentul de atribuire pentru construcția de locuințe sociale în Pata Rât.” Acesta a inclus și un caiet de sarcini, ce prevedea: “În vederea asigurării unor condiții optime de locuit a persoanelor fără adăpost, se propune construcția de locuințe sociale, care pot fi disponibile ca spațiu de locuit adecvat.”
În septembrie 2010 s-a eliberat Autorizația de Construcție nr. 1181 “Locuințe sociale pentru persoane fără adăpost Pata Rât f.n,” beneficiari SC Strict Prest SRL și investitor Consiliul Local Cluj-Napoca.
În decembrie 2010, Serviciul Administrare Spații și Terenuri a trimis Scrisoarea Nr. 302716/ 451/ 14.12.2010 către locatarii de pe str. Coastei f.n, prin care ei au fost chemați ca, în termen de două zile, să depună la Primărie o cerere tip și actele de identitate ale membrilor familiei, până în 16.12.2010 “în vederea atribuirii locuințelor sociale pentru persoanele fără adăpost.”
În 16.12.2010, a fost adoptată Dispoziția Primarului Municipiului Cluj-Napoca cu nr. 6397, care prevedea desființarea construcțiilor, lucrărilor și amenajărilor cu caracter provizoriu executate pe str. Coastei f.n.
În zorii zilei de 17 decembrie 2010, buldozerele, alături de trupele de jandarmi, polițiști și angajați ai primăriei, au început acțiunea de evacuare a celor 76 de familii, marea majoritate rome, demolând atât barăcile fără autorizație, cât și vechea casă legală, dată în chirie oamenilor.
În aprilie 2014, primarul Emil Boc declara: “Primăria a procedat corect în 2010 și în continuare are în vedere îmbunătățirea situației romilor care locuiesc în Pata Rât prin asigurarea de locuințe sociale și depunerea unor proiecte europene prin care se încearcă îmbunătățirea condițiilor de viață de acolo.” … Potrivit primarului, romii de pe strada Coastei s-au mutat din locuințe insalubre, improprii, în module care beneficiază de curent electric, apă, căldură.
Evacuarea de pe Coastei - dramele trăite
“Mă pregăteam de zugrăvit, ca în fiecare iarnă înainte de crăciun. Ne-au anunțat în 15 decembrie 2010 că o să fim mutați, dar nu ne-au zis locația unde anume. Ne-au dat 2 zile să ne facem bagajele. Nu mi-o venit să cred ce se întâmplă. Nu mai știam ce să fac. Am ieșit afară, deja vecinii se adunau la noi în curte, nu știau nici ei ce să facă. Unii ziceau: Unde ne duc oare pe toți?, au să ne dea oare locuință la toți sau doar cine are contracte de case va primi?, restul ce ne facem, care nu avem acte?Au fost două zile de coșmar. Nimeni nu a făcut nici un bagaj până pe 17 decembrie dimineața la ora 5, când au sosit la noi jandarmeria și poliția locală cu cagulele. Și de la primărie au venit și au bătut la uși, strigau să ne scoatem bagajele că au adus mașini, să ne încărcăm repede lucrurile. Și așa a început nebunia pe stradă. De tristeţe, îngrijorare, teamă, oamenii plângeau. Nu știam ce să facem cu listele pe care femeia de la primărie le-a strigat. Unii semnau deja, dar mulți nu. Eu și cu familia nu am semnat nimic și am rămas ultimii care am plecat. Am rămas și seara acolo, să ne mai scoatem lucruri din ce a rămas după demolarea caselor. Nu am cuvinte să descriu toată povestea și ce am simțit pe moment.”
“Când au venit polițiștii și jandarmeria, le-am spus: „Măi, oameni buni, lăsați-mă să-mi dau jos singur căsuța, mi-o iau eu, lemn cu lemn, mi-o dau jos, improvizația, și mi-o transport sus singur, și mi-o clădesc înapoi. Dar nu, nu m-au lăsat, au băgat excavatoarele. Deci atunci, pe repede înainte, ne-au forțat să plecăm de acolo cât mai repede.”
“Nu vreau să jignesc pe alții, spunând asta. Am fost și eu unul care a suferit. Suferința ne adună, nu ne dezbină. Însă eu cred că trebuia să ne mute de aici, nu mai puteam rămâne așa cum eram în zona asta care se dezvolta așa, dar nu trebuia în nici un fel să ne arunce la rampa de gunoi.”
“Putea să fie totul mult mai bine pentru toată lumea, dacă atunci, în 2010, primăria avea bunăvoință, și ar fi venit la noi să spună Oameni buni, străduiți-vă să faceți ceva cu casele astea, că sunt urâte.Puteau să construiască și campusul, rămânea și loc de parcare, și să și renoveze casele sociale. Puteau să facă toate cele trei lucruri. Dar pe ei nu i-a interesat. Pentru că au făcut blocurile alea, iar noi nu eram importanți. Casele noastre erau minuscule. Mai bine au luat bani de la privați pe terenuri, decât să renoveze casele sociale.”
După evacuarea forțată a romilor de pe str. Coastei, până și numele străzii a fost schimbat. În aprilie 2011, Asociația Amare Phrala și Fundația Desire, susținute de Grupul de Lucru al Organizațiilor Civice, au depus o petiție la CNCD cu privire la discriminarea comunităților rome marginalizate practicată de autoritățile locale clujene prin evacuarea de pe str. Coastei și mutarea celor 76 de familii rome în casele modulare construite de primărie lângă rampa de deșeuri în decembrie 2010. Tot în 2011, cu sprijinul European Roma Rights Centre s-a început acțiunea în instanță împotriva autorităților clujene. Acum, cazul se află la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
De ce au dispărut copiii de pe canapea?
Pe când locuiau pe str. Coastei, oamenii mai ieșeau vara să stea pe o canapea. În fața lor, în piața Mărăști apăreau pe rând: noul sediu al Bibliotecii Județene Octavian Goga (2002); Olimpia Business Center (2006); clădirea construită pentru Vama Regională Cluj pe terenul primăriei (2005), care a fost apoi preluată și finalizată de Consiliul Județean Cluj (mai 2010). Iar în spatele lor, pe str. Inău se construiau noi vile. Printre altele, cea a primarul interimar Sorin Apostu, care a ordonat demolarea și evacuarea de pe str. Coastei în 2010, și care, în noiembrie 2011, a fost arestat pentru luare de mită în vederea eliberării unor autorizații de construcții.
În anul 2009, canapeaua pe care au stat mai mulți copii a fost așezată în locul unde noi acum, în 2021, propunem amplasarea Monumentului Evacuării de pe str. Coastei. Pentru că în decembrie 2010 canapeaua a dispărut. La fel și copiii care stăteau pe ea. Au fost aruncați lângă rampa de gunoi a orașului. Monumentul ne aduce aminte despre această evacuare. Ca să nu uităm. Ca să nu se mai întâmple niciodată cu nimeni așa ceva.
În zona unde locuiau cele 76 de familii rome, după evacuarea din decembrie 2010, au fost construite: un sediu al Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai, campus și biserică pe terenul primăriei (mai – decembrie 2011) ; Creșa publică Vrăjitorul din Oz (2016) ; Dorobanților Residence, un bloc de pe strada Dorobantilor 132-134 de 12 etaje, cu 120 de „apartamente premium” și 120 de locuri de parcare, beneficiar Transilvania Construcții, pe baza autorizației din 2012. Astăzi, prețul cerut la asemenea apartamente este de cc 2000 euro/ mp și 10000 euro pentru un garaj.
“Când vin aici și mă uit la tot ce este aici și ce este în jur acum, sincer, trebuie să spun că este frumos, este curat, miroase bine. Dar ce nu e frumos, că tot ce s-a făcut, s-a făcut pe suferința altora și pe lacrimile altora. Dar așa este omul, el caută să-i fie lui bine, chiar dacă îi împinge pe alții din calea lui. Nu se uită peste cine a trecut, pe cine a lăsat în urmă în lacrimi, pe cine a bătut. Lucrurile astea se puteau face și într-un alt mod, nu neapărat pe seama suferinței și pe necazul și pe lacrimile atâtor oameni. Puteau să vină să ne spună, nu ne place cum a ajuns locul ăsta, vrem să facem curat, dar și pe voi vă mutăm într-un loc unde și vouă să vă fie bine, nu să vă trimitem la suferință și la chin”. (Silviu Zsiga, fost locuitor pe str. Coastei)
Mutarea forțată în Pata Rât - experiențele traumei
“Am primit o cameră într-un modul pe un contract de închiriere. Eu, bărbatul meu, și cei trei copii ai noștri. Și am mai lăsat în cameră la noi și rude din familie, care nu primiseră nimic, ca să nu stea pe afară în gerul acela de decembrie. Ni s-a mai dat un fel de baie comună, cu două veceuri și două dușuri cu apă rece, fără despărțitoare între ele, pe care trebuia să le împărțim cu familiile care stăteau în celelalte trei camere din modulul nostru. În unele module erau chiar și 30 de persoane care le împărțeau o baie comună.”
“Ne-au dus aici pe mașinile lor cu o săptămână înainte de crăciun. Nici n-am simțit că e sărbătoare. Nici măcar copiii. Nici n-am vrut să le fac brad. Și câte ni s-o stricat de atunci! S-a prins mucegaiul de mobilierul pe care l-am dus în casă. Iar o altă parte din mobilier a trebuit să o ținem afară, că nu încăpea în camera primită. O grămadă de lucruri am pierdut. Pereții erau uzi, am reușit să punem o sobă după două zile. După ce s-a făcut un pic de căldură, am făcut paturi pe jos. M-am apucat cu cumnata să punem din lucruri așa, cât de cât, să facem un pic de loc, am pus haine, plăpumi, pături jos. Iar dimineața când ne trezeam, toți eram uzi la spate. Când am ridicat sus hainele, covoarele, pline de apă erau, trăgeam păturile, ștergeam apă de ciment! Curgea apa, vai de capul meu! Și s-a extins mucegaiul până acolo sus la tavan. Foarte rău a fost! Am și zugrăvit, dar degeaba. Și toată ziua făceam focul, geamurile deschise, cu ușa, să fie și curent, să se poată usca. Păi, nepoțica mea în fiecare săptămână mergeam cu ea la urgență, făcea bronșită din cauza mucegaiului. Foarte periculos e mucegaiul ăsta. Apoi s-a îmbolnăvit copilul cu stomacul. Din cauza mirosului. Copiii, săracii, tot ziceau la început, să mergem înapoi la casa noastră pe Coastei. Nu ne place aici, mamă! Hai să mergem înapoi la casa noastră! Unde să mergem?, le-am zis, că ne-au demolat!”
“Ne-au tratat de parcă noi nu am fi oameni, am fi niște animale. A fost o batjocură cum ne-au evacuat și unde ne-au adus, cum ne-au băgat în camerele astea de câte 16 mp. Noi plăteam chiria și utilitățile acolo pe Coastei, eram oameni lucrători.”
“Am stat pe Coastei din 1989, am avut un oarecare confort. Iar ei au venit în 2010 și ne-au aruncat aici pe câmp, atât de aproape de rampă. Este sinucidere socială la ce ne-au condamnat pe noi. Ne-au terminat de tot.”
“Ne-au scos de pe Coastei, după ce și noi, și copiii am fost integrați în societate. Am lucrat, copiii au mers la școală. Ne-au scos de acolo tocmai când făceam și noi parte din societate. Autoritățile nu ne ajută cu nimic. Din contra, doar spun să ne integrăm, dar de fapt ei ne aruncă în afara societății. Ne-au adus aici, în Pata Rât, pe câmp, ne-au izolat cu totul. Nu știam ce vom face mai departe. Cum ne va privi și primi lumea dacă află că noi acum locuim în Pata Rât. Ne-au aruncat înapoi cu trei generații de excludere și izolare din societate.”
“Eu mi-am făcut o casă pe bucata de teren pe care mi-a arătat-o femeia de la primărie. Ne-a desenat parcelele și a zis: „Faceți-vă și aici ilegal cum ați făcut pe Coastei!” Căci mie nu mi-a repartizat apartament. La fel au mai fost, înafară de mine, vreo 36 de familii. Aici n-avem nicio hârtie pe pământul ăsta. Aici nu suntem siguri, dacă mâine vrea primăria, mâine vine și zice: Jos! Tot, tot, tot!, căci voi n-aveți nicio hârtie!Și atunci ne dă jos totul. Pot să vină să ne arunce și de aici când vor.”
“Au rămas 36 de familii care nu au primit locuințe în modulare. În prima noapte sus la modulare, lângă rampe, am stat afară, am așteptat afară, cu domnul Ernest, cu Titi am stat, am fost mai mulți, am făcut un foc, am stat, am așteptat. Noaptea aia, cred, că n-o s-o uit nici când o să am 80 de ani. Nu pot să explic ce am simțit. Și nu numai eu, toți! N-aveam nici unde să merg. La cine să mergi în casă? Mai mergeai, așa, o jumătate de oră, o oră, când nu mai puteai de frig, că și ei erau înghesuiți. Toți oamenii care au primit căsuțele astea, aveau mobilă, aveau de toate. Nici ei nu s-au instalat bine și în case era rece, curgea apa pe pereți. Noi pur și simplu am stat afară, am făcut un foc mare. Domnul Ernest, săracu, chiar și pe Coastei a mai stat vreo două zile, afară și a păzit ce era de păzit. Că el a apucat să-și demonteze niște geamuri și nu mai știu ce. Și el mai stătea, că automat au venit vulturii să colecteze, să fure ce apucă de pe acolo. Și el, săracu, a rămas ca să-și păzească geamurile. El și încă un bătrân stăteau pe Coastei. Deci el avea, cred, a patra noapte de frig, stând afară la foc. A fost groaznic atunci.”
SECȚIUNEA 3.
Drumul nostru încotro? (planșa introductivă la Secțiunea 3)
Istoria locuirii în Pata Rât nu a început în 2010. Și nici lupta de zi cu zi a oamenilor de acolo. Cele 170 de gospodării care populează azi fâșia de teren dintre str. Cantonului (acum Calea Dezmirului) și liniile dezafectate de cale ferată, au fost direcționate acolo în mai multe valuri de către autoritățile publice locale care le-au evacuat din alte părți ale orașului începând cu anii 1990. Nevoia de apă și igienă este susținută în această zonă doar de două pompe de apă pe stradă, câteva toalete ecologice amplasate în zonă în 2015, și două cabine de duș amplasate după declanșarea pandemiei la insistența oamenilor și activiștilor care îi susțin. Ridicarea gunoiului menajer nu este asigurată în zonă, deșeurile adunate aici funcționează ca un focar permanent de infecție. Nimeni nu are apă în casă, și evident nici toaletă sau baie în aranjamentele „temporare” de locuințe care le-au fost puse la dispoziție, cu permisiunea primăriei, de către organizații umanitare, acestor persoane evacuate din oraș în ultimii 22 de ani. Lucrătorii în salubritate care locuiesc aici, și curăță orașul sunt nevoiți să trăiască într-un mod care pune sănătatea și viața lor în pericol.
De-a lungul anilor, în cazul comunității rome de pe str. Cantonului, condiția inadecvată a locuirii s-a suprapus cu nesiguranța locativă datorată caracterului semi-informal al acestei așezări: nimeni nu are act de identitate pe această adresă, mulți au doar buletine provizorii fără domiciliu, raziile polițienești îi amenință deseori și mențin stigmatizarea lor, locuitorii au fost amenințați de evacuare de mai multe ori de-a lungul anilor. Toate aceste nedreptăți i-au făcut să vrea să își exprime revolta în diverse feluri, curajul lor fiind susținut de mișcarea Căși sociale ACUM! prin acțiunile derulate împreună: de la depuneri de cereri de locuințe sociale la acționarea în judecată a primăriei datorită caracterului nelegal și discriminator al criteriilor de atribuire de locuințe sociale; de la participări și luări de cuvânt la ședințe de consiliu local până la participarea activă în organizarea și derularea multor proteste stradale.
Concept: Maria Stoica, Enikő Vincze; Texte: Enikő Vincze, Csenge Schneider-Lőnhárt; Grafică: Tihamér Török; Colectare de materiale: Maria Stoica, Alexandru Czanka, Radu Gaciu; Consultant: Miklós Szilárd
Evacuările din oraș care au dus la relocarea oamenilor pe str. Cantonului
Colonia de pe strada Cantonului, precum îi spun oamenii, a început să se formeze în a doua jumătate a anilor 1990, extinzându-se rapid după 2000 pe porțiunea dintre stradă și calea ferată dezafectată pe o lungime de circa 700.
Extinderea coloniei s-a întâmplat în perioada în care evacuările din imobile retrocedate, sau din locuințe sociale, sau din foste locuințe din fondul locativ de stat, sau din cămine muncitorești privatizate, sau din beciurile unor blocuri, unele amenajate ca spații municipale de protecție civilă, au început să se intensifice în Cluj-Napoca. Acestea au însemnat de fapt evacuări forțate în măsura în care au transformat oamenii sărăciți în persoane fără adăpost, adică nu au asigurat persoanelor evacuate alternative locative adecvate.
Strada Cantonului f.n. a devenit în ultimele două decenii un spațiu către care foarte multe persoane de etnie romă devenite fără adăpost au fost direcționate sau au fost relocate direct de către Primăria Municipiului Cluj-Napoca din locații precum cele de pe str. Avram Iancu, str. Byron, str. Kővári, str. Paris, Calea Turzii, str. Albac, str. Porumbeilor.
Alte istorii personale care au dus la formarea Cantonului
În anul 2020 am împlinit 26 de ani. Când aveam 4 ani, în 1998, am fost evacuată de pe str. Moților împreună cu părinții mei. Mama mea atunci avea 22 de ani. În poza pe care o vedeți cu mine și cu două surori ale mele (Andreea și Ema), eu aveam 8 ani, iar mama 26. Anul acesta mama a împlinit 45 de ani. Nici până în ziua de azi nu a primit o locuință a ei. Când am împlinit eu 8 ani, cât este fiul meu acum, atunci am fost aduși de primărie pe str.Cantonului, pe terenul unde acum este clădirea poștei. Alte două surori ale mele, Noemi și Ioana, s-au născut și au crescut pe str. Cantonului. De asta putem spune, că suntem fiicele acestei comunități. Flaviu Czanka este fiul meu. Anul acesta a împlinit 8 ani. El s-a născut pe str. Cantonului. Alexandru Czanka este tatăl lui, pe poza pe care o vedeți el avea exact aceeași vârstă, adică 8 ani. El a fost evacuat împreună cu părinții lui în 2001 de pe str. Avram Iancu, când avea 9 ani. Sora mea cea mică, Noemi, s-a născut și ea pe str. Cantonului. O vedeți în aceste poze la 8, respectiv la 15 ani, cât are azi. Cealaltă soră, Ioana, s-a născut tot pe str. Cantonului. O vedeți și pe ea în două poze, la 7 și la 17 ani. (Maria Stoica)
Adam Maria-Vandana a ajuns pe str. Cantonului ca persoană fără adăpost împreună cu mama ei, Lingurar Cătălina în 2008, după ce a fost evacuată din casa unde au locuit înainte. S-a căsătorit cu Adam Daniel Păunel. Ei sunt împreună într-o poză din 2009, an în care s-a născut cel mai mic copil al lor, Iasmin. Păunel a ajuns și el pe str. Cantonului în urma unor evacuări. Părinții săi, Iosif și Rozalia-Firuța au fost printre primele 20 de familii care la sfârșitul anilor 1990 au fost așezate de primărie pe terenul unde ulterior s-a construit clădirea poștei. Tatăl lui, Iosif, a murit anul trecut tot pe str. Cantonului, degeaba așteptând să primească măcar la bătrânețe, după pensionare, o locuință socială. Vandana și Păunel au patru copii, toți s-au născut și crescut pe str Cantonului: Daniela (născută în 1997, o vedeți într-o poză actuală, împlinând în 2020 vârsta de 23 de ani), Rozalia Firuța (n. 1999), Daniel și Iasmin. De mici, îi putem vedea în poză, alături de alți copii, lânga casa de termopan pe care familia a primit-o în 2004 pe baza unui contract decomandat de folosință gratuită de la Asociața Umanitară Ecce Homo. În acel an s-a născut băiatul lor, Daniel, pe care îl vedem în poză ca mic copil cu tatăl lui. Într-o altă poză, din …., Vandana este împreună cu toți cei patru copii ai săi de pe vremea când aceștia toți erau mai mici. (Adam Maria Vandana)
Anul acesta am împlinit 32 de ani. Am fost evacuat de foarte multe ori în viața mea. Stăteam cu părinții pe str. Sobarilor. Am fost evacuați de acolo șapte familii în 2000, când eu aveam 12 ani. Primăria ne-a dus în mai multe locuri din oraș, fiecare mutare a fost urmată de o evacuare. Toate astea înainte să ne pună unde suntem și azi, adică pe str. Cantonului. Mă vedeți în poză cu un prieten al meu de la școală. Copilăria mi-am trăit-o pe str. Cantonului. Adolescența la fel. Am devenit matur aici. Aici mi-am întemeiat propria familie. Nu am avut niciodată șansa să fi primit o locuință. Să mă fi putut muta de aici. Partenera mea de viață este Vonișor Rodica. Ea a fost evacuată cu părinții din Casa Călăului de pe str. Avram Iancu în 2002, când clădirea a fost afectată de un incendiu mare. Și ea a fost dusă dintr-un loc în altul până a ajuns pe str. Cantonului. Vedeți cu ea aici două poze din adolescență. Anul acesta Rodica a împlinit 33 de ani. Avem doi copii împreună, pe Claudia și pe Sebi. Îi vedeți în poze: fiica mea are 9 ani, iar fiul meu 2 ani. Amândoi s-au născut și au crescut pe str. Cantonului. (Alexandru Dezmirean)
Casele de pe Cantonului pe hărți
Persoanele care azi locuiesc pe strada Cantonului f.n. nu s-au așezat acolo din cauză că doreau să lucreze pe rampa de gunoi din Pata Rât. Existența lor pe strada Cantonului nu a depins și nu depinde de existența sau închiderea rampei de gunoi. Așteptarea din partea autorităților publice că ei vor pleca de aici în momentul închiderii rampei (și acum, a rampei temporare) este una creată pe presupoziții false, respectiv pe dorința de a ascunde adevărata istorie a formării coloniei Cantonului, eventual din motivul de a nu-și asuma responsabilitatea față de acest proces și față de oamenii care locuiesc acolo.
Ancheta UNDP&UBB din 2012 a identificat pe strada Cantonului f.n. din Cluj-Napoca 111 de gospodării, respectiv 399 de persoane în gospodăriile cercetate, dintre care 182 de copii și adolescenți sub 18 ani, dintre care 157 copii sub 14 ani. În acel an 100 de familii au declarat că înainte de a fi mutați pe str. Cantonului au locuit în municipiul Cluj-Napoca. În 2016, numărul gospodăriilor de pe str. Cantonului este crescut la 156, iar azi este spre 170, chiar dacă de-a lungul ultimelor cinci ani au ars vreo 10 barăci, dar și câteva case de termopan.
Cercetarea ROMEDIN din toamna anului 2014 a arătat, că în anul școlar 2014/2015 de pe str. Cantonului 107 copii au fost înscriși la școală. Peste 56% dintre cei școlarizați cu domiciliul pe această stradă sunt înscriși în școala specială, în vasta majoritate a cazurilor din considerente familiale economice, respectiv din cauza neputinței sistemului de învățământ clujean de a susține participarea lor școlară în alte unități de învățământ, mai ales în școli mixte din punct de vedere etnic și social. Dintre copiii școlarizați cu domiciliul pe strada Cantonului, 34 sunt înscriși în Școala Gimnazială Traian Dârjan, 4 la ciclul pre-liceal al Liceului de Arte Plastice Romulus Ladea, 4 copii se regăsesc în Școala Gimnazială Ion Agârbiceanu, câte 1 copil la Liceul Tehnic Ana Aslan, Școala Gimnazială Nicolae Iorga, Liceul Teoretic Lucian Blaga, respectiv 2 copii frecventează Liceul Tehnologic Special Samus. În ceea ce privește distribuția copiilor școlarizați în unitățile învățământului de masă pe cicluri, ea a arătat astfel în 2014: 10 copii în clasa pregătitoare, 24 copii în clasele I-IV, 11 copii în clasele V-VIII și 2 copii la liceu.
Locuirea pe str. Cantonului
Condițiile precare de trai, gradul de izolare a zonei, precum și stigmatizarea puternică a acesteia conduc la perpetuarea inter-generațională a marginalizării sociale, precum și la acumularea dezavantajelor în toate domeniile vieții. Toate căsuţele de pe strada Cantonului sunt de câte o cameră de circa 12 metri pătraţi. Ele se încălzesc cu sobe de lemne. Colonia are două surse de apă. Până în anul 2015 oamenii care locuiesc pe str. Cantonului f.n. nu că nu au avut baie sau toaletă în casă, dar în zonă nu au fost amplasate nici toalete publice. În contextul pandemiei, în 2020, la insistențele oamenilor și activiștilor care îi susțin, autoritățile au amplasat pe stradă două dușuri comune. De atâția ani, și inclusiv și azi, ridicarea gunoiului menajer din zonă continuă să fie o problemă nerezolvată, ceea ce duce la degradarea mediului care afectează sănătatea oamenilor, expunându-i la diverse boli contagioase.
Multe familii, pe lângă încăperea principală, şi-au construit din lemne încă un spaţiu adiacent folosit, după caz, ca antreu sau loc de gătit, sau loc pentru încă un pat, sau pentru depozit. Spațiile locative inițiale s-au extins și pentru că generațiile noi au crescut, și-au întemeiat propriile familii și nu aveau posibilitatea să dobândească locuință în altă parte respectiv nu au avut acces la locuințe sociale datorită criteriilor de atribuire de locuințe sociale practicate de administrația publică locală clujeană.
Unele dintre spațiile locative au electricitate (dintre casele de termopan, respectiv casele verzi din lemn care sunt locuite pe baza unor contracte de comodat) pe baza unor contracte de furnizare de energie electrică încheiate cu Electrica. Pe baza unor înțelegeri informale între locatari, multe alte case din colonie primesc curent electric de la vecinii lor contra cost. În 2015, locatarii care nu au contract cu Electrica, au încercat să-și reglementeze situația privind accesul la curent prin intermediul proiectului Pata Cluj implementat de ADI ZMC. Într-un final, formula propusă de 60 de familii cu acest scop nu a putut fi susținută de proiect pentru că depășea cadrele legalității. Motivul principal al refuzului a fost, deci, unul legat de problema centrală a locatarilor de pe str. Cantonului f.n., și anume aceea de a nu fi recunoscuți ca rezidenți legali la adresa la care ei stau în fapt, chiar dacă ei sunt luați în evidența autorităților publice ca locatari pe str. Cantonului f.n. Acest lucru înseamnă că persoanele și familiile în cauză nu au acces la condiții decente de trai (cum ar fi curentul electric) pentru că administrația publică locală îi ține de aproape două decenii într-o situație de nesiguranță locativă, sau și mai mult, într-o situație de ilegalitate, în cel mai bun caz eliberându-le buletine provizorii fără domiciliu.
SECȚIUNEA 4.
Rampele de deșeuri sunt toxice pentru oameni! (planșa introductivă le secțiunea 4)
Comunitățile rome care locuiesc în proximitatea rampelor de deșeuri din Pata Rât au fost expuse îndeaproape și pe o foarte lungă perioadă de timp toxicității rampelor de deșeuri. Totuși, procesul intentat de Fundația Desire împreună cu 50 de persoane cu domiciliul în casele modulare, împotriva primăriei, Consiliului Județean, rampei Salprest, rampei RADP, Gărzii de Mediu și Agenției de Mediu, prin care noi am dorit să demonstrăm că gunoaiele sunt toxice pentru oameni, se tergiversează la Tribunalul Cluj din 2018. De ce este atât de dificil să recunoști că rampele de deșeuri intoxică oamenii?
Activitatea industrială, inclusiv rampele de deșeuri generează particule în suspensie PM2.5 și PM10, care reprezintă un amestec complex de particule foarte mici și picături de lichid. Traficul rutier contribuie la poluarea cu pulberi produsă de pneurile mașinilor atât la oprirea acestora cât și datorită arderilor incomplete. Iar zona rampelor de deșeuri cunoaște mult trafic, mașinile de salubritate circulând ziua și noaptea din localități înspre rampe și invers. Foarte specific în spectrul poluatorilor generate de rampele de deșeuri este Hidrogenul sulfurat (H2S), un gaz incolor, nociv, care apare în condiții anaerobe sau corozive. Este un gaz exploziv și extrem de inflamabil, mai ales când intră în contact cu produsele oxidante. Când resturile de alimente și deșeurile verzi sunt aruncate la groapa de gunoi, ele în general sunt compactate și acoperite. Acest lucru elimină oxigenul și îl face să se descompună într-un proces anaerob. De-a lungul acestui proces se eliberează metan, un gaz cu efect de seră și inflamabil, foarte periculos dacă se lasă să se acumuleze în concentrație mare.
Depozitele de gunoi prezintă risc de incendiu datorită gazelor pe care le produc. Dacă se produce un incendiu, pompierii vor folosi adesea o spumă ignifugă în loc de apă pentru a stinge incendiul, adăugând astfel și mai multă amprentă chimică depozitului de deșeuri. Deșeurile precum televizoarele, computerele și alte aparate electronice conțin o listă lungă de substanțe periculoase, inclusiv mercur, arsen, cadmiu, solvenți, acizi și plumb. Când deșeurile se descompun în groapa de gunoi și apa se filtrează prin acele deșeuri, se formează lichidul numit levigat, care este foarte toxic și poluează pământul și apele subterane.
Depozitele obișnuite, destinate gunoiului menajer, fără să aibă deșeuri periculoase, sunt surse de substanțe chimice cauzătoare de cancer, precum benzenul și clorura de vinil. Bacteriile obișnuite din sol pot crea substanțe chimice toxice chiar și din așa-numitele deșeuri nepericuloase. În plus, s-a demonstrat că depozitele de gunoi închise de mai bine de 20 de ani mai emit clorură de vinil.
Concept și text : Enikő Vincze ; Măsurători efectuate prin senzori amplasați la casele modulare: ing. Alexandru Luchiian (prin proiectul ENHOJUST); Ancheta medicală în Pata Rât realizată prin proiectul ENHOJUST) : dr. Bogdan Mincu; Design : Radu Gaciu
Suferința oamenilor în mediul poluat din Pata Rât
Conform HG nr. 349/2005, depozitul de deşeuri neconform clasa B Pata Rât Cluj-Napoca trebuia să își sisteze activitatea la data de 16.07.2010.În acel an, muntele de gunoi era format din 1,9 milioane metri cubi de deșeuri și ocupa o suprafață de 22 de hectare. Dar activitatea de depozitare nu s-a sistat la termenul stabilit. Romilor evacuați de pe str. Coastei primăria Cluj-Napoca le-a construit niște case modulare la 800 de metri față de rampa veche de deșeuri și la 200 de metri de vechea rampă de deșeuri medicale.
Instituțiile care au contribuit la autorizarea acestor construcții au încălcat Declaraţia internaţională a drepturilor omului şi mediului adoptată la Geneva în 1994, precum şi Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 536 din 23 iunie 2007, care arată că distanţa minimă de protecţie sanitară, recomandată între zonele protejate şi o serie de unităţi care produc disconfort şi riscuri sanitare este de 1000 de metri.
Când rampa veche a fost închisă definitiv, în 2015, primarul Emil Boc anunța: “Am rezolvat criza gunoaielor la Cluj. Vom avea aici în Pata Rât propria rampă de gunoi administrată de RADP”. Tot atunci s-a înființat și rampa privată SALPREST. Cei care au autorizat cele două rampe noi, au uitat că la nici 1000 de metri de acestea se află casele modulare pe care tot ei le-au autorizat în 2010. Rampa veche, cea închisă în 2015, a fost ecologizată definitiv abia în 2020.
În 29.02.2020, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a constatat existența unei stări de urgență în Pata Rât, susținând prin asta cererea președintelui Consiliului Județean Alin Tișe de a deschide CMID fără autorizație de mediu: populația din vecinătatea acestor depozite este expusă la risc la îmbolnăviri, cu alterări ale funcției pulmonare, evenimente cardio-respiratorii, infecții respiratorii acute, acutizarea afecțiunilor cronice, intoxicații cu amoniac, metan și hidrogen sulfurat.
Dallas, barăcile de pe rampă și munca de selectare a deșeurilor
Cea mai veche comunitate de romi din Pata Rât locuiește în colonia numită Dallas, unde, în casele de lemn oferite lor de Fundația Pro Roma din Olanda, stau aproximativ 300 de persoane. Strămoșii lor s-au așezat aici pe la sfârșitul anilor 1970 din constrângeri economice, situație care a fost moștenită și de a treia/ patra generație. Alte 100 de persoane locuiesc în barăci improvizate din lemn și nailon, fără apă, electricitate sau încălzire chiar la poalele rampelor de deșeuri. Ei au fost primii care au suferit atât de pe urma toxicității rampelor de deșeuri, și continuă să fie în prima linie a unei stigmatizări triple: cea a spațiului unde lucrează și în proximitatea căruia locuiesc, cea a etniei rome, și cea a muncii lor.
Acești oameni au asigurat selectarea deșeurilor de la Cluj pe vechiul depozit de gunoi și continuă să facă acest lucru pe noile rampe temporare, dar încă neecologice (administrate de compania publică RADP și firma privată SALPREST), deschise în 2015. În momentul de față rampa RADP funcționează în continuare, pentru că Centrul de Management Integrat al Deșeurilor nici acum nu este funcțional. Companiile din industria deșeurilor se îmbogățesc din munca lor, păstrându-le într-o dependență „miloasă” și condiții de minimă supraviețuire. Azi, în mare parte, ei nu mai lucrează informal, ci cu contract de muncă, exploatați fiind la salariul minim pe economie, fără niciun fel de spor legat de condițiile de muncă toxice, deosebit de grele sau de munca stigmatizată. Oamenii sunt total dependenți economic de această relație de exploatare, precum și de costurile reduse ale locuirii în astfel de condiții. Exploatarea și exproprierea sunt întrepătrunse în cazul lor, înspre beneficiul tuturor clujenilor ai căror deșeuri le selectează. Totuși, în pofida acestei dependențe, unii locuitori ai coloniei Dallas își ridică vocea, și transmit mesaje către clujeni, care au fost amplificate de câteva ori de activiștii pentru dreptate locativă, în vederea recunoașterii valorii muncii lor și a solicitării unor măsuri de îmbunătățire a condițiilor lor de trai în zonă.
Toxicitatea rampelor din Pata Rât
Din iulie 2020, proiectul ENHOJUST măsoară poluarea aerului cu PM2.5 și PM10 la casele modulare din Pata Rât cu aparatura organizației Strop De Aer.
Praful fin şi particulele în suspensie PM10 şi PM2.5 agravează bolile aparatului respirator, cum sunt astmul sau bronşita, formând depuneri la nivelul părţii superioare a aparatului respirator (cavitatea nazală, faringele şi laringele), respectiv în trahee şi bronhii, provocând diverse tipuri de iritaţii ce includ inflamaţii şi uscarea nasului, gâtului, precum şi tuse, tuse şuierătoare, dispnee şi scăderea funcţiei pulmonare. Gravitatea afecțiunilor este cu atât mai mare cu cât particulele conțin și substanțe acide (cum sunt dioxidul de sulf, oxidul de azot, etc.) sau substanțe chimice, toxice, respectiv cancerigene. Inflamațiile se pot extinde astfel și în zona inferioară a plămânilor, având efecte directe asupra circulației sangvine și asupra capacității sângelui de a se coagula.
Depășirile valorii admise ale particulelor în suspensie de către Organizația Mondială a Sănătății sunt îngrijorător de mari în Pata Rât.
În plus, în Pata Rât, precum arată măsurătorile noastre cu senzorul URADMonitor ale poluării aerului cu Hidrogen Sulfurat (H2S), marea concentrație a PM10 și PM2.5 se amestecă cu H2S, formând un amestec toxic foarte periculos de particule cu praf și substanțe chimice.
H2S este un acid care se regăsește în natură în regiunile de gaze naturale sau petrol. De asemenea, el se crează prin putrefacția substanțelor organice, de exemplu a gunoaielor. H2S are miros neplăcut de ouă clocite și este inflamabil. Ajungând în organismul omului, împiedică lipirea oxigenului de celulele sanguine, cauzând astfel privarea de oxigen. El se amestecă cu apa din plămâni formând un acid slab.
Standardele naționale de stat în vigoare din 1987 prevăd că în cazul unei expuneri îndelungate, precum se întâmplă în cazul locuitorilor din Pata Rât, concentrația medie maximă admisă la 24 de ore a H2S în aer este de 0.008 mg/ m3 ~ 0.006 ppm. Din păcate, oamenii din Pata Rât sunt expuși la concentrații care depășesc cu mult acest nivel. Pe de altă parte, măsurătorile noastre arată, că nivelul H2S este de 2-3 ori mai mare în Pata Rât decât media din Cluj-Napoca.
Integrarea principiului justiției de mediu (formulat și în Convenția de la Aarhus) în sistemul internațional al drepturilor omului s-a realizat prin ideea dreptului la un mediu sănătos, recunoscut ca un drept fundamental de către Rezoluția Consiliului pentru Drepturile Omului al Organizației Națiunilor Unite din octombrie 2021 (HRC/RES/48/13). Dincolo de asta, noi milităm pentru dreptul de a locui într-un mediu sănătos. Și mai mult, recunoaștem că, deși implicațiile mediului poluat asupra drepturilor omului sunt resimțite de indivizi și comunități din întreaga lume, consecințele sunt resimțite cel mai acut de acele segmente ale populației care se află deja în situații vulnerabile, precum sunt comunitățile rome din Pata Rât. De aceea, noi milităm pentru o justiție antirasistă de mediu și de locuire.
Efectele poluării din Pata Rât asupra sănătății
În iulie 2021, proiectul ENHOJUST al Fundației Desire a realizat o anchetă medicală în trei comunități din Pata Rât pe un eșantion de 283 persoane de peste 18 ani. Printre întrebările privind starea de sănătate, în chestionar am inclus și întrebări legate de sentimentul de lipsă sau sete de aer, sau de oboseala inexplicabilă, sau la modurile în care li se manifestă oboseala.
La mai puțini din jumătate dintre respondenți, oboseala sau lipsa de aer apare doar după un efort intens (49.3%). În cazul celorlalți, însă, oboseala sau lipsa de aer apare: după câteva minute de mers pe drum drept (14.5%), după ce urcă o pantă ușoară sau dacă se grăbesc (17%), chiar dacă merg mai încet decât ceilalți oameni sau se opresc din mers foarte des (18.4%), chiar și când se îmbracă sau doar ies din casă (0.8%). Aceste valori sunt semnificativ mai mari decât datele raportate în studiile epidemiologice relevante, în care senzația de lipsă de aer apare la aproximativ 27% din persoanele intervievate. Alte studii arată, că prezența lipsei de aer este un factor predictiv pentru mortalitatea cauzată de boli serioase ale plămânii sau inimii.
Poluarea se asociază cu multe simptome, nu neapărat specifice unei boli anume, precum tusea, amețelile și durerile de cap. De asemenea, expunerea prelungită la aer poluat poate duce la apariția bolilor pulmonare cronice precum astmul, bronhopneumopatia cronică obstructivă sau apariția alergiilor respiratorii.
O anchetă realizată în 2012 de către UNDP și UBB arată că la acea oră, numărul de persoane peste 65 de ani din trei comunități rome din Pata Rât era precum urmează: pe str. Cantonului 8, la modulare 3, iar în Dallas 2. Când am realizat ancheta medicală ENHOJUST în 2021, și noi am identificat un număr foarte mic de persoane peste 65 de ani (15), adică un procent de 5.3 % din totalul persoanelor de peste 18 ani din eșantionul nostru (283) care locuiau pe Cantonului, la modulare și în Dallas.
Comparativ, dacă ne uităm la datele despre populația din Cluj-Napoca, putem nota: conform INS, în 2021 în Cluj-Napoca din totalul de 327927 locuitori, 273698 de persoane erau peste 18 ani, iar raportat la această sumă, 59081 de persoane, adică 21% au fost de peste 65 de ani.
SECȚIUNEA 5.
Activismul din Cluj pentru dreptate locativă (planșa introductivă la secțiunea 5)
Mișcarea pentru dreptate locativă a contribuit masiv în ultimii 12 ani la punerea tuturor problemelor reflectate în secțiunile anterioare ale expoziției pe agenda politică și administrativă a decidenților, și la responsabilizarea autorităților publice față de criza umanitară, de mediu și locativă din Pata Rât.
Treptat, însă, trecând prin mai multe etape, mișcarea a ajuns să abordeze fenomenul în contextul mai larg al politicilor de locuire și de dezvoltare urbană. Astfel, ea și-a extins activismul înspre tot ceea ce include criza locuirii în orașul care a devenit localitatea cu cele mai mari prețuri de pe piața de locuințe din România, acordând atenție specială revendicărilor privind fondul locativ public.
Suntem o echipă în care persoane de etnie romă, română și maghiară - respectând dreptul tuturor la autodefinire etno-culturală și lingvistică -, se regăsesc dincolo de granițele construite de politicile identitare naționaliste în jurul unei cauze socio-economice, cum este locuirea. Luptând pentru dreptul și accesul efectiv la locuire adecvată pentru toți, ne mobilizăm împotriva unei dezvoltări urbane puse în slujba celor bogați, care îi deposedează pe cei cu resurse reduse de drepturi și de resursele materiale necesare unui trai adecvat. Luptând pentru o politică justă de locuire, ne solidarizăm împotriva rasismului care împinge oamenii sărăciți prin exploatarea muncii lor la marginile poluate ale orașelor, unde nu doar demnitatea umană ci și viața le este pusă în pericol.
Revendicăm locuințe publice ca soluție la criza locuirii. Pentru că locuințele publice sunt locuințe adecvate ce trebuie și pot fi oferite ca alternative persoanelor evacuate. Pentru că locuințele publice contribuie la capacitarea financiară a oamenilor prin faptul că ele nu împovărează locatarii cu costurile locuirii. Pentru că locuințele publice sunt imobile scoase din logica pieței și a goanei după profit. Pentru că ele sunt instrumente prin care locuința se transformă din marfă și obiect al investiției financiare în drept și în căminul care satisface nevoia socială de locuire.
Lupta pentru o politică justă de locuire trebuie să fie și o luptă antirasistă, precum lupta antirasistă trebuie să fie și o luptă pentru o societate fără exploatare în care toată lumea se poate bucura de siguranța căminului său.
Concept și text: Enikő Vincze, Csenge Schneider-Lőnhárt; Design: Tihamér Török
Istoria mișcării
Începuturi (2010-2015)
Căși sociale ACUM! a pornit în 2016 ca o campanie în cadrul Fundației Desire. Rădăcinile sale se află în încercările Asociației Amare Phrala și Fundației Desire din 2010, susținute de mai multe organizații civice rome, de a opri planul autorităților publice locale cu privire la construirea de "locuințe sociale" dedicate romilor cu domiciliul pe str. Coastei, str. Cantonului și str. Pata Rât în proximitatea rampelor de deșeuri. Apelurile și petițiile lor, din păcate, nu au avut succes.
Planul primăriei s-a realizat prin evacuarea în 17 decembrie 2010 a 350 de persoane rome de pe fosta stradă Coastei și mutarea lor forțată în casele modulare din Pata Rât.
Din ianuarie 2011, mai multe persoane alăturate cauzei anti-segregare au creat Grupul de Lucru al Organizațiilor Civice (gLOC), care și-a propus să pună pe agenda publică situația locativă a romilor din Pata Rât și să formuleze recomandări către primărie cu privire la desegregare. După 2014, o parte din echipa gLOC a continuat calea recomandărilor de politici, a alta cea a implementării de proiecte, în timp ce o a treia parte a ales să pornească pe calea activismului contestatar-revendicativ. În 2015, cea din urmă a început să susțină persoane cu domiciliul în Pata Rât în efortul lor de depunere de cereri de locuințe sociale la primărie.
2010: Acțiuni împotriva ghetoizării romilor în Pata Rât
2011-2015: Acțiuni împotriva segregării teritoriale și pentru dreptul la locuire
Căși sociale ACUM ! De la campanie la mișcare (2016-2021)
În 2016, campania Căși sociale ACUM! a Fundației Desire anunța nevoia de a politiza locuirea socială în oraşul Cluj în contextul reducerii drastice a fondului locativ de stat și al transformării locuirii în afacere imobiliară din ultimele decade, cât şi al limitării accesului la locuinţe sociale tocmai persoanelor care sunt îndreptăţite să le ocupe.
În 2017, Căși sociale ACUM! a continuat să susțină persoanele de etnie romă aparținând clasei muncitoare pauperizate pentru a deveni un actor public care luptă pentru o politică antirasistă și justă de locuire publică. Definim această politică ca un instrument pentru asigurarea apartenenței la oraș în sensul larg de a nu avea doar dreptul de a locui în oraș, ci de a participa la deciziile politice privind dezvoltarea lui. Tot în 2017, membrii campaniei (împreună cu FCDL, Dreptul la Oraș, și Asociația E-Romnja) au fost printre inițiatorii platformei informale Blocul pentru Locuire.
Scopul de a transforma campania într-un motor al mișcării locale pentru locuire publică și dreptate locativă a prins contur prin acțiunile din perioada octombrie 2017 – iunie 2018, de atunci și până azi atât mișcarea cât și echipa de lucru care o susține cunoscând o permanentă extindere.
Pentru a impulsiona crearea unui oraș pentru oameni, nu pentru profit, ca mișcare politică-activistă propunem pentru Cluj un model de dezvoltare care extinde fondul locativ de stat, inclusiv cel de locuințe sociale; alocă un buget adecvat investițiilor publice aferente; asigură accesul la locuințe sociale adecvate al categoriilor cu cele mai reduse venituri și celor care locuiesc în condiții deprivate; susține din bugetul public și modele alternative de locuire, cum ar fi diverse forme ale locuirii colective.
2016: Campania Căși sociale ACUM! a Fundației Desire
2017-2018: Căși sociale ACUM!: Transformarea campaniei în mișcare
2019-2021: Extinderea mișcării Căși sociale ACUM!
Proteste stradale
De-a lungul anilor, protestele stradale ale mișcării pentru dreptate locativă din Cluj au acționat critic față de mai multe fenomene, precum:
- ghetoizarea rezidențială a persoanelor rome sărăcite,
- rasismul instituțional și structural manifestat în evacuări forțate,
- segregarea teritorială și socială,
- locuirea în mediu poluat și condiții inadecvate,
- criteriile discriminatorii și nelegale ale atribuirii de locuințe sociale,
- demantelarea fondului locativ public,
- refuzul de a construi noi locuințe sociale,
- preponderența producției de locuințe pentru profit prin dezvoltare imobiliară,
- împovărarea unor categorii largi de oameni cu costurile locuirii
- criza locuirii.
Iunie 2011: Ești în Pata Rât (cu ocazia unei întâlniri în Pata Rât cu organizații internaționale)
Octombrie 2011: World Habitat Day în Cluj
Martie 2012: Și eu sunt gunoier
Iunie 2013: Ziua Mondială a Mediului în Cluj – Opriți rasismul de mediu
Aprilie 2014: Activismul rom din Cluj – drepturi locative pentru toți
Iulie 2015: Marșul solidarității rome Oraș pentru oameni, nu pentru profit
Aprilie 2017: Locuințe, nu umilințe. Ziua de acțiune pentru justiție locativă anti-rasistă
Martie 2018: Rasismul la noi acasă
Mai 2018: Cluj contra Cluj. Fotbal antigentrificare
Martie 2019: Ea luptă pentru tine
Aprilie 2019: Manifestul European pentru Locuire Publică,
Iunie 2019: Redesenează-ți Orașul
August 2020: Ziua Lucrătorului în Salubritate
Noiembrie 2020: Facem vizibilă criza locuirii - costurile locuirii în Cluj sunt prea mari
Martie 2021: Dezvoltarea imobiliară ne sufocă
Decembrie 2021: Cui aparține orașul smart, dacă ….?
Acțiuni comemorative
Locuirea în Pata Rât nu a început în 2010. Și nici lupta de zi cu zi a oamenilor de acolo. La începutul anilor 2000, mai multe familii rome evacuate din oraș cu începere din anii 1990, au fost direcționate de către primărie să locuiască informal pe str. Cantonului. Și mai demult, prin anii 1970 s-a format în zonă colonia Dallas, unde, pe lângă barăcile de la marginea rampei non-ecologice, locuiesc și azi romii ce asigură selectarea deșeurilor de pe rampele neconforme ecologic. Câteva organizații de caritate au susținut oamenii de acolo prin diverse ajutoare, inclusiv locuințe informale.
Momentul tragic al evacuării de pe fosta stradă Coastei în decembrie 2010 a marcat începuturile mobilizării activiste pentru dreptate locativă din orașul Cluj. Aceasta a contribuit la transformarea experiențelor personale ale nedreptăților în mesaje politice revendicative. Începută în 2010 prin acțiuni petiționare împotriva ghetoizării romilor în Pata Rât, activismul militant al Grupului de Lucru al Organizațiilor Civice s-a exprimat între 2011-2015 în diverse acțiuni, inclusiv proteste stradale împotriva segregării teritoriale și pentru dreptul la locuire. În 2012, cu sprijinul European Roma Rights Centre s-a constituit Asociația Comunitară a Romilor de pe Coastei. Pentru a pune pe agenda politică tema locuințelor sociale publice, în 2016 Fundația Desire a lansat campania Căși sociale ACUM!. Din 2017, cea din urmă a început să crească și să se transforme într-o mișcare mai largă pentru dreptate locativă care, pe lângă temele inițiale ale evacuării și segregării romilor, abordează fenomenul amplu al crizei locurii, ce include și lipsa de locuințe sociale, chiriile mari și prețurile nejustificat de ridicate de pe piața de locuințe, exacerbate datorită dezvoltării imobiliare pentru profit. Căși sociale ACUM! este printre inițiatoarele Blocului Pentru Locuire din România, precum și grupare membră a Coaliției europene de acțiune pentru dreptul la locuire și la oraș.
Activismul pentru dreptate locativă din orașul Cluj a devenit posibil pentru că s-a bazat pe solidaritatea transetnică și politică de lungă durată între persoane cu domiciliul în Pata Rât și alte zone marginalizate sub risc de evacuare, persoane care suferă de pe urma costurilor mari ale locuirii în oraș și activiste/ activiști care militează pentru o politică antirasistă justă de locuire și de mediu.
Împreună, am organizat multe proteste stradale în ultimii 11 ani, printre ele fiind următoarele: Sunt rom și vreau să trăiesc în demnitate (ianuarie 2011); Activismul rom din Cluj – drepturi locative pentru toți (aprilie 2014); Marșul solidarității rome Oraș pentru oameni, nu pentru profit (iulie 2015); Locuințe, nu umilințe. Ziua de acțiune pentru justiție locativă anti-rasistă (aprilie 2017); Rasismul la noi acasă (martie 2018); Cluj contra Cluj. Fotbal antigentrificare (mai 2018); Ea luptă pentru tine (martie 2019); Manifestul European pentru Locuire Publică (aprilie 2019); Facem vizibilă criza locuirii - costurile locuirii în Cluj sunt prea mari (noiembrie 2020); Dezvoltarea imobiliară ne sufocă (martie 2021).
Acțiunea din 17 decembrie din acest an, prin care prezentăm propunerea amplasării unui monument antievacuare pe fosta stradă Coastei, continuă acțiunile noastre comemorative derulate din 2011 încoace.
2011: Marș pentru dreptate socială
2012: Pata Rât 2012. Romi împinși la margini
2013: Scoateți-ne din Pata Rât
2014: Romii din România. 4 ani de luptă pentru justiție
2015: Suntem egali, nu ilegali
2016: Pata rămâne a tuturor
2017: Manifestul Clujean împotriva evacuărilor de pretutindeni
2018: Locuirea precară ne scoate în stradă
2019: Marș pentru drepturile chiriașilor și împotriva evacuărilor
2020: 10 ani în Pata Rât, 10 ani de luptă
2021: Cui îi aparține orașul smart, dacă… ?
Publicații și filme documentare
Adrian Dohotaru, Harbula Hajnalka, Enikő Vincze (ed.): Pata, Cluj: EFES, 2016
Enikő Vincze, Hajnalka Harbula, Péter Máthé, Attila Seprődi: Șantier în lucru pentru profit. Redezvoltare urbană în Cluj: zona Ploiești-Someșului-Anton Pann-Abator-Parcul Feroviarilor, Cluj: Desire, 2019
Enikő Vincze, George Zamfir, Manuel Manu, Alex Liță, Locuirea în Cluj-Napoca. Fondul locativ, dezvoltare imobiliară și evacuări, Cluj: Desire, 2020
Un deceniu de luptă pentru dreptatea locativă, Cluj: Desire, 2020, (Text Enikő Vincze, grafică Péter Máthé)
Enikő Vincze, Alex Liță, Muncă și locuire în pandemie la Cluj, Cluj: Desire, 2021
Cărămida. Colecție de articole publicate în ziar între 2017-2020
Cărămida. Ziarul dreptății locative, lansare în octombrie 2017 (până acum: 15 numere)
Dislocări. Rutele evacuărilor spre strada Cantonului (1996-2016), 2016, 106 min
Dreptate socială în Pata Cluj/ Social justice in Pata Cluj, 2016, 17 min
Romii nu sunt gunoaie/ Roma are not garbage, 2016, 54 min
SECȚIUNEA FINALĂ A EXPOZIȚIEI
Este Pata Rât istorie?
În decembrie 2019, președintele Consiliului Județean Alin Tișe a declarat: Pata Rât este istorie. El se referea la rampele de deșeuri, în pofida mai multor realități de la acea oră când rampa veche închisă tehnic în 2015 încă nu era ecologizată, CMID încă nu a fost pus în funcțiune, iar rampa RADP non-ecologică, chiar dacă a fost numită rampă temporară, continua să funcționeze din 2015, precum face de altfel și acum, în aprilie 2022.
În martie 2021, primarul Emil Boc a declarat: în 2030 Pata Rât va fi istorie. Nu a clarificat dacă se referă și la rampa RADP, sau la istoria vechilor rampe de deșeuri, dar în contextul unde s-a plasat declarația lui (SIDU 2030), referirea se făcea la zona urbană marginalizată Pata Rât. Adică la zonele sale rezidențiale, care, presupunem, și în mintea lui includ zona formată cu totul informal, cea constituită prin acordul primăriei, precum și cea realizată direct prin investiția administrației publice în construcția de locuințe. Fără să facă diferență între mai vechiul Dallas de peste 50 de ani, Cantonului de peste 20 de ani, sau mai noua zonă de case modulare de peste 11 ani, intenția primarului era să dea o veste bună locuitorilor de acolo. Dar vestea a rămas cel mult o promisiune confuză în absența unui plan concret de relocare a tuturor locuitorilor, fără să fie consultați cu privire la acest plan și fără să li se spună cine, unde și când va fi mutat, sau ce structuri instituționale vor implementa planul.
Toată lumea își dorește ca locuirea precară în mediul toxic din Pata Rât să nu se mai perpetueze în orașul Cluj. Să devină istorie în acest sens. Dar noi dorim ca această istorie, împreună cu istoria evacuărilor forțate să se cunoască așa cum a fost ea trăită de oameni. Expoziția de față este o mărturie a acestei istorii. Iar prin realizarea Monumentului evacuării de pe str. Coastei spunem clar: această istorie nu trebuie să se repete cu nimeni, niciodată.
*
În iunie 2021, Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat proiectul pentru Planul Urbanistic Zonal al proiectului Transilvania Smart City, evaluat la 700 de milioane de euro, al cărui beneficiari sunt Realtopfarma S.A., Merlin Construcții S.R.L., S.D.C. Imobiliare S.R.L. ȘI S.C. Chester Group Investments S.R.L. După cum se arăta pe platforma Euro Urbanism la acea oră, „masterplanul celui mai mare proiect imobiliar din Europa de Sud-Est cuprinde zonificarea funcțională a teritoriului, organizarea și delimitarea circulației, etapizarea procesului de urbanizare ce se va desfășura în 6 etape, din care prima se referă la parcelarea terenului (de 4,6 ha) și la stabilirea de reglementări urbanistice.” Proprietarul mini-orașului dotat cu tehnologii smart estima că termenul de finalizare a proiectului este de maxim 5 ani, prima etapă fiind prevăzută a fi gata în maxim 2 ani. Deci toate înainte de 2030.
În decembrie 2021 presa anunța că s-au început lucrările la ansamblul de 10000 de apartamente poziționat pe dealul Borzaș dintre Cluj-Napoca și Dezmir. Dacă ne uităm la perimetrul înspre Pata Rât al investiției, vedem că această graniță a sa se află la vreo 1000 de metri de actuala rampa RADP. În 2021 au început construcțiile pe baza autorizării primite pentru o primă fază, adică pentru un imobil de locuințe colective cu 227 unități locative și spații comerciale, într-un corp de clădire de 13 nivele supraterane și 3 nivele subterane conform PUZ aprobat prin HCL Nr. 251 din 16.06.2021. Și, precum este la modă acum, dezvoltatorul vinde locuințele din faza de proiect, iar pe site-ul TSC vedem că 70% din acest prim corp de clădire este deja vândută, chiar dacă se află în apropiere de încă funcționa rampă RADP și vizavi de colonia Dallas și zona caselor modulare.
Ne întrebăm, dacă noii proprietari din TSC, ce se dorește a fi o realizare pentru super-elite, au primit asigurări că până în 2024 rampa RADP se va închide și ecologiza, astfel încât să nu polueze locuitorii care vor circula cu mașini electronice și telegondolă? La fel, ne întrebăm, dacă proprietarii au primit asigurări de la administrația publică că romii din zonele marginalizate din Pata Rât chiar vor dispărea până în 2030, sau poate mai devreme?
Pata Rât, se pare, nu este istorie. Sau se începe o nouă istorie în istoria sa de jumătate de secol. În contextul închiderii și ecologizării rampei poluante, care i-a intoxicat timp de decenii, locuitorii romi din Dallas și casele modulare s-ar putea gândi că ar putea opta pentru a rămâne și de a nu dispărea de acolo din moment ce ar putea și ei beneficia de urbanizarea și re-valorizarea zonei. Ce ar fi dacă primăria ar vrea să facă pe terenul său din Pata Rât câteva blocuri de locuințe sociale, sau ar da terenul în chirie/ concesiune celor care acum stau în casele modulare să își îmbunătățească și extindă apartamentele? Astfel, zona aceasta ar deveni vecina imediată a cartierului Transilvania Smart City. Asemeni teritoriului coloniei Dallas, proprietatea Fundației Pro Roma care, după ecologizarea zonei, ar putea să construiască aici locuințe și/ sau să legalizeze așezarea informală existentă - lucru cerut de aceasta în trecut de la primărie, fiind refuzat cu motivul că zona este una industrială.
Cine s-ar fi gândit acum câțiva ani, că dezvoltarea imobiliară va îmbrăca atât de repede haina smart city? Acum este incontestabil deja, „orașul inteligent” este un element care crește profitul investitorilor imobiliari. A devenit parte din brandul „orașului magnet” de pe Someș. Cine ar fi crezut acum 10-20 de ani că romii din Pata Rât nu vor avea loc nici acolo din cauza dezvoltării imobiliare inteligente?
Să urmărim, deci, împreună cum se scriu noile file în istoria Pata Râtului din Cluj-Napoca.
Texte: Enikő Vincze și Silviu Medeșan; Artiștii: Ciprian Mureșan, Răzvan Botiș ; Design: Radu Gaciu și Tihamér Török; Feedback pe machetă: Linda Zsiga Greta, Alexandru Greta, Elena Rita Greta, Silviu Zsiga; Urbanism și arhitectură: Silviu Medeșan
Monumentul evacuării de pe str. Coastei în lucru
În momentul de față, lucrarea de artă constă într-o machetă a zonei care a fost numită str. Coastei înainte de evacuarea din 2010 a familiilor rome care au locuit acolo. Această machetă arată doar casele demolate, ele fiind reconstituite din planurile existente, fotografii și, cel mai important, din memoria afectivă a locuitorilor. Activista Enikő Vincze de la Căși sociale ACUM! a facilitat crearea unor legături între victimele evacuării și artiștii implicați pro bono în realizarea monumentului. Prin întâlniri succesive cu membrii comunității Linda Greta Zsiga, Silviu Zsiga, Alexandru Greta și Elena Greta Rita, artiștii au modelat pe o bază existentă spațiile, ‘barăcile’, strada, vegetația, utilajele folosite de primărie la evacuare, așa cum și le aminteau persoanele care au locuit acolo.
Monumentul evacuării – amplasare și arhitectură
MONUMENTUL EVACUĂRII DE PE STR. COASTEI. RIDICAT PENTRU ADUCEREA AMINTE A SUFERINȚEI CELOR 300 DE PERSOANE ROME EVACUATE ÎN 17.12.2010 ȘI MUTATE FORȚAT DE CĂTRE AUTORITĂȚILE LOCALE LA PATA RÂT, LÂNGĂ GROAPA DE GUNOI A CLUJULUI. ÎN SOLIDARITATE CU TOATE VICTIMELE EVACUĂRILOR FORȚATE. 2022, Cluj-Napoca
Monumentul propus va fi amplasat pe o zonă pavată cu piatră cubică, soclurile machetei și a plăcii fiind realizate din blocuri din piatră de Viștea, iar macheta zonei și placa vor fi turnate în bronz. Soclurile au fundații de beton.
Propunerea locației pentru amplasarea monumentului se inspiră de la o fotografie din anul 2009 cu câțiva copii de pe fosta str. Coastei, care pozează pe o canapea. Fundalul fotografiei surprinde perspectiva înspre axul monumental al vechilor blocuri din cartierul Mărăști. Ulterior, pe str. Dorobanților a fost construită Biblioteca Județeană Octavian Goga, clădirea acesteia ascunzând o parte din perspectiva văzută pe vechea poză. Monumentul se dorește a fi amplasat într-un punct din care putem avea în spate același fundal ca în fotografie: adică puțin descentrat spre vest față de axul monumental al bibliotecii și a sensului giratoriu din cartierul Mărăști.