Incriminarea romilor din Baia Mare în comunism

În anul 2011 primarul oraşului Baia Mare a stârnit un scandal naţional când a implementat construcţia unui zid care să împrejmuiască blocurile sociale în care trăiau romi.[1] Ideea nu era nouă. În 2010 locuitorii neromi din zona străzii Horea protestaseră împotriva „actelor de agresiune şi tâlhărie venite din partea vecinilor romi”.[2] Deşi liderii romilor au declarat că situația infracțională din zonă se datorează și românilor, autoritățile băimărene au promis la acea data că zidul urma să fie ridicat cât de curând. Așadar, pretextul principal al acestei segregări a fost de la bun început securitatea. Autoritățile au intervenit cu măsuri de discriminare și excludere în urma plângerilor cetățenilor că zona a devenit periculoasă. Persoanele rome din cartier au fost astfel prezentate ca fiind o amenințare la adresa securității localnicilor.

Această logică nu este, nici ea, nouă. Romii din România sunt frecvent percepuți și prezentați ca fiind inerent infractori și periculoși – pe lângă alte atribute care îi fac pe majoritari să îi discrimineze în diverse feluri. Rasismul românesc împotriva romilor se bazează direct pe această perspectivă a pericolului împotriva ordinii publice. Pe de o parte, societatea civilă privește persoanele rome cu suspiciune. Mulți români declară că nu ar accepta să aibă romi ca vecini.[3] Mass-media prezintă preponderent știri despre infracțiuni comise de romi, având mereu grijă să menționeze etnia suspecților. Jurnaliști și formatori de opinie, oameni cu capital social enorm, nu se sfiesc să facă afirmații rasiste legate de „infracţionalitatea romilor”.[4] Cu timpul, aceste acte de rasism duc la creşterea popularităţii grupurilor neo-naziste, al căror mesaj principal este protejarea societăţii de pericolele interne, printre care la loc „de frunte” stă populaţia romă.[5]

De cealaltă parte, autoritățile române nu au ezitat, de-a lungul timpului, să conceapă și să implementeze politici prin care persoanele rome erau tratate ca un pericol public. Primarul din Baia Mare calcă pe urmele a numeroși politicieni români care au deportat, segregat, întemnițat, evacuat și hărțuit romii în numele securității, ordinii și civilizației. Brațul lor drept – forțele de ordine – poliția, jandarmii și uneori și armata au fost principalele instrumente ale acestor politici de represiune. Poliția acționează disproporționat în cazul romilor. Oprește, percheziționează, arestează, interoghează, face razii, execută evacuări forțate și abuzează fizic persoanele rome într-o proporție mult mai mare decât alte categorii sociale.

Nu există niciun motiv pentru care Baia Mare să fie o excepție de la aceste practici. Un oraș cu o populație de romi concentrată în zonele cele mai precare, în care oamenii de multe ori ocupă ilegal clădiri, sau trăiesc în locuințe improvizate, Baia Mare urmează în prezent traiectoria deja clasică a orașelor neo-liberale. Cartierele sărace sunt declarate nesigure[6], persoanele non-albe sunt țapii ispășitori, se iau măsuri represive împotriva acestora, zona este „curățată”, redată orașului și investitorilor imobiliari. Cu toate acestea, Baia Mare este poate singurul loc din țară în care represiunea a luat forma unui zid. Oricât de simbolic (și deci ne-funcțional) ar fi, și oricât de „artistic” ar arăta după ce a fost pictat de studenții de la Facultatea de Artă din Cluj, prezența zidului la câțiva pași de centrul unui oraș cu ambiții europene vădește un dispreț profund pentru drepturile omului.

Arhivele

Așadar, ne putem lesne întreba „cum s-a ajuns aici”? Ce se întâmplă de fapt în Baia Mare în acest conflict dintre romi, autorități și restul populației? Este această situație un simptom al tranziției, sau are rădăcini mai adânci în trecutul urbei? În cadrul unui proiect sociologic[7] am studiat în arhivele naționale din Baia Mare chestiunea locuirii din oraș și felul în care a fost tratată de diverși actori între anii 1950-1990. Un punct bun de plecare îl constituie procesele verbale ale ședințelor administrației locale. Ele redau un discurs aflat la un nivel intermediar între bârfa de pe coridoare și pozițiile oficiale. Guvernanții locali discută rapoarte, comentează situații din oraș, prezintă plângeri adresate personal de concetățeni, dispută soluții și se plâng de diverse probleme urbane.

În cadrul acestor discuţii mai formale decât bârfele, dar mai relaxate decât rapoartele oficiale, cuvântul [rom][8] apare pentru prima dată abia în anul 1979. Înainte de această dată am găsit doar referințe ambigue care ar putea include categoria romilor (de ex. „familii dezorganizate”). Pe de altă parte, după această dată, romii apar cu o frecvenţă covârşitoare atunci când guvernanţii din Baia Mare discută problemele oraşului.

Începând cu anul 1980, romii din Baia Mare sunt percepuți și tratați ca o problemă complexă, în care se intersectează ordinea publică, sănătatea publică, situația copiilor, abandonul școlar, migrația de la sat la oraș, nomadismul, ocupările abuzive de apartamente și evacuările.

Context naţional – o problemă de ordine publică

Această cronologie nu este întâmplătoare. La nivel național, romii intraseră în vizorul autorităților încă de la finalul lui 1977. Ceaușescu trasase indicații pentru rezolvarea „modului defectuos” în care fusese gestionat procesul de integrare socială și economică al romilor. Acest proces dăduse greș în diverse moduri: romii nu au fost pe deplin angajați în câmpul muncii, dar au beneficiat de ajutoare sociale și indemnizatii; oamenii trăiau în condiții insalubre și starea sanitară a populațiilor rome era „îngrijorătoare”; copiii romi nu mergeau la școală iar familiile erau instabile și dezorganizate; nu în ultimul rând, infracționalitatea era ridicată: „sunt foarte numeroase cazurile de încălcare flagrantă a regulilor de conviețuire socială și tulburarea liniștii publice”.[9] Autoritățile comuniste menționează că în 1976 și 1977 infracțiunile comise de romi au constituit „13 la sută din totalul faptelor penale înregistrate pe țară”.[10]

Așadar, persoanele rome încep să devină o problemă națională la finalul anilor 1970, în special prin rezistența lor la eforturile autorităților de a-i „integra”. De reținut că în această ecuație sunt doar doi termeni – romii și autoritățile comuniste; în niciun moment nu se pune problema rolului rasismului populației în integrarea romilor. La fel, când autoritățile propun măsuri pentru rezolvarea „problemei”, agenții responsabili sunt instituțiile statului – în frunte cu forțele de ordine – și marginal organizațiile de femei și tineret ale partidului. Nu se pune niciodată în discuție o eventuală educare a populației pentru acceptare, toleranță și conviețuire.

Context local – apărarea cuceririlor socialismului

Înapoi la Baia Mare, această problemă națională a fost abordată local începând cu 1979. La acea dată, orașul era în plin avânt al dezvoltării urbane. Pe lângă numeroasele facilități miniere și fabrici construite sau refăcute de comuniști, municipiul crescuse în numărul de locuințe, blocuri și cartiere. Populația trecuse de 100000 de locuitori și autoritățile locale erau preocupate permanent de gestionarea spațiilor publice, a clădirilor, a spațiilor comerciale și a spațiilor verzi. Se punea din ce în ce mai mult problema creșterii calității vieții, nu doar în termenii necesităților de bază, dar și în vederea obținerii unui confort urban ridicat.

La finalul anilor 1970 romii din Baia Mare apar subit ca un obstacol în calea acestui confort. Procesele verbale abundă în discuții, rapoarte și hotărâri legate de diversele dificultăți pe care acești oameni le puneau băimărenilor. În mare, romii au fost văzuți și tratați ca o categorie socială care amenința „cuceririle socialismului” din oraș – fie că acestea erau cartiere, blocuri, școli, dar și starea generală de sănătate, bunăstare și siguranță a locuitorilor. Am sintetizat cinci teme prin care această amenințare a romilor ia formă în procesele verbale ale anilor 1980 în Baia Mare: infracționalitatea minorilor, familiile dezorganizate, persoane care nu aparțin orașului, oameni care ocupă abuziv locuințe și infracționalitatea generală. 

Infracţionalitatea minorilor

Încă din 1979 se semnala în procesele verbale existența elevilor „a căror prezență lasă de dorit, aceștia fiind în mare majoritate din rândul [romilor] sau a celor provenițidin familii dezorganizate”.[11] Copiii şi adolescenţii romi le făceau băimărenilor „foarte mari greutăţi[12], iar pe alocuri atacau „copiii care merg la şcoală după masa”.[13] În 1981, infracţionalitatea minorilor era atribuită romilor: „majoritatea acestor infractori minori provin din familiile de [romi]”.[14] Un raport al miliţiei din acelaşi an deplângea existenţa actelor de tulburare a liniştii locuitorilor, scandaluri, infracţiuni stradale etc., după care menţiona: „cu privire la participanţii la aceste genuri de fapte, raportăm că în marea lor majoritate sunt minori şi tineri şi cu preponderenţă din rândul [romilor]”.[15] 

Familiile dezorganizate

Raportul din 1977 preciza că „familiile de [romi] sunt în general dezorganizate; forma principală de convieţuire o constituie concubinajul”.[16] În Baia Mare, această problemă se traducea în câteva fenomene alarmante pentru autorităţi. În primul rând, absenteismul şcolar: „este necesar ca în cartierele locuite de [romi] să se procedeze periodic la recensământul populaţiei şcolare şi să se ia măsuri ferme pentru asigurarea prezenţei la cursuri a acestora şi pregătirii lor corespunzătoare”.[17] Apoi, familiile de romi erau văzute ca focare de infecţie pentru diverse boli şi paraziţi: „în cartierele ... unde trăiesc [romi] ... trebuie să se ia măsuri de depistare a purtătorilor de paraziţi şi să se treacă la tratamente”.[18] „Dezorganizarea” familiilor era de vină şi pentru traiul romilor din blocurile oraşului: „referitor la familiile de [romi] care au luat stăpânire pe blocuri, distrug apartamentele (taie porci şi cai în bloc) iar miliţia nu ia niciun fel de măsuri împotriva lor. Trebuiesc luate măsuri mai hotărâte împotriva acestor familii de [romi] de către toţi factorii puşi să răspundă de buna gospodărire a oraşului”.[19] În 1982, edilii se plângeau că în cartierul V. Alecsandri (numit şi „Hatvan”) sunt „circa o sută de copii de [romi] neşcolarizaţi, familii cu paraziţi, infecţii”.[20] Familiile de romi erau o problemă pentru autorităţile oraşului: „toate cu mulţi copii, a căror situaţie socială şi conduită civică provoacă neajunsuri şi pun probleme organelor de stat şi cetăţenilor”.[21]

„Înapoi de unde au venit”

Lichidarea fenomenului nomad şi seminomad” precum şi a „modului de viaţă parazitar” au constituit priorităţi naţionale pentru autorităţi.[22] Romii erau văzuţi ca elemente străine de Baia Mare, ca persoane care nu aparţineau oraşului, dar care periclitau siguranţa cetăţenilor săi. Administraţia locală cerea „mai multe razii” în cartierul V. Alecsandri, deoarece acolo erau persoane fără „viză de intrare în oraş”.[23] Ca urmare, Consiliul Municipal a hotărât în 1981 să ia „măsuri deosebite de ordine şi pază în vederea asanării zonei de elementele infractoare provenite din alte localităţi”.[24] În anul următor, situaţia părea să se fi degradat: „cu toate rezultatele bune obţinute, se pare că starea infracţională nu este tocmai bună. În municipiu şi în jur s-au adunat persoane nedorite care comit acte antisociale”.[25] Cartierul Alecsandri era în continuare zona cu problemele cele mai grave: „Mai avem mult de făcut în cartierul V. Alecsandri şi consider că acest nume nu a fost atribuit bine acestui cartier unde tot ceea ce facem este distrus de [romi]”.[26] Se cerea de urgenţă ca „cei care nu sunt din municipiul nostru să fie trimişi înapoi de unde au venit[27], fără să se specifice însă vreodată un loc anume unde ar fi trebuit trimişi. În 1983 persista acelaşi discurs al „asanării”, enunţat ceva mai detaliat: „miliția trebuie să fie mai pe fază, mai fermi, trebuie să asanăm municipiul și indiferent de naționalitate, toți cei care nu lucrează, nu au domiciliul în Baia Mare trebuie dați afară. Trebuie să-i dăm fiecărui cetățean dreptul de a circula liniștit și fără frică pe teritoriul municipiului BM. Prea mult au început să circule caravanele de [romi]”.[28]

Ocupări abuzive şi evacuări

Din arhivele consultate reiese faptul că în anii ‛70 și ‛80 romii din Baia Mare erau adevărați squatter-i ai cartierelor. În 1980, autoritățile locale discutau despre „acțiunea ce se desfășoară în legătură cu [romii], inițiată de comitetul județean de partid. Sarcina noastră este de a inventaria locuințele care ar putea fi locuite de [romi], în general locuri insalubre, barăci care urmau să fie demolate, de asemenea case proprietate personală părăsite de proprietari, care mai pot fi locuite”.[29] În luna mai a acelui an „s-a primit sarcină de la comitetul judeţean de partid... să se acţioneze  pentru rezolvarea problemei [romilor] din cartierul Hatvan”.[30] În următorul an, miliţia se plângea de încălcarea liniştii publice în cartierul Alecsandri, unde erau „multe garsoniere ocupate abuziv şi locuite de persoane care nu achită taxele comunale” – acelaşi persoane care nu aveau nici permis de a locui în Baia Mare.[31] Printre numeroasele probleme infracţionale ale municipiului, acelaşi proces verbal menţionează „ocupări abuzive a apartamentelor de către [romi] şi alti cetăţeni”.[32]

Soluţia autorităţilor era predominant una represivă. Oamenii care ocupau abuziv apartamentele erau evacuaţi. Un proces verbal din 1980 menţiona: „în cadrul acţiunii împotriva [romilor], în cursul săptămânii s-au făcut patru evacuări”.[33] Miliţia cerea şi ea „evacuarea imediată a celor intraţi abuziv”.[34] În 1982 situaţia din Hatvan era prezentată astfel: „În cartierul Hatvan mai avem probleme şi rog M.I. judeţean ca să se facă o acţiune hotărâtă pentru curmarea unor focare de indisciplină de aici. În prezent se lucrează la două blocuri în acest cartier şi vom scoate familiile de [romi] din celelalte blocuri, sperăm în octombrie”.[35]

Este grăitor, deasemenea, faptul că autoritățile municipale își puneau problema mutării persoanelor rome în afara Hatvanului, pentru ca acestea să fie mai ușor de gestionat. Pentru aceasta, s-a efectuat o vizită de lucru la Satu Mare. Iată ce s-a menționat în procesele verbale: „referitor la cartierul Hatvan, rog pe tov. să se deplaseze la Satu Mare să vadă care este situația în cartierul în care s-au concentrat numai [romii], pentru a trage concluzia dacă e mai bine să-i adunăm într-un loc sau să-i dispersăm prin oraş”.[36] Peste o săptămână se scria: „am făcut deplasarea la Satu Mare. Aici pe lângă sarcina primită din partea secretariatului de a verifica rezultatul constrângerii într-un singur loc a [romilor] – probleme dificile apar și în acest caz – am avut un schimb de experiență privind gospodărirea orașului”.[37]

Infracţionalitate şi represiune

Chestiunea care mobiliza cele mai multe resurse din partea autorităților în acea perioadă era cea a infracționalității generalizate în municipiu. Plecând de la fapte de „huliganism” și „conturbarea liniștii publice” și până la furturi și crime, impresia pe care o lasă arhivele vremii e că autoritățile din Baia Mare impuneau cu greu legea în oraș. Iar persoanele rome erau văzute că fiind principalii vinovați pentru această stare. Un secretar al Comitetului municipal de partid declara, după o vizită la Fabrica de Mobilă din 1980, că „toți cei care au luat cuvântul spun că sunt terorizați din cauza locuitorilor din această zonă – respectiv [romi]. Un caz mai dramatic – la un portar i s-a tăiat urechea de către un [rom]. [Romii] intră în fabrică, sar gardul, fură, nimeni nu are curajul să facă nimic. Nici milițienii nu pot acționa peste tot în același moment”.[38] Municipalitatea prioritiza „soluționarea problemei de conduită civică și de integrare socială a familiilor de [romi], urmărind combaterea unor aspecte caracteristice manifestate de aceștia cum sunt: huliganism, parazitism, consum de băuturi alcoolice, conturbarea ordinei și liniștii publice, vagabondaj, prostituție, cerșetorie, vagabondaj [sic], spargeri, furturi, tălhărie etc.[39]

Situația este prezentată ca alarmantă. Există o pronunțată stare de neliniște și panică în legătură cu activitățile persoanelor rome din oraș. Această stare de panică solicită acțiuni urgente și ferme, în special în cartierul Hatvan. Autoritățile „cer să se ia măsuri mai deosebite înacest cartier”.[40] Acolo, localnicii se plâng de vecinii lor romi: „la audiențe s-au ridicat unele aspecte din cartierul Hatvan, unde pe strada Melodiei nr 8 pe o scară sunt doar șase familii de români, iar restul [romi], conviețuirea cu aceștia fiind imposibilă, imposibilă. Trebuie să luăm măsuri în acest sens”.[41] O altă plângere sună astfel: „tovarăşii din Hatvan se plâng că acolo nu se poate convieţui, sunt bătuţi, jigniţi, miliţienii sunt servus cu [romii], trebuie să luăm măsuri urgente”.[42]

Un alt simptom al panicii urbane era că forțele de ordine se simțeau neputincioase: „pentru combaterea acestor stări de lucruri organele de ordine existente nu mai pot face față, existând un singur milițian, care cu toată bunăvoința și devotamentul său nu poate cuprinde multitudinea problemelor existente în acestcartier”.[43] Un raport despre menţinerea ordinii şi liniştii publice din 1982 arăta că „organele de miliţie au avut activitate operativă şi corectă în rezolvarea situaţiilor de huliganism din Hatvan, cu [romii], cu sprijinul organelor judeţene de M.I. (23.06). Au fost mulţi condamnaţi, dar mai avem greutăţi”.[44]

Concluzie

Spre finalul decadei, romii nu mai apar cu aceeași frecvență în procesele verbale ale municipiului Baia Mare. Mai sunt necesare câteva investigații în arhive pentru a stabili cum s-a stins panica generată de aceștia la începutul anilor 1980. Cert e că autoritățile au intervenit activ pentru rezolvarea acestei „probleme de securitate și ordine publică” ce amenință traiul cetățenilor maramureșeni. S-au făcut eforturi pentru integrarea romilor, pe de o parte, și pentru reprimarea și segregarea lor, pe de altă parte. Așa încât, dacă în 2010 persoanele rome erau din nou percepute ca un pericol și o frână în calea civilizației urbane, mecanismele de securitizare, generare de panică și reprimare erau deja exersate de municipalitate. La fel, reflexele rasismului din rândul localnicilor au putut fi lesne reinvigorate, și romii văzuți din nou ca țapi ispășitori și pericole publice. Astfel, când primul infractor al orașului și cel care a implementat zidul împotriva romilor era închis pentru luare de mită, băimărenii l-au reales primar cu peste 70% din voturi.[45] În momentul scrierii acestui text el este în continuare primar (deşi a fost din nou condamnat la închisoare). Zidul stă și el, la doi pași de clădirile Cuprom, unde persoanele rome evacuate de lângă Hatvan trăiesc în condiții mizere.

Manuel Mireanu

[1]Oana Pop şi Suzana Lungu au făcut sugestii şi comentarii pe acest text şi le mulţumesc pentru ajutor.

[2]https://www.emaramures.ro/urmare-protest-politistii-comunitari-vor-patrula-non-stop-in-zona-horea-46-din-baia-mare-video/

[3]https://www.emaramures.ro/stramutare-protestul-locuitorilor-din-zona-meda-nu-a-mai-avut-loc-oamenii-fiind-convinsi-ca-tiganii-nu-vor-deveni-vecinii-lor/

[4]http://www.romanicriss.org/PDF/SCRISOARE%20DESCHISA%20-%20ETNICIZAREA%20INFRACTIONALITATII.pdf

[5]https://www.rfi.ro/politica-142083-de-ce-trebuie-sanctionat-aur-inainte-sa-devina-si-mai-puternic

[6]https://ziare.com/baia-mare/stiri-actualitate/clasare-nefericita-hatvan-si-garii-din-baia-mare-printre-cele-mai-nesigure-cartiere-din-tara-conform-unui-studiu-online-6577691

[7]http://precwork.granturi.ubbcluj.ro/proiect/

[8]Cuvantul „rom” apare de fapt foarte rar în arhive. În locul lui se folosea un termen peiorativ, pe care prefer să nu-l reproduc. În acest text voi folosi „rom” între paranteze pătrate în locul acelui termen.

[9]Studiu privind situaţia social-economică a populaţiei de romi din ţara noastră, 27 decembrie 1977,p. 5

[10]Idem,p. 6

[11]Dosar 4/1979, inv. 931, p. 35

[12]Dosar 2/1980, inv. 931, p. 10

[13]Dosar 77/1980, inv. 931, p. 39

[14]Dosar 16/1981, secretariat, p. 5

[15]Dosar 19/1981, secretariat, p. 20

[16]Studiu privind situaţia social-economică a populaţiei de romi din ţara noastră, 27 decembrie 1977,p. 5

[17]Dosar 2/1980, inv. 931, p. 167

[18]Dosar 4/1980, inv. 931, p. (8)

[19]Dosar 19/1981, secretariat, p. 9

[20]Dosar 15/1982, secretariat, p. 53

[21]Dosar 7/1983, secretariat, p.  8 (4)

[22]Studiu privind situaţia social-economică a populaţiei de romi din ţara noastră, 27 decembrie 1977,p. 6

[23]Dosar 19/1981, secretariat, p. 2 (4)

[24]Idem, p. 26

[25]Dosar 17/1982, secretariat, p. 183

[26]Dosar 15/1982, secretariat, p. 53

[27]Idem

[28]Dosar 12/1983, secretariat, p. 78

[29]Dosar 1-1980, inv. 931, p. 61

[30]Idem, p. 63

[31]Dosar 19/1981, secretariat, p. 2 (4)

[32]Idem, p. 8

[33]Dosar 4/1980, inv. 931, p. 12

[34]Dosar 19/1981, secretariat, p. 8

[35]Dosar 17/1982, secretariat, p. 191

[36]Dosar 4/1980, inv. 931, p. 81

[37]Idem, p. 87 (4)

[38]Idem, pp. 185 si 185 (2)

[39]Dosar 7/1983, secretariat, p.  8 (4)

[40]Dosar 19/1981, secretariat, p. 2 (4)

[41]Dosar 4/1980, inv. 931, p. 79

[42]Idem, p. 151

[43]Dosar 77/1980, inv. 931, p. 39

[44]Dosar 17/1982, secretariat, p. 191

[45]https://republica.ro/catalin-chereches-a-castigat-alegerile-din-puscarie-cu-71-din-voturi-zvoi-sunteti-marea-mea-familie-m

Comments are closed.