Securitizarea locativă ca formă de control și ca formă de protecție

Voi descrie aici două moduri extreme prin care în orașul Cluj funcționează securitizarea locativă. Ea este un proces care, printre multe alte mecanisme, dincolo de materialitatea condițiilor de locuire și a mediului înconjurător al spațiilor rezidențiale, contribuie la reiterarea și accentuarea inegalităților locative ce reflectă la rândul lor inegalitățile structurale ale societății în care trăim. Ce se va întâmpla la ciocnirea celor două modele ale securitizării în Pata Rât?

1. Securitizarea ca formă de control al zonelor stigmatizate

În Clujul ultimelor decenii, datorită resurselor lor financiare reduse, costurilor mari ale locuirii, dar și evacuărilor de către autorități din zone destinate regenerării urbane, gospodăriile sărăcite, individual sau în grupuri mai mici sau mai mari, au ajuns în spații urbane fără valoare imobiliară. Exemplul grăitor al acestor fenomene este cazul Pata Rât din apropierea rampelor de deșeuri ale orașului, care a devenit și zonă rezidențială prin cel puțin patru mecanisme. Am scris despre ele în volumul Pata (Editura EFES, 2016). Le-am arătat în filmele documentare: Dislocări. Rutele evacuărilor spre str. Cantonului  (1996-2016); Dreptate în Pata Cluj (2016); Romii nu sunt gunoaie (2017).

Acest teritoriu de la periferie este marcat în conștiința locală printr-o triplă stigmă: stigma asociată cu locul, stigma asociată cu oamenii care populează acel loc, și stigma muncilor pe care le fac. Ele împreună funcționează ca baza rasializării etniei și/ sau statutului social al locuitorilor, sau chiar a persoanelor în sine. Iar de la aceste construcții ale reprezentării, de multe ori se sare cu ușurință la următorul stadiu al tratamentului denigrator, cel al criminalizării în grup. Asta în pofida faptului că de pe urma celor care lucrează ori în firmele de salubritate, ori ca selectori de deșeuri pe rampele de gunoi, toți clujenii scapă zi de zi de gunoaiele pe care le produc acasă, la locul de muncă, în școli, la spitale, la restaurante, la festivaluri, pe stradă. Pe lângă toate astea, exploatați fiind la salariul minim pe economie, fără niciun fel de spor legat de condițiile de muncă toxice și munca stigmatizată, acești oameni sunt total dependenți economic de relațiile de exploatare de la locul de muncă, precum și de costurile reduse ale locuirii în astfel de condiții.

Ei trăiesc în mare nesiguranță din toate punctele de vedere. În timp ce mulți clujeni susțin că nu se simt în siguranță în preajma lor, și din dorința de a se auto-securitiza, doresc să îi vadă aruncați departe de „orașul frumos”. Lumea din afara zonei Pata Rât știe/ speră, că aceasta este sub control: pe de o parte în sensul că oamenii de acolo nu îndrăznesc/ nu au putere financiară să se mute sau nici măcar să se plimbe în orașul care nu îi dorește; iar pe de altă parte, în sensul că poliția și jandarmeria își face treaba și îi supraveghează.

Aceste zone rezidențiale mai mult sau mai puțin informale într-adevăr sunt vizitate cu regularitate prin razii ale forțelor de ordine: acestea rareori caută pe cineva anume urmărit pe baza unor decizii ale instanțelor penale; ele mai degrabă se desfășoară acolo presupunând că cineva suspectat de acte criminale săvârșite în oraș ar putea fi din, sau s-ar putea ascunde în zona „rău famată”. Raziile de la zorii zilei de aici se mai leagă de alte câteva ori de interesul primăriei de a-i lua în evidență pe locatari: ori cu buletine provizorii fără domiciliu; ori cu alte adrese de pe buletinul cartelă decât unde stau în mod efectiv; sau chiar și familiile aflate în plină legalitate suspectate fiind că ar putea să primească în case „prea mulți alți oameni” care nu sunt pe contractele de închiriere. Aceste acțiuni îi traumatizează grav pe copii, sau pe bolnavi, sau pe bătrâni, și chiar și persoanele adulte mai puternice de fire simt că sunt umilite și pătate prin ele doar din cauză că locuiesc acolo.

În ceea ce privește autoritățile administrației publice locale, acestea, prin poliția locală și reprezentanți ai direcției de asistență socială, cunosc și ele bine persoanele care locuiesc în zonele în cauză. Mesajul lor transmis către cele din urmă este de multe ori confuz: te tolerez, dar să știi că te și urmăresc, și dacă mă superi te pot și alunga de aici. Se mai întâmplă ca autoritățile să se folosească de unele persoane vulnerabile pentru a primi informații despre alții, și nu întotdeauna cu scopul de a le oferi sprijin în problemele pe care le au. Toate astea în condițiile în care, de fapt, aceste autorități sunt responsabile de evacuările care lasă persoanele evacuate fără adăpost și/ sau de relocările lor în condiții inadecvate, precum și de lipsa de locuințe sociale adecvate ce ar trebui să fie oferite locuitorilor Clujului cu venituri reduse care nu dețin o locuință.

2. Securitizarea ca formă de protecție a zonelor exclusiviste

Ansamblurile rezidențiale închise sau “gated communities”, sunt zonele rezidențiale împrejmuite de ziduri și accesibile doar prin porți supravegheate de multe ori de către angajați ai unor firme private specializate și/ sau aparatură smart. În cazul lor, paza și supravegherea se face în favoarea lor, nu ca în cazul comunităților deposedate despre care am scris în secțiunea de mai sus. Dincolo de o astfel de separare spațială, menirea ansamblurilor rezidențiale închise este și una simbolică. Precum în orice alt caz, granițele creează identități. În acest caz ele au rolul de a-i separa pe cei dinăuntru de cei din afară, oferindu-le celor dintâi nu doar sentimentul apartenenței, ci și cel al superiorității.

Fiind un alt fenomen decât cel al caselor individuale împrejmuite, ansamblurile rezidențiale fortificate creează o comunitate: cea a oamenilor care se aseamănă din punct de vedere financiar (toți își pot permite să stea acolo), care împreună vor să se delimiteze simbolic de lumea exterioară, și care doresc să fie protejați fizic față de orice altceva ce nu e ca ei. Cei care ies și intră zilnic prin poarta păzită, sau validează vizitatorii care pot intra, reiterează zi de zi că sunt parte dintr-un colectiv al aleșilor, al celor deosebiți, al celor selecți. Faptul că ești păzit, trebuie să însemne că ești foarte valoros, ai ceva ce trebuie protejat nu doar față de eventualii hoți, ci în general, față de prezența fizică a oricărei persoane străine. În astfel de cazuri nu investești doar în locuința ta și în firma de pază și protecție, ci și în oportunitatea de a te raporta într-un mod exclusivist la lumea exterioară ce nu își poate permite ce îți permiți tu.

Dar toate cele scrise mai sus sunt chiar mai bine exprimate de discursul dezvoltatorilor imobiliari care își vând marfa “păzită 24/24” printr-un apel de a cumpăra nu doar o locuință ci și povestea apartenenței la o comunitate selectă. Voi da aici doar două exemple, citate de pe paginile de internet ale dezvoltatorilor:

“PLATINIA este un stil de viață ; PLATINIA este confortul tău de zi cu zi ; PLATINIA este eleganță și stil; PLATINIA înseamnă acasă. Și, de acum încolo, ACASĂ va avea o nouă semnificație pentru cei care au intrat deja în comunitatea PLATINIA , sau pentru cei care vor să ne cunoască mai bine. PLATINIA înseamnă o arhitectură frumoasă, materiale premium, locație centrală, dar mai ales un pachet unic de servicii creat special pentru locatarii noștri (serviciul de concierge hotelier, pază 24/24, un lounge elegant mobilat si cardul PLATINIA cu care locatarii noștri beneficiază de discounturi si facilitati la o serie de furnizori locali). La PLATINIA veți găsi mai mult decât un spațiu confortabil de locuit, veți descoperi luxul unui stil de viață elegant și confortabil.”

„Conceput pentru a-i aduce pe oameni împreună, asigurând un stil de viață rezidențial, integrat în ideea de comunitate, Transilvania Smart City se poate numi un cartier smart. Ansamblul TSC propune un trai inovativ, cu infrastructură publică interactivă, conectivitate inteligentă și acces optimizat la mijloacele de transport în comun. Modul de interacțiune al locatarilor va fi unul colaborativ, încurajat de dispunerea oportunităților profesionale și culturale, respectiv a spațiilor publice pentru interacțiune socială, în preajma casei. Acest concept nou de lifestyleeste deținut și dezvoltat de SDC Properties. Fiind unul dintre profesioniștii industriei imobiliare din Cluj-Napoca, SDC Properties este o firmă condusă de un angajament de neegalat pentru calitate și inovație. Echipa selecționată reprezintă baza dezvoltării unui ansamblu de lux, prin pasiune reală pentru domeniul propriu de activitate și motivație de a-și dezvolta propria profesie prin modelarea unui stil de viață rafinat și fără precedent, pentru cel mai progresiv oraș din România.”

3. Ciocnirea celor două tipuri ale securitizării locative, sau gentrificare, în Pata Rât

Ce se va întâmpla când Pata Rât-cea-a-comunităților-rome-stigmatizate și Pata Rât-cea-a- comunității-Transylvania Smart City se vor întâlni în apropierea Pata Rât-cea-a-rampei-de- deșeuri?

De o vreme auzim din partea primăriei promisiunea că „până în 2030 Pata Rât nu va mai exista”, această promisiune fiind înscrisă și în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană 2021-2030.  Ne întrebăm: cât de credibilă este o astfel de promisiune? Și cum se leagă ea de începerea lucrărilor de construcție la TSC? Sau ce riscuri ascunse se află în spatele dezideratului de “a nu mai exista”, care până acum a fost o revendicare înrădăcinată în faptul că Pata Rât este o zonă toxică și stigmatizată? Unde vor dispărea vechii locuitori din Pata Rât? Are dispariția lor  legătură cu potențialii noi locuitori ai Pata Râtului? Colonia Dallas există din anii 1970. Colonia de pe str. Cantonului din anul 2000. Casele modulare din 2010.

Cum se va desfășura gentrificarea Pata Râtului după atâția ani?

Gentrificatorul major, dezvoltatorul imobiliar, este susținut de guvernarea locală, primăria care a autorizat Planul Urbanistic Zonal și construcția ansamblului rezidențial. Aceeași primărie care, în 2010, la 800 de metri de rampa veche de deșeuri și-a autorizat propriul PUZ prin care a demarcat zona unde a construit casele modulare de zona mai largă industrială, în timp ce a refuzat discuția cu locuitorii din apropriatul Dallas despre posibila legalizare a așezării informale pe motiv că se află în zonă industrială.

Ce se va întâmpla între timp cu rampa RADP care este și azi funcțională, precum arată Poza 1 de mai jos? Ea s-a deschis în 2015 ca rampă temporară, iar închiderea ei a fost și încă este tergiversată de politica dezastruoasă a autorităților locale și județene în domeniul gestionării deșeurilor în Cluj.

Putem presupune că sigur se vor grăbi acum, cu TSC la graniță, acum este interes, acum este vorba de capital imobiliar, de oameni bogați, de telegondolă, de cartier smart, și toate trebuie protejate față de locuitorii actuali, oameni săraci, romi, care trebuiau controlați să nu cumva să creadă că și ei aparțin orașului. Sperăm că, totuși, ultimii zece ani de activism vor putea fi încurajatori pentru cei din urmă, în sensul de a-și impune poziția în legătură cu aceste noi procese din Pata Rât.

Enikő Vincze