Monumentul Evacuării de pe str. Coastei în orașul smart, unde locuitorilor le este dor de locuințe sociale

Comunicat de presă, 18.12.2021.

Ieri, 17 decembrie 2021, ne-am bucurat de susținerea din presa locală și social media, care au accentuat acțiunile Căși sociale ACUM! derulate cu ocazia comemorării evacuării din 2010 de pe fosta str. Coastei a 350 persoane de etnie romă și mutarea lor forțată în Pata Rât. Locuitorii orașului smart au arătat că le este dor de locuințe sociale.

Poză cu podul Elisabeta, sursă: Facebook / Căși Sociale ACUM!

Prin acțiunile “Marș online: Cui aparține orașul smart?”, echipa Căși sociale ACUM! a revenit cu multe din mesajele care de-a lungul ultimului deceniu au atras atenția asupra crizei locuirii în Cluj. Activistele și activiștii mișcării s-au dus în fața instituțiilor locale sau la locuri publice cunoscute în Cluj, cu pancarte care răspundeau la întrebarea “Cui aparține orașul smart, dacă…?” Pozele făcute au fost redistribuite în social media toată ziua - semn care ne arată că locuirea nu numai că este o cauză comună, dar este și o problemă în orașul smart. O problemă care ne afectează pe toate și toți, cei care plătim chirii mult prea mari, locuim în apartamente supra-aglomerate sau în condiții nesigure, cu acces redus  la utilitățile de bază.

Cui aparține orașul smart, dacă chiria pe două camere este mai mare decât salariul minim?

Echipa Căși Sociale ACUM! în fața Primăriei Cluj


În fața Institutului Prefecturii Cluj-Napoca


În fața stației “smart” de autobuz pe Memorandumului

Vizionați mai multe poze în albumul evenimentului aici.

Un moment de la finalul marșului online a mai rămas, totuși, nesemnalat, la care revenim acum. Spre seară, am participat la un flashmob (vezi filmarea noastră făcută live aici) în cadrul căruia s-a prezentat expoziția “Unde au dispărut copiii de pe canapea ?”.

Precum arată și poza realizată de Paula Boarță, când locuiau pe str. Coastei, oamenii mai ieșeau vara să stea pe o canapea. În fața lor, în piața Mărăști apăreau pe rând: noul sediu al Bibliotecii Județene Octavian Goga (2002); Olimpia Business Center (2006); clădirea construită pentru Vama Regională Cluj pe terenul primăriei (2005), care a fost apoi preluată și finalizată de Consiliul Județean Cluj (mai 2010). Iar în spatele lor, pe str. Inău se construiau noi vile. Printre altele, cea a primarul interimar Sorin Apostu, care a ordonat demolarea și evacuarea de pe str. Coastei în 2010, și care, în noiembrie 2011, a fost arestat pentru luare de mită în vederea eliberării unor autorizații de construcții.

În anul 2009, canapeaua pe care au stat mai mulți copii a fost așezată în locul unde noi acum, în 2021, propunem amplasarea Monumentului Evacuării de pe str. Coastei. Pentru că în decembrie 2010 canapeaua a dispărut. La fel și copiii care stăteau pe ea. Au fost aruncați lângă rampa de gunoi a orașului. Monumentul ne aduce aminte despre această evacuare. Ca să nu uităm. Ca să nu se mai întâmple niciodată cu nimeni așa ceva.

În zona unde locuiau cele 76 de familii rome, după evacuarea din decembrie 2010, au fost construite: un sediu al Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai, campus și biserică pe terenul primăriei (mai – decembrie 2011) ; Creșa publică Vrăjitorul din Oz (2016) ; Dorobanților Residence, un bloc de pe strada Dorobantilor 132-134 de 12 etaje, cu 120 de „apartamente premium” și 120 de locuri de parcare, beneficiar Transilvania Construcții, pe baza autorizației din 2012. Astăzi, prețul cerut la asemenea apartamente este de cc 2000 euro/ mp și 10000 euro pentru un garaj.

“Când vin aici și mă uit la tot ce este aici și ce este în jur acum, sincer, trebuie să spun că este frumos, este curat, miroase bine. Dar ce nu e frumos, că tot ce s-a făcut, s-a făcut pe suferința altora și pe lacrimile altora. Dar așa este omul, el caută să-i fie lui bine, chiar dacă îi împinge pe alții din calea lui. Nu se uită peste cine a trecut, pe cine a lăsat în urmă în lacrimi, pe cine a bătut. Lucrurile astea se puteau face și într-un alt mod, nu neapărat pe seama suferinței și pe necazul și pe lacrimile atâtor oameni. Puteau să vină să ne spună, nu ne place cum a ajuns locul ăsta, vrem să facem curat, dar și pe voi vă mutăm într-un loc unde și vouă să vă fie bine, nu să vă trimitem la suferință și la chin”. (Silviu Zsiga, fost locuitor pe str. Coastei)

Expoziția “Unde au dispărut copiii de pe canapea ?” pune în context nevoia comunității rome care a locuit până în 2010 pe str. Coastei de a marca simbolic locul de unde a fost evacuată și mutată forțat în Pata Rât, lângă rampele de deșeuri ale orașului. Asociația Comunitară a Romilor din Coastei, Fundația Desire și Căși sociale ACUM! au venit cu ideea realizării unei lucrări de artă care să amintească de acest moment și să atragă atenția că evacuările din orașul Cluj trebuie să înceteze. Artiștii Ciprian Mureșan, Răzvan Botiș și arhitectul Silviu Medeșan, împreună cu membrii ai comunității, au creat o machetă a zonei care în 2010 a fost demolată. Împreună propunem amplasarea Monumentului Evacuării de pe str. Coastei pe actuala str. Episcop Nicolae Ivan f.n.

Planșele componente ale expoziției sunt împărțite în trei secțiuni, ele arătând:

  • Memoria locului în comunitatea de pe Coastei înainte de 2010 ; Evacuarea de pe Coastei – dramele trăite ; Mutarea forțată în Pata Rât - experiențele traumei
  • O cronologie a violenței continue a instituțiilor; Suferința oamenilor în mediul poluat din Pata Rât; Activismul pentru dreptate locativă (2010-2021)
  • Monumentul evacuării de pe str. Coastei în lucru; De ce au dispărut copiii de pe canapea?; Monumentul evacuării – amplasare și arhitectură

În momentul de față, lucrarea de artă constă într-o machetă a zonei care a fost numită str. Coastei înainte de evacuarea din 2010 a familiilor rome care au locuit acolo. Această machetă arată doar casele demolate, ele fiind reconstituite din planurile existente, fotografii și, cel mai important, din memoria afectivă a locuitorilor. Activista Enikő Vincze de la Căși sociale ACUM! a facilitat crearea unor legături între victimele evacuării și artiștii implicați pro bono în realizarea monumentului. Prin întâlniri succesive cu membrii comunității Linda Greta Zsiga, Silviu Zsiga, Alexandru Greta și Elena Greta Rita, artiștii au modelat pe o bază existentă spațiile, ‘barăcile’, strada, vegetația, utilajele folosite de primărie la evacuare, așa cum și le aminteau persoanele care au locuit acolo.

Monumentul propus va fi amplasat pe o zonă pavată cu piatră cubică, soclurile machetei și a plăcii fiind realizate din blocuri din piatră de Viștea, iar macheta zonei și placa vor fi turnate în bronz. Soclurile au fundații de beton. [photoshopuri cu monumentul în context]

Propunerea locației pentru amplasarea monumentului se inspiră  de la o fotografie din anul 2009 cu câțiva copii de pe fosta str. Coastei, care pozează pe o canapea. Fundalul fotografiei surprinde perspectiva înspre axul monumental al vechilor blocuri din cartierul Mărăști. Ulterior, pe str. Dorobanților a fost construită Biblioteca Județeană Octavian Goga, clădirea acesteia ascunzând o parte din perspectiva văzută pe vechea poză. Monumentul se dorește a fi amplasat într-un punct din care putem avea în spate același fundal ca în fotografie: adică puțin descentrat spre vest față de axul monumental al bibliotecii și a sensului giratoriu din cartierul Mărăști.

În anul 2022, realizatorii Monumentului Evacuării de pe Coastei contează pe sprijinul tuturor în vederea amplasării acestuia pe locația propusă.

*

Lupta noastră continuă, pentru că locuințele de pe piață costă tot mai mult, chiriile și ele au rămas prea mari, locuințe sociale tot nu avem nici pe departe suficiente față de nevoia reală din oraș, evacuările forțate nu au încetat, haosul imobiliar ne sufocă. Inegalitatea rămâne inegalitate și în societatea digitalizată (în orașul inteligent), dacă cei mulți continuă să fie supuși atât exploatării la locul de muncă, cât și privațiunilor locative severe, neavând cum să plătească costurile mari ale locuirii în orașul în care lucrează pentru venitul minim pe economie. Între timp, industria smart, parte integrantă a economiei capitaliste post-industriale, aduce profit mare proprietarilor săi.

Căși sociale ACUM!, https://casisocialeacum.ro/, casisocialeacum@gmail.com

 

 

Comments are closed.