Sub același acoperiș: Antologia revendicărilor și analizelor pentru dreptate locativă – o perspectivă intersecțională în contextul pandemiei COVID-19

Salutăm apariţia broşurii Sub același acoperiș: Antologia revendicărilor și analizelor pentru dreptate locativă – o perspectivă intersecțională în contextul pandemiei COVID-19, editată de Nóra Ugron, cu rezumatele realizate de grupul de lucru pentru dreptate locativă din rețeaua feministă #MultumescPentruFlori.

“Această broșură face parte din acțiunile colective organizate de rețeaua feministă #MulțumescPentruFlori în cadrul Săptămânii Feministe 1-8 martie 2021, sub umbrela sloganului din acest an, „Misoginia cealaltă pandemie”. De la începutul pandemiei COVID-19 în România, din martie 2020, ni se spune să stăm acasă, să fim în siguranță. Într-adevăr nu avem de ales decât să stăm izolate de alți oameni, ca să nu răspândim virusul. Însă astfel, criza locuirii și situația locativă precară a multor persoane au devenit mai vizibile și mult mai urgente decât înainte. Acum au devenit foarte greu de ignorat întrebări cum ar fi: Suntem în siguranță dacă nu avem cămin și suntem nevoite să stăm în stradă? Suntem în siguranță dacă locuim în spații improvizate, fără acces la utilități, în medii toxice? Suntem în siguranță dacă stăm în locuințe supraaglomerate sau cu persoane abuzive? Ca răspuns la aceste întrebări, mișcările pentru dreptate locativă s-au consolidat și au produs numeroase articole, rapoarte și analize despre problemele locuirii în contextul pandemiei. Unul dintre scopurile acestei antologii este să prezinte o selecție a acestor materiale realizate în perioada martie 2020 – martie 2021. Pentru că textele vin din surse diferite, publicația noastră vrea să faciliteze o vedere de ansamblu asupra problemelor și soluțiilor legate de locuire, pentru persoanele interesate de această temă. Antologia este o analiză documentară subiectivă, care rezumă materiale pe tema locuirii și care, pe lângă referințe și rezumate, include și citate din sursele respective, precum și explicații critice. Cititorul interesat de criza locuirii sau de mizele dreptății locative și situația locativă a diferitor grupuri din societățile noastre, poate găsi perspective critice ale acestora răsfoind prezenta broșură. Scopul educativ și critic al publicației este foarte important pentru construirea comunităților reziliente, juste și organizate pe baza ajutorului reciproc. Credem că prin producerea și prin împărtășirea cunoașterii critice contribuim la lupta împotriva sistemului capitalist care ne izolează unele de altele și în afara contextului pandemic.”

Comments are closed.