În luna mai, Căşi Sociale Acum! a facilitat o discuţie cu lucrători și lucrătoare în domeniul salubrității. Unul dintre sectoarele economice care nu și-au oprit activitatea în timpul epidemiei Covid-19 este industria salubrizării. Lucrătorii și lucrătoarele din acest domeniu sunt printre muncitorii esențiali ai societății noastre. Totuși, ei și ele nu primeau nici până acum recunoaștere financiară și simbolică adecvată din partea societății. Au fost deposedați de drepturi privind sindicalizarea, le-a fost tăiat sporul pentru munca în condiții degradante civic, veniturile lor situându-se doar cu un pic peste salariul minim pe economie în funcție de câte ore suplimentare lucrează noaptea sau la sfârșit de săptămână. Datorită gradului de dificultate și toxicității acestei munci, salariații din salubritate se confruntă cu diverse boli. Acum, au pierdut și mai multe drepturi. Pe deasupra, nu primesc sprijin de la firme nici pentru a se proteja față de infectarea cu noul virus. Datorită veniturilor lor mici, continuă să fie cei mai dezavantajați în a-și procura o locuință adecvată la prețul pieței. Asta în condițiile în care în localități nu există suficiente locuințe sociale.
Discuţiile au fost despre ce înseamnă munca de șofer și încărcător sau măturător stradal, de ce este dificilă sindicalizarea în acest domeniu, ce s-a întâmplat cu lucrătorii în perioada pandemiei, cu ce probleme de locuire se confruntă ei, și ce ar trebui să se schimbe înspre bine.
Întreaga discuţie a fost înregistrată sub forma unui podcast, si poate fi ascultată aici. Am transcris pentru Cărămida câteva fragmente din ce au spus oamenii. Le-am structurat în jurul a două teme care ni s-au părut deosebit de relevante: felul în care publicul percepe lucrătoarele şi lucrătorii în salubritate ca făcând o muncă degradantă, care îi face respingători şi care se intersectează cu stereotipurile rasiste existente; şi importanţa auto-organizării lucrătorilor şi lucrătoarelor ca soluţie la abuzuri şi discriminare.
Percepţia publică
“Lucrând în oraș, în salubritate înseamnă că ești ultima persoană din lume, așa ești văzut în ochii publicului.”
“Am observat persoane care treceau pe trotuar pe lângă incarcatorii mei și strigau de la zece metri ‚stai acolo nu te apropia de mine!’, deci vă dați seama unde s-a ajuns, discriminările sunt la un punct maxim. Zonele astea vulnerabile întotdeauna au fost ignorate, cum e zona Pata Rât, pentru că practic interesul instituțiilor este limitat.”
“E destul de greu ca o persoană să lucreze în gunoaie și să se întoarcă la familia ei tot în gunoaie. Să nu ai unde să mergi să te odihnești în liniște, să ai unde să faci un duș.”
“Nu știu dacă și-ar permite muncitorii din salubritate și spații verzi să își plătească chirii în oraș, dacă vor să scape de ghetoul în care locuiesc, cum li se sugerează să o facă. Oricum, o familie cu 3-4 copii nu va găsi chirie în oraș, sau nu va fi bine primită de majoritari în oraș, să le fie vecini.”
“Cum lucrăm pe drum, mai un praf mai una alta, suntem înjurați, ‚nii mă, nu se oprește, mă murdărește!’ Sau vine un încărcător sau spălător, spală, stropește din greșeală pe om. Suntem huliți, batjocoriți înjurați, alții sunt și bătuți.”
Sindicatul
“S-a înființat în urmă cu trei ani, dacă nu mă înșel [de către angajații companiei Brantner Vereș]. Am auzit de d-l Dohotaru, un prieten și un om care s-a implicat în comunitatea noastră. Am luat legătura cu el pt că mă săturasem să fiu exploatat și să nu mi se dea drepturile. Până la momentul înființării sindicatului m-am simțit, și mulți dintre noi ne-am simțit exploatați. Sunt oameni care au lucrat 40 de ani fără drepturi, fără mănuși. Oamenii erau loviți. Mulți nu recunosc pt că le e frică să își piardă locul de muncă. Oamenii erau înjurați, dați afară în funcție de cum voiau șefii.
Auzind că putem să ne facem noi personal un sindicat, am decis să luăm atitudine. Am vorbit cu colegii mei, care erau de o vârstă cu mine, și angajați cam în același an, sau erau mai vechi cu un an – doi ca mine. Fiind acolo de aprox 20 de ani, cunoșteam pe majoritatea colegilor, șefilor, toți. Am zis haideți să ne facem noi un sindicat că e benefic pt noi, și ne apărăm noi drepturile. O să învățăm legile, o să ne alegem câțiva oameni care să lupte pentru noi. Ne-am întâlnit cu o persoană de la Sindicatul Alfa care a pregătit actele și ne-a făcut acest sindicat, care se numește ‚Salubritate’. Numele l-am pus ca în cazul în care alți oameni de la alte firme vor să se alăture, să îi putem reprezenta.
Ar trebui să facem o ședință mare pe Cantonului și în Dalas, că să înțeleagă lumea ce important e sindicatul acesta. Dacă noi nu am fi avut sindicatul, șefii ar fi vrut să introducă vechimea la salariul de bază, ceea ce înseamnă că am fi pierdut bani. Noi nu am fost de acord. Sindicatul este foarte important. Ne-am înscris cam 70-80 de oameni. Cei ce nu s-au înscris le-a fost teamă că vor fi dați afară, li s-a zis că sindicatul nu are putere, așa că s-au speriat și nu au avut încredere. Trebuie să facem oamenii conștienți.
După ce mi-am dat demisia nu am știut că mai pot reprezenta oamenii. Acum am aflat că aș putea. Am hotărât că mă întâlnesc cu ceilalți să vedem ce putem face.
Înființarea unui sindicat nu e grea, trebuie minim 15 oameni uniți, care vor să aibe sindicat. Noi îi putem ajuta. Mai departe, oricine poate intra dacă face o cerere.Vorbim de lucrătorii din celelalte firme de salubritate din Cluj.
Ce face sindicatul? Apară drepturile muncitorilor și muncitoarelor. Înainte noi aveam un spor de salubritate de 30%. Voi credeți că acest spor încă există, dar nu e adevărat. Nu ni s-a mai dat niciun spor, până nu am înființat acest sindicat. De anul trecut de când am renegociat salariile am obținut 5% spor de salubritate; este un început bun, chiar dacă sunt puțini bani. De când am pierdut drepturile, le recâștigam mai încet. Mănușile se dădeau cum se dădeau, dar sindicatul a obținut mănuși lună de lună. Gândiți-vă iarna, în condițiile grele, oamenii se trezesc la ora 5, sau chiar la 4 jumătate, ca să ajungă la 6 la serviciu. Există la sediul firmei două toalete, dar care sunt închise, sunt doar pentru șefi. La insistențele noastre ni s-au pus toalete ecologice afară. Nu avem dușuri. S-a dat legea că dacă oamenii miros pe mijloacele de transport public, să fie dați jos. Spuneți-mi vă rog, oamenii aceștia când termină lucrul în salubritate, ce să facă? Vara sunt anumite străzi în care se ridică gunoiul o singură dată pe săptămână. Mâncarea fierbe în tomberon la temperatura aia. Lichidele sunt foarte toxice. De multe ori aceste lichide cădeau pe noi. Dați-vă seama cum miroseam în autobuze. Cu tot cu sindicat încă nu am reușit să facem niște dușuri, dar ne luptăm. Oamenii aceștia au nevoie de ajutor, de oameni care să se implice care să ceară drepturile, dar trebuie să le facem cunoscut ce drepturi au.
Organizarea o facem cu un coleg, așa cum știm și cum ne pricepem. Pentru ce nu știu, sun și mă interesez, cer sfaturi, nu mi-e rușine. Aș vrea să spun că oamenilor care lucrează în domeniul de salubritate trebuie să nu le fie frică să își înființeze un sindicat. Trebuie numai 15 oameni ca să legalizeze un sindicat. Nu costă mult. Și voi trebuie să luptați pentru drepturile voastre. Sunt oameni care vor să vă ajute, să se implice. Sindicatul vă ajută să va cereți drepturile. Haideți la unitate!
Mulți nu-și cunosc drepturile. Trebuie să lupte și să înceapă să meargă la meeting-uri, să se organizeze, să fie uniți, așa cum am fost și noi, cei de pe Coastei. Este foarte importantă unitatea lucrătorilor – să fie uniți toți romii. Trebuie să ne unim! Să ne cerem drepturile. Avem drepturi ca orice om., ca orice locuitor din Cluj. Noi ne-am născut în Cluj și avem drepturi egale, și trebuie să luptăm pentru aceste drepturi!”