
În perioada pandemiei pentru noi muncitorii în salubritate nu a fost deloc ușor, firma ne-a dat când și când câte o mască, iar câțiva din colegi au avut norocul să primească și câte o sticlă mică de spirt și o punguţă de detergent.
Cu toate că noi credem că noi am fost foarte expuși, firmei nu i-a păsat, ba dimpotrivă, au început unii șefi să fie aroganți cu noi și să ne spună: „nu-ți place poți pleca... Azi am eu plăcerea de a te lăsa liber.”
Au început în perioada pandemiei să ne dea în concediu de odihnă și de am vrut și de nu.
Firma a preferat să ne trimită în concediu de odihnă decât să ne dea în șomaj tehnic.
Mie mi-au dat două săptămâni de concediu, după care m-am întors la lucru și după o săptămână de lucru m-au trimis din nou în concediu două săptămâni, cu toate că am zis că am nevoie de concediu doar în vară.
În aceeași perioadă au început să nu ne mai plătească orele suplimentare decât o parte (16 ore).
Dar și asta doar la unii, nu la toată lumea și în general ei preferă să ne dea zile libere.
În perioada pandemiei am luat salariu de 910 lei și rest de plată 600; asta-i salariul pentru noi, care am fost cel mai expuși virusului și pentru care suntem de cele mai multe ori jigniți de cei cărora noi le facem curat.
Mulți au impresia că noi câștigăm bine (că avem salariu bun), dar nici pe departe nu este aşa, munca noastră nu este plătită după cum am merita noi cei care vă ținem orașul curat...
Este greu să lucrezi în salubritate, fie ca măturător sau încărcător; ești văzut rău de oameni, poți vedea cum lumea se ferește de tine și te mai și jignește.
Cei care spun că oamenii din comunitatea de la Pata Rât nu muncesc și stau doar pe ajutorul social, să-și amintească că sunt aceiași oameni care lucrează la firmele de salubritate (măturători, încărcători și șoferi) și ei le mențin clujul de lux, ei, cei care, după ce le curăţă lor gunoiul se întorc să se odihnească în condițiile precare în care locuiesc (și asta doar datorită autorităţilor care i-au dus la margine de oraș, „la gunoi”).