Condiţii de cazare pentru muncitorii sezonieri români din Bornheim/Germania

Sindcatul Freie ArbeiterInnen-Union

Un grup de 200 de români care recoltau sparanghel şi căpșuni pentru o
companie din oraşul german Bornheim a încetat lucrul pe 15 mai 2020,
în semn de protest faţă de plata derizorie a salariilor.
Anarho-sindicatul Freie ArbeiterInnen-Union, care s-a solidarizat cu
protestul şi care, în prezent, îi reprezintă juridic pe muncitorii
români, a publicat următorul text despre condiţiile de cazare de la
ferma din Bornheim. Şi alţi migranţi care lucrează în Germania
locuiesc în similare.

„Asta e cazarea pentru care am plătit”

Muncitorii şi muncitoarele de la ferma de sparanghel şi căpşuni Ritter sunt cazaţi, de ani buni, într-un complex împrejmuit de containere de pe strada „Am Ühlchen”, din Bornheim. Aceste blocuri – container de două etaje au, pe fiecare etaj, în jur de 30 de dormitoare, câteva duşuri şi toalete, un spaţiu de depozitare şi o spălătorie şi uscătorie. Trei astfel de blocuri se află pe terenul firmei, între o cale ferată şi o staţie de tratare a apei.

Din 2015 până în 2016, o parte dintre actualele containere au fost închiriate de către administraţia oraşului Bornheim pentru cazarea refugiaţilor din Siria, Afganistan, Iran şi Albania. Stadiul acestor spaţii era, încă din momentul respectiv, îndeajuns de prost ca responsabilul departamentul de afaceri sociale, Markus Schnapka, să declare pentru General – Anzeiger Bonn: „Acest cazări nu corespund în nici un caz standardelor noastre, sunt acceptabile doar ca soluţie temporară.” Administraţia oraşului a suportat costurile pentru a renova şi extinde o parte a complexului, pe care o închiriase la un preţ ridicat de la Ritter (plătea, lunar,15,53 € pe m2 tarif de bază, plus 5,07 € pe m2 tarif de consum). Lucrările au inclus, printre altele, dotarea temporară a containerelor neîncălzite cu instalaţii de încălzire şi renovarea completă a instalaţiilor sanitare defecte.

După ce, începând cu 2016, refugiaţii au fost mutaţi în alte facilităţi, complexul de containere a fost din nou folosit ca spaţiu de cazare pentru muncitori şi muncitoarele sezoniere de pe câmpurile firmei Claus şi Sabine Ritter Gbr. Se pare că pentru aceştia standardele oraşului Bonn nu au fost niciodată valabile. În câteva luni, unităţile de cazare, ale căror costuri de renovare fuseseră suportate de administraţia oraşului, se aflau din nou în condiţiile iniţiale din cauza lipsei de întreţinere şi a gradului ridicat de ocupare.

În cursul grevei muncitorelor şi muncitorilor începute pe 15 mai, FAU a cerut operatorului fermei de sparanghel şi căpşuni accesul la unităţile de cazare ale membrilor de sindicat. Accesul a fost refuzat pe motiv că aceste terenuri nu aparţin companiei. De fapt, muncitorii şi muncitoarele locuiesc ca într-o închisoare, izolaţi de agenţi de securitate care nu permit vizite şi care îi împiedică pe muncitori şi pe muncitoare să îşi primească prietenii sau cunoscuţii în spaţiile în care locuiesc. Întreaga situaţie aminteşte de infamele unităţi de cazare ale muncitorilor temporari din China, care sunt închişi pe teritoriile fabricilor cu scopul de a fi controlaţi şi de a împriedica orice fel de rezistenţă.

În Bornheim, muncitorii şi muncitoarele sunt trasportaţi, de la cazarea securizată, la lucru, cu autobuze publice scoase din uz. Ei pot, într-adevăr, părăsi cazarea în timpul liber şi, cum mulţi dintre ei au venit cu maşinile proprii, părăsesc campul pentru a conduce la cumpărături. Acolo unde locuiesc pe parcursul şederii lor în Germania nu au, însă, posibilitatea să organizeze seri sociale sau grătare împreună cu oameni din afară. Practic, se deplasează de câmpurile pe care lucrează, unde sunt supravegheaţi şi grăbiţi de către superiori, la cazarea care arată ca o închisoare, unde agenţii de securitate de la poartă le indică constant separarea strictă de societatea locală. Este un camp şi un regim de lucru rasist, pe care se bazează producţia de sparanghel şi căpşuni din Germania.

Pentru a-şi documenta condiţiile de cazare, muncitorii şi muncitoarele de la Spargel Ritter le-au făcut vizibile într-un Video pe Youtube. Ceea ce se vede în aceste imagini clarifică rapid de ce condiţiile nu sunt, aparent, verificate, sau de ce nu trebuie făcute publice. O privire în spaţiile locative dezvăluie întreaga problematică a cazărilor muncitorilor şi muncitoarele sezonieri/sezoniere.

Contractul de închiriere pe care muncitorii şi muncitoarele l-au semnat cu firma Claus şi Sabine Ritter GbR asigură o suprafaţă de 15 metri pătraţi şi împărţirea facilităţilor comune. Aceasta corespunde aproximativ suprafeţei camerelor de zi individuale, respectiv dormitoarelor individuale din containerul de 14.2 metri pătraţi. Potrivit contractului de închiere fiecare muncitor/muncitoare este îndreptăţit(ă) să primeasă unul dintre aceste spaţii. În complexul cu trei blocuri-container se află 150 de astfel de camere.

Acum, însă, lucrează considerabil mai mulţi români şi românce la recoltat sparaghel şi căpşuni şi toţi sunt chiriaşi în acest complex de containere. Astfel, mulţi dintre ei trebuie să împartă spaţiul, în timp ce din salarii le este dedusă chiria pentru o cameră întreagă. Aceasta este o afacere excelentă pentru operator, care încasează banii de mai multe ori fără să asigure serviciile corespunzătoare.

Pe lângă încălcarea mărimii suprafeţei de cazare asigurate prin contract, există şi norme legale care, în mod evident, nu sunt respectate la firma Claus und Sabine Ritter GbR. În Germania, pentru celulele din penitenciar ocupate de două persoane se respectă un standard de 7 m2 pe persoană. Normele de muncă prevăd, pentru mai puţin de şase persoane, un standard minim de 8m2 pentru fiecare persoană. În cadrul reglementărilor privind „Hrana şi cazarea muncitorilor sezonieri”, Zoll face trimitere la “Directiva pentru cazarea muncitorilor temporari în Republica Federală Germană din 29 martie 1971”, potrivit căreia, de asemenea, cel puţin 8 m2 de persoană trebuie să fie asiguraţi.

După cum arată un plan al camerelor de zi şi dormitoarelor în astfel de containere, spaţiile normale de dormit pentru două persoane au o suprafaţă de 14.2 metri pătraţi, adică mai puţin de 8 metri pătraţi de persoană. În materialul video se poate observa că există şi camere duble în care muncitorii şi muncitoarele dorm în paturi suprapuse. Ei relatează că, în unele cazuri, până la cinci sau şase oameni au locuit în astfel de camere, ceea ce înseamnă o suprafaţă semnificativ mai mică de 8 metri pătraţi de persoană. Deci, nici măcar cerinţele minime de cazare din 1971, care datează dintr-un timp al politicii rasiste a „recrutării muncitorilor temporari”, la care statul face referire şi astăzi, nu sunt, aşadar, respectate aici.

Pentru că multe dintre sistemele de încălzire improvizate erau defecte, muncitorii a trebuit să îşi cumpere propriile calorifere ca să reziste nopţilor încă foarte reci de aprilie şi mai.

Nu trebuie uitat că aceste imagini au fost surprinse în mijlocul pandemiei COVID19. Chiar şi ocuparea spaţiilor, care au o lăţime doar puţin mai mare de 2 metri pătraţi, cu doar două persoane ar reprezenta un risc prea mare de infecţie şi este, de aceea, o încălcare gravă la Infektionsschutzgesetz (legea germană privind protecţia împotriva infecţiilor). Nici nu mai menţionăm rata de ocupare. Protecţia muncitorilor şi muncitoarelor împortiva infecţiilor/contaminării nu pare să se afle printre priorităţile fermei de sparanghel şi căpşuni Ritter.

Şi instalaţiile sanitare sunt, în mod evident, într-o stare mizerabilă, chiar dacă înainte de vizita Ministrei Muncii din România, Violeta Alexandru, pe 20 mai 2020, li s-au adus rapid îmbunătăţiri. În locul unei centrale pentru apă caldă sau a încălzitoarelor instananee, vedem un boiler mic pentru o chiuvetă şi un boiler pentru duşuri, care au o capacitate limitată. Multe dintre toalete nu pot fi folosite şi nu au fost reparate.

Aşa cum arată parcursul camerei, despărţirea de etajul superior se face printr-un grilaj, prin care cade toată mizeria, ceea ce este tot o încălcare a reglementărilor Zoll, care prevede ca podelele să fie acoperite cu o suprafaţă care să menţină căldura la nivelul picioarelor. La o inspecţie a Departmentul de Sănătate, acesta a fost contestat, însă firma s-a scuzat, motivând că modificarea ar dura două săptămâni. Imaginea prin gratiile în etajul de sus întăreşte imaginea unei spaţiu de cazare asemănător unei închisori.

https://www.fau.org

Comments are closed.