Barcelona instituțiilor care alungă tinerii în stradă

“E un MENA sau ce?” E întrebarea unuia dintre polițiștii în civil aflați la ieșirea din metroul din Barcelona. Polițiștii ies din vagon în spatele unui adolescent, după care îl legitimează brusc. Nu un nume, nu o persoană, doar patru litere. Tânărul care nu avea mai mult de 18 ani probabil era obișnuit cu percheziția poliției pentru că nu întreba nimic. Pasagerii care urcă și coboară se uită la întreaga scenă. Puștiul a fost înconjurat nu doar de cei doi polițiști în civil, ci și de “echipa de intervenție de urgență” în uniformă, numită Mossos. Unde nu există decât un adolescent singur, atât polițiștii, cât și pasagerii care privesc întregul spectacol al percheziției văd un MENA. Aceeași scenă se repetă în diferite zone din centrul Barcelonei. Mai târziu l-am revăzut pe tânărul identificat în metrou în unul din parcurile Barcelonei unde se întâlnesc minorii care locuiesc în stradă. Este din Maroc, are 18 ani și de șase ani trăiește între stradă și orfelinat. A fugit din orfelinatul din Melilla datorită abuzurilor unui asistent social, ascuns într-un camion a ajuns în Barcelona, unde stă într-o casă părăsită cu alți minori pe care i-a cunoscut tot în Melilla. Minorii sau tinerii care recent au împlinit 18 ani trăiesc în stradă după ce au fost abandonați de instituțiile în care teoretic au fost tutelați până la 18 ani. Cine sunt tinerii numiți MENA? Este prescurtarea în limba spaniolă a identificării juridice “minori străini neînsoțiți” și este vorba de copiii care au ajuns în Spania neînsoțiți de părinți, majoritatea în Melilla, un oraș la granița cu Marocul.

Conform legilor referitoare la protecția minorilor, acești copii se află sub tutela unui centru de minori de pe teritoriul Spaniei până la vârsta de 18 ani. În general, respectivele orfelinate sunt amplasate în afara orașului (în cazul Barcelonei), în locații izolate, iar în ultimii ani au existat numeroase materiale în presă referitoare la abuzurile comise în aceste centre. La vârsta de 18 ani, când trebuie să părăsească centrul, tinerii ajung în stradă fără documente, fără un permis de muncă, fără contacte sociale, familie sau resurse economice. Sunt obligați să se descurce în condițiile în care instituțiile le neagă orice drept, începând cu recunoașterea lor, documentele pentru șederea în Spania. După criza economică, media vârstei de emancipare a tinerilor spanioli care posedă toate permisele de muncă necesare și care au rețele sociale mult mai extinse decât cele pe care le poate avea un copil care a crescut într-un orfelinat a devenit 30 de ani. Minorii neînsoțiți sunt obligați să se descurce de la vârsta de 18 ani. Deveniți “ilegali”, datorită faptului că li s-a refuzat un permis de muncă și ședere, chiar dacă au trăit opt ani într-un orfelinat spaniol și au fost școlarizați în Spania, minorii ajung să fie nevoiți să supraviețuiască în parcurile din centrul Barcelonei. Lipsa documentelor le închide perspectiva unui viitor, intră într-un proces de ilegalizare, cu toate consecințele care derivă din el: persecuția polițienească, lipsa accesului la un loc de muncă și la o locuință. La anularea oricărui viitor posibil prin aceste decizii legislative care îngreunează, dacă nu fac imposibilă viața lor, se adaugă și traumele trăite de mulți în centrele pentru minori și lipsa familiei. Nu doar că sunt deposedați de o memorie afectivă, personală prin ruperea contactelor cu cei dragi, legături pe care le mențin doar online, dar ilegalizarea lor imediat după ieșirea din aceste centre îi condamnă la o viață invizibilă din punct de vedere social. Ei există doar ca tineri percheziționați de poliție, abandonați de societate și față de care trecătorii, fără să le fi cunoscut situația sau să le fi adresat vreun cuvânt, le arată respingere.

Dacă pentru minori, legislația se bazează pe protecția minorului, pentru minorii migranți se aplică și legislația pentru cetățenii străini (ley de extranjeria), bazată pe măsuri de securizare și de respingere a străinilor. Astfel, orfelinatele în care sunt educați minorii migranți sunt populate exclusiv cu copii străini, iar perchezițiile sunt violente și fără nicio acoperire legală, protecția minorului având norme speciale de intervenție pentru minorii străini neînsoțiți. În tot sistemul care controlează viața acestor copii lucrează o întreagă rețea nu doar de polițiști, ci și de asistenți sociali, judecători, psihologi etc. Cuvintele vehiculate de ei sunt: “asigurarea protecției și bunăstării minorului”. În Barcelona mai mult de 2000 de minori trăiesc deja în situație de abandon în stradă, controlați și persecutați de această rețea de servicii și de poliție. Fără un permis de rezidență pe care autoritățile refuză să îl emită, los papeles, pentru mulți copii singurul viitor care li se pregătește din partea instituțiilor este deportarea în Maroc după împlinirea vârstei de 18 ani, când ies din orfelinate.

Corina Tulbure

Comments are closed.