Speculă financiară, credite ipotecare și dreptul la locuire

Ca parte a acțiunilor comune ale Coaliției Europene de Acțiune pentru Dreptul la Locuire și la Oraș, Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire** a pornit pe 5 octombrie o campanie de informare și conștientizare despre efectele financializării.*

În cele ce urmează, vom încerca să definim acest termen și vom urmări în ce fel acționează asupra locuirii și cum se reflectă în viețile noastre de zi cu zi.

Ce este financializarea

Este reorganizarea economiei, instituțiilor, statelor și inclusiv a locuirii conform pieței financiare.

Această reorganizare se bazează pe o schimbare în modalitatea de creare a profitului, care nu mai este extras din comerț și din producție (tipice economiilor industriale), ci din tranzacții cu instrumente financiare. Mai simplu spus, o economie care nu se bazează pe ceea ce produc oamenii, ci pe scheme financiare, pe credite de consum și pe specula nevoilor oamenilor.

Financializarea este un proces în continuă creștere la nivel global din anii ’70 (deși vizibilă încă din secolul 19) și:

  • include slăbirea regulilor, limitelor și controalelor impuse instituțiilor financiare
  • este promovată agresiv de instituții financiare transnaționale (bănci și fonduri de investiții)
  • instituțiile financiare au ajuns să monopolizeze toate domeniile de tranzacții și producție: profiturile (și, în general, veniturile) din tot ce se produce sunt tranzacționate la bursă, reinvestite prin fonduri de investiții, depozitate în bănci, transferate prin bănci.

În acest context, financializarea locuirii înseamnă că locuințele sunt tratate și tranzacționate ca mărfuri, ca obiecte pentru speculă imobiliară și financiară și ca mod de a obține profit. Aceasta în detrimentul și prin ignorarea locuirii ca nevoie socială și ca drept de bază al oamenilor.

Acest proces este sprijinit de instituțiile statului, prin diverse politici publice (economice, sociale, de locuire).

Instituțiile financiare fac presiune pe guverne și influențează strategiile și programele publice; tot ele, “eliberate” de reglementări, au devenit tot mai puternice, iar impactul lor în politicile publice (care să le avantajeze) e tot mai mare. Guvernele, deși au bani, nu investesc în programe sociale din cauza cerințelor impuse de structurile financiare transnaționale și din cauza avantajelor pe care clasele politice le acumulează răspunzând acestor cerințe.

Financializarea locuirii

Financializarea locuirii îmbracă mai multe forme. Una dintre acestea este sistemul de credite ipotecare pentru accesarea proprietății private. Cu cât creditele ipotecare se dau mai ușor, cu atât prețul locuințelor va crește și familiile se vor îndatora din ce în ce mai mult. Totodată, persoanele cele mai sărace și vulnerabile sunt excluse complet din acest proces, rămânând să se descurce pe piața speculativă a chiriilor.

O altă formă de financializare este prin investițiile speculative ale fondurilor de investiții, corporațiilor și industriei imobiliare. Aceste investiții speculative determină creșterea prețului locuințelor și a chiriilor și îngreunează accesarea unei locuințe.

Aceste procese de creditare și speculare imobiliare sunt încurajate și sprijinite de către stat prin:

  • garantarea creditelor ipotecare și încurajarea accesului populației la credite, în detrimentul altor modalități de acces la locuință
  • privatizarea fondului public de locuințe, facilitând acumularea de proprietăți și, prin urmare, speculația imobiliară
  • parteneriate public-private, prin care resurse publice sunt direcționate către sectorul privat de dezvoltare imobiliară în schimbul alocării, pe o perioadă limitată, a unui procent din apartamente ca locuințe sociale.

Actorii pricipali ai financializării lucrează simultan pe trei niveluri diferite:

  • actorii transnaționali (Uniunea Europeană și instituțiile sale, instituțiile financiare precum Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, Banca Centrală Europeană, bursele internaționale)
  • statele naționale și instituțiile guvernamentale
  • consiliile municipale și/sau locale.

De ce ne interesează toate aceste lucruri

În estul și sudul Europei, creditele sunt considerate mai riscante, deci impun rate mai mari, ceea ce înseamnă profituri mai mari față de creditele din vest.

În același timp, riscurile sunt transferate celor care iau credite; în cazul în care nu mai pot plăti ratele, oamenii își pierd bunurile cu care au garantat (inclusiv casele), care reintră în circuitul de profit al băncilor.

Dat fiind că nu oricine poate obține credit ipotecar și că valoarea chiriei este de cele mai multe ori cât un salariu minim, trebuie să ne întrebăm ce face statul pentru a răspunde nevoii de locuire a unei populații din care 40% se află sub pragul de sărăcie. În timp ce mii de dosare de locuințe sociale rămân nesoluționate prin primării, statul sprijină sectorul bancar.

Astfel, în România, din 2001, locuințele ANL (Agenția Națională pentru Locuințe) sunt construite pentru a fi cumpărate doar prin credite, împreună cu bănci precum BRD. Guvernul a alocat milioane de euro pentru construirea și vânzarea de locuințe prin bănci. Acest program este destinat persoanelor sub 35 de ani, dar nu este orientat în funcție de venit, astfel că cei cu veniturile cele mai mici și cea mai mare nevoie de locuințe accesibile sunt excluși. Programele care favorizează băncile („Prima Casă” și Banca pentru Locuințe în parteneriat cu BCR și Raiffeisen) și condiționează accesarea unei locuințe prin accesarea de credite au primit peste 21 miliarde lei, adică peste 96% din totalul cheltuit pentru subvenționarea locuințelor din bugetul de stat.

Pe când programele de locuințe sociale, locuințe pentru chiriași evacuați, pentru combaterea marginalizării au avut alocate mai puțin de 800 milioane lei, adică doar 3.7% din totalul cheltuit pentru subvenționarea locuințelor din bugetul de stat.

Criza și restructurările economice au dus la pierderea sursei de venit pentru multe familii, iar îndatorarea masivă la bănci și chiriile exorbitante au avut drept consecințe executări silite și evacuări.

Cum ne afectează pe noi

Suntem și vom deveni tot mai dependenți de credite și bănci pentru a putea accesa o locuință în timp ce prețurile la locuințe cresc artificial și nu ne mai permitem să închiriem sau să cumpărăm o casă.

Autoritățile nu dau bani către programe de locuințe publice pentru lucrătorii cu venituri mici, dar direcționează banii către programe realizate împreună cu băncile ceea ce face ca puterea băncilor de a-și impune propriile condiții să crească (de exemplu, rate mult mai mari decât în vest, rate flexibile, chiar contestarea legii dării în plată, etc.)

Persoanele fără acces la o locuință (personală sau socială) devin tot mai vulnerabile (impactul este uriaș, în Londra, de exemplu, speranța de viață la persoanele care locuiesc în condiții dificile este cu peste 25 de ani mai mică decât a celor care locuiesc în condiții bune).

Din ce în ce mai mult crește inegalitatea economică dintre persoanele care au o locuință și cele care nu au locuință și nici acces la chirii pe piața imobiliară (lucrătorii cu veniturile cele mai mici). Chiar și cei care au un credit ipotecar sunt vulnerabili în fața crizelor economice sau la scăderea venitului.

Ce ne dorim

Încetarea sponsorizării băncilor și creditelor imobiliare de către stat – pentru că blochează accesul la locuire persoanelor care nu pot face credite, pentru că transformă zeci de mii de oameni în datornici pe viață, pentru că duc la creșterea chiriilor.

Asigurarea de locuințe publice accesibile, de calitate, pentru toate persoanele care nu își permit o locuință, în special pentru muncitorii cu veniturile cele mai mici.

Încetarea vânzării și privatizării locuințelor publice și sociale!

Construcția, achiziționarea și  buna întreținere a locuințelor publice – pentru că statul are destui bani pentru un fond suficient de locuințe publice, care sa nu fie tranzacționate pe piață. Tot ce trebuie este voință politică pentru a-i direcționa în acest sens și nu înspre bănci.

Încetarea tuturor evacuărilor – pentru că locuirea în siguranță și demnitate este un drept fundamental.

Controlul pieței chiriilor private – pentru că tot mai multe persoane sunt forțate să locuiască fără contracte, în nesiguranță, cu chirii mari, și încep sa se organizeze împotriva acestui sistem nedrept.

*Campania internațională împotriva financializării locuirii atrage atenția asupra acaparării de locuințe de către instituții financiare (bănci și fonduri de investiții), asupra condiționării accesului la locuințe prin credite imobiliare scumpe, asupra creșterii puterii instituțiilor financiare de a influența politicile publice de locuire.
#HandsOffOurHomes
housingnotprofit.org

**Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire (FCDL) este o inițiativă a oamenilor al căror drept la locuire este pus în pericol sau încălcat.
fcdl.ro

Comments are closed.