Experiențe de locuit ale generației chiriașilor

Paul, 31 de ani

Eu am stat pe Meșterul Manole, după aceea m-am căsătorit și ne-am mutat pe Rosetti. Apoi ne-am mutat înapoi la mama pe Meșterul Manole și după ce a născut soția, tot în același an, ne-am mutat pe Bârsei, la socri. Acolo am stat până în 2012. Pentru că cheltuielile au fost prea mari și nu am făcut față, am zis Hai să ne mutăm la mama! Și acolo am și rămas până acum în mai, când ne-am mutat în chirie cu ajutorul de chirie de la primărie. Până la urmă am găsit-o întâmplător pe Facebook, după ce ne-au refuzat cam 15 proprietari. Am căutat mult. Înainte am găsit ceva în Mănăștur, foarte mic și foarte vechi, mobilă veche de pe vremea lui bunica, la 300 de euro. Am zis că dau eu diferența, că primesc maxim 1400 de lei pentru un an de zile, pe cât e făcută decizia de ajutor. Așa am găsit la 300 de euro, am zis că avem 5 copii, nu o aveam pe micuța și a venit proprietarul cu mine pe Venus. Asta era a 14-a încercare. Când să facem contractul, a auzit mama lui câte persoane suntem și a renunțat. A zis că Nu-nu-nu, nu dăm în chirie pentru atâtea persoane! Ceilalți proprietari la care sunam tot așa ziceau, că suntem prea mulți. Unde ne accepta era în Florești cu 250-300 euro sau în Apahida, dar nu se putea aplica acolo dispoziția cu ajutorul de chirie.
Unde stăm acum i-am scris că avem 5 copii. Zice, Da, nicio problemă, mă bucur că aveți așa familie mare! Și a fost și de acord să vină plata prin primărie. E 330 de euro, iar diferența o plătesc eu. M-am întâlnit cu doamna, i-am dat avansul de 330 de euro în două tranșe că doar așa am putut. Era chiar ultima săptămână din aprilie. Mă sună a doua zi, Nu vreți să vă mutați cu o săptămână mai devreme, totuși să faceți Paștele și nu trebuie să plătești o săptămână?. E în Grigorescu la parter de bloc turn, proprietara e o doamnă super. Dar vezi tu că nu mulți te iau în chirie. Nici nu am îndrăznit să zic că mai negociez ceva... Și îi plătesc eu ANAF-ul. Mi-a expirat buletinul și mi-a făcut acolo. Mi-a zis: Poți să stai cât vrei tu, eu nu te dau afară, doar să-ți plătești dările ce-ți vin, cheltuieli, apă, gaz, curent. Dar problema e că vine prea mult. Până în 350 de lei cheltuielile la bloc fără gaz, fără curent. Pe iarnă o să tot vină, că merge centrala non-stop și locuim chiar pe colț. E izolație, dar degeaba, plus că iese mucegai și soția e bolnavă de astm.
Proprietara primește în cont 1400 de lei și îi mai dau eu diferența 150 de lei lunar. Al doilea an primăria zice că plătesc numai 75 la sută. Al treilea an încă nu se știe. Îți dai seama că la al treilea an dacă nu se aprobă sau nu o să găsească o soluție, o să fie foarte greu. Măcar pe timp de vară mai poți să mergi la două locuri de muncă. Și totuși cum plătești? Din salariul ăsta de 2360 de lei în construcții ce să faci? Unde să îți bagi capul? Lucrezi numai ca să îți plătești, deci nu ca să supraviețuiești. Ce să zic... m-am bazat că o să fie pe ceva loc dosarul de locuință socială, nu chiar neeligibil, nici nu știu din ce cauză.

Dar timpul tot se scurge și mie îmi expiră dispoziția, dacă nu o să îmi mai acorde nimic primăria, o să ajung să lucrez doar pentru chirie.

Noi suntem mari și răbdăm, dar copiii nu înțeleg de ce nu e de mâncare.
Ar trebui să fie un pic mai mici chiriile, prețul lor e prea mare, e prea mare. Banii nu se fac cu ciocanul ca să-ți plătești chiria. O să se ajungă să lucrezi doar ca să-ți plătești dările... Hai că vara îți iei două locuri de muncă, dar cât poți să o duci așa...? Eu de 7 luni de zile nu am mai avut liber de sâmbătă și duminică. Lunar cu cheltuieli, diferența la chirie, plus ANAF-ul, ajung la 1200-1300 de lei. Anul viitor...? În Cluj sunt prea mari chiriile, sunt prea mari! Deci socrii nu mai stau pe Bârsei să merg la ei. Toate rudele soției locuiesc în Florești, nu pot merge pe capul lor. Sora mea locuiește în Fundătura, una la țară, cealaltă în Apahida la soacră-sa, frate-miu e în chirie și el, unde să mă duc? Nu am unde. Aia e problema.

 

Bea, 28 de ani

În Târgu Mureș am terminat facultatea și am venit în Cluj din 2013 la master. Iar ideea era să găsesc chirie pe 2 ani, dar de atunci au trecut 6 ani pentru că între timp am început doctoratul. La cămin nici nu am solicitat pentru că ideea de cămin nu îmi plăcea, nu doream o „viața studențească”, ci intimitate, liniște și spațiu pentru propriile gânduri. Viața studențească înseamnă mulți, gălăgie, nu poți să dormi, trebuie să împarți chestii cu alții, alcool și party-uri. Nu am auzit pe nimeni care să poată învăța cum trebuie la cămin. Eu aveam deja ideea de cercetare, vroiam să fac ceva serios, nu doar să trec examenele. Fusese o posibilitate legată de căminele A din Hașdeu, urmăream dacă era o cameră disponibilă doar pentru o persoană, dar nu a fost să fie.
Prima chirie am găsit-o prin agenție, eram cu o prietenă tot din Târgu Mureș, care începea facultatea unde eram și eu. Ne-am tot uitat vreo două săptămâni la apartamente găsite prin piață, grupuri de Facebook, dar erau foarte groaznice. Vroiam un apartament de 2 camere pentru noi sau maxim de 3 camere cu încă cineva. Printr-o agenție am găsit, a fost ultima șansă, eram foarte supărate. Era 300 de euro cu trei camere în Gheorgheni pe str. Borsec. Părea ieftin chiar și atunci față de ce era pe piață. Unele mai nașpa erau 350-400 euro. Apartamentul acesta arăta foarte bine, proaspăt vopsit, avea terasă, o baie și bucătărie. A mai venit o fată, dar a venit apoi altcineva în locul ei. Era colegă de facultate care a plecat la Budapesta, apoi a venit un coleg al prietenei cu care eram, apoi altcineva, dar numai cunoscuți. În Gheorgheni rămăsese chiria numai 300 de euro pentru că eram noi de treabă. Ne-am înțeles bine cu cel care avea în grijă apartamentul, o rudă a proprietarului. Iar în lunile de vară am plătit numai jumate. Proprietarul era în America și nu prea îl interesa foarte mult. E mai mult pentru nostalgie, a și venit o dată, a intrat un pic, a plâns și a plecat. Ne-am considerat norocoase față de ce era în rest pe piață. Acolo era mult verde în jur, ne-a plăcut și cartierul, nu doar apartamentul.
Am stat acolo până în 2018, când ne-am mutat în apartamentul unei mătușe de-a prietenei mele, unde plăteam o chirie simbolică, 50 de euro. Am stat în jur de un an pentru că vroiam să stau singură, iar prietena mea începuse o relație. M-am mutat în septembrie, dar m-am hotărât să caut chirie în vară. Erau foarte scumpe. Cel mai ieftin era 250 de euro, unde frigiderul era sub pat. Era renovat și arăta bine, dar era super mică. Unde am găsit și stau acum, m-a recomandat o profesoară. Avut niște probleme personale și s-a decis că mai așteaptă un an. Cum ea se știa cu proprietarul, m-a recomandat și în locul ei am fost eu. Garsoniera e proaspăt renovată, dar a stat 2 ani goală pentru că nu vroiau să stea cineva acolo în care nu aveau încredere. Proprietara are mai mulți copii care stau în străinătate. Apartamentul acesta îl foloseau doar când venea cineva în vizită. Se stătea doar câte 2-3 săptămâni.

Aici chiria e 180, dar e mai mult un gest din partea proprietarei decât prețul pieței. Toată lumea mi-a zis să nu spun nimănui despre asta că nu e normal, e ceva foarte ciudat!

Attila, 32 de ani

Nici nu cred că mai știu toate chiriile pe de rost.

Am terminat liceul la Miercurea-Ciuc și am venit la facultate în Cluj, dar nu am stat la cămin. Prima dată am stat cu prietena lângă facultatea de economie, în Mărăști, prin 2006, cam un an jumate. Înainte erau niște garsoniere pentru muncitori, iar cineva a cumpărat, a renovat și a făcut studiouri. Era vreo 700 de lei, dar pentru că nu lucram și eram studenți, oricum era scump și ne susțineau părinții. Era fain acolo, dar ne-am mutat că am avut o pauză în relație.
Prietena a stat la un moment dat în Mănăștur într-un apartament de trei camere, erau 5-6 persoane. Contractul era semnat de vreo 2 săptămâni și a venit proprietarul, zicând că vinde apartamentul și să plecăm. Am venit și eu și practic am rămas aceeași, şi am mers în alt apartament din Mănăștur. De la 400 de euro pe 3 camere am mers la 450 de euro pe 4 camere, totul prin 2009. După un an au scăzut la 370 că scădeau chiriile pe piață. Noi eram într-o cameră cu 70 de euro și restul plăteau câte 50 de euro. Am stat vreo patru ani în cartier și ne-am mutat pentru că toată lumea vroia să se mute. Iar noi vroiam să ne mutăm separat. La apartamentul de 4 camere nu era făcut nimic, era ca la bloc vechi. Înainte să plecăm, a refăcut încălzirea, a pus centrală. După ce am plecat, au schimbat și geamurile la termopan și au sigilat.
Ulterior, vreo trei luni am stat și cu sora prietenei, ea era pe cale să plece în Germania. Stătuse și ea în apartamentul din Mănăștur, cât și un frate de-al lor. Deci noi trei ne-am mutat la Piața Mihai Viteazu într-un apartament de două camere găsit prin Piața pus de o agenție. Am făcut un contract cu agenția, care vroia cu 250 de euro. Apoi am găsit anunțul pus separat de proprietară și ne-am înțeles cu ea direct la 200, chiar dacă în contract s-a scris doar 100. În bucătărie era un spațiu rezervat pentru toaletă și cabină de duș, foarte mic, făcut din gips carton. Era o casă foarte veche chiar lângă statuie, nu era luminată, dar era un pic renovată. Cealaltă cameră era ca o galerie, nici nu puteai să stai în picioare. După 2 ani, chiria a crescut la 250. Proprietara avea pus un anunț de vânzare, chiar dacă ne-am înțeles că nu vrea să vândă. La un moment dat după trei ani mi-a zis că trebuie să se mute acolo că are ceva probleme de sănătate. Ori l-a vândut, ori a venit altcineva pe o chirie mult mai mare. Zicea că nu vrea să ne mărească nouă prețul că l-a mărit cu juma de an înainte. Prima dată a vrut să vândă pentru 29 de mii de euro la 31 de metri pătrați. La un an a mărit prețul la 50 de mii de euro.
Unde stăm acum pe Traian Moșoiu, de vreo trei ani, am găsit prin Blitz imobiliare. Era o locație foarte faină și liniștită, cu garaj închis, iar apartamentul cu 2 camere și balcon. Și o baie uriașă cu cadă, era lux, nu ca în Mihai Viteazul, iar chiria e 350 de euro. Dincolo era umezeală și nu aveam parcare. Era și aici o chestie că ne-am dus acolo, uite camera, ce fain, luăm în chirie. Cei de la Blitz au zis de fapt nu mai e valabil că a venit ruda proprietarului și vrea să se mute și nu mai dă în chirie. Eram un pic dezamăgiți pentru că prețul era bun. Eram hotărât și trebuia să ne mutăm undeva în 2 săptămâni. Am zis că nu e frumos. Am mai căutat și după o săptămână sună înapoi agentul că iar e valabil apartamentul că nu a venit ruda. Nu mai știam ce să fac. L-am obținut, dar a fost o jucărie, am forțat de vreo 3 ori și mai erau și alții interesați. Nici aici nu discutam direct cu proprietarul, care e plecat în Suedia, ci cu o cunoștință. Aici am avut contract pe primul an, dar nu a fost prelungit, acum stăm fără.
Ar trebui să nu se mai plătească în euro și să putem să plătim prin transfer bancar.

Să putem să facem contract pe termen îndelungat. Important e să fii în siguranță. Asta e important.

Ca în Germania. Că nu se schimbă de pe o zi pe alta, ca să poți să te concentrezi la altceva. Dacă e făcut contractul bine, plătești impozitul și tot, ești în siguranță. Nu zic 10, măcar 5 ani, măcar 3 ani în contract. Să scrie acolo că atâta plătești, atâta primești. Dacă te gândești că trebuie să plătești 35 de ani să ai apartamentul tău... Eu stau mai bine în chirie decât să cumpăr, sunt mulți bani de plătit. Poate vreau să mai schimb apartamentul, unul mai mare sau ceva, poate vin copii.

 

Beti, 40 de ani

Sunt din Baia Mare de loc, m-am mutat în Cluj imediat după liceu, eram la facultatea la arte. Am stat la cămin, mi se pare că era mai accesibil atunci. Se ridică foarte mult numărul studenților și nu se asigură deloc cazare pe măsură. În studenție am stat o perioadă în chirie, chiar și în gazdă la un moment dat, pe vremea aia era chestia cu stat în gazdă dacă vroiai mai ieftin. Atunci era ziarul Piața, nu erau anunțuri online, dar deja era destul de scump totul. Lumea era conștientă că sunt mulți studenți și făceau tot felul de manevre. Chiar când ne-am mutat din cămin, eram trei prietene care stăteam cumva în aceeași cameră și apoi ne-am dat seama că totuși am plătit destul de mult și eram tot în gazdă. Pe vremea aia, fiind toți veniți din altă parte, nu aveam prieteni sau altceva, nu puteam să găsim decât căutând efectiv prin anunțuri.
Apoi o vreme am plecat din Cluj, nu prea îmi mai convenea să stau în gazdă. Erau mai puține joburi decât sunt acum, era puțin mai greu să rămâi aici în chirie după facultate. Am plecat în Baia Mare, era mai ușor, am fost profesoară vreo doi ani, după care am avut tot felul de joburi prin lume. Când mi-am dat seama că nu vreau să mă tot plimb așa aiurea, am realizat că din toate variantele din România suna mai ok Clujul, aveam și prietenii aici.
În 2012 deja erau anunțuri online, am căutat cu o prietenă. Am găsit unde este acum Sala Polivalentă, atunci nu era decât o schelă de beton și un drum noroios. Era o zonă destul de necunoscută, dar faină și nu era percepută ca o zonă centrală, ca acum. Noi am răspuns prompt, pentru că și pe vremea aia era un preț ok, 150 de euro două camere. Prietena nu a stat foarte mult și am stat multă vreme singură pentru că îmi convenea prețul. Am ajuns în situația asta că proprietara te vedea că plătești la timp și m-a ținut mulți ani fără să ridice prețul, chiar dacă în oraș creștea prețul și cam simțeam că, ok, asta va dura o perioadă și se va termina. Am stat 5 ani acolo.

Apoi, clasica poveste, ea are o nepoată în Germania care am înțeles că și-a luat apartament acolo și avea nevoie de bani pentru rată.

Ea a decis să renoveze că, într-adevăr, era ieftin, dar era super vechi și neglijat. Pe mine nu mă deranja. Aveam contract, dar am avut și experiențe fără contract. În cinci ani zona s-a schimbat, nici nu îmi mai plăcea, cum dă un pic căldura, de joi e harababură, garduri, jandarmi, închis de circulație, gălăgie, Untold, toate sunt acolo.
Am stat apoi la o prietenă și ne-am căutat chirie în Gruia, era un prieten din Baia Mare cu o garsonieră foarte mică. Și cumva a fost că nu facem contract, nu-mi dai garanție, ne știm, ok. Și era super mic, fără ușă la bucătărie, balconul era închis, dar era un pas. Aragazul era cu butelie. Patul îmi plăcea că îl puteai ridica la perete și cât de cât aveai loc în cameră, că dacă lăsai patul jos, nu mai aveai loc de nimic. Chiria era 1000 de lei, care după o perioadă mi-am dat seama că era un pic cam mult și pentru mine și după aia s-a întâmplat o chestie: el stătea cu prietena lui în chirie într-un apartament de 2 camere și au decis să își cumpere un apartament și să își vândă garsoniera. Eu nu eram în România atunci și a fost foarte ciudat că a zis „Ok, vreau să vând”. Am zis Ok, nu mă deranjează să plec, dar a vândut super rapid și după aia a fost foarte ciudat că proprietara m-a luat așa că... Mi se părea normal că am plătit până în data de x chiria, nu a fost un preaviz ca în contract că îți spun cu o lună înainte. A fost foarte enervant că era Când pleci de acolo? Vreau să schimb yala și a fost foarte frustrant că stai puțin, eu am plătit până în data de X.

Puțin m-am gândit la toate lucrurile astea, că uite cum e și cu prietenii ăștia. Fără contract nu e bine nicicum! Și am mai auzit de cazuri din astea și înainte.

Apoi am stat la o prietenă până am reușit să găsim altceva și chiar azi am semnat contractul! Pe net l-am găsit, am fost super pe fază, suntem trei acum și mai căutăm o persoană. Dar, oricum, te trezești în situația asta că oricât ai lucra... e foarte greu accesibilă o locuință. Pe termen lung te gândești că ok, mai găsesc o chirie cu patru prieteni, e cool că am camera mea, nu împart... Dar până când? Nu e ok. La asta te gândești, că banii ăia se duc.

George Zamfir

Comments are closed.