Plafonul chiriilor în Berlin

În ultimii doi ani mișcarea chiriașilor din Berlin a ajuns în mijlocul atenției internaționale. Orașul care pentru o perioadă a experimentat cea mai abruptă creștere în prețul chiriilor din lume a trecut prin unele momente remarcabile, de exemplu, lupta cu succes împotriva megacompaniei Google, un viitor referendum pentru exproprierea proprietarilor mari de locuințe (am mai scris despre acestea în Cărămida nr.7), și acum o lege care reglementează pe bune prețul chiriilor. Propunerea partidului socialist (Die Linke) a fost prezentată în iunie 2019 și prevede înghețarea chiriilor pentru următorii cinci ani la nivelul din 18 iunie 2019. Rezumatul se găsește ca informație utilă pentru cetățeni pe pagina de internet a orașului, la secţiunea ‘întrebări și răspunsuri legate de capac’. Am tradus-o cu câteva scurtări pentru că merită o privire, mai ales în contextul nostru:

1. Se aplică reglementarea pe toate locuințele?
Nu, există excepții precum locuințele finanțate public (locuințele sociale), locuințe de serviciu, locuințe în cămine (deoarece toate acestea erau deja reglementate în Germania – nota P.M.) și locuințele terminate după 1 ianuarie 2014.

2. La ce se referă legea prin termenul de ‘chirie’?
Chiria este în acest caz chiria netă, fără cheltuieli (se numește chiria ‘rece’) dar cu costuri suplimentare, de exemplu echipamente, mobilier etc.

3. Ce înseamnă ‘Stop Chirie’ (Mietenstopp)?
Plafonarea înseamnă că nu trebuie plătită o chirie netă mai mare decât ceea valabilă în 18.06.2019. Înghețate la acest nivel sunt și chiriile la care creșterea este introdusă în contract.

4. Ce se întâmplă la deschiderea contractelor noi?
Limita nu poate să fie depășită nici în cazul contractelor noi, în afara excepțiilor de mai sus. Dacă o locuință este nou închiriată, chiria nu poate depăși nici chiria plătită de către chiriașul anterior și nici limita definită în lege. În cazul locuințelor unde chiria este sub 5 euro/m2 chiria poate să fie ridicată cu max. 1 euro dar numai până 5,02 euro/m2 dacă este dotat cu ‘echipament modern’. ‘Echipament modern’ înseamnă că cel puțin trei din următoarele sunt prezente: / lift accesibil în clădire (fără a ieși) / bucătărie echipată / instalații sanitare de înaltă calitate / o pardoseală de înaltă calitate / consum de energie redus.

5. Cum este definită limita chiriei?
Limita depinde de vechimea și dotarea imobilului și este definită într-un tabel. În cazul unei modernizări, chiria poate să fie mărită cu 1 euro/m2. După 2022 inflația poate să fie compensată cu o creștere de 1,3%, dacă chiria rămâne sub limita definită în tabelul 1.

6. Ce se întâmplă în cazul caselor monofamiliale și cele pentru două familii?
Și aceste cazuri se aplică limita, însă în clădiri cu până două locuințe se poate adăuga un supliment de 10%.

7. Este posibilă modernizarea locuințelor?
Se permit numai modernizările prin care chiria nu crește cu mai mult de 1,00 euro/m2. Modernizarea poate include: cele obligatorii prin lege / izolarea exterioară a clădirii / trecere la energie regenerabilă / modernizarea termică a ferestrelor / schimbarea încălzirii / construirea unor lifturi sau îmbunătățirea accesibilității prin rampe, lărgirea ușilor și transformarea băii.

Plafonare Deluxe! Plafonare pe bune, și după: expropriere. Card roșu pentru speculaţie, afișul unui protest berlinez pentru plafonarea chiriilor în Octombrie 2019.

8. Este posibilă reducerea chiriei?
Da, chiria poate să fie redusă dacă este peste 120% din valoarea din tabelului de mai sus. În acest caz, poate să fie redusă la 120% din valoarea limitei. Această reglementare va intra în vigoare cu 9 luni întârziere faţă de legea plafonării. Prețul chiriilor poate să fie redus cu încă 28 de cenți pe metru pătrat pentru locuințele în locații simple, 9 cenți pentru locuințele în locații medii, și 74 cenți adăugaţi pentru cele în locații bune.

9. Ce se întâmplă în situații deosebite?
Banca de Investiții din Berlin poate să permită la cerere o ridicare a chiriei în cazuri în care chiria redusă ar însemna deficit pentru proprietari sau degradarea materială a imobilului. De asemenea diferența între plafon și chiria permisă poate să fie compensată dacă chiriașii sunt eligibili (adică preluată de către stat).

10. De unde aflu informațiile despre anul construirii și consumul energetic al imobiliei?
Proprietarii sunt obligați să furnizeze aceste informații cu două luni înainte de intrarea în vigoare a legii sau înainte de a semna un nou contract.

11. Se pedepsesc infracțiunile?
Infracțiunile se pedepsesc cu o penalizare de până 500.000 EUR.

12. Până când este legea valabilă?
Legea este valabilă 5 ani după intrare în vigoare.

13. Proprietar/ul/a vrea acum să-mi mărească chiria – ce să fac?
Cum a recomandat Asociația Proprietarilor ‘Haus und Grund’ (Casă și Teren), mulți proprietari încearcă să mărească chiriile înainte ca legea să intre în vigoare. După deciderea Senatului această va fi acceptată numai pentru schimbări semnate de chiriași înainte de 18.06.2019. Plafonul are efect retroactiv până pe această dată.

E important de menționat că propunerea inițială a trecut prin câteva schimbări până ce a fost acceptată de Senat. Versiunea finală este mult mai soft decât ceea originală. Suspiciunea multora este că acceptarea legii în această formă a fost numai un compromis strategic pentru a estompa nemulțumirea chiriașilor și susținerea populară a revendicărilor radicale ale mișcării. E clar, presiunea și vizibilitatea creată prin sutele de proteste, acțiuni și inițiative noi era absolut necesară pentru o astfel de măsură, dar în aceeași timp o astfel de lege singură nu oferă locuințe oamenilor fără adăpost, nu oprește evacuările, nu creează locuințe noi accesibile, deci nu înseamnă o schimbare sistemică. De aceea, ca o urmare la imensul protest din aprilie, anul următor mișcarea berlineză va ieși din nou în stradă, de data asta cu ocazia primului Housing Action Day – ziua globală de acțiune a mișcărilor pentru dreptul la locuire – pe 28 Martie 2020.

Péter Máthé

Comments are closed.