Reducerea costurilor locuirii ar ameliora condițiile de trai

În cadrul proiectului nostru, am inițiat un sondaj pentru a cartografia condițiile locative ale membrilor din mediul sindical românesc. În acest stadiu incipient, numărul cel mai mare de răspunsuri (133) l-am primit de la sindicatele din învățământul preuniversitar, din județul Cluj. Prin urmare observațiile de aici se vor rezuma la aceste date. În mediul preuniversitar sindicatele sunt reprezentative pentru ramură, gradul de sindicalizare fiind extrem de mare; eșantionul nostru este însă mic, și, prin urmare, generalizarea concluziilor trebuie făcută cu precauție. În ciuda eșantionului limitat, reies câteva corelații clare ce confirmă intuiții și cunoștințe anecdotice și se încadrează în trendurile mai mari observate la nivel național și pentru regiunea de est a Europei.

Două observații notabile se pot constata pe baza eșantionului: a) regimul de ocupare a locuințelor este puternic corelat cu categoria de vârsta a locatarilor și b) un procent mare (între un sfert și o treime) din membrii de sindicat fac naveta din altă localitate decât cea în care lucrează.

Prima dintre cele două observații – corelarea tipului locuirii cu categoria de vârsta a locatarilor – se explică prin istoria locativă particulară a României. Persoanele care au prins revoluția la  o anumită vârstă au beneficiat de regimul foarte avantajos de cumpărare a locuinței unde au trăit pre-89’. De asemenea, spre deosebire de alte foste țări socialiste, la noi s-a pus accentul foarte mult pe compensarea în natură a foștilor proprietari, prin restituirea proprietăților și imobilelor naționalizate în anii ‘50. Astfel am ajuns la o situație în care marea majoritate a populației trăiește în locuințe proprietate proprie (cel mai mare din UE: 96.8%; Eurostat, 2017). În deceniile de după revoluție, au început să se răspândească formele de locuire tipice pentru capitalismul neoliberal – chiria privată, respectiv împroprietărirea prin intermediul creditelor bancare. În fapt, procentul mare de locatari în locuințe proprietate proprie ascunde gradul actual foarte mare de supra-aglomerare (cel mai mare din UE: 47%; Eurostat 2017) și faptul că piața chiriilor private este în mare parte informală. Dincolo de acestea există și diferențe semnificative între regiuni, respectiv între urbanul mare, și urbanul mic și mediul rural. Prin urmare, situația locativă particulară a unei persoane depinde de locul – în spațiu și timp – unde a fost aruncată în câmpul locuirii.

Pe eșantionul nostru, media de vârstă a persoanelor care locuiesc în chirie privată este 32 de ani, cea a proprietarilor cu credit bancar este 42.1, iar cea a proprietarilor fără credit, 49.5. În cazul persoanelor primite în spațiu – sub diferite forme – nu există o corelație puternică cu vârsta, exceptând faptul că majoritatea sunt sub 50-55 de ani. Este rezonabil să ne așteptăm ca aceste cifre să fie reprezentative pentru populația activă din urbanul mare.

De ce sunt relevante aceste cifre? Din două motive interconectate.

Primul este legat de costurile traiului. Dintr-un studiu recent cu privire la costul coșului minim pentru un trai decent – în centrele urbane mari – reiese că cheltuielile totale legate de locuință reprezintă cea mai mare categorie de costuri, peste o treime din valoarea acestui coș (FES, 2019). Mai mult, ponderea persoanelor care plătesc peste 40% din venitul disponibil pentru a acoperi costurile totale cu locuirea, este foarte diferită pentru diferitele categorii. În timp ce pentru proprietarii fără credit ponderea acestor persoane este de 13.7%, pentru proprietarii cu credite și chiriași, vorbim despre 32.5%, respectiv 36.3%. Ținând cont de corelarea regimului de ocupare cu vârsta locatarilor, putem conchide că tinerii sunt cel mai puternic impactați de costurile cu locuința. Faptul că mulți lideri sindicali sunt din eșalonul de sus în termen de vârstă, de regulă proprietari fără credite care nu întâmpină dificultăți cu costurile locative similare cu cele ale membrilor mai tineri, poate oferi o explicație parțială pentru faptul că tema locuirii a fost până acum una marginală în spațiul sindical românesc. Al doilea motiv este că în ultimul deceniu în România, precum în majoritatea țărilor din Europa Centrală și de Est, rata de sindicalizare a scăzut drastic și media de vârstă a membrilor de sindicat a crescut constant (K. Vandele, 2019). Sindicatele au întâmpinat greutăți mari în a atrage membri noi. Considerând modul în care costurile locative impactează tinerii, îmbrățișarea temei locuirii ar putea fi o tactică bună din partea sindicatelor pentru a atrage membri noi, salariați tineri, către lupta sindicală.

A doua observație ce reiese din eșantionul nostru – rata mare de navetism – este și ea relevantă. Evident, este bine pentru persoanele care fac naveta faptul că își pot găsi un job, chiar dacă este în altă localitate. Dintr-o privire macro, însă, această configurație este una care permite capitalului să nu acopere integral costurile traiului, i.e. să nu plătească salarii conforme cu valoarea forței de muncă. Cu alte cuvinte, în orice situație în care muncitorii ‘se descurcă’, o parte din costurile reproducției sociale – în mod normal acoperite de capital – sunt ‘privatizate’ către muncitori. Iar acest lucru pune presiune în jos pe salariile tuturor. Acest ‘se descurcă’ ia multe forme, inclusiv prin acoperirea unei părți din costurile legate de alimentație prin agricultură personală. În cazul navetismului, de regulă, factorul cel mai important este locuirea, fie sub forma casei parentale, fie sub forma prețurilor și chiriilor reduse ale locuințelor din localitatea de reședință. Rata navetismului cu certitudine variază puternic de la sector la sector, însă per ansamblu este foarte ridicată (21% din numărul total de angajați; Banca Mondială, 2017). Construirea de locuințe publice decente – finanțată într-un fel sau altul prin taxarea capitalului – ar oferi cel puțin opțiunea pentru muncitori de a nu practica navetismul.

Concluzia, confirmată și de rezultatele preliminare ale acestui chestionar, este că există mult spațiu pentru creșterea nivelului de trai prin reducerea costurilor legate – direct sau indirect – de locuință.

Cel mai natural și logic mod în care s-ar putea face acest lucru, este prin construirea de locuințe publice. Creșterea stocului de locuințe publice ar reduce direct costurile locative ale persoanelor beneficiare și ar pune indirect presiuni în jos pe chiriile private la nivel municipal. Totodată, ar oferi persoanelor care fac naveta o soluție alternativă. Pentru sindicate, îmbrățișarea temei locuirii ar putea avea beneficiul adițional de a atrage salariații tineri la strădania sindicală.

Robert Blaga și Vlad Mureșan

Comments are closed.