Cercetare militantă: muncă și locuire

După 1990, în România, politica locuirii a susținut marile tendințe ale privatizării și formării economiei de piață. Legislația a creat condițiile pentru privatizarea vechiului fond locativ de stat. Noile programe guvernamentale de locuințe inițiate din anii 2000 (locuințele ANL, Prima Casă, Bauspar) au sprijinit crearea noului fond privat de locuințe. Timp de trei decenii, alocarea de fonduri din bugetul public pentru producerea de noi locuințe publice a rămas nesemnificativă. Politica locuirii a creat oportunități pentru investiția capitalului autohton și străin în dezvoltarea imobiliar-bancară și pentru producerea unui profit nelimitat în acest domeniu. Deoarece locuințele sunt accesibile aproape în totalitate doar prin piață și majoritatea locuințelor se construiesc pentru a se vinde sau închiria, funcția de marfă și de sursă de acumulare de capital a locuinței domină funcția sa socială. Astfel, prețul locuințelor crește tot mai mult și rapid, persoanele evacuate sunt transformate în persoane fără adăpost, investitorii imobiliari-bancari fac profituri tot mai mari pe seama nevoii de locuire, asemenea angajatorilor care crează profit de pe urma forței de muncă ieftine. Criza curentă a locuirii este criza capitalismului. Blocul pentru Locuire a redemonstrat acest lucru în anul 2019 prin cercetarea sa militantă despre muncă și locuire, inițiind crearea unei alianțe cu sindicatele. Bazându-ne pe ideea că reproducerea socială a forței de muncă prin locuire este centrală în procesul acumulării de capital, prin recenta noastră cercetare militantă am abordat legătura dintre muncă și locuire, dintre drepturile muncii și drepturile locuirii, dintre exploatarea forței de muncă ieftine și crearea unui fond de locuințe pentru profit. Cercetarea militantă nu este pentru noi pur și simplu producție de cunoaștere, ci un instrument analitic al conștientizării interacțiunii între muncă și locuire. Acest instrument construieşte un discurs politic despre legătura dintre venituri mici și costuri mari ale locuirii, care să fundamenteze revendicări în vederea soluționării crizei locuirii. Prin toate componentele cercetării noastre, am creat cunoaștere prin conștientizare și am contribuit la conștientizare prin cunoaștere, urmărind să le punem pe ambele în slujba acțiunii. Scopul nostru ultim a fost acela de a contribui la punerea pe agenda sindicală, alături de revendicările privind salariile și condițiile de muncă, a drepturilor locative ale angajaților și în general dezideratul dreptății locative.

În cercetarea noastră militantă am realizat interviuri individuale și de grup cu lideri ai unor sindicate din București, Cluj-Napoca și Timișoara (vezi articolul Ioanei Vlad despre această componentă, precum și colajul de fragmente de interviuri care reflectă asupra întrebării noastre cu privire la de ce să punem locuirea pe agenda sindicală); am analizat date macro-statistice despre muncă și despre locuire (discutate în acest număr al ziarului Cărămida de Ioana Florea și Enikő Vincze); am aplicat în mod experimental un chestionar online completat de cadre didactice din județul Cluj, precum și de către lucrători în salubritate din Cluj-Napoca (Robert Blaga și Vlad Mureșan prezintă în articolul lor modul în care răspunsurile primite reflectă câteva mari tendințe ale problemelor locuirii); am revăzut cum, sub egida flexibilizării, schimbările legislative din 2011 au precarizat angajații și au limitat organizarea sindicală (Caius Mureșan face o scurtă trecere în revistă a ceea ce înseamnă defapt flexibilizarea în acest context); am identificat exemple ale abordării în documentele unor organizații internaționale, precum și pe agendele câtorva sindicate din alte țări a problemelor de locuire ale angajaților (vezi articolul lui George Zamfir). La finalul cercetării, am organizat o discuție cu câțiva lideri sindicali despre nevoia și posibilitatea creării unei Alianțe pentru muncă și locuire. Masa rotundă între membrii Blocului pentru Locuire și lideri sindicali, la rândul ei a fost ocazie bună pentru a re-adresa întrebările noastre majore legate de tema cercetării. În numărul de față al ziarului Cărămida publicăm și mesajul pe care l-am construit împreună la Forumul BPL din Timișoara și care va fi difuzat printre membrii de sindicat. Mesajul este despre de ce și cum să revendicăm dreptatea locativă pentru lucrători.

Măsurile neoliberale în domeniul locuirii au fost susținute de toate partidele: timp de 30 de ani, liberalii, conservatorii, social-democrații au susținut deopotrivă că piața și/ sau familia trebuie să rezolve nevoia de locuire și accesul la locuințe al oamenilor, și că dreptul la locuire nu trebuie garantat de stat ca un drept fundamental al omului. Drept consecință, azi, din totalul de 9031317 locuințe din România 8919357 sunt în proprietate privată. La nivel de țară, între 1990-2018 s-au construit 1154410 locuințe, dintre care 896470 din fonduri private. Între 1999-2018, din fonduri publice în România s-au construit doar 65740 locuințe. Capitalismul financializat nu este interesat de alte soluții la criza locuirii, decât cele care salvează capitalul imobiliar-bancar.

De aceea este și mai mare nevoie de crearea unei coaliții sau alianțe largi care să pună presiune prin diverse mijloace asupra decidenților politici pentru o politică justă și antirasistă de locuire cu o componentă puternică de construcție de noi locuințe publice în centrul ei.

Enikő Vincze

 

Comments are closed.