o casă (și) a ei..

Locuitorii din cartierul berlinez Kreuzberg protestează împotriva construirii unui campus Google, care ar accelera procesul de gentrificare în urma căruia prețurile chiriilor cresc considerabil și îi obligă să se mute în periferii.

Când mi-a fost oferită ocazia să scriu acest articol despre dinamica dintre femeie și locuire, gândul mi s-a oprit inevitabil la un eseu scris acum aproape un secol de Virginia Woolf, O cameră doar a ei (1929). Eseul dezbate tema “femei și ficțiune” - care, în seceta din rafturi a titlurilor cu autori femei, se transformă într-o înșiruire de cauze și indicii determinante pentru lipsa vocilor femeilor din literatură. O cauză tangibilă este din start lipsa unui spațiu dedicat nevoilor ei sau, mai bine zis, relația ei unilaterală și defectuoasă cu locuința, bazată pe muncă 24 din 24, 7 zile pe săptămână; spații locuite prin muncă, nu prin contemplație sau relaxare. Nu mai vorbim despre simțul proprietății asupra gospodăriei, care nu este mai mult decât un sentiment - în realitate nimic nu-i aparține legal, îngrijește proprietatea soțului sau a tatălui ei.

Relația pe care ea o dezvoltă, de-a lungul istoriei, cu arhitectura și urbanismul, la nivelul vieții de zi cu zi, este profund diferită de a lui. Afară este al lui, înauntru este al ei. Afară devine o noțiune încărcată de teamă și, dacă iese neînsoțită, de neacceptare și sprâncene ridicate. Înăuntru, devine o noțiune încărcată de îndatoriri și sprijin - EA ca un soi de Atlas, condamnat să fie stâlpul curățeniei în casă pentru eternitate. În spațiile semi-publice ale livingului / salonului susține acest rol de servitute, atunci când oaspeții trebuie primiți, iar în spațiile private ale casei, de îngrijire a copiilor.

Necesitatea de a avea un spațiu fizic în care să poată crea, scrie, desena, gândi, studia - nu era considerată adecvată pentru femei, cu atât mai puțin dacă vorbim despre pătura precară a societății. Deși lucrurile și rolurile s-au mai schimbat între timp, bucătăria, livingul, camerele de dormit pe care le ocupăm astăzi sunt rezultatul relațiilor pe care le-am moștenit din astfel de structuri sociale. 

În căutarea scriiturilor autoarelor de ficțiune, Miss Woolf pune o întrebare care cred că transcende domeniul cercetat de ea: „femeile nu scriu cărți despre bărbați (...) de ce sunt femeile mult mai interesante pentru bărbați decât bărbații pentru femei?”. Dacă punem aceeași întrebare în ceea ce privește arhitectura trecutului apropiat, exemplele care îmi vin în minte nu merg mai departe de viziunea unor bărbați ce gândesc nevoile cotidiene ale unor femei. Cum ar fi dormitorul Linei Loos, proiectat de soțul ei, Adolf Loos, arhitect austriac, influent al arhitecturii moderne, dormitor pe care aceasta nu-l folosește. Mai răscolitoare  încă este reducerea gesturilor dictate de spațiul locuit la o defilare în nud a Josephinei Baker - locuință proiectată tot de Loos. Arhitectul a gândit ca piesă centrală o generoasă piscină într-un spațiu despărțit de zona de living prin pereți de sticlă, menită să ofere un spectacol oaspeților aflați în salon. 

Exemplele nu devin mai fericite nici dacă vorbim despre eforturile de a proiecta o bucătărie eficientă. Arhitecta Margarete Schütte-Lihotzky propune pentru proiectul de locuințe sociale al lui Ernst May, o bucătărie care caută să eficientizeze munca femeilor în gospodărie, perpetuând rolul dat al femeii. Sexualizarea femeii sau reducerea ei la o mașinărie iscusită care întreține o locuință, care gătește și, după cum ar spune un fost profesor de istorie, care întreține viu focul în vatra casei pentru bărbat și copii, dictează un anumit tip de arhitectură și un anumit mod de a gândi locuința.

Fără a ignora celelalte considerente care fac o locuință să stea în picioare, propun să concentrăm discuția în dimensiunea socialului, și a relațiilor care au modelat locuința în forma pe care o știm astăzi.

În cazul spațiului românesc, lucrurile încep să se schimbe odată ce stalinismul economic își face cuib și în arhitectură. Libertatea de creație a arhitectului este înlocuită de uniformizare, atât cea a proiectării locuințelor, cât și cea socială de gen. Arhitectura socialistă este cea care propune un model de locuire în care ambii soți au îndatoriri, atât în gospodărie, cât și în spațiul public, o societate egalitară în care nu există nici diferența de remunerare între sexe. Aplicabilitatea modelului este chestionabilă și face subiectul altei discuții, dar reținem faptul că poziția femeii în societate suferă o schimbare majoră.

Șocul gospodăresc cel mai mare îl primesc familiile care se mută din mediul rural la oraș. Ograda, bucătăria de vară și vatra se transformă în aragaz și în blat de lucru, fântâna în robinet, pivnița într-o cămară și, cu puțin noroc, într-o boxă la subsolul blocului. WC-ul se mută în casă! Familiile sunt răsplătite în metri pătrați pentru copiii creați. 

În acest context, femeia primește un dublul rol: Fertilitate și Productivitate. Intrată pe piața muncii, ia parte la procesul de producție la scară socială, iar Friedrich Engels ne spune că îndatoririle domestice se diminuează (Originea familiei, a proprietății private și a statului, sfârșitul secolului XIX). Cu toate acestea, rolul de gospodină nu o părăsește, iar lipsa complexității spațiilor de care trebuie să se îngrijească lasă loc improvizațiilor. Cămările comuniste aglomerate devin adevărate trezorerii - obicei păstrat și după anii ‘90. Bucătăria este spațiul în care femeia își desfășoară activitatea zilnică, iar sufrageria, locul în care musafirii admiră bibelourile, vitrina cu vesela folosită doar la ocazii speciale și abilitatea gospodinei de a da o notă aparte apartamentului standard.

Într-un almanah al revistei „Femeia” din anii ‘90, găsim o rubrică, Casa Noastră, cu un articol numit „Camera de zi”, dedicat femeii moderne cu sfaturi DIY (“fă-ți singur”) despre amenajarea sufrageriei, camera cu întrebuințări multifuncționale. Aceste sfaturi sunt, bineînțeles, însoțite de desene schematice despre cum pot fi poziționate covoarele peste parchet sau linoleum astfel încât delimitarea zonelor (de luat masa, de discuții, biroul etc) să fie cât mai clară. Găsim sfaturi despre estetica perdelelor și modul în care acestea se pot asorta cu fotoliile, canapeaua și  linoleumul, sfaturi despre iluminatul artificial și importanța economisirii energiei electrice. În cuvintele autorului Claudiu Vodă: „o invitație la meditație, la spirit gospodăresc și estetic asupra felului în care ne organizăm viața în locuință”.

Ce face un spațiu să devină o locuință? Existența unei familii care să-l locuiască? Sau transformarea acestuia într-un cuib adecvat creșterii copiilor? Existența unei femei în acest spațiu, care să-l întrețină? Și care este locul din casă care marchează cu precizie amprenta unei femei? Bucătăria? Camera de zi? Camera copiilor? Dacă ne gândim la căminele de nefamiliști construite tot în vremea comunismului pentru muncitori, în a căror configurație bucătăria este comună mai multor locatari, nefericitul „ne-familie”, în acest caz, se traduce prin lipsa bucătăriei proprii, spațiul din casă dedicat ei. 

Putem afirma, în general, că dinamica unei femei cu locuința a fost dintotdeauna mai intensă decât cea a bărbatului sau a copiilor. Iar spațiile în care ea și-a lăsat amprenta au fost modelate și fizic în funcție de corpul, abilitățile și necesitățile ei, în calitate de gospodină sau de mamă? Mă întreb, dacă rolurile ar fi fost inversate, cum ar fi arătat astăzi bucătăriile. Ar fi fost blaturile de lucru cu câțiva centimetri mai înalte? Rafturile poziționate ceva mai sus? Bucătăria, cu totul, mai mare? Poate camera de zi mai restrânsă? Poate ar fi existat un ‘Joseph’ Baker cu un podium de defilare către piscină, spre încântarea oaspetelor din salon, sau un Ion, nesatisfăcut de dormitorul gândit pentru el de către soția sa arhitectă. Ar fi depus oare efort un arhitect pentru eficientizarea muncii în bucătăriile bărbaților de pretutindeni? În aceasta notă imaginativă, vă invit să reflectați asupra particularităților spațiilor de locuit și poate veți reuși, mai lesne decât mine, să conturați o imagine echilibrată a locuirii - una în care își poate duce traiul și o femeie, nu doar o mamă-gospodină. 

Andra Raisa Parpală

Comments are closed.