În luna septembrie, Primăria din Barcelona a reușit să aprobe includerea în stocul de locuințe sociale a unui fond de 30% din noile proiecte imobiliare. Vestea a fost primită cu emoții în presă, mai ales în condițiile în care în ultimii doi ani evacuările realizate în Barcelona se datorează în special imposibilității plății chiriilor, de când piața imobiliară – cel puțin teoretic – s-a reactivat și a împins la un exod cetățenii cartierelor centrale ale orașului datorită modificării prețurilor chiriilor. În acești ani, prețurile de vânzare ale apartamentelor au crescut cu peste 25% conform paginilor de analiză a pieței imobiliare Habitaclia. Încă nu știm cum se va pune în practică noul acord, dat fiind că dezvoltatorii imobiliari au amenințat cu măsuri în instanță; totuși, propunerea a fost votată. Pentru a fi aplicată este necesar și acceptul Guvernului catalan, care ar putea respinge sau modifica propunerea.
Dacă se aprobă definitiv această lege, prețul unui apartament social de 80 m2ar fi de 136.000 de euro, iar prețul chiriei pentru același apartament ar ajunge la 512 euro lunar. Măsura este vitală în condițiile în care în ultimii trei ani chiriile în Barcelona au crescut cu mai mult de 30%, și chiar cu 100%, în funcție de locație. Prețul chiriei unei camere poate ajunge la 500 de euro. Acest proces nu este nici nou, nici exclusiv al Barcelonei. Originea sa este în piața terenurilor, care din anii ‘90 nu a fost reglementată și care a dus la bula imobiliară din 2007. În acest context, pe lângă un exces de locuințe în proprietate în comparație cu alte țări europene, a existat o creștere spectaculoasă a prețurilor de vânzare-cumpărare, generând o dinamică speculativă contra micilor proprietari, care s-au văzut puși în fața unor credite ipotecare imposibil de achitat. Prin urmare au apărut mișcări ca PAH (Platforma persoanelor afectate de creditul ipotecar), care au opus rezistență evacuărilor și au dus la adoptarea unor măsuri de protecție (insuficiente). Aceeași dinamică, care afectează piața cumpărării, se regăsește și în cea a chiriei.
Fondul de locuințe sociale
De fapt, fondul de locuințe sociale sau care sunt incluse într-o formă de protecție socială are în Barcelona un procentaj redus, în comparație cu alte orașe din Europa, iar numărul de locuințe în proprietate este mai ridicat în comparație cu Amsterdam sau Berlin. Conform unui studiu realizat de Universitatea Politehnică din Catalonia, în Barcelona procentajul locuințelor în proprietate este de 66.6%, în Amsterdam este de 28%, iar în Berlin de 14%. Stocul de locuințe sociale din totalul locuințelor este de 2% în Barcelona, 48% în Amsterdam și 30,23% în Berlin, conform datelor din același studiu.
Procentajul redus al locuințelor sociale sau în proprietatea Primăriei, într-un oraș care are turismul drept una din sursele de bază de venit, a făcut ca un număr ridicat din apartamentele construite de dezvoltatori să fie destinat apartamentelor turistice, închirierii și nu locuirii. În același timp nu există nicio reglementare a prețurilor, în sensul stabilirii unui preț maxim pentru m2în funcție de cartier, singurul factor de reglementare a prețurilor a rămas piața. Astfel, atât înainte de criza economică, cât și ulterior, un credit ipotecar ca rezultat al cumpărării unui apartament era mai redus decât o chirie sau cel mult ajungea la același preț, ceea ce a impulsionat cumpărarea apartamentelor. În urma crizei economice, datorită faptului că multe persoane nu pot avea acces la un credit ipotecar din cauza lipsei contractelor pe perioada nedefinită, a crescut numărul chiriașilor, fapt care, adăugat la presiunea făcută de marile fonduri care cumpără apartamente în scop turistic a dus la o creștere spectaculoasă a chiriilor în ultimii doi ani. Astfel, prețurile chiriilor au crescut și cu 100% sau cu sume absurde de 300%, conform denunțurilor prezentate de Sindicatul Locatarilor din Barcelona.
Locuința socială a devenit o problemă de urgență socială în Barcelona. În acest moment există MHAB, un institut care se ocupă de construcția locuințelor publice, precum și de promovarea locuințelor și a reabilitărilor în scop public. În acest moment gestionează 7.000 de apartamente în oraș și alte 3.000 sunt în faza de proiect alte. O altă măsură folosită de institut este cumpărarea edificiilor de către organisme publice pentru ca ulterior apartamentele să fie folosite pentru chirie socială.
Pe de altă parte, tot conform datelor de la Primăria Barcelonei, în 2017 în orașul Barcelona existau 500 de tabere informale de locuire, numărul persoanelor care locuiau în stradă depășea 2.000 de persoane, mai mult de 28.230 de familii solicitând o locuință socială, iar 18.838 se aflau in risc economic sever de a rămâne în stradă, dat fiind că 83% din evacuările care s-au realizat în anul 2017 s-au datorat imposibilității plății chiriei.
Programe de ajutor pentru plata chiriilor
Conform datelor Primăriei, în programul locuințelor sociale sunt incluse pachetele de locuințe pentru persoanele de vârsta a treia, un număr de 1.184 locuințe pentru cazurile de urgențe sociale, iar restul de locuințe, în număr de 7.917, sunt proprietate a municipalității pentru a fi închiriate cu o chirie socială. Totalul locuințelor protejate este de 11.524. Numărul total de locuințe este de 614.908.
O altă problemă este cea a locuințelor goale: în aprilie existau în Barcelona 31.200 locuințe goale, dintre care 2.592 sunt ale entităților financiare. O nouă lege specifică obligativitatea închirierii apartamentelor goale. S-a constituit și un department în cadrul Primăriei care identifică clădirile goale, iar proprietarilor, fie persoane particulare, fie entități financiare, li se va propune închirierea prin bursa de locuințe sociale. Municipalitatea va plăti proprietarilor pentru aceste chirii care sunt subvenționate pentru chiriaș.
Deși sunt insuficiente aceste măsuri, ele sunt incluse în Planul de asigurare de locuințe sociale pentru perioada 2016-2025.
Se dorește sporirea stocului de locuințe publice, prevenirea situațiilor de urgență care provin din evacuări, fie din neplata chiriei, cauză predominantă în ultimii doi ani, fie din cauza împrumutului bancar. Pentru asta s-a aprobat un plan de ajutoare publice pentru plata chiriei, la care municipalitatea a contribuit cu 8 milioane de euro, iar ajutorul primit de familii a fost de 194 de euro pe familie lunar. Dar atât în cazul celor care primesc ajutor pentru chirie, cât și în cazul solicitărilor de apartament de protecție oficială, se cere demonstrarea legală a veniturilor. În cazul accesului la apartament în chirie subvenționat de stat, prețul apartamentului trebuie să echivaleze cu 30% din venitul persoanei/familiei care va locui în el. În Spania, economia informală are un procentaj foarte ridicat, aproape 23% din PIB. În aceste condiții foarte multe familii nu pot intra nici în aceste apartamente subvenționate, nici nu pot beneficia de subvenționarea chiriei, pentru că nu pot justifica un venit legal, cu un contract de muncă. În cazul situațiilor de urgență, pentru solicitarea unui ajutor pentru plata unei chirii nu se mai iau în calcul veniturile, dar se cere în continuare permis de ședere pentru străini.
Din aceste măsuri de protecție socială sunt excluse persoanele care nu au un permis de ședere, coroborat cu existența unui contract de muncă.Pentru aceste persoane există fonduri de apartamente gestionate de către serviciile sociale, Caritas sau alte ONG-uri, dar pentru a avea acces la o asemenea locuință trebuie să fie în evidența și monitorizarea serviciilor, și, în general, este un proces dependent de realizarea unui „plan de muncă” de către solicitant. Acest „plan de muncă” se referă la cursuri de limbă și de calificare profesională, urmate de integrarea pe piața muncii. În timpul acestui periplu, persoanele nu au acces la o locuință, exceptând cazul persoanelor de vârsta a treia, bolnave sau a familiilor cu copii care se află în condiții de risc grav. Prin urmare, avem mai mult de 500 de tabere de barăci în Barcelona și o ocupare a apartamentelor goale în cartiere periferice ale Barcelonei, precum și a localurilor comerciale. La aceasta se adaugă supra-ocuparea apartamentelor în cazul în care se accede la o chirie pe piața privată. Chiar în ultimele luni au existat numeroase procese de evacuare a persoanelor care construiseră barăci pe terenuri private sau municipale. Soluția care se oferă este cazarea într-o pensiune pentru o câteva săptămâni, dar nu există posibilitatea obținerii unei locuințe. În cazul acestor familii, lipsa unei locuințe sau evacuarea echivalează cu deconectarea totală de la un teritoriu, dat fiind că serviciile publice funcționează în Barcelona în funcție de criteriul proximității: accesul la școală, medic, servicii sociale, este legat de adresa de reședință, fiind imposibil accesul în alt cartier.
În aceeași situație se află și persoanele cu „iregularitate adăugată”, persoane extra-comunitare care au avut un permis de ședere și muncă, dar nu l-au putut reînnoi datorită impunerii condiției contractului pe o perioadă îndelungată, cu normă întreagă, condiție din ce în ce mai greu de îndeplinit pe piața muncii. Nu doar că unii au pierdut posibilitatea de a solicita un ajutor social pentru plata chiriei (este necesar acest permis de ședere sau NIE), ei au ajuns și să piardă locuința pe care o cumpăraseră, deoarece fără acest permis pot fi deportați, chiar dacă au o vechime în teritoriu de mai bine de 10 ani. Pentru persoanele fără permis de ședere, barierele de acces la o locuință socială sau o chirie subvenționată par a fi de netrecut: trebuie prezentate salarii sau venituri stabile, permise de ședere și muncă, pe lângă existența unui rasism acut față de comunitățile marginalizate.
Prin urmare,cazul Barcelonei arată cum un grup de măsuri luate la nivel municipal poate ameliora accesul la locuințe pentru anumite segmente ale populației, dar sunt absolut insuficiente în contextul pieței care intersectează trei aspecte care determină accesul la locuire: imobiliar, turistic, piața muncii.
Óscar López Catalán și Corina Tulbure