Stocul de locuințe din fondul locativ de stat și atribuirea locuințelor sociale în Cluj-Napoca (1997-2016)

Enikő Vincze, Simona Ciotlăuș, Georghe Zamfir

Documentul a fost elaborat în cadrul campaniei Căși sociale acum! Campania Fundației Desire pentru asigurarea accesului la locuințe sociale a persoanelor marginalizate, derulată printr-un program sprijinit de Human Rights Initiative, Open Society Foundations.

Campania “Căși sociale acum!” face parte dintr-un program mai amplu al Fundației Desire care pleacă de la dorința inițiatorilor de a face dreptate persoanelor și familiilor care locuiesc azi pe strada Cantonului. Locuirea pe strada Cantonului a fost poate cel mai neglijat capitol al zonei marginalizate Pata Rât, chiar dacă și ea s-a constituit de pe urma mai multor evacuări forțate din oraș (asemeni zonei caselor modulare formate prin intervenții administrative legate de evacuarea în grup de pe strada Coastei), sau dacă și ea reflectă consecințele unei politici de urbanizare ce ține în condiții de subdezvoltare și de informalitate anumite teritorii ale orașului (asemeni coloniei Dallas) unde își găsesc adăpost persoane marginalizate social ale căror muncă este exploatată în economia informală sau formală a urbei. Plecând de la conștientizarea istoriei și situației locative de pe strada Cantonului, campania “Căși sociale acum!”, precum întreg programul din care face parte, plasează acest caz particular în peisajul mai larg al orașului, interogat din perspectiva nedreptăților urbane locative și a politicilor care contribuie la producerea acestora.Începând cu anul 2010, Fundația Desire a fost printre inițiatorii și participanții mai multor acțiuni activiste îndreptate împotriva ghetoizării și segregării rezidențiale a romilor precarizați, și/sau pentru interzicerea evacuărilor forțate și elaborarea unor măsuri locative care asigură faptic dreptul la locuință a persoanelor marginalizate social. În acest spirit, în anul 2015, oferind suport organizațional, administrativ și profesional implementării planului de acțiune locală a programului Local Engagement for Roma Inclusion, Fundația Desire a contribuit în orașul Cluj la inițierea procesului de modificare a criteriilor de atribuire de locuințe sociale, precum și în Aiud la inițiativa legalizării unor locuințe informale dintr-un așezământ locuit de etnici romi.

Imaginea siglei Campaniei “Căși sociale acum!” provine din imaginarul crocodilului “văzut” în râul Someș de către copii din Pata Rât care între 15 ianuarie 2015 – 12 martie 2016 au participat la atelierele de educație nonformală din cadrul programului ROMEDIN al Fundației Desire derulat cu sprijinul Fondului ONG din România. Asemeni copiilor care își doresc să-și vadă împlinite cele mai îndrăznețe vise, ne dorim și noi să ne putem imagina orașul Cluj ca un oraș care vrea și poate să ofere locuințe sociale din fondul locativ de stat persoanelor marginalizate social și celor care trăiesc în sărăcie extremă.

Comments are closed.