Evacuările sunt o problemă generalizată la care au fost supuse mii de persoane în ultimii aproape treizeci de ani. Împotriva unei bogate legislații internaționale semnată și de statul român, care interzice evacuările forțate deoarece încalcă drepturi fundamentale ale omului, mulți oameni au fost scoși cu violență afară din casele în care locuiau de când le-au fost repartizate. Astfel de episoade amintesc de asedii de război și nu de administrații publice în serviciul cetățenilor. Să ne lămurim: o evacuare este forțată atunci când se impune locatarilor împotriva voinței lor și fără a le fi oferite protecție legală și alternative decente de locuire. Această temă, care în sine este socială, a ajuns adesea să fie portretizată în termeni individuali. Dacă disponibilizările din fabrici au adus multe familii în sărăcie, iar retrocedările le-au lăsat fără dreptul de locuire, explicațiile pentru evacuările pe care le vedem la tv și în ziare învinuiesc adesea doar familiile respective. Când evacuează forțat, autoritățile trâmbițează „curățenia orașului” și „reînnoirea cartierelor”, trecând cu vederea greutățile prin care trec oamenii respectivi, chiar portretizându-i drept elemente nedorite. Nu întâmplător, cei mai mulți dintre ei sunt romi, demonstrând caracterul predominant rasist al acțiunilor administrațiilor publice locale. La Iași, chiar în mai 2017 și în timpul demolării clădirilor din care au fost evacuate zeci de persoane, primarul declara: „Vrem să igienizăm aspectul urban al acestui loc care devenise foarte ușor un focar”. Alte evacuări au urmat o lună mai târziu.
Din experiențele trecute, este clar că există planuri cu terenurile și clădirile respective, care, atât timp cât sunt locuite de persoane sărace, zac neprofitabile - o stare inacceptabilă pentru autoritățile locale. Avem exemplul din București, Sectorul 5, unde consiliul local a votat în acest an „Proiectul de regenerare urbană integrată şi eradicare a habitatului insalubru Ferentari”, care cuprinde noi dezvoltări imobiliare într-o zonă limitrofă a Bucureștiului unde locuiesc numeroase persoane marginalizate, din ce ne informează colegii de la Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire (FCDL).
Chiar dacă nu este singura explicație, retrocedarea este una dintre cele mai marcante, cât și una dintre cele mai ușor de urmărit. Peste 20 de mii de dosare de retrocedare urmează de acum încolo să fie rezolvate doar în București, conform FCDL. Multe alte mii li se vor alătura celor deja peste 4 mii de evacuați din zona centrului istoric. Departe de a fi situații singulare, evacuările forțate se întâmplă peste tot în țară. Colegii din Blocul pentru Locuire monitorizează situații din București, Giurgiu și Lugoj. Însă și în Cluj, Iași, Aiud și Mangalia s-au desfășurat foarte recent evacuări și planuri de evacuări.
Efectele retrocedării își fac în continuare simțite efectele în Aiud, unde un număr semnificativ de imobile de pe strada ultracentrală Bethlen Gabor, au fost înapoiate Eparhiei Reformate. Apartamentele din imobilele construite acum sute de ani au fost repartizate înainte de 1989 angajaților din diverse unități de lucru din oraș. Episcopia Reformată a obținut în instanță aceste clădiri, însă nu a reinvestit nimic în îngrijirea și repararea lor. După ce s-au încheiat cei cinci ani de protecție a chiriașilor, aceștia s-au găsit într-o situație fără ieșire: proprietarul a neglijat total cladirile, iar ei, în lipsa prelungirii contractelor, nu au putut investi personal în reparațiile spațiilor comune. În August 2017, Eparhia a ajuns la o înțelegere cu Primăria Aiud: va dona „locuințe mobile” din metal care vor fi amplasate pe malul Mureșului, într-o zonă de excluziune totală. De altfel, în zonă există deja alte grupuri de persoane evacuate anterior din alte imobile din oraș, cât și persoane care locuiesc de zeci de ani fără a li se clarifica documentația cadastrală. La fel ca în zona Pata Rât din Cluj, unde sute de persoane evacuate au fost mutate de către primărie, vedem cum ghetourile nu se formează de la sine, ci adesea chiar prin planificarea directă a administrațiilor publice locale.
Tot aici în Cluj, în Casa Agronomului locuiesc peste 50 de persoane care sunt în risc de evacuare, riscul însemnând în fond că ar ajunge să locuiască tot în Pata Rât, în lipsa altor alternative și în urma primirii notificării de evacuare în iulie 2017. Imobilul a fost multă vreme obiectul procesului de retrocedare, pe baza solicitării Ordinului Franciscan al Arhiepiscopiei Romani-Catolice de la Alba-Iulia.
Numărul de locuințe sociale este mai mult decât insuficient la nivelul țării. Chiar și acolo unde există, observăm adesea lipsa unei gestionări adecvate atât a clădirilor, cât și a cazurilor familiilor care au nevoie de susținere. Colegele de la E-Romnja ne povestesc cum primăria Giurgiu plănuiește să demoleze un bloc de locuințe sociale aflat sub risc seismic. Însă doar câțiva locatari vor primi locuințe sociale pentru că dețin buletin de Giurgiu. Lipsa buletinelor este o problemă prezentă în multe localități, iar mulți dintre cei evacuați ajung să posede doar buletin provizoriu, o hârtie valabilă doar pentru un an și care aduce multe piedici - de la angajare la școlarizare. Evacuările, pe care unele persoane le-au suferit repetat de-a lungul anilor, complică foarte mult accesul la documente. Putem vorbi deja despre încercări repetate ale instituțiilor statului de a debarasa de documente de bază chiar persoanele cele mai sărace și mai vulnerabile, cât și de a le scoate din sistemul birocratic prin care și-ar putea solicita respectarea drepturilor fundamentale.
În cadrul evacuărilor, adesea întâlnim folosire excesivă de forțe din partea statului, cât și comunicare defectuoasă cu locatarii. În data de 15 septembrie 2017, Mangalia a fost scena unei evacuări a 15 familii, pentru care au fost mobilizate șase dube de jandarmi, patru câini de intervenție și două mașini ale poliției locale. Promisiunile verbale din partea administrației locale ale unor locuințe noi nu au fost respectate. În Alba Iulia, evacuarea din blocul Turturica a început în data de 10 octombrie, când 50 de familii au fost evacuate chiar mai recent decât fuseseră informate, fără a li se acorda alternative de locuire. Ca să înțelegem prioritățile: în locul blocului, primăria plănuiește construirea de parcări subterane pentru a decongestiona traficul auto. Totul s-a petrecut ca de obicei, sub privirea jandarmeriei și poliției, cât și a camerelor de luat vederi. Reportajele ziarelor și televiziunilor adesea subliniază „circul”, „scandalul”, țipetele și mânia persoanelor evacuate, ridiculizând tragedia și neputința oamenilor, care din acel momentse găsesc pe străzi.
Sistemul de justiție rar ajunge să facă dreptate în cazuri de evacuare. Însă în privința unui caz din anul 2013 din orașul Eforie, instanța a decis în 2016 că primăria a demolat ilegal locuințele persoanelor care locuiau acolo de 40 de ani, instanța obligând primăria să le acorde acum locuințe. Din nefericire, practica ne arată că pentru administrațiile locale evacuările sunt adesea un prilej de a se descotorosi de proprii cetățeni săraci și în special de romi. Ne mobilizăm și solicităm autorităților:
NICIO EVACUARE FĂRĂ RELOCARE ADECVATĂ!
George Zamfir