GIUVLIPEN – teatru rom feminist

Spectacolele trupei Giuvlipen vorbesc despre lumea de azi și problemele ei înțelese ca parte a unei țesături complexe. Orice greutate e întotdeauna legată de o alta. Emanciparea este neapărat intersecțională, putând fi doar atunci când este pentru toate și toți. Artistele trupei sunt implicate în multiple colaborări și aduc pe scenă teme ce variază de la lupta pentru dreptul la locuire,  în spectacolul La Harneală produs de La Bomba Studios, până la Holocaustul Romilor în cel mai recent spectacolul, Kali Traš, co-produs alături de Teatrul Evreiesc de Stat. Andrada Roșu, Mihaela Drăgan și Zita Moldovan sunt trei dintre membrele trupei de teatru:  

Lorand Maxim: Ce inseamna Giuvlipen?

Mihaela Drăgan: Feminism. Am vrut să avem un cuvânt pentru noi, pentru feministele rome. 

Zita Moldovan: Am luat Giuvli care înseamnă femeie în romani și am adăugat sufixul pen. Am inventat cuvântul feminism în romani. 

L.M: Cum ați ajuns să formați trupa de teatru Giuvlipen?

Z.M: Eu înainte de Giuvlipen am fost la Teatrul de Operetă Ion Dacian și făcem o emisiune, pe care de altfel o fac și acum și care în prezent se numește Din din Viața Romilor și e difuzată la Național TV în fiecare weekend. În 2014 m-a sunat Mihaela și mi-a spus că vrea să facă o trupă de teatru romă feministă și mi s-a părut o idee wow! Am zis da, să facem! 

Primul spectacol la care am lucrat a fost Gadjo Dildo pe care l-am tot plimbat și în țară și-n afară și care vorbește despre exotizarea și hipersexualizarea femeii rome. Practic noi venim și demontăm stereotipurile despre romi și despre femeile rome prin situațiile comice. Am folosit foarte mult comic în spectacolul ăsta. Apoi am făcut spectacolul Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa? Spectacolul pornește de la un caz real al unei fete care s-a sinucis în Harghita. Ca să vezi ironia sorții, eu am fost acolo și am filmat înainte cu 10 ani când s-a întâmplat. Am fost cu emisiunea. Dacă te uitai la ziarele vremii toată lumea dădea vina pe părinți, că e dintr-o familie de gabori. Toată lumea zice că părinții, barbarii ăia, n-au lăsat-o să meargă la școală. Dar defapt în cazul ei e vorba de altceva, e vorba de discriminarea de care ea avut parte și a ales să facă gestul acesta. 

Andrada Roșu: Eu am început în vara anului trecut, necăutat și neplanificat, cum se întâmplă toate lucrurile bune. Știam deja de proiectele Giuvlipen și am zis că orice-ar fi, trebuie să fac loc pentru ele în viața mea. De ce? Până pe la 12 ani am trait cumva într-o bulă, în care nu percepeam atitudinile rasiste ale profesorilor, cunoscuților și membrilor familiei. În prima zi de școală din clasa a 5-a, singurele două persoane care nu au avut opțiunea de a-și alege unde să stea în bancă au fost colegul și colega de etnie romă. Din momentul ăla am decis să îmi ciulesc urechile - că sigur mi-a scăpat mie ceva - și situațiile neplăcute au început să curgă și să mă stârnească. 

Fast forward 17 ani mai târziu și încă se mai pune problema că fața mea albă o să atragă mai multă încredere – când e vorba de închiriat un apartament sau semnat contracte. 17 ani mai târziu și părinții încă mă întreabă de ce vreau să mă asociez cu oamenii ăștia. Ai grijă de pielea ta, de imaginea ta. Ce-ți pasă de ei? Tu nu ești ca ei. Nu e lupta ta. Sunt întrebări și replici la care am ajuns să răspund răstit, pentru că nu mai am răbdare. Atragi atenția, te uiți încruntat, aduci argumente; ești acuzat că declanșezi conflicte, că exagerezi, că nu ai alte lucruri mai bune de făcut. Îți dai seama că e o luptă pe care nu ai cum să o duci pe cont propriu. 

 

L.M: De ce e feminism rom?

Z.M: De ce nu? Înainte să avem ideea de feminism, noi făceam lucruri de genul ăsta dar poate nu știam să le definim. Uite un exemplu banal ca să vezi că lucrurile sunt demult acolo undeva, dar trebuie scoase la suprafață. Oamenii tot spuneau legat de emisiune „Zita te îmbraci prea sexi. Porți fuste prea scurte. La noi la romi fustele trebuie să fie lungi. Promovezi o imagine a femeii răzvrătite, a femeii care nu vrea să se supună!”. Nu înțelegeam „Păi uite ar trebui să porți fuste lungi și să nu mai fii tare așa în gură”. Dar eu nu eram de acord cu supunerea asta a femeii! Și când Mihaela mi-a spus de teatru feminist rom am zis că eu fac demult asta fără să fiu conștientă. Și cred că fiecare femeie face așa. Femeile din comunitate sunt feministe chiar dacă nu folosesc termenul ăsta.  Ele sunt foarte feministe pentru că sunt acolo și sunt luptătoare și activiste și fac lucrurile cu foarte multă dibăcie și forță. O femeie romă din comunitate, ea ține casa. Pot să-ți dau o grămadă de exemple. Ea muncește, are grijă de copii, de soț, de gospodărie. Ba mai mult, se implică și în chestii activiste, adică ajută și pe alții.

M.D: Noi nu avem aceleași nevoi ca toate celelalte femei. La noi nu e doar dimensiunea de gen, ci și dimensiunea de etnie. Și atunci feminismul nostru nu poate să fie decât intersecțional. Nu poate fi decât anti-rasist.

L.M: Militați pentru înființare unei noi instituții – Teatrul Rom de Stat. De ce este necesară această instituție?

Z.M: E țelul nostru.  A înființa teatrul rom în România e o necesitate. Atât pentru noi, pentru romi, cât și pentru ceilalți. Decalajul și toate lucrurile care se întâmplă între noi vine și din necunoaștere. Nu știi despre celălelt absolut nimic. Majoritarii nu știu nimic despre istoria noastră. Despre faptul că romii au fost sclavi 500 de ani nu se vorbește. E și istoria majoritarilor până la urmă. Noi am trăit în România, e istoria României. Altă pată neagră a istoriei e Holocaustul Romilor. Nici despre asta nu se vorbește. Lucrurile acestea ar trebui să le cunoască lumea, ele ar trebui să unească. Spectacole pe temele astea au fost făcute dar au fost făcute tot de trupe independente, cu chiu cu vai pentru că e greu să duci o trupă independentă de teatru. Cu spațiile de repetiție e
horror! Nu găsești unde să repeți.

Când am spectacolul despre Holocaus, Kali Traš am avut deschidere din partea Teatrului Evreiesc de Stat și din partea doamnei Maia Morgenstern. Am avut norocul să avem o sală de repetiții, o scenă. De asta e nevoie să existe un teatru rom.  Nu-ți mai spun că fiecare minoritate are un teatru – Teatru Maghiar de Stat; Teatru German de Stat. Plus că romii neoficial suntem 2 milioane chiar peste. Oficial suntem 600.000 de romi dar dacă luăm în calcul și de ce romii nu se declară, iarăși putem avea un răspuns foarte elocvent. Noi încercăm prin toate mijloacele. Ni s-au pus întrebări de genul: „Da bine și dacă o să fie teatrul rom, ce sunt actori romi?” Ei nu sunt?! Noi ce suntem?

M.D: Cei 500 de ani de sclavie ai romilor,  moartea și deportarea a mii, face cel puțin o obligație morală înființarea unei instituții culturale pentru romi. În care să fim reprezentați cultural. De ce nu există? Din motive rasiste, e clar, și din istoria pe care o au în România. Abolirea sclaviei a fost abia în 1856, deși romii făceau teatru în perioada sclaviei. Ei au pus bazele teatrului pre-modern în Țările Române ca sclavi culturali. Deși se spune tot timpul că nu există tradiție a romilor în teatru. Colegul nostru, Mihai Lukacs, are  o cercetare despre măscăricii romi. Iar înainte de Holocaust existau trupe de tea-tru rome nomade care făceau inclusiv teatru de păpuși. Ele au fost rase odată cu Holocaustul pentru că nomazii au fost primul val de romi deportați în Transnistria.

A.R: Răbdarea și atenția se practică diferit în teatru. De ambele părți. Spectatorii, indifferent de aplecările ideologice, vin cu o disponibilitate crescută de a asculta, de a empatiza, de a înțele-ge. Teatrul este unul dintre instrumentele soft ale activismului. În teatru dispar pozițiile rigide care îi fac pe oameni să fie refractari la polemicile pe teme sensibile. Deși este o experiență personală, nu te mai simți direct vizat. Nu mai suntem eu – cel/cea politically correct și tu – cel/cea ignorant/ă. În sala de spectacol ești lăsată să judeci tu pentru tine și apoi să integrezi sau nu informația. Nu trebuie să răspunzi pe moment.

M.D: Până când o să avem un teatru al nostru, intenția noastră e să facem co-producții care să intre în repertoriul instituțiilor de artă și teatrelor de stat. Am început cu Teatrul Evreiesc de Stat, dar avem deja parteneriate și cu alte teatre din țară.

L.M: La ce lucrați în prezent?

Z.M: De pe 9 pe 16 martie o să avem un atelier de scris  pentru dramaturgi romi, iar pe baza acestui text se va face un spectacol care va avea premiera în luna mai. Regizorul va fi Bogdan Georgescu.

M.D: E foarte important să lucrăm cu regizori profesioniști care ne ascultă. Lucrăm cu ficțiune. Vorbim despre cum personalul e politic și invers, despre cum te afectează politica până la nivel personal. Cum e să ai mai multe identități poltitice la un loc – rom, gay, femeie? De la început asta am vrut. Am vrut un teatru curajos și provocator care să aibe neapărat dimensiunea intersecțională care să vorbească despre toate subiectele despre care nu s-a vorbit înainte. Nu vream să vorbim doar despre discriminare în general sau rasism în general. Voiam să vorbim inclusiv de cei care sunt cei mai vulnerabili în comunitatea romă.

Lorand Maxim

Comments are closed.