Nedreptatea și discriminările îmi dau energie pentru a lupta pentru cei care nu se simt reprezentați

Interviu cu Linda Greta

Cum ai ajuns să fii activistă pentru locuire?

Am ajuns să fiu activistă pentru locuire deoarece în 17 decembrie 2010 am fost evacuată forțat împreună cu alte 76 de familii, am fost mutați la peri-feria orașului, lângă groapa de gunoi. Atunci m-am simțit nedreptățită, am simțit că lumea nu e justă și am simțit că trebuie să fac ceva în privința asta, ca alte persoane să nu mai treacă prin trauma prin care am trecut noi. Și am întâlnit alți oameni, care nu sunt romi și nu au avut astfel de experiențe, dar s-au revoltat față de ce se întâmplă în Cluj cu oamenii evacuați. 

Și ce te motivează să lupți în fiecare zi, ca activistă?

Mă motivează nedreptatea care se întâmplă în jurul meu și discriminările care le văd la tot pasul, segregarea la școală, toate aceste lucruri negative care se-ntâmplă în lume și față de care nimeni nu ia o măsură, ca ele să nu se mai practice, dimpotrivă, încă de anumiți factori sunt încurajate acele discriminări și segregări școlare. Aceste lucruri îmi dau energie în fiecare zi pentru a lupta pentru cei care nu se simt reprezentați. Am făcut multe lucruri împreună cu activiștii pentru locuire din Cluj, reciproc ne susținem, ca să continuăm să avem încredere chiar dacă nu avem succese prea mari. Evacuările în Cluj continuă. Criteriile de atribuire de locuințe sociale sunt în continuare discriminatorii față de cei mai săraci. Primăria și Consiliul Local continuă să finanțeze alte feluri de proiecte, numai construcția de locuințe sociale nu. Și asta m-a motivate să intru în politică. Sper că din această poziție voi putea să fac mai multe pentru oameni, să vorbesc despre problemele lor în fața decidenților, și cee ace spun, să conteze pentru ei. Pentru că, ca activist nu ești luat prea în serios, și mai mult, ei încearcă să îți minimalizeze impactul, spunând că este scandalagiu, sau că faci asta pentru bani, sau că tu nu faci nimic constructiv, doar critici. Dar și pentru oamenii de rând, sună altfel dacă spui că ești un europarlamentar de exemplu, sau un activist. Uite, a venit la mine ieri unde vindeam flori, în Mărăști, o doamnă tocmai din Grigorescu să îmi semneze. Și mulți alții mi-au mai spus că susțin partidul pentru că le-a plăcut de mine. Așa ceva nu mi s-a întâmplat cu acțiunile activiste. 

Ce înseamnă feminismul pentru tine?

Feminismul pentru mine înseamnă, în primul rând să fiu o mama care crează condiții bune pentru copii ei, înseamnă a fi egală cu bărbatul, feminism înseamnă iară să poți să ai orice job, la fel ca bărbații, să nu se țină cont că tu ești femeie sau bărbat, înseamnă multe. Este important pentru că și femeile și bărbații ar trebui să aibă aceleași șanse, nu să ți se refuze un loc de muncă pentru simplul fapt că tu ești femeie. Nemaivorbind că ești femeie romă. Ca femeie trebuie să te lupți cu multe nedreptăți. Și ca persoană care ai venituri mici, și ca femeie, și ca persoană de etnie romă.

Legat de Demos, cum ai ajuns să candidezi pentru europarlamentare?

A venit la mine prietenul meu, Adi Dohotaru, care este și deputat independent, am cunoscut toată echipa, am văzut că-s oameni faini, și chiar dacă cu viziuni diferite, au ceva important în comun, nu sunt rasiști, nu discriminează, văd lumea total altfel pentru că sunt o generație de oameni tineri care văd altfel lucrurile. Mi s-a părut foarte provocator, dar și foarte OK, să pot să particip alături de ei în competiția asta  ce sunt alegerile. Dar important pentru noi nu este doar să câștigăm locuri, ci și să vorbim cu cât mai mulți oameni despre problemele lor, să îi ascultăm, să învățăm cum să îi reprezentăm mai bine. Deci așa, m-am înscris în partid, mi-am făcut un CV, m-am înscris printre cei și cele care au vrut să candideze la europarlamentare, iar când am aflat că sunt pe primul loc, am rămas surprinsă și m-am simțit bine pentru că toți au crezut în mine și în abilitățile mele.

Care este experiența ta cu strângerea de semnături?

Este foarte nedreaptă regula asta, să trebuie să obții 200000 de semnături ca să poți participa la alegeri. Și uite, cum sunt unii oameni, care sunt foarte-foarte dezamăgiți de partide, cineva mi-a spus că dacă ar depinde de el, el ar impune să fie nevoie de și mai multe semnături, ca să nu fie atâtea partide, și apoi dacă câștigă vreo poziție să fure și mai mulți.

Vezi acum, aici la Oser, la mine nu semnează atâta lume ca la ceilalți colegi. Se uită la mine, vede că sunt romă. Din zece oameni, să zicem că îmi semnează vreo doi. Un bărbat mi-a zis, înainte de ai spune ce este partidul Demos, că da, da, știe că este vorba despre partidul romilor. I-am spus că nu este așa. Dar poate în continuare lui i-a rămas înfiptă ideea aceasta în minte, că dacă ești rom, trebuie să fii într-un partid al romilor, dacă ești maghiar, atunci în cel al maghiarilor. Astfel doar majoritarii, adică românii ar avea șansa să opteze între partide în funcție de opțiunile lor ideologice.

Din când în când am senzația, că sunt diferențe în cine cum reacționează și în funcție de vârstă. Oamenii mai în vârstă sunt mai sceptici. Dar am auzit și opinii cum că, la un partid de stângă ar sări bătrânii să susțină, că ei sunt nostalgici față de ce a fost în comunismul lui Ceaușecu. Pentru că mulți ne confundă ca partid de stânga cu comunismul dinainte de 1990. Unii spun, că tinerii par mai deschiși către nou, și către un partid nou, însă alții spun că pe ei nu îi interesează politica, deci poți să le zici orice. Eu am observat că ei vor să dovedească că sunt puternici ca indivizi, și nu au nevoie de protecția statului despre care vorbește un partid de stânga. Mă întreb din nou și nou – trebuie nea-părat să fii rom să lupți pentru drepturile romilor, sau trebuie neapărat să fii sărac ca să reprezinți interesele săracilor. Nu poate exista solidaritate din partea tinerilor cu bătrânii, a românilor cu romănii, sau a celor bogați cu săracii?

Pe unde ai mai fost la strâns de semnături până acum?

Am fost pe Eroilor, în Urania, în Meșterul Manole, la noi pe Costei, pe Byron. Se întâmplă diferit lucrurile. Pentru că oamenii te văd altfel pe tine, ca persoană romă în centru, și altfel te văd în zonele unde locuiesc mai mulți romi.

În plus, eu însămi trecând prin experiența evacurării, am avut foarte multe de povestit cu oamenii de pe str. Meșterul Manole. Ei sunt foarte speriați că vin și îi scoate afară. Proprietarul privat care și-a revendicat un teren. Dar și primăria, din locuințe sociale. Se construiesc și acolo multe blocuri noi în zonă, și nimănui nu îi place să vadă din geamul său barăcile sau locuințele sociale dărăpănate. Nimeni nu se gândește unde anume ar putea să se mute ei. Nici ei nu știu cum o să fie, ce o să fie, unde să se mute. Vor ajunge și ei în Pata Rât? Cei de la asistență socială merg din când în când la ei. Le propun să ceară subvenția pentru chirie. Dar mai sunt persoane care nu au buletin de Cluj, dar soția sau soțul are, însă cei de la primărie au pus regula să aibă toți membrii familiei de minim doi ani. Le este frică să nu vină oamenii din afara Clujului, să își facă buletin repede pe o adresă din Cluj sau buletin provizoriu, toate astea pentru că au auzit că în Cluj se subvenționează chiria celor cu venituri reduse sau persoanelor fără adăpost sau persoanelor marginalizate. De parcă tocmai cei de la asistență socială, care aprobă cererile, nu ar ști, sau nu ar trebui să știe cine de când și cum locuiește acolo, sub risc de evacuare, sau în condițiile acelea foarte proaste. Barăci unde se îngrămădesc mulți, unde nu au apă, gaz.

Despre familia mea, rudele mele, cunoștințele mele, prietenii mei care au rămas încă în Pata Rât, ce să spun? Am vorbit de multe ori despre asta. Cu ocazia zilei clujene împotriva evacuărilor, de 17 decembrie, întotdeana vorbesc în primul rând despre acea situație. Să îți spun aici ceva mai personal, despre mama mea. Ea, atunci, în 2010, a fost dată afară de pe Coastei și nu a primit locuință în modularele pe care primăria le-a construit pentru noi în apropierea rampei de gunoi. Cu alte 36 de familii, ea a rămas pe dinafară, lor li s-a spus să își facă improvizații pe terenul de dincolo de modulare. Mama mea a primit la un moment dat de la cineva o rulotă. Apoi, i-a apărut o tumoare pe creier. Când ne-am mutat noi câțiva din modulare, am zis să îi lase pe cei care au rămas pe dinafară în 2010 să se mute în camerele eliberate. Nu au vrut să îi lase. Primăria a rămas supărată pe oamenii care i-au dat în judecată pentru că i-a mutat acolo. Și atunci mama mea a intrat într-una din acele locuințe. Acolo măcar avea apă pe palier, nu ca în rulotă. Acolo măcar își poate face căldură, nu ca în rulotă. Acum, când a depus cerere pentru locuință socială, cu toată boala ei și toată situație ei de evacuată, a fost declarată neeligibilă. Pentru că a ocupat abuziv un spațiu al primăriei. Așa se zice pe la primăria Cluj. Îți dai seama, a ocupat abuziv o nenorocită cameră lângă rampele de deșeuri. Unde am ajuns în orașul ăsta?

Ce spui oamenilor? Ce îți spun cei care refuză să îți semneze? 

Eu le spun că noi vrem să reprezentăm oamenii care azi nu sunt reprezentați, pe cei cu probleme sociale, cu venituri mici, fără locuință adecvată. Le spun: avem nevoie de semnătura Dvoastră ca să putem intra în alegeri. Asta nu înseamnă că ne veți și vota. Dacă semnați acum, nu înseamnă că nu puteți vota pe altcineva la votul efectiv.

Cei care au refuzat să semneze, dincolo de cei care spuneau că nu au timp să mă asculte și să-i las în pace, erau cei care au părere foarte proastă des-pre politică și despre politicieni. Unul a zis că este totuna dacă este stânga, sau dreapta, că face aceleași lucruri după ce este ales.

Mergând prin Oser, am dat de foarte mulți oameni care sunt foarte religioși. Ei mi-au zis ceva de genul: dacă ați fi venit să-mi spuneți să suneți partidul lui Dumnezeu, v-aș fi semnat. Sau: eu nu mai am ce să aleg între partide, eu l-am ales pe El. Sau: noi nu avem voie să facem politică, noi știm un singur lucru, că vom trece cu toții în fața lui Dumnezeu, și el va face dreptate.

Un tânăr mi-a spus, că el oricum vrea să plece din România. I-am spus că și atunci poate să voteze dacă rămâne cetățean român, și mai mult, în parlamentul european poate să îl reprezinte și pe el un politician din România. Mi-a răspuns că nu, odată ajuns în Germania, va vota cu politicieniu germani, că ei sunt mai de încredere decât ai noștri.    

Am întâlnit chiar și fasciști. Unul spunea că unii oameni ar trebui să fie duși undeva în deșert, într-
un lagăr. Alții, că ar trebui să mergem cu tancurile în București, ca să scăpăm noi, ardelenii, de bucureșteni. Un altul a zis că nimeni nu mai poate să facă nimic față de toate greutățile care sunt, și că ne apropiem de un moment în care vom intra cu toții în război, ne vom omorî, ne vom împușca, și apoi poate vom putea relua lucurile să fie înspre bine.

Unii ar vrea să stea mai mult la povești cu tine. Dar, din păcate, noi nu avem timp suficent. Și nu avem nici bani să îi putem plăti pe cei care strâng semnături. Avem doar o lună și ceva pentru a strânge 200.000 de semnături. Desigur, este bine că oamenii întreabă, că vor să afle mai multe, pentru că ei trebuie să știe pentru ce semnează. Îmi place să fac acest lucru. Să îi ascult ce spun ei, să cunosc ce probleme au, să le spun care este părarea mea și de ce cred că trebuie să facem politică sau de ce am încredere în mine și în echipa noastră că noi nu ne vom schimba după ce ajungem la putere.   

Interviu realizat de Monica Alexe și Enikő Vincze

Comments are closed.