Lasă să mă audă! Normal că am strigat de fericire … când am primit apartamentul

În 2008, primăria Cluj-Napoca a construit 270 de apartamente în zona Timușului-Blajului pe care le-a repartizat în mare parte în regim de locuințe sociale. Alexandru Greta și George Zamfir au stat de vorbă cu Diana, care locuiește într-unul dintre apartemente. 

GZ: Deci dumneavoastră ați stat pe Coastei.

Diana: Am stat acolo nouă ani. Acolo ne-am construit ceva, o cămară, că n-am putut să mergem în chirie, lucra doar soțul. Foarte mult am umblat în primărie după locuință și ne-a promis că o să ne deie teren și ne-a dat actele, dar nu l-am văzut, era pe vremea lui Funár. 

GZ: V-a dat acte?

Diana: Da, pentru tineri căsătoriți. La ședințe a fost fostul meu soț, s-a dus foarte mult. Mergeam eu... și tot așa ne-a promis că ne dă, dar nu ne-a dat nimic. După aceea ne-a dat un beci prin centru. Noi am fost înapoi la primărie și am spus că nu putem intra înăuntru că nu ne lasă oamenii din curte, pur și simplu nu ne-a lăsat. O spus că dacă mergem abuziv, cheamă poliția. Noi ne-am speriat și am ieșit, iar la primărie ne-a zis că unde ne găsim noi casă, acolo să ne băgăm. Am zis, cum să ne băgăm? Toate casele care le-am găsit, toate sunt sigilate, nu putem să ne băgăm să intrăm în pușcărie. Și a zis că nu, nu o să...

GZ: Dar nu v-a dat în scris?

Diana: Nu, că tocmai aia a fost, ne-a cerut ceva proprietar ceva scris de la primărie și nu ne-a dat, numai adrese fixe la care să mergem și să ne băgăm. Nu ne-am băgat, că ne-a fost frică.

GZ: De ce vă spuneau oare așa, ce credeți?

Diana: Probabil că din cauză că ne-au văzut că mergeam în fiecare zi și suntem pe capul lui, că avem copii mici, că nu aveam gaz, lumină, apă... Și copiii apoi au început să meargă la școală de la grădiniță și probabil de aia, ca să scape de noi.

Alexandru Greta: Ca să nu mai primiți niciodată, că o dată ce spargi o locuință, nu-ți face acte pe ea și nu...!

Diana: Exact. Dar noi nu am făcut așa ceva, am zis că mai bine așteptăm și când o să ne deie, atunci o să ne deie. Până atunci mergem în audiență, mergeam în fiecare lună, în fiecare an ne depuneam toate actele pentru locuință. Nu știm de ce țineau locuințele sigilate, probabil pentru bani, sigur! Nu să ne deie nouă, săracilor. Și până la urmă s-au făcut blocurile pe Calea Florești. Și acolo ar fi trebuit să primim. 

GZ: De ce știți că acolo trebuia?

Diana: Pentru că ne-a spus Chirileanu de la primărie. Așa ne-a zis prima dată că noi, nu are unde să ne deie. Numai dacă vrem, o să primim un apartament. I-am zis „Normal că vrem, mai și ne întrebați dacă vrem, cu copiii pe drumuri, vai și amar de noi?! Normal că vrem!” Și eu sunt bolnavă, am grad de handicap 2 și copiii au fost bolnavi, dar acuma și-au mai revenit. Și a zis să mergem la primărie să ne uităm pe listă dacă suntem la apartamentul de pe Calea Florești. N-am fost. L-am întrebat, de ce noi nu suntem pe listă? Păi, nu se dau pentru oamenii cum sunteți dumneavoastră, nu s-au dat decât 58, și 50 de apartamente s-au dat pe bani? Și am întrebat, noi nu am putut să întrăm între ăștia 58? Nu, pentru că sunteți foarte departe de punctaj. Și ne-a închis gura cu asta.

GZ: Cam când era asta?

Diana: După 2000, aveam și băiatul deja, da. Vă zic, tot timpul mergeam la primărie pentru locuință, nu ne trebuia bani, nu ne trebuia... numai locuință. Că soțul lucra, singurul. Și nu am primit. Și tot așa ne-a amânat și când a fost vorba de apartamente aicea, deja s-a schimbat primarul, a fost domnul Emil Boc. Și cum să vă spun, eu îi mulțumesc frumos pentru că el ne-a ajutat. Că dacă nu era Emil Boc, eu mă gândesc că nici în ziua de azi nu aveam apartament. Ne mutam și noi acolo unde stau părinții mei. Și înainte de asta, eu am vorbit cu domnul Emil Boc la telefon, dar așa, din întâmplare. 

AG: Ai văzut la televizor, de aia ai luat numărul lui?

Diana: Da, și am și vorbit cu el. Și zicea soțul „Nu suna, tu muiere, că cine te ia pe tine-n seamă?!”. „Bine mă, hai că doar nu-i pe bani un telefon, hai să sun!” Și am luat ultimul telefon, l-am prins eu. 

GZ: Era în direct?

Diana: Da, era în direct atuncea într-o zi o emisiune. Și i-am zis, „Uitați, mă numesc așa și așa, uitați, am doi copii la școală și nu am aici apă, nu am gaz, nu am nimic și mi-e foarte greu. Și am acte în primărie pentru locuință de atâția ani.” Și a zis, „Haideți să o luăm de la început.” Și el a început și m-a întrebat ce acte am depus, etc. „Eu vă promit, când se dau locuințele pe Timșului, Rodnei și Blajului, acolo vă promit un apartament. Dar trebuie să mai faceți niște acte.” Și am zis bine, ok. Vă dați seama că m-a auzit toată țara că am vorbit cu el, nu putea să deie înapoi. Și într-adevăr, am primit apartament. Acum se fac 10 ani de când am primit cheile. Și sunt foarte mulțumită, și de apartament, și de... tot. Și îmi place aici, nu m-aș mai muta pentru nimic în lume. E bine. Pentru că am handicap grad 2, eu nu plătesc chirie, mă ocup doar de utilități.

GZ: Cum a fost apartamentul când v-ați mutat?

Diana: Ni l-a dat la cheie. Adică cu faianță, gresie, tot! cu parchet, deci noi nu a mai trebuit să punem nimic. Nu avea mobilă, era la cheie, dar gol. Toate camerele erau închise și am crezut că e o cameră. Am intrat în camera mare și am mai văzut o ușă. M-am dus spre baie. Când să deschid, am mai văzut o ușă. Vă dați seama ce fericită am fost! Că strigam pe aici prin casă, zicea fata Iote mamă, nu mai striga, că te aud oamenii! Lasă să mă audă! Normal că am strigat de fericire, am fost foarte fericită când am primit apartamentul. Nu mi-a plăcut aici, vă spun sincer
că nu mi-a plăcut. Că eu tot vroiam să stau acolo pe Coastei. I-am zis la fostul meu soț „Să nu dărâmi cămăruța noastră că eu ziua stau aici, noaptea mă duc și dorm acolo, eu nu dorm aici, doamne-fer!”.

GZ: De ce?

Diana: Nu mi-a plăcut. Și copiii nici nu au vrut să stea aici. 

AG: E grea viața după o perioadă de ani buni să stai într-o colonie și cu vecini, e greu să te obișnuiești singur așa...

Diana: Am zis că nu, totuși vin aici, ne-am adaptat până la urmă. După aia am adus-o pe fiică-mea, că nu i-o plăcut, numai venea, făcea baie și merea înapoi la mama. Și până la urmă am zis „Hai să stăm toți împreună, că-i mai bine”. Și ne-am adaptat aicea și acuma nu m-aș mai duce pentru nimic în lume de aici. Îmi place foarte mult.

GZ: Mai vine primăria din când în când la verificări?

Diana: Primăria în casă nu vine, că știi ce mi-a zis: în casă ne descurcăm, ei nu au treabă cu casa. Ei afară ce au. Dar eu nici afară nu-i văd. Poate că ei mai vin, doar nu stau eu toată ziua pe geam după om.

GZ: Mă gândeam dacă au venit la verificări.

Diana: Da, vin, au fost o dată și la apartamente. Să vadă câte persoane stau, să vadă dacă sunt la curent cu cheltuielile, cu chiria. Că aici contează chiria mai mult ca cheltuielile. Și ele contează, să fii la zi. Dar chiria mai mult. Acum avem o firmă de curățenie pe care o plătim, dar nici asta nu e pe treabă. Asta se pune la cheltuieli. Nu ne convine, dar nu avem ce face. Noi la etajul 1 ne spălăm holul, că nouă ne intră mizeria în case. 

AG: De 10 de când ai primit tu locuința socială, primăria nu prea a mai dat altele. Nu s-a mai construit. Ar trebui să mai facă?

Diana: Sunt mulți romi care stau în cartierul ăsta, mai ales în blocurile astea. Ar trebui să mai deie, că oamenii sunt pe drumuri și e vai de ei. Și să le ajute, că de aia e acolo, să nu stea la masă toată ziua. 

GZ: Deci mare parte din locuitorii de aici sunt romi?

Diana: Sunt destui.. Deci noi aici la etajul 1 suntem 3. La etajul 2 nu sunt. La etajul 3 mai e o familie. În rest sunt la toate scările, nu există scară fără fami-lie de romi. Oricum, nu e corect că unii au primit și alții nu. Acuma nu îl ridic în slăvi pe Emil Boc că mi-a dat apartament. Mi-a dat că așa a fost să fie. Că poate de nu vorbeam cu el la telefon să-l vadă o țară întreagă... Că sunt alții cu mulți copii, eu am doar doi.

GZ: Cum e aici unde e așezată, nu e foarte central așezată...

Diana: Nu e foarte centrală, dar noi ne-am obișnuit, le place la oameni. Mai ales că acum e și magazin aproape, e ok. Pe noi nu ne deranjează că nu e zonă centrală. Avem și autobuze. 

AG: E diferență, 4 minute de mers pe jos, față de cum e pentru coloniile din Pata Rât...

Diana: Și aici multă lume are mașini, e ok. Acuma se mai construiesc apartamente, dar alea-s pe bani. Dar nu s-ar construi pentru oamenii săraci... sau pentru romi. Că romii foarte greu primesc casă, dar nu știu de ce e diferența asta așa mare între romi și români, parcă nu suntem oameni... Dar numa că suntem romi, suntem mai închiși la culoare.

Comments are closed.