Atelier de mobilizare

26.10.2018, Casa Tranzit

Inițiatorii mișcării Căși sociale ACUM!, vă invităm la lansarea “Cărămida” Nr. 5, a paginii noastre de internet și a ultimului capitol din seria noastră de filme despre (ne)dreptatea locativă în orașul Cluj.
“Cărămida – Ziarul dreptății locative” este scris de către și pentru cei care sunt afectați de diverse probleme ale locuirii, și/sau de cei care militează pentru o politică justă și anti-rasistă de locuire. Astfel, ei/ele își transformă experiențele personale în teme politice. Evacuarea forțată (fără alternativă locativă), rămânerea fără adăpost, locuirea în condiții inadecvate, chiriile mari, îndatorarea pe viață prin creditele imobiliar-bancare, dezvoltarea nelimitată a speculațiilor imobiliare, locuirea în periferiile sub-dezvoltate ale orașului – toate sunt înrădăcinate și în lipsa locuințelor sociale publice.
Cărămida este instrumentul prin care putem construi legături între noi. Pentru că, citind/aflând unii despre alții, ne dăm seama de cauzele problemelor noastre locative și ne putem imagina ca un colectiv care are mize comune. Haideți la Atelierul de mobilizare – Căși sociale ACUM! din 26 octombrie, să vorbim despre de ce și cum sunt locuințele sociale publice o miză comună. Haideți să folosim Cărămida pentru mobilizare și pentru organizarea unor acțiuni comune.
Atelierul este organizat în cadrul evenimentului Laolaltă #2

Comments are closed.