Enikő Vincze
Îndreptățirea la locuință socială în România este condiționată de nivelul venitului prin Legea locuinței (în sensul ca acesta să se situeze sub venitul mediu), care însă nu prevede în mod explicit că venitul ar trebui să rezulte din calitatea de angajat al solicitantului de locuință socială. Această abordare este binevenită în condițiile restructurării pieței forței de muncă care crează forță de muncă precară, de exemplu situații de angajare cu contract temporar de muncă, sau de muncă zilieră, sau de muncă prestată în economia informală. Ea ar trebui luată în vedere și în sistemele efective de atribuire de locuințe sociale pe plan local.
Pentru a înțelege mai bine ce ni se întâmplă, când și de ce (în ceea ce privește asigurarea efectivă a dreptului nostru la locuire), ne propunem să ne reamintim de anul 2010. Facem aici referire la 2010 ca la un simbol al perioadei guvernării neoliberale și al politicilor sale de austeritate rezultate din Programul de Ajustare Structurală ca condiție a împrumutului primit de România în 2009 de la Fondul Monetar Internațional. Sau ca la un moment urmat de “Programul de Convergență” elaborat de Guvernul României în 2011 care prevedea măsuri precum “sporirea controlului asupra cererilor de prestaţii sociale”, “monitorizarea şi eficientizarea cheltuielilor din domeniul sănătăţii”, și în general de “politica limitării cheltuielilor cu bunurile şi serviciile, şi a reducerii subvenţiilor”, dar și privatizarea din sectorul energetic și al transporturilor. Discursurile guvernanților din această perioadă despre “moartea statului social”, precum și măsurile de austeritate (care nu au afectat doar gospodăriile prin tăieri de salarii și de beneficii din drepturi de asistență socială sau prin rămânerea la același nivel a valorii punctului de pensie, ci au avut un impact negativ și asupra educației și sănătății publice), au contribuit la întărirea convingerii conform căreia statul trebuie să se retragă din atribuțiile sale sociale și să rămână în slujba investitorilor și dezvoltatorilor privați. Nu doar politicieni, ci și mulți jurnaliști și academici, încercau să ne convingă că și România a fost afectată de criză pentru că “statul asistențial” a cheltuit prea mult cu protecția socială, cu paturile de la spital, cu salariile bugetarilor etc., toate astea în condițiile în care populația României era pe locul doi în Uniunea Europeană în ceea ce privește rata sărăciei și cunoștea o speranță de viață printre cele mai mici în Europa, iar procentul din PIB al cheltuielilor cu protecția socială în România a fost printre cele mai reduse comparativ cu celelalte State Membre (în 2009 acesta fiind sub 20% din PIB față de peste 31% în țări precum Danemarca, Franța, Suedia, Olanda sau Germania).[1]
În contextul anului 2010 politicile publice și măsurile implementate și pe plan local (de exemplu în domeniul locuirii) nu doar că urmăreau restrângerea investițiilor publice în servicii menite să susțină cetățenii, ci – din efortul de a se legitima – au și produs subiectul care “nu este competitiv pe piață” și “nu merită” să beneficieze de astfel de investiții. Pe plan local, în Cluj-Napoca, în sistemul de atribuire de locuințe sociale acest scop a fost servit prin crearea “solicitantului neeligibil”. Și asta nu pe baza a ceea ce prevede Legea locuinței din 1996 cu privire la cine poate beneficia de locuință socială (cetățeanul care nu deține și nu a deținut o locuință după 1990, nu câștigă mai mult decât salariul mediu pe economie și nu a beneficiat de sprijin din partea statului în realizarea unei locuințe), ci pe baza altor criterii, introduse pe plan local prin HCL 389/2010, înainte de toate cel al “venitului permanent”. Proiectul de hotărâre a fost făcut din inițiativa primarului Sorin Apostu și a consilierilor locali Claudia Anăstasă, Manuel Chira, Liviu Pop, Mihai Sandu și Lucian Suciu, pe baza Referatului Direcției de patrimoniul municipiului și evidența proprietății.
Chiar dacă în trecut mai existau Hotărâri ale Consiliului Local care au făcut apel la “venitul permanent” (de exemplu HCL 296/2008 a definit un așa-zis “criteriu de bază” care prevedea că “nu pot beneficia de locuință fond de stat solicitanții care nu pot face dovada unui venit permanent”; iar HCL 116/2010 a inclus “venitul permanent” printre așa-numitele “criterii eliminatorii”), HCL 389/2010 este cea care a definit criteriile de punctare pentru “soluționarea cererilor de locuințe sociale și din fondul locativ de stat” ca un set de “criterii de eligibilitate, de selecție și de repartiție”, iar la Punctul (7) al Criteriilor de eligibilitate a prevăzut că “nu pot beneficia de locuințe din fondul locativ de stat persoanele care nu pot face dovada unui venit permanent reglementat prin legislația în vigoare.” Cât timp “venitul permanent” a fost “criteriu de bază” sau “criteriu eliminator”, nepotrivirea persoanei fără “venit permanent” la condițiile impuse putea fi percepută ca un rezultat al sistemului care elimină. Însă impunerea “eligibilității” ca și criteriu transformă neeligibilitatea într-o caracteristică a persoanei, respectiv în calitatea acesteia de a fi sau nu ales. Astfel sistemul nu doar că i-a exclus de la șansa de a primi o locuință socială pe cei care nu aveau un venit rezultat dintr-un contract de muncă pe perioadă nedeterminată, mutând accentul de la criteriul de a avea venit sub venitul mediu la criteriul de a avea un venit permanent, ci a și transpus responsabilitatea clasificării în eligibil și neeligibil de pe sistemul clasificator pe individul care, declarat fiind neeligibil, trebuia să recunoască că este vina lui că nu a fost ales sau că nu merită locuință socială. “Neeligibilul” astfel definit este deposedat de dreptul de a primi punctaj pentru nivelul redus al veniturilor sale din alte munci decât cele prestate sub un contract pe perioadă nedeterminată, sau pentru condițiile sale locative precare și inadecvate, sau pentru starea sa de sănătate, sau chiar și pentru statutul său de evacuat dintr-un imobil retrocedat.
Totuși: printre cei care au solicitat locuințe sociale în 2010, în următorul an s-au repartizat 102 de locuințe în imobile din fondul locativ de stat de pe străzi cum ar fi Taberei, Cojocnei, Alverna, Baljului, Timișului, Rosetti, Babeș, Petőfi, Brassai, Republicii, Kogălniceanu, Coșbuc, Albac, Daicoviciu, Observatorului, Bulevardul 21 Decembrie, sau Calea Florești. Nimănui de pe această listă nu i s-a repartizat vreun “apartament” din casele modulare construite de municipalitate în zona Pata Rât, la 200 de metri de la stația de deșeuri chimicale și la 800 de metri de la rampa de gunoi. Precum nimeni din persoanele/familiile de pe fosta strada Coastei, majoritatea dintre ele de etnie romă, evacuate forțat în decembrie 2010 de pe acest teren a cărui valoare imobiliară a crescut la acea oră, nu a fost pe lista celor cărora li s-au atribuit locuințe în oraș. Lor li s-au repartizat spații locative cu “dedicație negativă” în aceste modulare plasate într-o zonă poluată, izolată, segregată și neglijată de investițiile de dezvoltare ale municipalității în ceea ce privește asigurarea unor condiții locative și de infrastructură adecvate.
Pregătirile concrete cu privire la zona caselor modulare din Pata Rât declarată ca zonă de locuit au fost demarate în primăvara anului 2010, chiar dacă până în mijlocul lui decembrie primăria nu a spus clar cine anume va “beneficia” de ele. Prin Hotărârea nr. 127 din 30.03.2010, Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca a aprobat efectuarea unor demersuri necesare identificării de terenuri în zona Pata Rât “în scopul mutării persoanelor care locuiesc ilegal pe str Cantonului şi str. Coastei”. Terenul de circa 3000 mp din Pata Rât a făcut obiectul schimbului de teren prin HCL nr. 197/11.05.2010, astfel încât terenul din Pata Rât a trecut în proprietatea municipiului Cluj-Napoca, iar compania Brentner Veres a primit în schimb un teren pe de strada Nădășel. Printr-un PUZ aprobat de Consiliul Local (prin HCL 15/15.10.2007), Primăria a inclus terenul preconizat pentru construirea locuințelor mai sus menționate în teren intravilan și a obținut autorizație de construcție în această locație pentru așa-zise “locuințe sociale/de necesitate pentru persoane fără adăpost”. Un pic mai târziu s-a eliberat și Certificatul de Urbanism nr. 1642/2010 pentru construirea acestor locuințe, iar Referatul privind autorizarea lucrărilor de construcții a fost aprobat de Consiliul Local prin HCL 213/2010, cea din urmă fiind eliberată sub nr. 1181 din septembrie 2010 cu titlul “Locuințe sociale pentru persoane fără adăpost Pata Rât f.n, beneficiari SC Strict Prest SRL și investitor Consiliul Local Cluj-Napoca.” În paralel cu pregătirea caselor modulare, Primăria și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca pregăteau pe cale administrativă și evacuarea de pe strada Coastei. Prin Scrisoarea către locatarii de pe str. Coastei emisă de Serviciul Administrare Spații, Terenuri, Nr. 302716/451/14.12.2010, Primăria i-a chemat să depună o cerere tip și actele de identitate ale membrilor familiei până în 16.12.2010 “în vederea atribuirii locuințelor sociale pentru persoanele fără adăpost”, semnată de primarul Sorin Apostu, Directorul Direcției Patrimoniu Dacia Crișan, Șefa serviciul Administrare Spații Iulia Ardeuș, Directorul Poliției Locale Minodora Fritea, Șeful Serviciului de Control al Protecției Mediului și Igienizare Mircea Abrudan. Referatul nr. 129770/48/15.06.2010 al Direcției Poliția Comunitară prin care se propun unele măsuri pentru reglementarea desființării pe cale administrativă a construcțiilor amplasate pe domeniul public sau privat al Municipiului Cluj-Napoca, a fost aprobat prin HCL 249/2010. Într-un final, Dispoziția nr. 6397/16.12.2010 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca “a dispus desființarea construcțiilor, lucrărilor și amenajărilor cu caracter provizoriu executate pe str. Coastei FN.” Ea nu a respectat următoarele prevederi legale: a fost pusă în executare a doua zi, în 17.12.2010, fără a aștepta ca Prefectul să exercite controlul de legalitate asupra acestuia (conform Art. 115 alin 2 și 7 din Legea 215/2001); a fost pusă în executare într-o perioadă a anului (1 decembrie – 1 martie) când evacuarea de orice fel este interzisă tocmai pentru a nu accentua vulnerabilitatea persoanei afectate; s-a bazat doar pe Referatul 307137/481/16.12.2010 prezentat Primăriei de către Serviciul Control Urbanism și Disciplina în Construcții din cadrul Direcției Poliției Comunitare cu avizul Serviciului Juridic, care nu este un document public, și nu îndeplinește condițiile unei motivații adecvate; nu a făcut distincție între construcțiile executate fără autorizație de construcție și între locuințele construite de Primărie, închiriate pe baza unor contracte de închiriere care, chiar dacă nu s-au mai prelungit din aprilie 2009, prețul chiriei a fost achitat de către chiriași autorităților locale până în momentul evacuării; nu s-a efectuat nicio cercetare anterioară cu privire la legalitatea construcțiilor edificate; nu s-au demarat măsuri reale și efective pe lângă locatari pentru a-i pregăti corespunzător în vederea executării demersului preconizat în această decizie; nu s-a constatat caracterul nelegal al construcțiilor de către Inspectoratul de Stat în Construcții (conform Art. 20 al Legii 50.1991); locatarii din construcțiile edificate fără autorizație de construcție nu au fost notificați, și nu li s-a pus în vedere posibila sancționare concomitent cu impunerea obligației de a le demola, nu există niciun proces verbal în acest sens; locatarilor din construcțiile edificate fără autorizație de construcție nu li s-a pus în vedere posibila intrare în legalitate conform Legii 50/1991 cu privire la construcțiile edificate fără autorizație de construcție înainte de august 2001.
În timp ce autoritățile pregăteau mutarea persoanelor de etnie romă de pe strada Coastei în zona Pata Rât, ele au refuzat permanent să recunoască că în acea zonă, respectiv în Dallas, dar și pe rampa de gunoi, locuiesc nu doar, și nu în primul rând nou-veniții din alte județe, ci generațiile născute chiar la fața locului din familiile predecesorilor așezați aici de la sfârșitul anilor 1970. Nici vorbă despre recunoașterea valorii sociale a muncii lor pe rampă, total invizibilizată, nici vorbă despre nevoia îmbunătățirii condițiilor de locuire și de infrastructură; administrația publică locală intervenea aici din când în când prin serviciul de protecția copilului pentru a atenționa familiile în legătură cu violarea drepturilor copiilor. De asemenea, autoritățile au refuzat să recunoască că un pic mai încolo, pe strada Cantonului domiciliază, tot fără recunoaștere legală, circa 120 de familii (numărul lor a crescut de atunci la peste 150), circa trei sferturi dintre ele mutate acolo de Primărie (lucru care poate fi dovedit printr-o multitudine de acte ce consacrau acțiunile administrative de dislocări și relocări demarate de-a lungul ultimelor două decenii).[2]
[1] Detalii și analiză în articolul “Glocalizarea neoliberalismului în România prin reforma statului și dezvoltarea antreprenorială”, in Epoca Traian Băsescu, coordonat de Florin Poenaru și Costi Rogozanu, Editura Tact, 2014, 245-277.
[2] Detalii și analiză în articolul Politica spațială, a ilegalității și a profitului, Critic Atac, 27 ianuarie 2016, http://www.criticatac.ro/28705/politica-spaial-ilegalitii-profitului/