Locuirea socială în Cluj-Napoca

Grafică: Dénes Miklósi
Prin construirea “locuirii sociale” ca subiect politic și ca problemă de interes public, Campania Căși sociale acum! a contribuit, printre altele, la definirea temelor articulate în contextul campaniilor electorale din anul 2016. Ea va continua acest demers și după alegeri pentru a-i convinge pe noii aleși în funcțiile de primar, vice-primari și consilieri locali să pună pe agenda lor această temă și să o adreseze din punctul de vedere al persoanelor marginalizate social.

Unii spun locuinţe, alţii spun căşi, dar toţi ne dorim un spaţiu locativ care să ne asigure siguranţă şi demnitate umană. Campania Căşi sociale acum! urmăreşte să introducă pe agenda publică subiectul locuirii sociale din perspectiva nevoilor celor care până acum au fost ignoraţi de politicile locale de locuire. Ale celor care cotidian se confruntă cu condiţii de locuire inadecvată (fără acces la utilităţile de bază, în locuinţe neconvenţionale şi nesigure) şi pentru care accesul la căşile sociale este succesiv limitat prin decizii locale ce nu transpun adecvat în criteriile de punctaj de acordare de locuințe sociale prevederile legislației locuirii, a legislației sociale și a legislației anti-discriminare. Iniţiatorii campaniei recunosc caracterul primordial al locuirii și solicită guvernanților locali și centrali adoptarea principiului housing first (locuire înainte de toate) în contextul măsurilor privind combaterea marginalizării sociale.

În anul 2014, stocul de locuințe din fondul public în municipiul Cluj-Napoca era de 1554 locuinţe, adică sub 1.5% din totalul de locuințe din oraș. Stocul a inclus 174 locuințe construite prin programul Agenției Naționale de Locuințe (ANL), 1368 locuințe sociale și locuințe din fondul locativ de stat, ocupate în proporție de 100%; precum și 12 locuințe de necesitate. Din totalul de solicitanți de locuințe sociale din acel an (387), 122 au fost declarați neeligibili, urmând ca în anul 2015 să se repartizeze 12 locuințe printre solicitanții care au depus cereri de locuințe sociale în anul 2014.

Între 2007 și 2014 Primăria Municipiului Cluj-Napoca a derulat trei mari proiecte prin care a extins fondul locativ public cu locuințe sociale noi. Astfel, în cartierul Oser în 2008 au fost repartizate 271 de apartamente în blocuri nou construite din bani publici; în 2013 s-au distribuit 46 de locuințe, printre care se aflau și cele 24 de apartamente create prin renovarea unui bloc vechi de pe strada Albac din fonduri europene; iar apartamentele rezultate din reamenajarea fostei școli Terapia de pe strada Coroianu tot din fonduri nerambursabile, au constituit o bună parte din locuințele sociale repartizate la 63 de solicitanți în anul 2014. Chiar dacă între 2007-2014 fondul de locuințe sociale a municipiului Cluj s-a extins, aceste măsuri de relativă îmbunătățire nu au adus nici o evoluție pozitivă din punctul de vedere al persoanelor care de la sfârșitul anilor 1990 au început să fie evacuate din diverse cartiere ale orașului și împinse înspre periferie, mai precis pe strada Cantonului (aparținând zonei Pata Rât/ rampa de deșeuri).

Anul 2010 este moment crucial al perioadei guvernării neoliberale din România și al politicilor sale de austeritate.În acest context, politicile publice și măsurile implementate pe plan local (de exemplu în domeniul locuirii) nu doar că urmăreau restrângerea investițiilor publice în servicii menite să susțină cetățenii, ci – din efortul de a se legitima – au și produs subiectul care “nu este competitiv pe piață” și “nu merită” să beneficieze de astfel de investiții. Pe plan local, în Cluj-Napoca, în sistemul de atribuire de locuințe sociale acest scop a fost servit prin  crearea “solicitantului neeligibil”. Și asta nu pe baza a ceea ce prevede Legea locuinței din 1996 cu privire la cine poate beneficia de locuință socială (cetățeanul care nu deține și nu a deținut o locuință după 1990, nu câștigă mai mult decât salariul mediu pe economie și nu a beneficiat de sprijin din partea statului în realizarea unei locuințe), ci pe baza altor criterii, introduse pe plan local prin HCL 389/2010, înainte de toate cel al “venitului permanent”. Și mai mult, această excluziune locativă a îmbrăcat și formele unui rasism anti-țigănesc: persoanele evacuate de pe fosta strada Coastei în 2010 pentru ‘regenerarea urbană’ a zonei nu au avut acces la locuințele atribuite prin sistemul uzual local ci au fost mutate forțat în casele modulare din Pata Rât în timp ce nici unui solicitant de locuințe sociale cu domiciliul în alte părți ale orașului nu i s-au repartizat locuințe în casele din apropierea rampei de gunoi.

Îndreptățirea la locuință socială în România este condiționată de nivelul venitului prin Legea locuinței (în sensul ca acesta să se situeze sub venitul mediu), care însă nu prevede în mod explicit că venitul ar trebui să rezulte din calitatea de angajat al solicitantului de locuință socială. Această abordare este binevenită în condițiile restructurării pieței forței de muncă care crează forță de muncă precară, de exemplu situații de angajare cu contract temporar de muncă, sau de muncă zilieră, sau de muncă prestată în economia informală. Ea ar trebui luată în vedere și în sistemele efective de atribuire de locuințe sociale pe plan local. În Cluj-Napoca, prin Hotărârile 363/2012 și 150/2013, Consiliul Local a reiterat criteriul de neelegibilitate consacrat la nivel local în 2010 prin care se declarau neeligibili toți solicitanții ce nu puteau să facă dovada unui venit permanent. Prin HCL 434/2015, adoptat în decembrie anul trecut pe baza analizei propunerilor Grupului de Acțiune Locală pentru Incluziune Locativă (vezi aici, și aici) administrația publică a admis ca eligibile persoanele angajate cu contract de muncă pe perioadă determinată, dar, din păcate, a refuzat să adopte propunerea GALIL privind recunoașterea venitului minim garantat ca formă de venit care asigură elibilitatea solicitanților la locuință socială.

Condițiile de locuit reprezintă unul dintre cele mai importante aspecte care trebuie să stea la baza elaborării criteriilor pentru locuințe sociale de către autoritățile locale, conform Art. 21 din Normele de aplicare a Legii locuinței. Locuirea este un factor determinant de bază al calității vieții și al dezvoltării, iar Art. 21 confirmă importanța care trebuie acordată. În practică, observăm că există municipii ale căror criterii iau în considerare locuirea în locuințe improvizate, cum ar fi Pitești, Arad, Satu Mare sau Alba-Iulia. Pe de altă parte, criteriile din Cluj-Napoca nu punctează deloc aceste situații.

Conform Legii locuintei, administraţiile locale au responsabilităţi cu privire la stabilirea procedurii de atribuire a locuinţelor sociale, inclusiv a definirii criteriilor de punctare, însă educația nu este menționată printre ele.Introducerea studiilor discrimineaza indirect persoanele marginalizate social, care au acces redus la școlarizare. Dimpotrivă, consiliile locale au obligația de a asigura accesul la locuință al persoanelor marginalizate social, conform Legii privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale 116/2002. Totusi, multe municipalități consideră nivelul educației școlare atunci când stabilesc listele de priorități în vederea atribuirii locuințelor sociale. Mai mult, la Cluj-Napoca, criteriul studiilor are cea mai disproporționată pondere față de criteriile prioritare menționate în Legea Locuinței, printre care: situația economică, condițiile de locuire, numărul persoanelor din gospodărie, starea sănătății solicitanților.

În ultima decadă (între 2005 şi 2015), procedura de atribuire a locuinţelor sociale în Cluj a fost schimbată de 12 ori, uneori transformările fiind substanţiale, alteori consilierii aducând doar amendamente punctuale pe unele dintre criteriile de punctare. Relevanţa procedurii de atribuire a locuinţelor sociale decurge nu numai pentru evidenţierea faptului că deliberativul local ocoleşte drepturile celor cărora locuinţele sociale sunt destinate. Procedura este importantă şi pentru că aceasta produce “solicitantul ideal” al unei locuinţe sociale, al cărui profil, diferit de textul legii locuinţei, reflectă persoanele care, în viziunea decidenţilor locali, merită să trăiască în oraş. Este un mecanism prin care politica locală de locuire nu numai că discriminează între oameni, în special în defavoarea celor mai deprivaţi, cel mai adesea de etnie romă, dar şi exclude aceste persoane de la dreptul constituţional al unui nivel de trai decent.

În 10 decembrie 2015, cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Omului, Organizația Națiunile Unite a lansat o campanie de un an în vederea aniversării de jumătate de secol de la adoptarea în 1966 a Pactului Internațional privind Drepturile Economice, Sociale și Culturale, și a Pactului Internațional privind Drepturile Civice și Politice. Acestea reiterează că idealul fiinţei umane libere, eliberate de teamă şi mizerie, nu poate fi realizat decât dacă se creează condiţii care permit fiecăruia să se bucure de drepturile sale economice, sociale şi culturale, ca şi de drepturile sale civile şi politice. Depinde de aleșii noștri locali dacă în acest an aniversar, aplicând pentru titlul de Capitală Culturală Europeană, municipalitatea noastră își va asuma sau nu obligațiile în ceea ce privește asigurarea accesului efectiv la locuință ca drept economic și social al persoanelor marginalizate. Sau dacă Clujul va acționa sau nu ca oraș european care respectă Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, și Carta Socială Europeană. Depinde de noi, alegătorii, dacă cu ocazia alegerilor locale din iunie 2016 impunem și revendicăm sau nu acest deziderat, adică dacă vom transforma în realitate casa dreptului la locuință adecvată.

Pe baza nevoilor estimate, Primăria Municipiului Cluj-Napoca ar trebui să elaboreze și implementeze un program local de locuire în corelare cu Strategia națională de locuire, acesta fiind, conform legii, “instrumentul de observare, de definire şi de programare a investiţiilor şi acţiunilor în domeniul locuirii la nivelul unei unităţi administrativ-teritoriale.” Acest program trebuie să includă și acțiuni prin care se dezvoltă și construcţia de locuințe sociale, respectiv proceduri prin care, pe lângă construcțiile noi, fondul de locuințe sociale se poate extinde în mod adecvat ca interes public. Și nu în ultimul rând, autorităților publice locale le revine responsabilitatea de a repartiza locuințele sociale din fondul locativ public în ordinea de prioritate stabilită de ele pe baza criteriilor stabilite prin lege. În acest demers, autoritățile sunt susținute nu doar de legea locuinței, ci și de legislația socială și cea de anti-discriminare. Și mai important, autoritățile publice sunt nu doar abilitate, ci și obligate  să elaboreze și aplice criterii de punctaj prin care să asigure accesul la locuință socială persoanelor marginalizate social și/sau persoanelor care trăiesc în sărăcie extremă.

Comments are closed.