De ce este nevoie de o asociaţie de chiriaşi?

Nu mai este o ştire pentru nimeni că preţul chiriilor a explodat în ultimii ani în Cluj. Doar în această toamnă, conform statisticilor oferite de către agenţiile imobiliare locale, preţurile au crescut cu peste 30% faţă de primăvară. Astfel, preţul mediu de închiriere al unei garsoniere a ajuns la peste 200 de euro, iar un apartament cu două camere costă în jur de 350 de euro. Clujul a devenit în acest moment oraşul cel mai scump din România în materie de chirii. Un clujean a ajuns să plătească în medie pentru un metru pătrat acelaşi preţ pe care îl plăteşte un locuitor al Berlinului! Desigur, locuinţele în Berlin au o suprafaţă mai mare decât cele din România, preţul unui apartament fiind, evident, mai ridicat în capitala Germaniei, dar această comparaţie e relevantă din alt punct de vedere.

Atunci când vorbim de chirii e important să luăm în considerare cât anume din venitul unei gospodării este destinat plăţii chiriei, cu alte cuvinte, cât este de fapt povara pe care o reprezintă chiria. Dacă facem o scurtă comparaţie între ce se întâmplă în Romania şi Germania, vedem că un chiriaş din România cheltuie cu 10% mai mult din venitul gospodăriei sale pentru plata chiriei. De altfel, povara reprezentată de chirie în România este una dintre cele mai mari din Uniunea Europeană, în contextul în care preţurile reale de la noi sunt în mare parte necunoscute şi sub-evaluate deoarece acest sector economic rămâne unul aproape complet nefiscalizat.

Nu am ales întâmplător exemplul Berlinului şi nici dintr-o dorinţă ascunsă auto-colonizatoare de a face lucrurile ca în Vest. Am ales acest exemplu din 2 motive simple. Primul este faptul că modelul de dezvoltare centrat pe aşa-zisele industrii creative, promovat de către autorităţile şi clasa capitalistă din capitala Germaniei, se doreşte a fi aplicat şi în Cluj. De ani buni, vedem cum politicile publice ale oraşului vin în susţinerea unei clase manageriale “creative” şi a companiilor care angajează această forţă de muncă. Problema e că această clasă, apărută relativ recent în oraşul nostru, nu este foarte reprezentativă pentru restul populaţiei. Procentul acestor muncitori este relativ mic şi va rămâne mic. Rezultatul acestor politici economice publice de tip “trickle down” este unul previzibil: bunăstarea de care se bucură o pătură restrânsă a populaţiei nu se prelinge către clasele inferioare, iar societatea locală devine mai fragmentată şi mai polarizată, prăpastia dintre “cei ce au” şi “cei ce nu au” devine tot mai adâncă şi oraşul devine unul tot mai inaccesibil pentru muncitorii care susţin întreaga infrastructură (şi anume cei care curăță străzile și întrețin parcurile, care conduc mijloacele de transport în comun, o bună parte a angajaților din sistemul medical, oamenii care educă copiii orașului, cei care întrețin localurile și hotelurile, lucrătorii sociali sau sexuali).

Al doilea motiv ţine de organizarea chiriaşilor din Berlin. De ani de zile chiriaşii de aici se organizează şi luptă pentru dreptul lor la o locuire decentă, cu rezultate foarte promiţătoare. Organizaţiile de chiriaşi au reuşit de-a lungul anilor să oprească evacuări, să sporească drepturile chiriaşilor, să oprească gentrificarea unor zone publice, să oprească creşterea chiriei în unele complexuri de apartamente şi să câştige o reglementare la nivel municipal a pieţei chiriilor, care a intrat în vigoare în anul 2016. Desigur, situaţia din Cluj este foarte diferită de cea din Berlin. La noi piaţa chiriilor funcţionează în conti-
nuare la negru, orice solicitare de întocmire a unui contract legal aduce de obicei costuri suplimentare chiriaşului. Din acest motiv, majoritatea chiriaşilor aleg să renunţe la protecţia legală pe care o oferă un contract şi se expun unui risc continuu de evacuare şi de abuz din partea proprietarului. Aici intervine şi principala problemă în lupta chiriaşilor: chiria devine o problemă personală, între tine şi proprietar. O relaţie foarte dezechilibrată, în contextul în care oferta de locuinţe este redusă şi cererea este mare. Proprietarul deţine toată puterea. “Un mecanism sănătos”, spun adepţii pieţei libere. Dar în realitate, piaţa liberă nu e decât o utopie neoliberală, un construct ideologic care vine să legitimeze inegalităţile create de factori structurali. Proprietarul nu este decât beneficiarul unui întreg set de factori structurali (privatizarea locuinţelor construite înainte de ‘89, un sistem de credit uşor accesibil subvenţionat de stat, externalităţi publice cum ar fi accesul la transportul în comun sau parcuri) finanţat din banii noştri, ai muncitorilor şi plătitorilor de taxe. În acest context, lupta chiriaşilor trebuie să fie una politică. E nevoie de asociere pentru a schimba cadrul economic, social şi legal. E nevoie de asociere pentru a construi putere politică pentru cei pentru care chiria devine o povară de nesuportat. Nu putem aştepta ca soluţiile să vină doar din partea politicienilor, care în majoritate sunt la rândul lor rentieri.

Asociaţia Chiriaşilor din Cluj este un prim pas în această direcţie. De un an de zile încercăm să punem pe agenda publică problemele chiriaşilor şi să schimbăm discursul public pro-piaţă. Dar e încă nevoie de multă muncă şi implicare din partea chiriaşilor pentru a produce schimbări reale. Oraşe precum Berlinul ne-au arătat însă că se poate.

Vlad Mureșan

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *